De mic, din fragedă pruncie
Autor: Ica Dragoi  |  Album: Siguranţa mântuirii  |  Tematica: Evanghelizare
Resursa adaugata de valeriamida in 12/02/2013
De mic, din fragedă pruncie,
O, Doamne, Tu m-ai ocrotit,
Tu mi-ai dat viaţă, sănătate,
M-ai binecuvântat în toate,
Mi-ai spus să trăiesc în dreptate,
Sa fiu corect, bun şi cinstit.

Te-am ascultat şi mi-a fost bine,
Am mers pe calea Ta voios,
Până-ntr-o zi când anturajul,
Mi-a luat avântul şi curajul,
Fă tot ce vrei, era mesajul,
Te-am părăsit, Isus Hristos.

Făceam ce-i rău, plin de mândrie,
Cuprins de patimi şi plăceri,
Trăiam o viaţă zbuciumată,
Aveam haina toată pătată,
Haină curată altă dată,
Acum eram pe nicăieri.

Dar Dumnezeu plin de iubire,
M-a scos din groapa de păcat,
Mi-a spus: "Ajunge cu păcatul,
Întoarce-te la Împăratul,
Ca El n-a fost şi nu e altul,
Prin Jertfa Sa, El te-a salvat."

Am ascultat şi cu căinţă,
În lacrimi am îngenuncheat,
Mi-am plâns păcatul şi la cruce,
La al meu Isus ce viaţă aduce,
Eu am venit şi sunt ferice,
Caci doar El m-a eliberat.

Slăvit să fii o, Doamne mare,
Caci m-ai iertat şi am fost salvat,
Te laud că-n marea-Ţi bunătate,
Mi-ai iertat greşurile toate,
Eşti Domnul meu ce totul poate,
În veci fii binecuvântat.
Amin





Slăvit să fie Dumnezeu! El să te binecuvinteze mai departe cu sfintele mesaje,cu putere Sfântă.
Frumoase versuri, Domnul fie lăudat.
Adăugat în 12/02/2013 de ana_haz51
Mulţumesc, Domnul fie cu tine!
Adăugat în 12/02/2013 de valeriamida
Statistici
  • Vizualizări: 1295
  • Export PDF: 43
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni