Odă pentru TRINITATE
Autor: Laura Daniela Marinau  |  Album: Profeții  |  Tematica: Cincizecime
Resursa adaugata de loredanam in 08/02/2013
Doamne, Tu eşti Unul,
În Întreită Fiinţă:
Tatăl, Fiul, Duhul,
O Cosmică Voinţă,
Forță Supremă, Atotştiinţă.

Din veşnicie, aţi trăit,
În Sfântă Unitate:
Cel Ce iubeşte, Cel Iubit,
Și Divina Agape:
Creator, Logos, Libertate.

Pecetea Treimii sublime
E-n tot ce-ai creat prin Cuvânt:
Lungime, lărgime, 'nălţime,
Are spaţiul astral nevăzut
Şi orice corp pe pământ.

Trecut, prezent şi viitor,
Conţine timpul ce l-ai scos
Din taina veşniciilor,
Unde va fi, cândva, întors.
Tot prin Isus Cristos.

Şi pe mine m-ai făcut,
Purtând emblema divină:
Duh, suflet şi trup
Are fiinţa-mi genuină,
Ce crede și umblă-n lumină.

În istoria omenirii,
Şi a oricărui creştin,
Au fost: ora neprihănirii,
Clipa căderii, ziua cercetării,
Din Anul de grație, divin.

Tămâie, aur şi smirnă
Ţi-au dat magi-adoratori,
Mesia, a lumii Lumină,
Răsărind peste beznă şi tină,
La împlinirea vremurilor.

Doamne, Isus-Emanuel,
Ai lucrat în Israel trei ani:
Ca Profet, Mare Preot şi Miel,
Învăţând ucenici şi duşmani,
Vindecând, hrănind, fără bani.

Pe crucea de ruşine şi blestem,
Schimbată-n binecuvântare,
Te-au ţintuit trei cuie-n lemn,
Spre a ne câştiga iertare
Şi a aduce veşnică-ndurare.

În mormânt ai stat trei zile,
Apoi, Biruitor, Viu, ai ieşit.
În mileniul trei, e-a doua Venire,
Un cuvânt, ce-așteaptă-mplinire,
Pe care, prin Osea l-ai vestit.

Eşti Calea, Adevărul şi Viaţa,
Isus, Slăvit Mântuitor,
Învingătorul răului, şi-al naţiilor.
Lui David, Rădăcina şi Sămânţa,
Luceafărul din zori, strălucitor.

În zori, la amiază şi seara,
Ajută-ne să Te chemăm,
Prin rugă, verset şi cântare,
În duh să-Ți dăm închinare,
În adevăr să Te adorăm.

Cu credinţa, nădejdea, iubirea,
Trei arme în războiul spiritual,
Vom câştiga Mântuirea:
Rai aurit de Jertfirea,
Mai presus de-un omagiu ritual.

Tată Ceresc, ai proclamat Cuvântul
Veşnic, de trei ori Sfânt,
Cer şi mare, zori luminând,
La început, când ai creat pământul,
În oameni, chipul Tău punând.

La final, vei fi iarăşi tăcut,
În etern izvor de lumină...
Şi, reintra-vor în Tine,
Duhul şi Fiul Tău Sfânt,
În sfera tainică, divină.

Pentru om, e prea ’naltă ideea,
S-o pătrunzi cu mintea, nu poţi!
Să cuprinzi în gând veşnicia? . .
Atât ne învaţă Biblia:
Dumnezeu va fi Totul în toţi.

Amin!

Craiova, 8-02-2013
În 1 Corinteni, cap.15, vers.28, scrie:„Și, când toate lucrurile îi vor fi supuse, atunci chiar și Fiul se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toți.”
Frumoasa aceasta impletire a numarului trei in diferite circumstante! Este o poezie muncita,laborioasa prin bogatia de concepte spirituale.Ideea dominanta de trinitate suna ca un cantus firmus in toate versurile,trimitandu-ne la maiestatea si seriozitatea lui Dumnezeu in oata splendoarea Lui .Felicitari,MulTA Pace.
iVa multumesc pentru prea bunele aprecieri la versurile mele.
Adăugat în 09/02/2013 de cristianagape
Descriere frumoasa,exacta a Trinitatii, cu multa informatie ,descriere de caracter, putere si lupta.Interesant acest mod de abordare, dar bine explicat , fi binecuvintata!
Adăugat în 09/02/2013 de sanda_tulics
Cu adevarat Domnul este totul, in El gasim tot ceea ce ne lipseste.Domnul Isus sa te binecuvinteze sora Daniela.Sora lasa-ne adresa ta de facebook daca vrei.
Adăugat în 09/02/2013 de florenta.sarmasan
Statistici
  • Vizualizări: 1467
  • Export PDF: 64
  • Comentarii: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni
De același autor
Din același album
Romani 8:11 Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi.