Isus, mi-este Lumina mea
Autor: Flavius Laurian Duverna  |  Album: Dragostea Creatoare  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de Duverna in 06/02/2013
Isus, mi-este Lumina mea

Isus, mi-este Lumina mea
Ce-mi străluceşte pe cărare
Ca un semnal de-avertizare:
Că neveghind, pot a cădea,
Că încercările pot apărea
Cu-a lor plăceri ispititoare,
Ce-mi pot aduce vătămare.

Isus, mi-este a mea Lumină
Ce-mi străluceşte pe cărare,
Pe-al vieţii drum în deplasare
Spre ţara sfântă, cea divină
Spre ţara păcii, cea senină,
Pe care-n harul Său cel mare
Mi-o dă prin Jertfa salvatoare.

Isus, Lumina vieţii-mi este
Pe-al mântuirii drum deschis,
Prin Jertfa Sa cum a fost scris
În cea mai frumoasă poveste,
Povestea Dragostei celeste,
Ce-a vrut ca-ndepărtatul vis:
Omul, să intre iar în Paradis.

Să simtă din nou fericirea
Dulcei Iubiri, ce prin creare,
Când a căzut în neascultare
Ea i-a promis clar izbăvirea,
Că va veni prin mântuirea
Sămânţei cea învingătoare,
Cu şarpele-n lupta cea mare.

Flavius Laurian Duverna
06 februarie 2013
frumos. Isus este Lumina şi prin El vedem şi noi Lumina. El ne luminează viaţa, ne luminează calea.
Slăvit să fie Domnul. Pace sfântă şi binecuvântare.
Adăugat în 06/02/2013 de 1954adina.9mai
Slăvit să fie Domnul, pentru că El e Lumină pe cărarea vieţii, Sprijin pe cale, Ajutor în încercări,Mîntuitor! Versuri minunate, fiţi binecuvântat!
Adăugat în 06/02/2013 de Simo_7
Statistici
  • Vizualizări: 807
  • Export PDF: 45
  • Comentarii: 2
Opțiuni