și ce este mai dureros, este, că ne jefuim singuri de bogăția Iubirii Sfinte. De am avea înțelepciune...............

Noi credem căci trăim 'n'neprihănire
Dar suntem reci, săraci:
Să ne privim.
Căci suntem jefuiţi de-a Lui iubire.

Spun foarte mule aceste versuri...... Doamne, și totuși Tu ne ești nădejdea !

Domnul Isus să fie cu D-voastră !

În ziua de astăzi frica de Dumnezeu este tot mai estompată, de aici, lipsa de înțelepciune.Cu cât
șiința este mai mare, omul se simte mai sigur pe el și îl ignoră pe Dumnezeu.Din când în când sunt
îngăduite calamnități care ne aduc cu picioarele pe pământ.Atunci adunăm înțelepciune, iubire,ne-
prihănire, ne îmbogățim, ne umplem de Dumnezeu.Să ne ajute Dumnezeu, uniți în Dragostea Lui,
în armonie, fără falseturi,cu toată puterea noastră, să îl urmăm pe El, în umblrea pe Stâncă, să
ajungem la portul alb.La timp, înțelept, reușit, acest semnal de alarmă, frumoasă poezie.Dumnezeu
să te umple cu putere, râvnă, Dragoste! Sora Sanda ești o comoară.

Parcurgând versurile cu atenție realizăm că e vorba de un fel de AUTOJAF. Îndur-Te Doamne!
Cu drag/gc

Un semnal de alarmă binevenit și la timpul potrivit. Fie ca versurile acestea să trezească la realitate multe suflete. Domnul Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Doar atunci cand te detasezi de ce inseamna material, de avutiile ce le mananca moliile si rugina, doar atunci cand lepadarea de sine primeaza, doar atunci cand "iti iubesti aproapele mai mult decat pe tine insuti", doar atunci... putem trai neprihanirea, iar Acel ce este vesnic, atotputernic, nu va ingadui ca "hotii" acestui veac sa ne jefuiasca iubirea... Foarte profunda, adevarata, minunata, fii binecuvantata draga mea Sanda! Sensibila ca intotdeauna si plina de iubire, te imbratisez cu mult drag!

Frumos sora Sanda, fii binecuvantata.

În loc să las a creşte Duhu-n mine, pământ eu mai adaug celui din care m-ai creat, dă-mi Doamne, cărămizi din Apă Vie, şi nicicum din lutul cel firesc, de mine frământat!
Fiţi binecuvântată, un nou şi mare semnal de alarmă, DAR, slăvit să fie Domnul care nu doreşte acest "autojaf"

Îmboboliţi în şiretenie şi minciuni cu care ne amăgim, în primul rând, pe noi înşine, apoi pe ceilalţi din jurul nostru, încercând cu nişte fapte demne de plâns să ne linguşim pe lângă Dânsul... Suntem săraci spiritual şi material, arătând cu un deget(trei ne arată pe noi) că, "uite lumea, mă!" măcar că avem poruncă să nu judecăm lumea, ne potrivim de pe amvoane rochii de mirese, neînţelegând că suntem, de fapt, nişte clowni. Şi nici odată, din această stare hidoasă, nu încetăm să ne autoliniştim:"El ne iubeşte!" De ce dar suntem goi de Isus? De ce el nu conduce nici o adunare? Fiindcă ne iubeşte?!!! Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Suntem jefuiti de iubire de catre cel rau, care ne ofera de toate aici, jos, cu conditia sa fim caldicei
. Si ne lipsim singuri de profunzimea dragostei divine, incercand sa avem si lumea, si vesnicia cu El.
Ati descris in cuvinte putine si potrivite, dilema crestinilor ce traiesc in "tarile libere". Slavit fie Domnul pentru harul poetic pe care vi l-a dat!

DOMNUL SA AIBE MILA DE NOI
CAT ADEVAR
CE DUREROS ASA ESTE UN MESAJ FOARTE CLAR DAT DE DOMNUL NOI TREBUIE SA LUAM SEAMA SI SA CAUTAM CALEA SFANTA NEPRIHANIREA SA-L CAUTAM PE DOMNUL MEREU SI NIMIC SA NU FACEM FARA EL
DOMNUL EL SA FIE DE PARTEA NOASTRA DOMNUL S VA BINECUVINTEZE SI CU ALTE MESAJE SFINTE

Creştin nu-i doar un nume

"Dar cei răi sunt toţi ca nişte spini pe care-i arunci şi nu-i iei cu mâna;" (2 Samuel 23:6)

Draga mea surioară, nu-i pentru prima oară,
Când cei răi intervin şi-mproaşcă cu venin,
Mi s-a-ntâmplat şi mie şi nu-i o veşnicie,
De când am fost lovit, prin vorbe murdărit,

Am suferit şi eu, gândind că un ateu,
Ce n-are-n el sfinţire, condus de a lui fire,
Poate ca să lovească, pe semen să rănească
Şi îi găseşti o scuză, că-i mintea lui obtuză,

Că n-a primit Lumina şi-acolo-i toată vina,
Încerci să nu iei seama, dar mult mai mare-i drama,
Când fratele-n credinţă, ţi-aduce suferinţă,
Voit sau făr-de ştire, provoacă tânguire,

Da! Mare e durerea, când pierzi toată puterea,
Ai dat încurajare, în schimb capeţi mustrare,
Te rogi pentru iubire, primeşti doar înjosire
Şi ale tale sfaturi, sunt pentru ei doar „blaturi”,

Dar vai! Vai de aceia, ce-n vrajbă sting scânteia,
Ce-şi spun creştini, dar roada, nu-i albă ca zăpada,
E roşie purpurie, că-i ură şi mândrie,
E galbenă ca ceara, că prea grea e povara,

E-albastră, e verzuie, căci vor mereu să suie,
E negrul cel mai negru, căci omul nu-i integru
Şi caută să dezbine, s-aducă doar ruşine,
Concluzia este una, nu au în ei Lumina!

Acel ce are Duhul, priveşte doar văzduhul,
Atunci când e-o-ncercare, se roagă cu ardoare,
Când e lovit, el iartă şi nu provoacă ceartă
Şi pe genunchi s-aşează, căci are mintea trează,

Tu, draga mea surioară, nu, nu lăsa să doară
O vorbă aruncată, din inime de piatră,
Eu ştiu c-a ta lucrare, aduce alinare,
Nimic mai mult, căci mie, mi-ai dat doar bucurie,

Mi-ai şters lacrimi amare, mi-ai dat îmbărbătare,
Când m-a lovit necazul, mi-ai mângâiat obrazul,
Când pasul mi-a fost greu, ai fost prietenul meu,
Prin asta pot a spune, creştin nu-i doar un nume,

E dragoste, iertare, un act de-ajutorare,
O rană sângerândă, legată. Nu osândă!
E dăruire, rugă, pentru-al tău semen, slugă
Tu, sora mea iubită, să fii deci, fericită!

01/02/13, Barcelona

Dă-ne Doamne înţelepciune, ajută-ne să ne pocăim în fiecare zi, să ne umpli de iubirea Ta! Versuri care reflectă adevăr; un adevărat semnal de alarmă, un strigăt de durere, Domnul să aibe milă! Multe binecuvântări Sanda dragă!

..un vers putin inteles la vremea aparitiei... care se dovedeste a fi atit de real..