La slava Ta măreață mă închin
Și mulțumirea dragostei pe-altar
Înalț în fericire și senin
În Templul Tău ce nu are hotar.

La Glasul Tău oceane luptă-n vânt,
Șuvoaie se răscoală-n revărsări
Și apa izvorăște din pământ,
Iar vălurele șopotesc pe mări.

La Glasu-Ți cad stejarii cei mai groși,
Codrii rămân de frunză despuiați,
Dar Tu faci din vlăstari neputincioși
Să crească cedrii falnici și înalți.

Cutremură pustiul ai Tăi pași,
Suflarea Ta-I dă şi-ale vieții legi,
Din fund de ape naști munți uriași
Și pântecul cerboaicelor dezlegi.

Din Glasul Tău țâșnesc flăcări de foc
Și mugurii petalele erup
Nu este-n Univers măcar un loc
Zidirea Ta să nu își simtă-n trup.

Isuse, Doamne, ești acel ce ești –
Zdrobindu-ne pe noi – ne-ai înviat...
Doar Tu poți fiii Tăi să-i întărești –
Cuvântul fie-Ți binecuvântat!