După psalmul 27
Autor: Victor Bragagiu  |  Album: Psalmi  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de bragagiu in 24/01/2013
Domnul îmi este mântuirea mea
Și în Lumină sufletu-mi ridică –
Cine-ar putea a mă înspăimânta,
De cine pot să am cu Dânsul frică?

Când cei fățarnici împotrivă-mi sunt
Și vor să-mi murdărească duh și fire
Câți nu vor fi ei pe acest pământ
Mă va feri a Domnului Iubire.

Vrăjmașii nu-mi vor trece-al meu hotar –
Mă va ascunde Domnul în Cetate,
Pe Stâncă să pun jertfele pe-altar
Și să le-nalț în Milă și Dreptate.

Un lucru doar și mi-l doresc, și-l cer:
O viață, Doamne, să respir în Tine
Și frumusețea Ta în Adevăr
Să mă încânte-n Țara de lumine.

În inimă îmi spui ca să Te cat
Și eu Te caut aprig și fierbinte...
Părinții mei în grija-Ți m-au lăsat –
Nu mă lăsa din palmele-Ți, Părinte!

Tărie dă-mi în cuget și în pas
Pe Cale să nu am tăgăduială
Ca nu cumva să pot ca să mă las
Spre cei ce unul pe-altul se înșală.

Nădăjduiesc în Domnul ce n-ar fi
Și-s fericit în viața creștinească -
Credința să mi-o crești cu orice zi,
Iar inima-mi, crezând, să se-ntărească!
Strofa aceasta imi place cel mai mult:
"Un lucru doar și mi-l doresc și-l cer:
O viață, Doamne, să respir în Tine
Și frumusețea Ta în Adevăr
Să mă încânte-n Țara de lumine."

Adăugat în 24/01/2013 de francu.cristina
Versurile ,sunt intrebarile autorului, care au trecut prin fata Imparatului si au adus ca raspuns, minunate cuvinte de imbarbatare ,nadejde dar si slava la adresa Celui Viu.Minunat!
Adăugat în 24/01/2013 de sanda_tulics
Statistici
  • Vizualizări: 1027
  • Export PDF: 26
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni