Mi s-au uscat sudorile pe frunte
Doar sarea lângă tâmple-i ca omăt,
Se cotiliră lacrimi mai cărunte
Din ochi, însă în suflet, îndărăt.

Mi se-năsprește fața înspre mască
Că-i mortuară ori că-i pentru bust,
Iar gura mea mai grosolană cască
Cuvinte care sună mai îngust.

Furtunile îmi spulberă prin plete
Și zbârcituri îmi taie prin obraz
Ce șlefuite sunt pe îndelete
Cu abrazivul asprului necaz.

De încordare pumnii-ncep să crape
Că pene dau din ei, înmugurind,
Mă întăresc când focuri și când ape
Călindu-mă întruna rând pe rând.

Mă îndârjesc ca să rămân o piatră
În curgerile timpului fugar
Cu tălpile înfipte-adânc în vatră,
Cu arămiul stelei de arțar.

Mai trainic sunt în brațe și în spate,
Mai slabă-i înclinarea spre noroc...
Doar un izvor în inimă-mi se zbate,
Dar nu-nțeleg: de lacrimi ori de foc.