Urmărirea
Autor: Victor Bragagiu  |  Album: fara album  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de bragagiu in 14/01/2013
Pe urmă mă cată răzbunător
Haiducul amurg ce îmi poartă destinul –
Când duc de dârlog calul încetișor
Grăbit, el își bate ahaltechinul*.

În libertate trăiesc orice vis,
El, ca ogarul, din urmă-mi tot fuge...
Pe-o punte, iar tremur trecând peste-abis -
Haiducul cel negru m-ajunge... m-ajunge!

În arma lui stă încordat un patron
Setos ca să bată în viața-mi fierbinte,
Îmi țipă amintiri ca un vechi patefon:
„Întoarce-te să i te-nchini, înainte!”

O punte trecui, sar în șea săltăreț
Și calul bălan mă avântă spre culme
Știind că din urmă un alt călăreț
Pe calul său murg, mă dorește din lume.

Presimt – mă va prinde în timp când mai slab
Voi fi și striga-va detunătura...
Îndemn deci și eu armăsarul meu alb
Să pot să-mi ascund printre steiuri, figura.

Gonirea n-a fi până la nesfârșit –
Odată și-odată va râde finalul.
Năvalnic mă-avânt înspre culmi îndârjit,
Iar veacul își scapă ca lacrima, anul.

Suport hăituirea în orișice ceas
Ci nu pot trăirea s-o rup doar cu fugă,
El goana o ține când eu merg la pas
Și nu-l liniștește nici strigăt, nici rugă.

Se-ntunecă totuși – nu pot să mai merg –
El este aproape, atât de aproape,
Cărările, urmele nu mi le șterg
Și nu îl opresc nici prăpăstii, nici ape.

Aprind calm un rug și vreascuri adun
Să ardă mai bine, să ardă mai tare,
Un trunchi din păduri lângă rug lat îl pun
De parcă-obosit m-am întins la culcare.

Cu burca îl învelii grijuliu
Și arma-ncărcai liniștit, fără grabă,
În rug aruncai putregai fistichiu,
În noapte pășii prin tufari și prin iarbă.

Mi-alesei un loc de-l făcui ca un cuib
Aici aștepta-voi urmăritorul.
Galopu-i aud, dar el încă nu-i;
Nu știe: vânatu-i îi e vânătorul.

Dar iată-l! Pășește și el furișat
Privind înspre rugul aprins cu-o rânjire
Neintuind că eu stau tupilat,
Iar el e demult aranjat în ochire.

Ce bine îl știu... Așa-mi fuse de drag...
Și cum îi purtam grijă odinioară...
Dar ce s-a schimbat căci prin codrul cel vag
El trece-nrăit și șerpesc ca o fiară.

Milă n-aștept – ea nu poate fi-n noi –
Doar unul mai poate cărarea s-o poarte:
El, pe un cal, triumfând, înapoi,
Eu înspre culmi, înspre cer, mai departe.

El frâul lăsă, arma a ridicat,
În burcă ținti savurând ca hiena...
Două-mpușcări au sărit peste hat,
Din doi, unul numai căzu jos alene.

Zorii zvâcniră cu glas cocoșesc,
Văzul meu treaz, iar cărarea își cată,
Un călăreț înspre pisc mă pornesc...
Un călăreț și cu doi cai deodată!!!

*ahaltechin - rasă de cai de călărie
Această poezie e, de fapt, un mic capitol dintr-un poem vast „Piscul Alb”.
Bine conturată lupta dintre vrăjmaşul sufletului şi sufletul înarmat de Duhul! Fiţi binecuvântat.
Adăugat în 14/01/2013 de floridinmaracineni
Lupta între omul firesc și omul spiritual. Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Adăugat în 14/01/2013 de bragagiu
Statistici
  • Vizualizări: 590
  • Export PDF: 22
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni