„Cei ce se lipesc de idoli deșerți
îndepărtează îndurarea de la ei.”
Iona2:8
„Cei ce fac idoli, toți sunt o deșertăciune
și cele mai frumoase lucrări ale lor
nu slujesc la nimic.”
Isaia 44:9

Copilăria vreau iar să mă vadă,
Copilăria să mi-o-ntorc încerc
Și prind a face omul de zăpadă
Tot învârtindu-mă în jurul lui în cerc.

Înalț în boțuri stele sfărâmate
Le-ndes cu dosul palmei ori în pumn,
Bătându-mă cu palme degerate
Suflându-le, iar opera-mi adun.

Amurgul poticni lângă perete
Când terminai copilăria mea
Și amândoi din unde violete
Critici privirăm formele de nea.

De-odată simt că inima-mi se strânge:
În omul înălțat și desuet
Am cunoscut că trist stătea un înger
Alb și-nghețat – un înger de omăt.

Mă cerceta cu ochii plini de gheață
Încremenit în haine de argint,
Aripi de frunze moarte ca în viață
Se încurcau în degete de vânt.

De am simțit tristețea lui în seară
Ori, poate, am crezut... mi s-a părut...
Și, parcă, zvon venea de primăvară
Din chipul strălucind așa cărunt.

Ai fi jurat că-i o ființă vie:
Din înălțimi se coborâse el!
Dar mi-auzii a mea copilărie
Cum chicotea în mine clopoțel.