Dorințe pentru noul an
Autor: Ana Haz  |  Album: Comori ce curg prin lacrimi 1  |  Tematica: An nou
Resursa adaugata de ana_haz51 in 31/12/2012
Să deschidem fereastra mai larg,
Spre Noul Ierusalim,
Să cerem, trecând peste prag,
Putere, mai mult să-mplinim.

Un an începând, înnoire
Să fie în dor de Isus,
Un foc mai aprins în iubire,
Un clocot, așa cum ne-a spus.

Cu râvnă, mai harnici, cu spor,
În holda Stăpânului drag
Trudind, să Îi fim ajutor
Pînă la ultimul prag.

Noi credem că, vine Isus,
În Duh împreună ne strînge,
Atinge iar pragul de sus,
Și iarăși îl unge cu Sânge.

Așa ne păzește mereu
În drumul spre cer, iubitor
Ne ridică povara la greu
Și rănile noastre Îl dor.

Țărână, pornind pe orbită,
Rotindu-ne iar după Soare,
Ai milă Isuse, ne-ajută,
Mai dă-ne un an de-ndurare.

Atâta Iubire mai este,
Atâtea comori pe cărare!
Le-adunăm pornind de la iesle,
Și mergem pe urmele Tale.

Amin!




Frumos!Fibinecuvintat draga mea Ana, Domnul sa-ti intinda si -n noul an mina-I sfinta.La multi ani!
Adăugat în 31/12/2012 de sanda_tulics
Sunt Ana Haz,a fost o greșală de scris(cu s în loc de z),vă doresc la toți care faceți o slujire pentru
Domnul,multă binecuvîntare,sărbători fericite cu Isus!
Adăugat în 31/12/2012 de ana_haz51
La multi ani, Domnul să te binecuvinteze în continuare cu inspirație. Cu drag/George Cornici
Adăugat în 31/12/2012 de geocornic
Da! Să deschidem larg fereastra inimii şi să Îl primim Pe Isus ca Domn, Stăpân şi Mântuitor pentru că numai de la El putem primi încă un an de îndurare.
Fii binecuvântată sora Ana şi binecuvântările Domnului să nu-ţi lipsească. Multă pace, har şi un binecuvântat ,La mulţi ani!
Adăugat în 31/12/2012 de 1954adina.9mai
Sfanta, duioasa rugaciune pentru noul an!Mi-o insusesc si eu, pentru 2014...Domnul fie laudat!
Adăugat în 27/12/2013 de loredanam
Slava Domnului !
Iau aceste versuri ,ca innoire a Legamintului .
Ani buni ,buni iti doresc ,pina la venirea LUi !
Adăugat în 01/01/2014 de sanda_tulics
Statistici
  • Vizualizări: 2582
  • Export PDF: 39
  • Comentarii: 6
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni