Un strop de curcubeu
Autor: Alexandrina Tulics  |  Album: Fărâme de lumină  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de sanda_tulics in 29/12/2012
Când se coboară seara,
M-aplec în rugăciune
Şi-aştept să vii...
Să-Ţi spun pe unde-am fost şi-am umblat,
Ce am văzut şi auzit Stăpâne
Şi Domn Mărit, şi Împărat.
Să-Ţi spun căci am privit cu milă,
Pe cel neputincios,
I-am dăruit a Ta iubire,
Un colţ de rai frumos.
I-am şters lacrima tristă
Şi-o pun în palma Ta,
Să o transformi în rouă,
Atunci când Te-o chema,
Să-Ţi spun c-am părtăşit în rugă,
Cu trişti şi apăsaţi
C-am plâns cu cei ce plâng,
Căci mi i-ai dat ca fraţi,
Să-Ţi spun c-am auzit,
În mijlociri de dor,
Iubirea-Ţi coborând, prin Duh încetişor,
M-am bucurat cu lacrimi, chemând prin Duhul Sfânt
Iubirea Ta eternă,
Din Sfântul Legământ.
M-am lepădat de mine,
M-am lepădat de eu...
... Am fost în palma-Ţi sfântă,
Un strop din curcubeu.
Pace sfanta, aceasta nu-i altceva decat o clara definitie a credinciosului devotat; Domnul sa va binecuvinteze, salutari sfinte si bucurii depline in Domnul, La multi ani!
Adăugat în 29/12/2012 de floridinmaracineni
Sunt martor că cel puțin un suflet a primit de la micul strop de curcubeu un buchet minunat de culori. Dumnezeu să Vă binecuvânteze! La mulți ani!
Adăugat în 29/12/2012 de bragagiu
frumos sora Sanda. Fii binecuvântată, Domnul să îţi stea alături.
La mulţi ani cu Domnul.
Adăugat în 29/12/2012 de 1954adina.9mai
Cat de frumos...Multumesc Doamne, pentru acei ce s-au aplecat macar o clipa, asupra celor ce plang, multumesc pentru ca prin Duhul Tau cel Sfant ai apropiat frati si surori din intreaga lume...Multumesc surioara draga pentru faptul ca ai aparut in viata mea atunci cand poverile ma sufocau si mi-ai intins o mana... Slavit sa fie Domnul nostru Isus Cristos, pentru dragostea ce a sadit-o in cei ce se incred in El. Fii binecuvantata Sanda Tulics! Pace si binecuvantare asupra tuturor celor dragi tie!!! Te imbratisez cu mult drag!
Adăugat în 30/12/2012 de lboltasu
Frumoasă și expresivă ! Vă doresc un An Nou cu multă sănătate și bucurii, și Duhul Sfînt să vă fie mereu alături. Domnul Isus să vă răsplătească pentru ajutorul oferit !
Adăugat în 30/12/2012 de viorel77
Prin noi vrea Dumnezeu să mîngîie,să facă binele,El să ne ajute să-i urmăm îndemnurile.Pentru
mine chiar ai fost un strop de curcubeu,când am vrut să renunț,cuvintele tale sora Sanda,m-au
încurajat.Dumnezeu să te binecuvinteze mai departe cu o inspirație deosebită în versurile tale.

Adăugat în 30/12/2012 de ana_haz51
Dumnezeu,Tatăl să vă binecuvânteze în iubirea Sa,eternă iar răsplata mângâierilor dăruite nu vor întârzia niciodată,ele sunt deja aşternute în faţa Tronului Celui Sfânt! Rămâi surioară,veşnic în palma-I sfântă,acel plăcut strop de curcubeu!Atât de minunate versuri toarnă Duhul Sfânt,...mare-I puterea Domnului,amin!
Vă doresc un an nou fericit cu Domnul şi cu familia dv.,multă sănătate,realizări duhuvniceşti din belşug şi harul Domnului să vă umple cu versuri sfinte şi plăcute Lui şi copiiilor Lui,amin!
Adăugat în 31/12/2012 de doinita01
Domnul să te binecuvânteze Sanda! Să ne inunde El de iubirea eternă şi să ne facă vieţile un colţ de rai, un strop de curcubeu... An Nou binecuvântat şi mulţumim de rândurile dragi!
Adăugat în 31/12/2012 de Simo_7
Iată a mai trecut un an și Domnul ne-a purtat de grijă atât de minunat și ne-a umplut inima de bucuria mântuirii în fiecare zi, fiind credincios deplin Legământului Său și El ne-a dat credință și har să rămânem credincioși și noi Legământului. Domnul Să fie slăvit și glorificat în vecii vecilor. Fiți binecuvântată de Domnul Dumnezeu, împreună cu toți cei dragi și în Anul 2013 și până în veșnicie!
Adăugat în 02/01/2013 de Ioanhapca
Frumoase versuri în poezia " Un strop de curcubeu ". Mulţumesc pentru încurajări . Un an nou binecuvântat în poezii cât mai frumoase !
Adăugat în 04/01/2013 de Cornel_Jigau
Statistici
  • Vizualizări: 1024
  • Export PDF: 14
  • Comentarii: 10
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni