De trupu-n care ma pandesti, durere,
m-as despartii cu inima usoara,
ca sa rasar intr-o imprastiere
de iarba si de flori la primavara.

I-o taina pentru ce i-a trebuit
lui Dumnezeu acest clondir de sange
( dizgratios si greu de manuit ),
cand gandul se putea, de-o pilda, strange,

scanteietor, pe-aripa unui flutur,
ori intre doua foi de trandafir,
Care-s asa frumoase cand se scutur
pe-al straturilor verde cimitir.

De cite ori imi simt putrezaciunea
in care sufletul mi-ai rasadit,
eu, Doamne, nu-ti contest intelepciunea,
da-mi zic c-a sasea zi ai obosit.