
Plângi că ţi s-a stins odorul, cea mai scumpă-a ta comoară?
Nu uita că tot ce naşte trebuie cândva să moară...
Tu suspini mereu, iar ochii-ţi, plini de lacrimi, plângu-l bieţii
că de-abia atunci odoru-ţi răsărise-n pragul vieţii?
Dumnezeu a rupt o floare din grădina Lui acum,
cum rupi şi tu lăcrămioara slăvitoare de parfum...
Deci, nu plânga floarea ruptă!
Tina ei s-a-ntors în tină.
Pe când sufletul - parfumul - umple-a raiului grădină...