Ștefan, unul dintre cei șapte diaconi ai bisericii din Ierusalim, ucis cu pietre în afara porții acelei cetăți de către libertini, anul 34 d. Hr. , la scurt timp după moartea lui Hristos.

Ștefan, nume care în greacă înseamnă cunună, a fost unul dintre cei șapte diaconi ai bisericii din Ierusalim, un om plin de credință și de înțelepciunea lui Dumnezeu. Fapte 6:5.

Era bine învățat în sfintele Scripturi ale Vechiului Testament și foarte elocvent. S-a întâmplat că s-au ridicat unii din secta libertinilor, a cirenienilor, a alexandrinilor și dintre cei din Cilicia și din Asia și se certau cu Ștefan; și nu puteau să stea împotriva înțelepciunii și duhului cu care vorbea. Atunci au pus pe niște oameni să spună: L-am auzit rostind cuvinte de hulă împotriva lui Moise și împotriva lui Dumnezeu. Și au ațâțat poporul, pe bătrâni și pe cărturari, au tăbărât asupra lui, l-au înhățat și l-au dus înaintea soborului și au adus martori mincinoși, care să spună: Omul acesta nu încetează să rostească cuvinte de hulă împotriva acestui loc sfânt și împotriva Legii; căci l-am auzit spunând că acest Isus din Nazaret va distruge locul acesta și va schimba obiceiurile pe care ni le-a dat Moise. Și toți cei ce ședeau în sobor, uitându-se țintă la el, i-au văzut fața ca fața unui înger. Fapte 6:9–15.

Atunci marele preot l-a întrebat: Așa stau lucrurile? Atunci acest om temător de Dumnezeu s-a explicat și a răspuns cu multe argumente; mai mult, a adus, parcă cu o limbă cerească și cu argumente de netăgăduit, multe scripturi din Vechiul Testament, ca să arate că Hristos este adevăratul Mesia și că Evanghelia este adevărată. Fapte 7:1–53.

Dar când a început să vorbească cu mare înflăcărare și să le pună înaintea ochilor acuzatorilor săi setea lor de sânge, mânia lor s-a aprins și mai tare împotriva lui, căci lucrurile acestea îi tăiau la inimă și scrâșneau din dinți împotriva lui. Versetul 54.

Dar el, plin de Duhul Sfânt, și-a ridicat ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu și pe Isus stând la dreapta lui Dumnezeu și a zis: Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul omului stând la dreapta lui Dumnezeu. Versetele 55 și 56.

Dar ei au strigat cu glas tare, și-au astupat urechile, s-au năpustit toți deodată asupra lui, l-au scos afară din cetate și l-au ucis cu pietre; iar martorii și-au pus hainele la picioarele unui tânăr pe care-l chema Saul. Versetele 57 și 58.

Între timp, el chema și zicea: Doamne Isuse, primește duhul meu. A îngenuncheat și a strigat cu glas tare: Doamne, nu le ține în seamă păcatul acesta. Și după ce a zis aceasta, a adormit. Versetele 59 și 60.

Acesta a fost sfârșitul acestui om drept, Ștefan, căruia cinstea lui Isus Hristos i-a fost mai scumpă decât propria viață. Se spune că aceasta a avut loc în anul treizeci și patru de la nașterea lui Hristos, în al nouăsprezecelea an al domniei lui Tiberiu, care era al treizeci și optulea an al vârstei lui. S-a întâmplat în al șaptelea an după botezul lui Hristos. Nic. lib. 2. cap. 3.

După ce s-a întâmplat aceasta, niște oameni temători de Dumnezeu s-au îngrijit de trup și l-au dus la mormânt, plângându-l mult pe acest martir evlavios. – Pietrele i-au fost ca niște râuri de dulceață. August. cap. 22. Solil.

Notă

Fragmentul de față a fost cules din Oglinda Martirilor, lucrare publicată în 1660 de Thilemann J. van Braght și trecută în domeniul public. Publicarea nu are drept scop apărarea doctrinelor celor menționați — adesea nedocumentate —, ci păstrarea vie a relatării istorice despre chinurile și martirajele celor care au dorit să-L urmeze pe Hristos, neiubindu-și viața. Mai multe relatări din Oglinda Martirilor se află pe https://anabaptisti.ro, iar materialele gratuite dedicate unei ucenicii autentice în Hristos, după asemănarea cu Hristos, pe https://www.cuvantcurat.ro.