Viața mea cu Dumnezeu a început când aveam 12 ani. În câteva luni, am simțit căldura mântuirii și am predat inima lui Isus. Dar, ca o furtună neașteptată, câteva zile mai târziu, am trecut prin trauma unui abuz sexual. În acele clipe de întuneric sufletesc adânc, inima mea s-a umplut de amărăciune. Îl întrebam cu disperare: "Doamne, de ce mie?"
Durerea a devenit atât de copleșitoare, încât am căutat să scap de ea prin orice mijloc, până și prin a-mi face rău fizic. Credeam că durerea corpului poate alina chinul sufletului. Am căzut într-o prăpastie de disperare și singurătate. Însă, în cea mai mare beznă, Domnul mi-a întins mâna. El a intervenit cu milă și m-a scos din groapa disperării, punându-mi picioarele pe un munte solid. Am început să înțeleg adevărul din Cuvântul Său: "Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde" (Ieremia 29:11). El nu a fost niciodată departe. Chiar și când alergam împotriva Lui, El m-a primit cu brațele deschise, așa cum eram – zdrobită și plină de rușine. Domnul a luptat pentru mine, exact cum promite în Exodul 14:14. El m-a purtat pe brațele Sale puternice, vindecându-mi rănile, picătură cu picătură. Prin toate acestea, am învățat o lecție prețioasă pe care vreau să v-o împărtășesc: nu așteptați ca furtuna să vă lovească pentru a vă apropia de El. Întoarceți-vă acum la Cel care vă așteaptă cu inima deschisă, gata să vă ofere un viitor și o nădejde.