Crutarea fiului meu cel mai tânăr de către Domnul
Autor: Laura Daniela Marinau  |  Album: Mărturii din familia mea  |  Tematica: Experiente cu Dumnezeu
Resursa adaugata de loredanam in 10/10/2021
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 2 voturi

Am moștenit de la Domnul trei fii. Celui mai mic i-a fost anunțată nașterea printr-un înger (văzut de o soră profet) care, cu 10 luni înainte de-a rămâne eu însărcinată, îmi dăruia, o floare de măr spirituală, (simbolul masculinității pruncului). Eu am crezut de atunci că era și o prevestire a apartenenței copilului la turma Domnului... „Ca un măr între copacii pădurii, așa e dragul meu între tineri”. Până la 13 ani Andrei a fost credincios sincer și ospitalier, până la 15 ani a cântat în Adunare, solo sau în grupul de tineri. Dar, după ce a învățat chineză, între 16 și 18 ani, parcă a primit și un duh de ateism, căruia el îi spunea eufemistic „agnosticism” A dorit să urmeze chineză-engleză, dar, printr-un mic accident rutier, pe drumul spre Cluj (în mașina unchiului meu, care nu făcuse niciodată vreun accident), s-a răzgândit, deși intrase primul la acea secție. Deoarece intrase la buget și la Facultatea de Drept din Cluj, s-a hotărât pentru Drept, unde a absolvit și pare a fi vocația lui. Avea și el un Opel (vechi de 15 ani), abia își luase carnetul și venea de la Cluj la Câmpina (unde lucrez ca medic și unde locuim în prezent). Dar mergea, grăbit, cu peste 100 km/oră pe drum alunecos, căci și ploua. Și cât îl rugasem să vină gratuit, cu trenul, sau măcar să vină într-o altă zi cu cineva, nu singur atunci, duminică 22-03-2020. Visasem cu vreo 2 luni anterior cum mașina lui era implicată într-un accident. pe el îl strigam și nu-l găseam. Dar, atunci, în 22, eram bulversată, fiind prima duminică în care nu erau permise adunări creștine (din ultimii 30 de ani). Atunci Andrei, din viteza aceea de 100 km/ ora, a pus frână brusc și a smucit de volan lateral, după care s-a rostogolit cu Opelul de trei ori. Avea centura de siguranță și se ținea de volan, tot bâiguind: „Nu e adevărat, nu se întâmplă asta!” Minunea Domnului a fost că mașina a avut daună totală și a și dat-o la fier vechi, în timp ce el nu a pățit absolut nimic, deși la „aterizare” a trebuit să iasă cu picioarele prin parbrizul crăpat, căci ușile îi erau blocate. Lucrurile i s-au împrăștiat pe câmp și el a avut o singură zgârietură de ciob când le-a strâns. De a doua zi a continuat cu învățatul... . .

Mare ești, Domnul nostru și mari sunt minunile Tale! O, te rugăm, lucrează și la inimile fiilor noștri răzvrătiți! Andrei a declarat că nu va mai conduce mașini 1 an. Apoi, nu a mai condus deloc in afara localitatii. Doamne, fă-l să capete frică de Tine, nu doar de condus sau de viteză!

Să nu uităm că decesele prin noua gripă(Co-vid 19) nu le-au depășit pe cele prin accidente de circulație, care rămân în topul mortalității mondiale!

Ai milă de noi și de copiii noștri, Doamne Isuse!

Amin! Mare Dumnezeu avem slăvit să-I fie Numele. Mulțumiri sora de tot ceea ce ați împărtășit cu noi.
Adăugat în 11/10/2021 de floridinmaracineni
Multumesc pt lectura si apreciere!
Adăugat în 16/10/2021 de loredanam
Statistici
  • Vizualizări: 672
  • Export PDF: 1
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni