Interfața site-ului a fost îmbunătățită și mai sus vedeți săgeți care indică unde se află acum fiecare element principal de navigare și căutare.

Avortul, diavolul si bunatatea lui Dumnezeu
Autor: O femeie iertata  |  Album: fara album  |  Tematica: Experiente cu Dumnezeu
Resursa adaugata de ofemeieiertata in 13/08/2018
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Avortul, diavolul şi bunătatea lui Dumnezeu

Această mărturie vă va cere un efort de cateva minute, însă sunt sigură că o veţi parcurge cu mult interes. Important este însă că tot ceea ce veţi citi este o mărturie adevărată, o mărturie despre întalnirea mea cu Dumnezeu. El a venit nechemat atunci cand, însărcinată în aproape 8 luni, mă zbăteam singură între moarte şi viaţă. L-am întalnit pe Dumnezeu cand eram foarte trează, într-o viziune pe care nu o voi uita niciodată. Trebuie să ştiţi că această relatare nu este pentru mine un prilej de mandrie. Dimpotrivă, scriu cu foarte multă reţinere toate aceste randuri. Doresc însă ca ele să ajungă sub ochii tuturor acelor femei creştine şi necreştine care au făcut, sau se gandesc să facă, întreruperi de sarcină. Vreau să stiţi că există o răsplată, uneori o imediată şi grozavă răsplată, pentru tot ceea ce decideţi în privinţa terminării unei sarcini
Pe de altă parte, doresc să cunoaşteţi că Isus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, este viu. El ţine seamă de rugăciunile noastre şi are puterea să schimbe cursul lucrurilor, chiar şi atunci cand totul pare ireversibil pierdut. Trecerea timpului m-a învăţat ca renunţarea definitivă la obiceiul avortului, decizie ce pare extrem de costisitoare, aduce nu numai iertarea greşelilor din trecut, dar şi ocrotirea, deci bunăvoinţa lui Dumnezeu. Am multe lucruri de spus, dar mă voi rezuma doar la întamplările în care aproape că mi-am pierdut viaţa. Am scris că am întalnit pe Dumnezeu cand eram însarcinată şi, fără îndoială, în pragul morţii. Ceea ce nu ştiţi însă, este că eu am păstrat sarcina aceea ca urmare a unei promisiuni făcută lui Dumnezeu în circumstanţe foarte deosebite. Foarte probabil, vă întrebaţi ce înseamnă aceste “circumstanţe deosebite”. Ele se referă la decizia de a avorta, decizie ce a fost urmată de trecerea graniţei dintre viaţă şi moarte şi întalnirea cu diavolul. Deci o experienţă de neuitat, avută în urma hotărarii de a elimina o presupusă sarcină, m-a făcut să îi promit lui Dumnezeu că nu îmi voi mai ucide niciodată copiii. Nu am nici o îndoială că numai în urma acelei promisiuni m-am putut reîntoarce în trup şi păstra viaţa. Nu m-am gandit însă niciodată că ceea ce am spus lui Dumnezeu, într-un timp de mare stramtorare, îmi va salva viaţa pentru a doua oară. Deşi îmi este jenă, mărturisesc acum că şi moartea, plecarea din trup şi clipele de groază trăite în prezenţa diavolului, m-au determinat să încetez a crede că avortul este soluţia ideală pentru o sarcină nedorită. Sunt foarte sigură azi că toţi cei care au cunoştiinţă de grozăvia curmării unei vieţi, dar aleg in mod repetat şi deliberat să o înfăptuiască, sunt în orice vreme foarte aproape de moarte. Și este moartea al cărui întuneric nu se va sfarşi niciodată. Iată întamplarea care m-a făcut să îi promit Domnului că nu voi mai face întreruperi de sarcină. Îmi aduc aminte foarte clar de noaptea în care, încă îmbracată, m-am aşezat pe marginea patului să mă gandesc la ceea ce voi face în eventualitatea că voi mai avea un copil. Nu aveam certitudinea sarcinii, însă m-am gandit că trebuie să previn cu orice preţ naşterea unui alt copil. După cateva momente de ezitare am hotărat să fac ceea ce făcusem şi altădată, deci să aleg avortul. Am înghiţit deci “pastila contraceptivă de urgenţă”, am aşezat încet paharul cu apă pe podea şi m-am întins pe pat relaxată. Soţul meu dormea liniştit la dreapta mea dar eu, deşi împăcată cu alegerea făcută, nu puteam să închid ochii. De abia pusesem paharul langă pat, cand deodată am simţit o prezenţă la uşa camerei în care mă aflam. Era un fel de om foarte înalt, un camp de energie, o forţă aş zice, ce s-a apropiat de patul pe care eram
aşezată. Instinctiv am simţit că ceva rău avea să se întample şi m-am ghemuit repede sub pătură, langă soţul meu. Tot efortul a fost in zadar: am simţit cum o mană, cu multă brutalitate, m-a tras de păr şi cum trupul meu s-a rostogolit, neputincios, pe pat. A fost un moment în care nu am mai văzut nimic, dar am simţit foarte bine cum m-am despărţit de trup. Am continuat să exist, însă aveam o altă formă: noul “trup” era relativ sferic şi avea foarte puţină masă. Am sesizat de asemenea că forţa aceea, ţinandu-mă strans langă ea, mă ducea de fapt intr-o călătorie prin noapte. În noul corp am experimentat un fel de zbor foarte chinuitor, o continuă frămantare, prin
semi-întunericul casei. Dusă la înălţime, după ce am început iar să percep ce era în jurul meu, am văzut mai întai cărţile din bibliotecă şi apoi trupul unei tinere femei ce era întinsă pe patul meu. Mi-au atras atenţia ochii ei mari şi deschişi, capul inert de pe pernă şi am înţeles îndată că era moartă. Priveam un chip cu o expresie trează, un chip întors ciudat spre partea stangă şi cu privirea uşor aţintită în sus. Un fel de spaimă mută îl îngheţase definitiv. Nu am realizat cine era acea tanară pînă în momentul în care m-am uitat cu băgare de seamă la rochiţa cu care era îmbrăcată. Ce mult m-am îngrozit cand am recunoscut că rochiţa de pe trupul mort era rochiţa ce eu o purtam prin casă! Am realizat că murisem şi cu disperare am început să mă rog la Domnul Isus. Am cerut să m-i se îngăduie să mă întorc înapoi în trup şi am promis, în acelaşi timp, că niciodată nu voi mai face avorturi. Din copilărie eu ştiam de Domnul Isus. Obişnuiam să citesc Bibila, dar nu frecventam biserica ortodoxă din apropierea casei. Găsisem discrepanţe serioase între practicile bisericii ortodoxe şi cele scrise in Biblie. Acesta a fost motivul pentru care eu nu m-am rugat la nici un sfant, ci m-am adresat direct Domnului Isus; ştiam foarte bine că El este singurul mijlocitor între noi şi Dumnezeu. Și într-adevar, după ce m-am rugat, mi s-a dat drumul din chinuitoarea stransoare, însă am rămas suspendată undeva, în atmosfera camerei. Călătoria spre trup a fost tare înceată. Absenţa aproape totală a densităţii, m-a făcut să mă întorc spre trup cu foarte multă anevoie. Îndată însă ce am reuşit să ating pieptul corpului din pat, m-am ridicat repede în capul oaselor. Eram îngrozită şi fiind sigură că îmi albise părul în cap, am fugit la oglindă să
îmi văd noul chip, probabil foarte schimbat. Nu am văzut nici o modificare majoră a trăsăturilor mele, însă groaza trăită în ciudata călăltorie nocturnă era vizibilă pe chipul meu. Și azi îmi aduc aminte foarte bine senzaţia şi zgomotul înfundat produs de căderea propriului trup pe pat. Nu cred că o voi putea uita vreodată. În legătură cu sarcina mea, trebuie să scriu că mă îngrijorasem degeaba; în scurt timp am realizat că nu fusesem însărcinată. Chiar şi cine îmi dăduse medicaţia a confirmat promt că preparatul respectiv era prea bland şi, în caz de sarcină, de unul singur, nu este eficient. M-am bucurat atunci că nu am ucis un copil, însă nu am putut să trec de loc peste cele întamplate. Am pus toate lucrurile cap la cap, le-am răsucit pe toate părtile, însă am ajuns mereu la aceiaşi concluzie: cel care este dibaci cand e vorba de ucidere, diavolul, a înţeles că eram foarte hotărată să ucid şi, după obiceiul lui, s-a repezit să mă omoare. Ce bine că am ştiut de Domnul Isus, singurul care poate alunga duhul morţii şi iartă în pofida vinovăţiei gandurilor si faptelor! Am hotărat atunci, în inima mea, să îmi ţin pentru totdeauna promisiunea făcută. Mai mult de atat, am găsit o biserică protestantă unde m-am botezat şi învaţat mai mult despre curăţenia şi frumuseţea vieţii creştine. Cat puteam eu de mult, am căutat să trăiesc după învăţăturile biblice şi am renunţat definitiv la deprinderea avortului. După catăva vreme de la întamplarea povestită mai sus, atunci cand mă aşteptam mai puţin, am realizat că eram cu adevărat însărcinată. Aveam atunci deja doi copii pe care îi crescusem cu destulă greutate şi amanări repetate în cariera pe care mi-o dorisem foarte mult. Mi-e greu să descriu deprimarea prin care am trecut cand am realizat că voi avea de crescut un al treilea copil. Subliniez încă o dată că experienţa reală a despărţirii de trup şi teama de a-l întalni iar pe cel ce-mi luase viaţa în plină sănătate, m-au determinat să îmi ţin promisiunea făcută Domnului Isus. Deci am hotărat să păstrez sarcina, chiar dacă viaţa de zi cu zi părea uneori imposibilă: unul din cei doi copii pe care îi aveam, un băieţel bun dar cam bolnăvicios, îmi adusese nesfarşite luni de nesomn şi întristare. Eram însărcinată în opt luni cand, într-o noapte, m-am sculat din somn cu o durere neobişnuită în piept. Nu era pentru prima oară cand inima îşi schimba ritmul, deci speram să îmi treacă repede, aşa cum adesea se mai întamplase. De data acesta însă lucrurile s-au complicat de la bun început: deşi eram aşezată în pat, am început brusc să obosesc. În acelaşi timp, o senzaţie intensă de vomă şi rău general m-a făcut să simt că eram gata să-mi vărs organele interne pe gură. Respiraţia devenise rapidă iar pe piept, deşi nu purtam decat o camaşă, simţeam o greutate ciudată ce mă împiedica să mă ridic din pat. Pe deasupra, am simţit că cineva mă privea cu insistenţă prin întunericul camerei: o prezenţă neplăcută, un fel de om înalt şi subţire, se afla în stanga patului meu. Cand s-a apropiat de mine am văzut că era îmbrăcat în haina tipică de preot, cu bentiţa albă la gat, însa îi lipsea crucifixul metalic de pe piept. Cu o atitudine parcă zeflemitoare, s-a aplecat spre patul meu şi într-un fel de viziune, mi-a arătat locul unde am înteles că eram aşteptată. Am văzut un fel de sală mare, un loc de judecată şi deradere, unde erau aşezate zeci şi zeci de fiinţe asemănătoare lui. Eu aveam credinţă în Dumnezeu şi ştiam că diavolul nu are putere asupra creştinilor, dar trebuie să vă spun că tot ce se întampla mă îngrozise cumplit. După ce a reuşit să mă sperie, fiinţa aceea s-a retras în colţul îngust dintre zid şi noptieră şi a continuat să mă vegheze. Era, din nefericire, aceiaşi formă de energie negativă pe care o mai întalnisem odată, cu ani în urmă, cand luasem decizia să avortez. Sunt lucruri care nu se pot confunda, însă sunt foarte greu de descris în cuvinte. Deşi eram trează, tot îmi spuneam că visez sau aiurez. Fiind însărcinată însă, simţeam cum copilul
începuse să se zbată în trupul meu. Erau mişcări haotice, necontrolate, pe care nu le mai simţisem niciodată. Manuţele foarte agitate, picioarele ce mă loveau în abdomen, m-au făcut să
pricep repede că nu era loc pentru iluzii şi amăgiri: nu visam, eram foarte conştientă şi în compania unei prezenţe urate de care nu mă putea apăra. Deodată, am văzut însă că în camera unde eram, cam la aproape doi metrii de mine, a apărut un om de statură normală ce era întocmit în întegime din lumină. Răspandea o radiaţie de un alb intens, strălucitor, şi se uita fix în ochii mei. În acelaşi timp, o voce foarte puternică, parcă spintecand noaptea, mi-a spus deosebit de clar: "Este Dumnezeu"! Nu ştiam ce să fac, eram epuizată şi incapabilă să spun vreun cuvant. Continuam să respir rapid, dar realizam ce se întampla cu organismul meu; nu mai speram absolut nimic, durerea din piept nu scăzuse în intensitate şi o neputinţă ciudată mă slăbise peste măsură de mult. Puteam vedea desluşit omul făcut din lumină albă, însă el tăcea, continuand doar să se uite liniştit în ochii mei. Atunci am avut a doua viziune. Langă mine a apărut unul din tinerii pe care îl cunoscusem la biserica protestantă. L-am văzut aşa cum îl ştiam dintotdeauna, suferind şi mult îmbătranit de boala de rinichi pe care o avea de ani de zile. Cu greutate el m-a prins de mană şi împreună, parcă sprijinindu-ne unul de altul, am stat în faţa lui Dumnezeu. Dumnezeu mă privea insistent şi deodată, a început să meargă încet către mine. S-a apropiat de trupul meu, nu mi-a spus nimic, şi apoi a trecut pur şi simplu prin mine. Odată ce lumina albă mi-a pătruns în piept, ritmul inimii s-a schimbat subit. Copilul ce îl purtam în trup a încetat să se mai zbată şi, într-o fracţiune de secundă, am trecut de la senzaţia de vomă şi durere intensă, la o stare de multă linişte. Am fost în stare să mă ridic atunci şi să mă uit in jur, ca să văd ce se întampla mai bine. Am constatat însă că eram singură în cameră: omul făcut din lumină strălucitoare se făcuse nevăzut iar în colţul camerei, unde simţisem prezenţa aceea grotească, totul devenise tihnit şi aşezat. Dintr-o dată, întunericul care mă învăluia a devenit parcă catifelat şi o pace, imposibil de exprimat în cuvinte, s-a aşezat în fiecare ungher al camerei. Fără durere în piept şi cu o senzaţie neobişnuită de eliberare, am căzut într-un somn odihnitor. Cand m-am sculat, dimineaţa mi s-a părut proaspată şi frumoasă însă zbuciumul nopţii rămăsese foarte bine randuit în mintea mea. Că a fost Dumnezeu sau Îngerul Domnului, eu nu ştiu sigur. Cu siguranţă însă afirm că într-adevăr Domnul Isus, aşa cum scrie Bibila, este acela care ne scapă de moarte. Multă vreme am crezut că ispita avortului a fost doar un eveniment al trecutului, dar m-am înşelat. Peste un număr de ani, cand credeam că am încheiat cu tot ceea ce ţine de copii, o noua sarcină şi un accident m-au adus într-o sală de spital. Medicul de familie s-a grăbit să facă aranjamentele pentru terminarea sarcinii. După nopţi de nesom, deşi în sufletul meu nu mă împăcam de loc uşor cu idea naşterii unui copil care putea să aibă probleme de sănătate, am declinat politicos totul şi am decis să păstrez şi cea din urmă sarcină nedorită. Încă îmi aduc aminte faţa şi comentariile medicului obstretician care se uita vădit dezamăgit la abdomenul meu. Vreau să ştiţi că Dumnezeul l-a ruşinat şi pe el şi pe doctoriţa de familie. Medicul ginecolog, un doctor cu multă experienţă, văzand că lucrurile au mers de fapt aşa cum îi spusesem, fără să îi cer nimic sau să îi spun ceva, a ajuns să îşi ceară scuze. Băieţelul ce l-am născut era deosebit de frumos şi cu mult mai înalt decat multi copii. Pentru doctoriţa de familie, cea care îmi programase avortul, Dumnezeu a avut alt plan. Într-o zi, cand
îmi ţineam copilul in braţe, la intrarea în lift, am dat peste ea. Era o femeie plăcuta, dar foarte grasă, care fără nici un efort a ocupat instantaneu jumătate din lift. Recunoscandu-mă şi văzand copilul meu, a
încercat să se răsucească să nu îi mai vadă faţa. Nu a reuşit însă deloc; că se mişca într-o parte sau în alta, faţa copilului era sub ochii ei. A trebuit să îl privească şi, foarte probabil, ochii lor s-au întalnit. S-a uitat la el un timp, apoi a exclamart cu sinceritate,”Ce frumos este!” Apoi a încercat iar să îşi întoarcă spatele dar, ca şi pană atunci, a eşuat repetat. A sfarşit prin a-şi exprima îngrijorarea să nu îl deoache. Oare ne-am întalnit întamplător? Nu cred. Dumnezeu are multă răbdare dar şi mustrări pentru toţi aceia care îi neglijează randuielile. Am scris toate aceste lucruri în speranţa că voi reuşi să vă determin să vă gandiţi foarte bine cand veţi lua decizia de a avorta; consecinţele hotărarii de a ucide pot fi catastrofale pentru bunăstarea personală şi au, cu certitudine, reverberaţii veşnice. Nu uitaţi că Dumnezeu uneori dăruieşte copii foarte talentaţi, deci mari binecuvantări, pentru familie şi chiar întreaga lume. Curmandu-le viaţa veţi deveni doar spectatori ai bucuriilor şi marilor împliniri din viaţa altor familii. Conosc foarte bine o femeie căruia Dumnezeu îi dăruise un copil deosebit de dotat. Făcandu-şi diferite calcule şi nesocotind voia lui Dumnezeu, femeia s-a hotărat să faca un chiuretaj. În noaptea dinaintea zilei în care trebuia să se ducă la spital, femeia a visat un vis – vis care s-a împlint în întregime - despre lucrurile ce aveau să se petreacă cu ea în ziua următoare. Printre altele, în visul ei a apărut şi copilul ce urma să fie omorat; l-a văzut cu trupul mic, cioparţit însă chiar şi aşa, mort, copilaşul ei era îmbrăcat în multă miere. Mult traumatizată şi fiindu-i ruşine de ceea ce plănuise şi făcuse, femeia nu a spus nimănui despre avortul avut. Au fost însă oameni ai rugăciunii cărora Dumnezeu le-a descoperit omorul copilului. Aceşti oameni, fără să fi vorbit unul cu altul, i-au spus femeii acelaşi lucru: copilul ucis, un copil minunat, era destinat să conducă ţara şi să aducă multă bucurie părinţilor. Uitandu-mă înapoi prin vreme, zambesc stins gandindu-mă la nebunia cu care am înţeles, în tinereţe, să -mi caut liniştea în viaţă. Ce linişte şi cată bucurie poate avea o femeie pe care alegerile nechibzuite o schimbă într-o mamă ucigătoare de copii? E bine însă că Dumnezeu este viu şi nu oboseşte iertand! El este Tatăl ce se uită în zare, aşteptand zilnic întoarcerea fiului risipitor. I-a mai adus aminte tatăl de păcatele fără număr şi turma de porci? Nu. L-a primit cu veselie şi l-a iertat pentru toate greşelile trecute. Domnul Isus Hristos, murind pe cruce, a plătit pentru toate greşelile noastre şi moartea, dacă îl cunoastem, nu mai are nici o putere asupra noastră. Închei cu un verset biblic pe care vă rog să-l amintiţi tuturor acelora care au pierdut din vedere scopul aşa ziselor “interdicţii” din viaţa unui creştin: “Păzeşte dar legile şi poruncile Lui, pe care ţi le dau azi, ca să fii fericit, tu şi copiii tăi după tine, şi să ai zile multe în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău pe vecie” (Deuteronomul 4:40). O femeie iertată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 352
Opțiuni