Interfața site-ului a fost îmbunătățită și mai sus vedeți săgeți care indică unde se află acum fiecare element principal de navigare și căutare.

Octavian Luncan - o mărturie excepţională
Autor: RVE  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de BenHur in 20/07/2007
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 2 voturi
Octavian Luncan - o mărturie excepţională

Reporter:

Grupul muzical "Sonor" s-a constituit în deceniul al optulea; au cântat la nunţi şi diferite ocazii în zona Haţegului, Hunedoara şi Deva.

Astăzi grupul se numeşte "Harul", şi-au schimbat şi numele, şi stăpânul şi cântă doar pentru gloria lui Dumnezeu.

Vă prezentăm istoria adevărată, tulburătoare şi extraordinară a vieţii lui OCTAVIAN LUNCAN, unul dintre membrii acestui grup.

...................................................

Reporter:

- Ce v-a determinat să renunţaţi la vechiul mod de viaţă şi să fiţi parte a unui grup muzical creştin?

Un membru al grupului (Titel Munteanu)

În urmă cu 8 ani şi jumătate ne pregăteam să mergem la o nuntă la Deva. Bateristul formaţiei avea un frate membru la Biserica Creştină Baptistă din oraşul Haţeg. La acea întrunire ne trezim că bateristul ne cere o Biblie, pe motiv că au trecut aproape 20 de ani de când suntem împreună şi nu s-a întâmplat nimic rău cu noi şi am umblat pe aproape toate drumurile ţării fără să ni se întâmple nicio nenorocire, iar el motiva că aceasta a fost numai pentru că Dumnezeu ne-a purtat de grijă.

Pentru noi a fost ceva ieşit din comun, niciodată nu l-am auzit vorbind de Dumnezeu. De fapt niciunul dintre noi nu aveam timp de Dumnezeu. Eram orbiţi de plăcerile lumii, n-aveam noi timp de Dumnezeu şi acum dintr-o dată, ne trezim cu el că ne cere o Biblie. Eram în apartamentul unuia dintre noi, ne-a luat ceva timp până să găsim o Biblie, şi el a luat Scriptura în mână şi a deschis-o în faţa noastră. A fost pentru prima dată când Dumnezeu ne-a vorbit astfel, după aproape 20 de ani:

"Ajunge în adevăr că în trecut aţi făcut voia neamurilor şi aţi trăit în desfrânări, în pofte, în beţii, în ospeţe, în chefuri şi în alte slujiri idoleşti neîngăduite."

Era exact viaţa noastră, şi Dumnezeu a găsit cu cale să ne avertizeze: "Ajunge!".

Acesta a fost de fapt începutul cercetării noastre.

Octavian Luncan:

Eu nu L-am cunoscut pe Dumnezeu. Am lucrat în armată, ca ofiţer. Eram comandantul unei fanfare militare şi în cei 8 ani de şcoală militară pe care i-am petrecut în Bucureşti, n-am auzit vorbindu-se despre Dumnezeu, dimpotrivă, am citit "Biblia hazlie" şi am scris poezii în care mă declaram ateu şi consideram că nu aveam nevoie de existenţa lui Dumnezeu în viaţa mea.

Veneam de la o nuntă de la Petroşani, duminica spre amiază, după ce cântaserăm de sâmbătă de la amiază. Între 2 sate, am oprit să împărţim banii. Am oprit maşina pe dreapta drumului, am traversat câmpul în stânga, am pus lada de bere între noi, cu ţigările în gură, cu glume, împărţeam la bani, ne depănam amintirile şi aventurile de la ultima distracţie. În timpul acela s-a întâmplat ceva nemaiîntâlnit în viaţa mea.

Undeva în adâncul sufletului meu, am auzit un glas foarte cald şi ciudat, vorbindu-mi răspicat:

"Scoală-te şi du-te în partea dreaptă." M-am ridicat dintre ceilalţi, am avut o reacţie rapidă - primul lucru am simţit vinovăţia ţigării. Am aruncat ţigara din mână (fumam foarte mult - sudam ţigară de ţigară, la o nuntă poate şi 3-4 pachete, de asemenea beam foarte mult - mă lăudam că până la miezul nopţii îmi făceam partea - cam 2 kilograme de alcool şi nu mă-mbătam).

În momentul acela am simţit că trebuie să execut comanda acelui gând care mi-a vorbit. Am ieşit dintre colegi, am traversat şoseaua prin spatele maşinii şi după ce am făcut 2 paşi în câmpul din dreapta, între mărăcini şi fân necosit ce era pe lângă şanţul acela, m-am împiedecat de un obiect şi m-am prăbuşit cu faţa în jos. Prima reacţie a fost să înjur, pentru că Îl înjuram pe Dumnezeu cu multă uşurinţă, din orice supărare. N-am mai apucat s-o fac din ziua aceea niciodată. Au trecut mulţi ani de atunci şi spun: "Slăvit să fie Dumnezeu". Nu L-am mai blestemat niciodată.

Ochii mi-au căzut pe obiectul acela - era o cruce, semnul unui accident de circulaţie. Cândva murise în locul acela un om. Sunt pline drumurile ţării de asemenea semne, în care oamenii şi-au pierdut viaţa. Dar, ca să înţelegeţi lucrarea şi minunea lui Dumnezeu, pe plăcuţa din mijlocul crucii am văzut scris: "LUNCAN OCTAVIAN, născut în 9 Februarie 1953, decedat în 1989."

Mă numesc LUNCAN OCTAVIAN, sunt născut în 9 Februarie 1953. "Ce coincidenţă" - acesta a fost primul gând care m-a cercetat. Ce coincidenţă că tocmai în locul acela oprisem maşina. Dacă am mai fi făcut vreo 10-15 metri în faţă sau în spate, de bună seamă că niciodată n-aş fi găsit crucea aceea, ascunsă de altfel în buruieni. Dar ce coincidenţă a fost glasul care m-a ridicat pe mine dintre ei, să păşesc în partea dreaptă, să dau faţă cu acea imagine.

A venit un gând care m-a cercetat: "Cu ce eram eu mai bun decât acel tiz al meu, care era mort în locul acela? Cu ce fusese el mai rău decât mine, ca să moară şi eu să trăiesc?" Aceste gânduri mă frământau şi în timp ce eram uimit de ce se întâmplă, am auzit înlăuntrul meu din nou vocea aceea, galsul acela: "Astăzi este duminică. Tu... de unde vii?" M-am speriat, m-a luat o teamă pentru că simţeam pentru prima dată vinovăţia indiferenţei care o simţeam faţă de duminică. Ştiam că duminica este ziua când oamenii merg la biserică. Eu de 20 de ani duminica veneam acasă, mai treaz, mai băut, mai bucuros, mai supărat, depinde în ce relaţii mă aflam cu "mediul în care munceam". De 20 de ani n-am găsit cu cale să mă gândesc că alţii duminica vin de la biserică sau se duc la biserică.

În timp ce simţeam ruşinea faţă de această stare a mea intimă, am auzit a 3-a oară glasul acela extraordinar: "Aceasta este cântarea de laudă pe care mi-ai promis-o în timpul revoluţiei, cu frica morţii în inima ta?"

Atunci mi-am adus aminte şi am priceput ce s-a întâmplat. În timpul revoluţiei mi s-a întâmplat un lucru extraordinar. Primisem misiunea, cu un tânăr ostaş, să păzim un obiectiv militar, de pe acoperişul unei clădiri cu 4 etaje. Era vorba de arestul garnizoanei unde erau închişi generalii Nuţă şi Mihalea. De undeva a venit un ordin, în care se preciza că un grup de 30 de elicoptere va ataca unitatea noastra, ca să-i salveze pe cei 2 generali. Ultimul semnal pe care l-am primit prin staţia radio a fost că au trecut de Sibiu şi în 13 minute vor fi pe noi. Şi inima dar şi hainele îmi tremurau de frică, îmi era frică de moarte.

Tânărul ostaş "m-a citit" şi cu o privire senină s-a apropiat de mine şi mi-a spus: "Domnule locotenent-major, vă este frică de moarte?". I-am răspuns că da, şi îmi pare rău să mor la 38 de ani, că am 2 fetiţe acasă. M-a apucat de după umeri, ca şi cum el ar fi fost superiorul iar eu subalternul, m-a dus la colţul clădirii, unde el descoperise o gaură acoperită cu o bucată de tablă, urma unui coş de fum care a fost darâmat. Mi-a spus: "Dacă vă înghesuiţi bine, eu vă acopăr cu această tablă şi dacă vin elicopterele, nu veţi fi reperat." În prima clipă am vrut să sar în adăpost, pentru că minutele trecuseră, din 13 mai erau doar câteva. Dar un gând m-a reţinut, şi i-am spus: "Tinere, dar tu ce vei face?" Mi-a răspuns: "Domnule, fiţi liniştit, eu îmi voi face datoria, dar dacă mor, eu ştiu unde mă duc, iar dumneavoastră veţi avea timp să mai trăiţi, să vă întoarceţi la Dumnezeul meu." "Tinere, sunt uimit de ce-mi spui, dar mai mult mă uimeşte dragostea ta faţă de mine. Tu eşti în stare să-mi oferi adăpostul tău de scăpare, mie, pe care nici măcar nu mă cunoşti. Tu-mi oferi mie şansa vieţii tale, eşti gata să mori în locul meu. Cine te-a învăţat pe tine să-ţi dai viaţa pentru aproapele tău?" El mi-a răspuns: "Eu am învăţat în Biserica creştina din Alba-Iulia, de unde vin. Am învăţat că a-ţi da viaţa pentru aproapele tău înseamnă a trăi pentru Dumnezeu."

În câteva secunde s-a prăbuşit în mintea mea o întreagă şcoală, o viaţă în care am învăţat multe despre patriotism, despre datorie faţă de ţară, faţă de aproapele, despre morală, despre echitate. Eu m-aş fi băgat în gaura aceea ca să scap, şi tânărul de 20 de ani şi-ar fi dat viaţa pentru mine.

Mi-am amintit cum îmi băteam joc de bunica mea şi îi spuneam că nu există Dumnezeu. Atunci mi-am dat seama că există un Dumnezeu care înalţă oameni mici, îi face mari. M-am văzut un gunoi, un nimeni în faţa acelui tânăr care era pentru mine un munte de om. N-am mai avut curaj să intru în adăpost, pentru că îmi era ruşine de el.

El s-a retras într-un colţ, s-a rugat, apoi a venit în fugă şi mi-a spus "Domnule locotenent-major, să ştiţi că nu se va întâmpla nimic şi în câteva minute vom fi jos." "De unde ştii tu?" "În timp ce m-am rugat, Dumnezeu mi-a vorbit că nu se va întâmpla nimic." "Cum adică ţi-a vorbit Dumnezeu? Îţi vorbeşte Dumnezeu ţie?" "Da, Dumnezeu vorbeşte prin Duhul Sfânt. Duhul Sfânt este telefonul lui Dumnezeu aşezat în inima noastră, prin care comunicăm cu El."

Mi-am zis: "Doamne, ce lucruri." Eram uimit peste măsură, dar chiar atunci a sunat staţia radio: "Coborâţi, alarma încetează." În timp ce coboram scările clădirii, aruncam cascheta în sus de bucurie, îl sărutam pe tânărul acela şi îi spuneam: "Băiatule, eu sunt compozitor, şi îţi promit că prima cântare care va ieşi din gura mea va fi spre slava Dumnezeului tău." El mi-a spus: "Să nu uitaţi niciodată că nu mie mi-aţi promis, ci lui Dumnezeu, care ne-a scăpat de moarte."

Am continuat să cânt cu grupul Sonor la tot felul de nunţi şi petreceri. Aveam salariul aproape pe jumătate mai mic decât plata la o nuntă şi am uitat de cântarea de laudă.

..................................................

Şi iată-mă acum pe marginea unei şosele, în faţa acelei cruci, unde murise acel tiz al meu. Am început să plâng cu toată puterea, stând îngenuncheat la pământ. Colegii m-au văzut căzut şi au venit spre mine. M-au ridicat de umeri şi m-au întrebat: "Ţi-e rău? Ai băut?" Bateristul formaţiei le-a făcut semn cu mâna: "Lăsaţi-l în pace, cred că s-a stricat de cap."

Eu le-am răspuns: "Băieţi, nu ştiu ce s-a întâmplat cu mine, dar eu de astăzi mă despart de voi. Mă duc acasă la Deva şi mă pocăiesc." Am ajuns acasă şi când am intrat pe uşă, m-am aruncat în genunchi în faţa soţiei mele, cerându-mi iertare pentru viaţa duplicitară pe care o duceam faţă de ea şi spunându-i că eu vreau să mă pocăiesc. Ea s-a supărat, chiar s-a pronunţat cuvântul divorţ. "Eu nu las religia mea" mi-a spus ea, "du-te unde vrei, divorţăm. Nu te gândeşti la cei 2 copii? Vor fi marginalizaţi. Tu ştii bine cine sunt pocăitii, ce categorie inferioară de oameni sunt." Atunci n-am putut să-i răspund, decât să plâng. Ea fusese secretară de partid pe întreprindere, făcea parte din comitetul judeţean de partid, a fost la Congresul al XIV-a şi urma ca din toamnă să plece la Academia "Ştefan Gheorghiu".

În aceeaşi după-masă de duminică m-am dus la o biserică de pocăiţi, nici nu ştiam atunci de câte feluri sunt pocăiţii. Era prima biserică de pocăiţi în care am intrat în viaţa mea. M-am pus pe ultimul rând, să nu mă recunoască cineva, pentru că eram şeful fanfarei militare din Deva şi mă ştiau oamenii. Programul s-a deschis cu o rugăciune. La un moment dat, un om din capătul celălalt al bisericii şi-a ridicat vocea peste mulţime şi mi s-a adresat mie spunându-mi: "Ascultă, bărbatule, care astăzi ai venit pentru prima dată în casa în care se cheamă Numele Meu. Să ştii că Eu, Domnul, ţi-am dat darul cântatului, eu te-am pus deoparte din pântecele mamei tale, pentru o mare lucrare spre Slava Numelui Meu, dar tu ce ai făcut cu darul tău? Ai ajuns să cânţi destrăbălării şi urâciuni oamenilor veacului acestuia!"

Vă daţi seama? Era viaţa mea. Îmi treceau fulgere din creştet până în tălpi şi tremuram tot de frică. Eram ca un copil şi am început să plâng. Glasul continua: "Eu ţi-am fost mamă şi tată, când erai printre străini." Mi-am adus aminte că părinţii mei au divorţat din cauza alcoolului, în timp ce eu eram în şcoala militară. Şi glasul acela a încheiat astfel: "Nu plânge. Eu te-am adus în casa Mea şi te voi face un stâlp al bisericii."

La câteva luni dupa ce eu am rămas în biserică, a cercetat-o Dumnezeu şi pe soţia mea, şi împreună am intrat în apa botezului.

..................................................

Privind în urmă, îmi pare rău că am pierdut 38 de ani de viaţă fără Dumnezeu. Nimic nu are valoare fără Dumnezeu. Căsnicia fără Dumnezeu este minciună, copiii fără Dumnezeu nu sunt fericiţi cu părinţii lor. Muzica, deşi am avut o culme profesională, fără Dumnezeu este o alergare după vânt.

.................................................

Într-o zi, un frate m-a văzut apăsat şi mi-a spus: "De ce plângi când cântă cineva la microfon?" I-am spus că i-am promis o cântare de laudă lui Dumnezeu, dar nu pot să o compun nicidecum. Acest frate mi-a spus să-I cer lui Dumnezeu această cântare, iar seara, pe genunchi, la marginea patului şi cu lacrimi în ochi, L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dea cântarea de laudă pe care I-am promis-o. La ora 3 noaptea m-am trezit şi am compus şi textul şi partitura cântării de laudă, iar de atunci viaţa mea este o cântare de laudă.

Nota editorului: Cântarea respectiva se numeşte:"Pocăinţă, pocăinţă, tu ne-apropii către cer".

extraordinar
povestea asta e foarte cutremuratoare, si asa de adevarata, mai ales cand stii ca Dumnezeu nu te lasa singur nicaieri si de vrei.... acum am inceput sa constientizez iar... ca Dumnezeu ne iubeste si ne doreste pt El si face s atrecem prin diferite circumstante sa vedem asta. ce bine ca ati pus asta pe site sa vada si altii ce mare Dumnezeu avem :D
Niciodata nu vom sti din cite ne-a salvat Dzeu


Draga frate Octavian,
Am citi cu lacrimi amare marturia dv,care este un indemn de pocainta si pentru noi cei care suntem crestini deja.
Ma regasesc in istorisirea dv in parte dar, iubindu-ne acelasi Dzeu plin de Slava si indelung rabdator....realizez ca prin atit de multe moduri Dzeu ne arata iubirea vesnica ce ne-o poarta.
Si eu i-am promis Domnului ca ma voi pocai acum aproape 23 de ani,cind fiind pe un pat de grea suferinta(aveam infectie generalizata dupa nasterea fiicei mele)doctorii au spus ca ei nu mai au ce-mi face.
Indemnata de Duhul Sfint l-am rugat pe Domnul sa ma vindece si sa ma lase sa-i fiu mama fiicei mele ,ca sa nu ajunga pe drumuri sau poate chiar in orfelinate...SI CA DACA EL VA FACE ASTA EU MA VOI POCAI.
Domnul a doua zi a facut posibil sa plec acasa ,sanatoasa si fericita ,spre mirarea tuturor care ziceau...iata ce face tineretea.
Dar eu STIAM ca ,,tineretea asta ,,era mina Doctorului divin.Slava Lui.
23 de ani am ezitat sa _mi predau viata mea Domnului dar El a ingaduit o zi de aug 1996,in care cu toata dragostea a vrut sa-mi arate ca El este minunat si ca desi eu am gresit atit de mult EL M-A IERTAT.
SLAVA Lui.
regret mult anii care i-am trait in mocirla ,dar Dl a vrut sa-mi arate ca El imi prelungeste viata pe acest pamint ca sa_I aduc slava si lauda.
Dl mi-a salvat iarasi viata dintr-un accident auto ...intr-un mod miraculos chiar pentru a -mi arata iar ,cit de mult ma iubeste.
Fac parte din biserica penticosdtala ,,Betel< va doresc d-voastra si familiei sa fiti fericiti in Domnul si Sa aveti o viata binecuvintata in Hristos.Amin.
Deu nusi lasa alesii nicidecum in mana celui rau k
Ma intarit enorm povestirea si vreau sa multumesc lui Dzeu pt asta pt atatia oameni pe care iam auzit marturisindu-si viatza mau adus sa vad ca sunt un pacatos si ca trebuie sa ma intorc la El.AMIN
Mariana
avem un Dumnezeu indelung rabdator, dar pentru toti rabdarea Lui Dumnezeu are o limita trebuie astazi daca auzim glasul sa nu ne impietrim inima ci sa ne intoarcem la El. Sa Il cautam si daca Il cautam cu toata inimma se lasa gasit. E minunat cum a lucrat Dumnezeu in viata acestui om care nu la cautat pe Domnul dar la cautat Domnul pe el.Sa-l urmam pe Dumnezeu in aceste vremuri grele caci doar El ne este scapare sprijin si ajutor, doar El nu ne dezamageste. Sa nu uitam ca toate lucrurile lucreaza spre binele celor iubiti de El
Adăugat în 03/04/2008
DAU SLAVA LUI DUMNEZEU PT CA POT SA CITESC ASEMENIA MARTURISIRI,CARE TE ZIDESC SI ITI INTARESC CREDINTA.TREBUI SA AVEM RECUNOSTINTA FATA DE DUMNEZEU PT.,,CA A DAT PE SINGURUL LUI FIU,PENTRU CA ORCINE CREDE IN EL,SA NU PIARA,CI SA AIBA VIATA VESNICA,,.Este minunat cum a lucrat DUMNEZEU in viata fr.luncan si in viata intregii formatii.Slavit sa fie DOMNUL!FR LUNCAN MA ROG PT TINE SI PT INTREAGA FORMATIE CU CARE CANTATISI PT FAMILIILE VOASTRE .DACA O SA CITESTI SA STII CA VA SALUTA AL VOSTRU FR DIN TG LAPUS GHITA DANCIU IMPREUNA CU TOATA FAMILIA.VA SALUTAM CU CVANTUL DOMNULUIDIN 1TESQLONICENI 5;23 SI IUDA VS.20,21.DOMNUL SA VA BINECUVINTEZE1!!!
Adăugat în 04/05/2008
marturia fratelui OCTAVIAN LUNCAN
este minunata marturia fratelui LUNCAN si i-as propune sa faca o vizita in salaj deoarece aici sunt sate unde nu poate fi receptionata emisiuneea vocea evangeliei si sunt oameni care nu au acces la internet.va astept cu drag si la borla-salaj cu toate ca este o biserica baptista maghiara
Adăugat în 28/06/2008
florentina
Domnul sa te binecuvintezenpentru aceasta marturisire,si sa ii ramii credincios toata viata,avem un Dumnezeu mare si plin de indurara,
Adăugat în 17/01/2009
despre...
Aş vrea să spun că acest om pe nume OCTAVIAN LUNCAN mi-a fost profesor,este un om de treabă care îl iubeşte pe DUMNEZEU şi este un muzician iubit şi adevărat care chiar are un talen nemaipomenit.
Adăugat în 06/09/2009
despre aceasta marturie.
dragi mei dumnezeu continua sa mai faca minuni in vietile noastre daca noi suntem gata sa ne predam inima lui 100% asa cum a facut si cu acesti frati minunati la care sau hotarat sal urmeze pe DUMNEZEU.canta fffff frumos si DUMNEZEU sa le de putere de la el sa poata sa spuna la toti prin vocile lor despre dumnezeu am avut placerea sa i ascult si sa i vad si in realitate au fost si in sighisoara la noi la baptisti si ma rog domnului sa le de putere si sanatate si sa mai vina la noi in sighisoara si domnul sa fie cu voi cu toti amin.
Adăugat în 08/02/2010
fratele octavian luncan
Fratii mei iubiti în DOMNUL ISUS dacã nu este prea greu vas ruga sã o redati si video pe int.totã mãrturia fratelui OCTAVIAN LUNCAN chiar din gura fratelui pentrucã este o mãrturie bogatã în detalii amãnuntite în care se gaseste splendoarea DIVINÃ a IUBIRI nemãrginite a DOMNULUI nostru ISUS HRISTOS.spun asta pentrucã si eu sunt o minune a Iubitului meu ISUS caci sunt în vitã SLÃVIT SÃI FIE NUMELE care este mai presus de orice NUME. DOMNUL sã vã Binecuvinteze cu sãnãtate si cu multã biruintã în munca pe care o faceti pentru ca NUMELE LUI sã fie PROSLÃVIT în toate si sã lumineze orice inimã care încã nu ia simtit IUBIREA atît de DULCE si PLÃCUTÃ prin DUHUL SFÎNT amin.
Adăugat în 20/02/2010
Statistici
  • Vizualizări: 10750
  • Export PDF: 13
  • Favorită: 3
  • Comentarii: 10
Opțiuni
De același autor
Din același album
Versetul zilei
Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: ‘Întăreşte-te şi îmbărbătează-te’? Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine în tot ce vei face.”
Iosua 1:9
Pune-l pe pagina ta