Cum a intrat păcatul în lume? - Lectia 6, volumul 1
Autor: Asociatia misionara pentru educarea copiilor  |  Album: Cartea intrebarilor cu meditatii - volumul 1  |  Tematica: Copii
Resursa adaugata de domnulnopcea in 17/05/2007
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 2 voturi
Verset: "De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în
lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi asfel moartea a trecut asupra
tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit ..." Romani 5:12

Continut: Dumnezeu a făcut toate lucrurile din lume bune şi frumoase. Dar
multe lucruri din lumea noastră nu mai sunt bune şi frumoase.
Există boală, tristeţe, lupte şi crime. De ce s-au înrăutăţit lucrurile
atât de mult?
Dumnezeu i-a aşezat pe primii oameni, Adam şi Eva, în grădină. El
le-a spus să nu mănânce din fructul unui pom anume, fiindcă, dacă
vor mânca, vor muri. Duşmanul lui Dumnezeu, Satan, a înşelat-o
pe Eva făcând-o să mănânce din fruct. Apoi a mâncat şi Adam. Prin
faptul că au ales să nu asculte de Dumnezeu, au păcătuit.
Dumnezeu i-a spus lui Adam că trebuie să plece din grădină, că vor
avea dureri şi boli, iar trupurile lor vor muri. Păcatul i-a despărţit pe
Adam şi Eva de Dumnezeu, care este sfânt şi perfect.
De când Adam şi Eva au păcătuit, fiecare om s-a născut în păcat şi
despărţit de Dumnezeu. Biblia spune: „Căci toţi au păcătuit …”
(Romani 3:23). Păcatul înseamnă să spui, să gândeşti sau să faci
lucruri care încalcă legile lui Dumnezeu. Păcatul din inima ta te
determină să faci lucruri rele. Tu nu poţi să scapi singur de păcatul
tău. Meriţi să fii pedepsit pentru păcatul tău. Numai Dumnezeu te
poate ierta, ca să nu fi despărţit de El pentru totdeauna.

Ruga: Doamne, mulţumesc că mă iubeşti, deşi am
păcătuit. Mulţumesc că Tu mă ierţi. În Numele Domnului Isus. Amin.

Intrebare: Ce lucruri triste s-au întâmplat când Adam şi Eva au păcătuit?
Pentru a descărca resursa bifați căsuța și apăsați "Trimite"
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 4094
  • Descărcări: 73
  • Export PDF: 16
  • Favorită: 1
Opțiuni