Privesc albastru infinit, cu nori, soare, și minunatul curcubeu;

   Mă înspăimânt pentru moment... în depărtări, văd nori cum vin, încet, încet, și mă tem...

   Cobor cuprins de acea stare în mine,... și!... în mine, înlauntrul meu găsesc un soare, și aud o șoaptă dulce, senină, ce îmi zice:

   - Fiul meu!... fii curajos! De nici un nor nu fii fricos, Eu sunt aici, Te luminez și semn Eu las pe unde mergi...

   - Nu te teme de niciun nor, alăturea de Mine, prin întuneric, vor fi zori.

    Ce vorbe dulci El mi-a vorbit, și teama mi s-a șters, din al ochilor mei deșert. Acum, cu El, sunt curajos, merg prin orice anotimp, indiferent cum e, cu El este frumos, căci Îl iubesc, mă simt iubit. În întuneric, El luminează, iar tristul apus, mi-l face zori.

   Mă plec smerit la a Ta cruce, iubitul meu Salvator, ce bine e când vorbesc cu Tine, eu iți spun totul, ... iar Tu rezolvi!

   Eu, sunt jos iar Tu în cer; de sus mă privești, iar al meu suflet încet urcă spre zări, la întâlnirea ce mi-ai dat-o la Nunta de sfârșit de mileniu, acolo sus, în cer.