Ce putem învăţa de la o fereastră?
Autor: Marius Hanganu  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de misiune_hd in 02/03/2012
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Ce putem învăţa de la o fereastră?

CE PUTEM ÎNVĂŢA DE LA O FEREASTRĂ?

 

        Există lucruri importante în universul nostru exterior pe care rutina şi cotidianul le ascund în spetele ignoranţei, a banalităţii. Ele există, pur şi simplu. Tăcute, impersonale, utile câteodată, indispensabile uneori. Ştim că există doar pentru că se defectează din când în când şi ne solicită efortul şi atenţia. Ştim că au o valoare, doar pentru că trebuie să cumpărăm un altul, pentru că nu se poate fără el. Şi asta costă. Iar uneori, merită!

        Dacă există interes, putem învăţa unele lucruri despre ele. Pentru… cultură generală.

Dacă ne sunt utile, trebuie să învăţăm cum să umblăm cu ele. Pentru aceasta există instrucţiuni de folosire. Dacă nu le mai vrem, vom învăţa cum să scăpăm de ele. Ecologic, selectiv şi reciclabil.

        Dar, să învăţăm ceva de la un lucru, de la un obiect… Greu de crezut. Totuşi, merită încercat!

 

        Ce putem învăţa de la o… fereastră?

 

        Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte fereastra ca fiind o deschidere prin care poate pătrunde aerul şi lumina. De asemenea, o putem defini ca un punct de contact dintre exterior şi interior, dintre două medii diferite.

        Încă din timpuri străvechi, atunci când oamenii au început să-şi construiască locuinţe, fereastra a avut un rol bine definit - acela de a lăsa să pătrundă lumina şi aerul din exterior. Au existat însă şi oameni care n-au considerat lumina ca o necesitate vitală şi au materializat refuzul lor construindu-şi locuinţe fără ferestre. Aşa de pildă, în vechiul Babilon, casele aveau o singură uşă şi erau în totul lipsite de ferestre spre stradă.
Astăzi, în contrast cu Babilonul cel vechi, casele moderne au ferestre mari şi luminoase, adevărate cortine transparente.

        Ce s-ar putea învăţa de la această deschizătură existentă în structura fiecărei locuinţe din lumea noastră? Ce adevăruri de natură spirituală am putea extrage privind la o fereastră? Fără a intenţiona să descoperim o simbolistică a ferestrei în textele Sfintei Scripturi, întâlnim această noţiune în diferite pasaje, asociată unor sintagme foarte sugestive şi pline de învăţătură. Nu vom spiritualiza sau personifica acest obiect ci privind la context, vom căuta să dăm răspuns întrebării: Ce putem învăţa de la o… fereastră?

 

1. Fereastra spre cer – Geneza 6:16 „Să faci corăbiei o fereastră, sus, lată de un cot…”

       

        Geneza capitolul 6 este aşezat sub un titlu sugestiv: Stricăciunea oamenilor. Acest capitol ne vorbeşte despre faptul că "I-a părul rău Domnului că a făcut pe om pe pământ", deoarece "a văzut că răutatea omului era mare... şi toate întocmirile gândurilor din inima lui erau toate spre rău". Iubirea infinită decide că singura soluţie este de a opri decăderea printr-un act contrar firii Sale, prin potop. Erau însă oameni care păstrau în viaţa lor credinţa în Dumnezeul creator. În mijlocul corupţiei morale crescânde, "Noe era un om neprihănit şi fără pată între cei din vremea lui", pentru că "umbla cu Dumnezeu".
Cunoaştem cu toţii descrierea amănunţită a potopului. Să ascultăm o poruncă scurtă: "Să faci corăbiei o fereastră sus, cu lăţimea de un cot". De ce oare o fereastră ? De ce sus şi nu în părţile laterale?

        În timp ce pământul, natura şi toate vieţuitoarele sunt distruse de apele potopului, Noe şi familia sa sunt singurii care beneficiază de harul salvării. Ascultarea de Dumnezeu i-a condus în singurul loc care oferă protecţie, siguranţă şi viaţă: Corabia. Patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, ploaia a căzut pe pământ. Pământul se umple de groază şi disperare. Pedeapsa păcatului aduce moartea. Inevitabilă şi ireversibilă. Nici o speranţă. Nici o rază de lumină. „Tot ce răsufla, tot ce avea suflare de duh de viaţă în nări, tot ce era pe pământul uscat, a murit”. În mijlocul unei lumi distruse de păcat, deasupra valurilor care o înconjoară, prin furtunile care ameninţă, corabia pluteşte liniştită. Înăuntru este linişte, este siguranţă, este viaţă. Este un om, Noe, care priveşte prin singura fereastră a corăbiei.

        O fereastră spre cer, spre Dumnezeu. Pentru că singura şansă de salvare pentru omul păcătos vine din cer, de la Dumnezeu.

 

2. Fereastra în cer – 2 Împăraţi 7:2 „…Chiar dacă ar face Domnul ferestre în cer…”

 

        Povestirea începe la finalul capitolului 6. Poporul Israel se răzvrătise atât de mult împotriva lui Dumnezeu în trecut, încât El a fost forţat să Îşi retragă protecţia de la ei. Armata siriană a împresurat cetatea Samariei şi a strâmtorat-o. Asediul a fost atât de cumplit, încât aproape că nici nu se poate vorbi despre el. Datorită foametei, oamenii deveniseră canibali.

       În capitolul 7, citim că Elisei, proorocul lui Dumnezeu, a spus poporului şi împăratului: „Aşa vorbeşte Domnul: Mâine, la ceasul acesta, în mijlocul acestei foamete aşa de mari, se va găsi deodată multă mâncare.” „Călăreţul pe braţul căruia se rezema împăratul,” probabil ministrul apărării, a răspuns cu dispreţ: „Chiar dacă ar face Domnul ferestre în cer, cum s-ar putea întâmpla un asemenea lucru?”. Şi Elisei a zis: „Vei vedea cu ochii tăi: dar tu nu vei mânca din ele.”

        O situaţie disperată. O criză majoră. O naţiune ruinată. Din punct de vedere omenesc, nu mai există nici o soluţie. În mijlocul crizei, însă, Dumnezeu intervine şi rezolvă problema, chiar dacă trebuie să se folosească de nişte oameni neînsemnaţi şi marginalizaţi -  de nişte leproşi.

        El are întotdeauna o soluţie. Când uşile acestei lumi se închid înaintea noastră, Dumnezeu deschide o fereastră.

        O fereastră în cer. Asta înseamnă că pentru orice problemă cu care ne confruntăm Dumnezeu are o soluţie.  

 

3. Fereastra deschisă – Daniel 6:10 „Când a aflat Daniel că s-a iscălit porunca, a intrat   în odaia lui, unde ferestrele odăii de sus erau deschise înspre Ierusalim, şi de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga şi lăuda pe Dumnezeul lui, cum făcea şi mai înainte”

 

        Daniel, un iudeu dintr-o familie de neam regesc, se găsea captiv la Babilon la curtea imperială a lui Dariu, împăratul mezilor şi perşilor. Datorită calităţilor lui excepţionale de politician şi om de stat, promovează rapid în funcţiile administrative ale imperiului, ajungând prim-ministru.

        Deşi om, cu aceleaşi pasiuni fireşti ca şi noi, Biblia îl descrie ca pe un om fără defect. Tratatele economice şi politice încheiate de el, au fost găsite fără greşeală, la cea mai minuţioasă examinare din partea vrăjmaşilor săi. Declaraţia lor, că nu vor găsi nici un cuvânt de plângere împotriva acestui Daniel, confirmă pe deplin acest lucru. Dar care să fi fost cheia succesului în viaţa lui Daniel ? Cum reuşea el să-şi atragă respectul celora cu care colabora la curtea imperială a lui Dariu ? Avea o fereastră deschisă. Deschisă spre cer, spre Dumnezeu.

        Daniel îşi păstra cu conştiinciozitate legătura sa cu Dumnezeu, venea înaintea Lui aducând cereri, mulţumiri şi laude, de trei ori pe zi, cu ferestrele deschise spre Ierusalimul în care tînjea să ajungă din nou la sfârşitul celor 70 de ani de robie profeţită. Ferestrele odăii sale, ca şi fereastra inimii lui, erau îndreptate către Ierusalim. Acesta era semnul credincioşiei, al respectului faţă de Templul său cel sfânt, era ceea ce este amintit în 1 împăraţi 8:44, cu ocazia rugăciunii înălţată de Solomon.

         Într-una din zile, în viaţa lui Daniel se interpune un edict, o lege care intenţiona să rupă legătura dintre el şi Dumnezeu. „…oricine va înălţa, timp de treizeci de zile, rugăciuni vreunui dumnezeu sau vreunui om, afară de tine, împărate, să fie aruncat în groapa cu leii”. Conştient de consecinţe şi urmărit de duşmani, Daniel refuză compromisul şi contrar aşteptărilor continuă să se închine lui Dumnezeu. Ar fi putut să o facă într-un mod discret, în intimitatea camerei sale, fără a atrage atenţia. Dar el nu procedează aşa. Ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, „…a intrat în camera lui, unde ferestrele odăii de sus erau deschise înspre Ierusalim, şi de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga şi lăuda pe Dumnezeul lui, cum făcea şi mai înainte”.

        Această atitudine a atras după sine pedeapsa împăratului. A ajuns în groapa cu lei. Dumnezeu însă, i-a răsplătit curajul şi credincioşia. „Daniel a fost scos din groapă şi nu s-a găsit nici o rană pe el, pentru că avusese încredere în Dumnezeul său”.  

        „El izbăveşte şi mântuieşte, El face semne şi minuni în ceruri şi pe pământ. El a izbăvit pe Daniel din ghearele leilor”.

        Toate acestea s-au întâmplat pentru că în viaţa lui Daniel exista o fereastră mereu deschisă. Prin ea, puteai privi sufletul lui. Fără prihană înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor. Prin ea, puteai vedea viaţa lui. Necompromisă, predată în întregime lui Dumnezeu. Prin ea, puteai privi cerul, pe Dumnezeul care izbăveşte, mântuieşte şi face minuni.

        O fereastră deschisă! Un suflet neprihănit. O viaţă necompromisă. Un Dumnezeu care răsplăteşte credincioşia.

 

4. Fereastra odăii de sus – Fapte 20:8,9 „În odaia de sus,…un tânăr numit Eutih, care şedea pe fereastră, a adormit…; biruit de somn, a căzut jos din catul al treilea şi a fost ridicat mort”.

 

        În ziua dintâi a săptămânii, într-o localitate de pe ţărmul răsăritean al Marii Egee, la Troa, vorbea un evanghelist celebru. Sala era plină. Evanghelistul urma să plece a doua zi, de aceea întâlnirea lor s-a prelungit mult in noapte. Un tânăr numit Eutih, probabil in jurul vârstei de 17-18 ani, care stătea pe o fereastră, a adormit şi a căzut de la etajul 3. Un episod tragic, care însă s-a transformat într-o mare bucurie, atunci când biserica a putut să îl primească din nou pe Eutih viu în mijlocul ei.

        Sunt unii care numesc această fereastră „Fereastra lui Eutih”. Privind la acest tânăr, suntem tentaţi să-l caracterizăm după aparenţe, dând astfel o notă de spiritualitate fiecărui gest. Nu ne-am propus aceasta, aşa că, acordându-i circumstanţe atenuante, vom continua să privim la context. Poate că încăperea era prea aglomerată, având în vedere că apostolul Pavel era predicatorul şi de aceea, singurul loc liber era fereastra. Poate că dorinţa sinceră de a-l asculta pe Pavel l-a determinat pe Eutih să vină la biserică, deşi ar fi trebuit să se odihnească după multele ore de muncă istovitoare şi astfel, somnul l-a biruit. Poate… Dar sunt doar presupuneri.

        Există acolo un lucru real – fereastra, definită iniţial ca un punct de contact dintre interior şi exterior, dintre două medii diferite.

        Două lumi, două realităţi, separate printr-o fereastră. Fereastra odăii de sus!

        Privim prin fereastră.

        Înăuntru - vedem o biserică vie, dinamică, plină de entuziasm. O atmosferă de închinare, o părtăşie strânsă, un mesaj plin de patos, aducător de speranţă.

Afară – tăcere. Acea tăcere care răpeşte pacea, bucuria şi liniştea din sufletele oamenilor.

Înăuntru – lumină. „În odaia de sus, unde eram adunaţi, erau multe lumini”.

Afară – întuneric. Miez de noapte.

Înăuntru - viaţă. În inimi, în mesaj, în închinare.

Afară - moarte. Durere, separare, disperare.

        Singurul hotar dintre cele două lumi este fereastra. Hotarul dintre lumină şi întuneric. Dintre viaţă şi moarte. Dintre Împărăţia lui Dumnezeu şi lume.

        Privind la fereastra odăii de sus, nu vreau să-l văd pe Eutih, cu toate că el continuă să existe. Vreau să privesc dincolo de ea. La o lume care se îndreaptă cu paşi repezi spre pierzare, spre moarte veşnică. În Troa, în odaia de sus, a existat un Pavel şi o Biserică aducătoare de viaţă. Astăzi, această slujbă ne revine!

        Fereastra odăii de sus. O fereastră spre o lume pierdută!  

 

        Până acum, mi-ar fi fost greu să îl înţeleg pe Marin Sorescu atunci când afirmă: „Dacă nu există ferestre, ele ar trebui inventate”.  Nu ştiu dacă ceea ce sugerează el este de natură materială sau spirituală, dar pot fi de acord cu ambele interpretări.

        Ce putem învăţa de la o… fereastră?

 

        O fereastră spre cer. Singura şansă de salvare pentru omul păcătos vine din cer,  

                                            de la Dumnezeu.

 

        O fereastră în cer. Pentru orice problemă cu care ne confruntăm Dumnezeu are

                                        o soluţie. 

 

        O fereastră deschisă. Un suflet neprihănit. O viaţă necompromisă. Un Dumnezeu

                                             care răsplăteşte credincioşia.

 

        Fereastra odăii de sus. O fereastră spre o lume pierdută! 

 

        Am învăţat toate aceste adevăruri privind în Biblie. Pentru că în această lume, Biblia este singura fereastră prin care putem privi în eternitate.

 

 

A fost odată o fereastră care era foarte tristă.
Pe ea nimeni nu o deschidea niciodată.
O spălau pe faţă, îi legau mereu perdeluţele înflorate cu pampoane şi ciucuri, dar nici gând să o lase deschisă către grădină.
De fapt, aceea nici nu era grădină – era micul ei paradis.

Într-o zi, casa fu pregătită pentru vizita unei mătuşi şi a unei nepoţele.
Numai că în locul unei fetiţe cu mersul vesel, fereastra zări pe alee un bătrân.
Abia se târa.
Părea mort de foame şi avea hainele rupte.
Cum să-l ajute, însă, dacă era închisă?
Iar dacă nu ploua imediat, de unde lacrimi să plângă?

Atunci, Dumnezeu, în marea Lui bunătate, s-a îndurat de amândoi.
A pus în mâna bătrânului o piatră şi i-a dat putere s-o arunce în geam.
Zeci de cioburi s-au împrăştiat cu zgomot, trezind toată casa.
Cât de liberă şi de fericită se simţea, pentru prima dată, fereastra!
Prin inima ei cu marginile ciobite, cineva îi făcea semne bătrânului să aştepte puţin.
Iar bătrânul aştepta, plin de speranţă, o bucată de pâine, privind cum se legănau macii - parcă atunci înfloriţi pe acele perdeluţe subţiri...

Statistici
  • Vizualizări: 1668
  • Favorită: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni