Sangvinul plin de Duhul Sfânt
Autor: T.LaHaye  |  Album: Învingând temperamentul prin Duhul Sfânt  |  Tematica: Meditatii
Resursa adaugata de floridinmaracineni in 21/02/2012
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 4 voturi

   "Domnul Sangvin" este temperamentul cald, optimist, vioi şi gata "să se distreze". Are o fire receptivă, impresiile externe găsesc cu uşurinţă drum spre inima sa, unde determină imediat un răspuns exploziv. În luarea deciziilor predomină sentimentele decât reflecţiile minţii. Transmite şi celor din jur dispoziţia sa. Nu duce niciodată lipsă de prieteni. Se bucură de oameni, nu-i place singurătatea, având un repertoriu nesfârşit de povestiri interesante, bucurându-se de aprecierea copiilor.

Vorbeşte însă de cele mai multe ori înainte de a se gândi. Stilul lui gălăgios, prietenos, impetuos, îl fac în aparenţă mai sigur pe sine decât este în realitate, dar energia şi dispoziţia sa adorabilă îl ajută să treacă cu bine peste momentele grele din viaţă. Lumea este îmbogăţită prin aceşti oameni veseli. Ei sunt buni vânzători, lucrători în domeniul medical şi în învăţământ, ocazional, în funcţii de conducere. Nimeni nu se bucură de viaţă ca sangvinul. Curiozitatea lui copilărească este în permanenţă trează faţă de tot ce îl înconjoară. Rareori se întâmplă să nu se trezească bine dispus şi mai tot timpul îl surprinzi fluierând şi cântând. Găseşte uşor o preocupare ce-l fascinează. Persoana sangvină este dăruită de Dumnezeu cu abilitatea de a trăi în prezent. Uită uşor trecutul astfel că mintea lui nu va fi niciodată înceţoşată de amintirea durerilor şi decepţiilor. Nu este frustat şi temător de cunoaşterea greutăţilor ce vor veni, nu acordă viitorului prea multă importanţă. Ştie să se bucure în lucrurile mici ale vieţii, este foarte optimist. Entuziasmul lui este debordant, molipsitor. Una din cele mai mari calităţi este inima lui bună, nimeni nu vine în întâmpinarea celorlalţi ca sangvinul. Când sunt motivaţi şi disciplinaţi de Dumnezeu, aceşti oameni pot fi mari slujitori ai lui Cristos.

   Referitor la laturile temperamentale negative el este deseori nepractic şi dezorganizat. Firea sa emoţională îl poate duce vijelios în direcţia greşită. La şcoală este un elev slab datorită firii agitate. Se concentrează greu asupra citirii Cuvântului lui Dumnezeu. Frecvent, îşi iroseşte viaţa alergând de colo-colo, iar dacă nu este disciplinat va fi lipsit de roade. În această personalitate dinamică este de multe ori o faţadă ce ascunde un caracter slab. Cea mai mare problemă o reprezintă voinţa slabă şi indisciplina. Se pricepe să înceapă lucrurile, dar nu le duce la bun sfârşit. Nu îşi cunoaşte limitele. Adoră să fie pe placul tuturor. Nu este omul deciziilor şi al loialităţii. Are o instabilitate emoţională crescută, este gata oricând să verse lacrimi, în ciuda faptului că este temperamentul "gata de distracţie".

   Chiar şi după plinătatea Duhului va fi un  extravertit. Va vorbi la fel de mult ca înainte, dar va exista o mare diferenţă. Va învăţa un nou vocabular, lepădând cuvintele murdare, profanatoare atât de caracteristice sangvinului nemântuit. Va continua să spună glume dar va avea un umor de bun gust. Va continua să simtă cu alţii, însă plin de compasiune bine direcţionată. În loc să plângă doar cu cei ce plâng, el îi va încuraja împărtăşindu-le promisiunule Domnului Isus şi îndreptându-i spre mântuire.

   Odată ce va fi plin de Duhul Sfânt el va găsi o nouă tărie de caracter care îl va împiedica "să facă ce face gaşca", va fi mai organizat, mai de încredere. Va găsi în viaţă un nou scop: acela de a fi folosit de Dumnezeu. Duhul Sfânt îi pune la dispoziţie pacea. Astfel el va avea acum perioade de pace în locul celor de ruşine, de căinţă şi ostilitate din partea altora. Duhul Sfânt va introduce în viaţa sa o nouă smerenie. Nu va mai ridiculiza pe altul în public ci va ţine seama de sentimentele altuia iar conversaţia sa nu se mai aduce pe sine în centru, ci pe Domnul Isus. Egotismul va fi înlocuit de smerenie, încetând să fie personajul impunător din trecut. Această nouă umilinţă îi va aduce prieteni noi şi având în vedere că este o persoană expresivă, credinţa sa va deveni contagioasă.

   Apostolul Pavel este un bun exemplu al sangvinului plin de Duhul Sfânt. La fel şi apostolul Petru.

   Mulţi sangvini creştini au fost unelte în mâna Duhului Sfânt, răsplata lor în ceruri va fi mare, căci au umblat doar sub călăuzirea Sfântă.

minunat! Domnul să ne ajute să-I slujim din toată inima!
Adăugat în 21/02/2012 de cost_ana
Domnul să-i binecuvânteze pe toţi cei ce fac parte din această categorie şi să-i folosească din plin în lucrările Sale aşa cum i-a folosit pe Pavel şi Petru.
Fii binecuvântată.
Adăugat în 21/02/2012 de 1954adina.9mai
Știu din propie experiență că Domnul poate să facă lucrări mărețe printr-un om coleric și sangvinic totul depinde de hotărârea acelui om de-a sta la dispoziția Lui.
Adăugat în 23/02/2012 de Ioanhapca
Acest fragment face parte din cartea "Invingand temperamentul prin Duhul Sfant" de Tim LaHaye. Dupa o perioada lunga de absenta, cartea a fost retiparita si poate fi cumparata de aici:
http://www.clcromania.ro/invingand-temperamentul-prin-duhul-sfant_prd926.html
Adăugat în 15/12/2012 de clcromania
Statistici
  • Vizualizări: 2297
  • Export PDF: 13
  • Comentarii: 4
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni