Interfața site-ului a fost îmbunătățită și mai sus vedeți săgeți care indică unde se află acum fiecare element principal de navigare și căutare.

Dialog dintre un neoprotestant si un ortodox
Autor: Mihai Oara - Daniel Branzai  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de danlaura in 04/10/2011
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 2 voturi
Dialog dintre un neoprotestant si un ortodox

 

Dialog Mihai Oara - Daniel Branzai

Daniel Branzai: 3-13-2000  Introdocere   
Mihai Oara:       3-14-2000  Raspuns   
Daniel Branzai:  3-14-2000  Asemanari   
Mihai Oara:       3-15-2000  Biserica si morala   
Daniel Branzai:  3-15-2000  Dragoste între frati   
Daniel Branzai:  3-16-2000  Evanghelizare Ortodoxa (o veste buna)
Daniel Branzai:  3-16-2000  O întâlnire pe vârf de munte
Mihai Oara:       3-16-2000  Înviorare în Biserica
Daniel Branzai:  3-17-2000  Nevoia de partasie
Mihai Oara:       3-16-2000  Liturghia


Daniel Branzai

O scrisoare deschisa:

02-13-2000

Catre Mihai Oara

Am ramas surprins sa aflu numele unui prieten pe care-l stiam "baptist" trecut ca autor al unui "site" si al unor articole de apologetica ortodoxa. Am spus "surprins", nu intristat si nici  suparat sau dezamagit. Nu stiu din ce pornire, m-am apucat sa-ti scriu aceasta scrisoare deschisa. Este probabil o  incercare de a te apara impotriva criticilor prea aspre ale unor fosti  prieteni pe care miscarea  ta i-a facut sa reactioneze asemeni unor presupusi dusmani. Sau poate ca este o dorinta de a vedea in ceea ce ti se intimpla tie implinirea unor rugaciuni prin care cer de ani de zile o revitalizare a credintei in masele mari de credinciosi ortodocsi din Romania.

In primul rind, ca neoprotestant, vreau sa afirm citeva lucruri:

1. Ma identific cu Biserica istorica in toate evolutiile ei, gresite sau corecte, din cele douazeci  de veacuri care au trecut de la plecarea Mintuitorului la cer. Sunt un madular al acestei entitati colective care se numeste Mireasa si care asteapta revenirea Celui care ne va duce in "odaia de nunta."

2. Cred din toata inima ca, pina la Reforma lui Luther din Germania catolica si pina la aparitia neoprotestantilor din Romania, Bisericile istorice au avut in sinul ei credinciosi adevarati si vrednici care au fost "sarea pamintului" si "lumina lumii" in vremea cind crestinismul a cucerit regatele de intunerec ale religiilor idolatre pagine. Ma simt frate cu si cu Tudor Vladimirescu, anahoretul asasinat miseleste de Eteria greceasca. Respect sacrificiile cu care Romania crestina a tinut piept asalturilor mahomedanilor turci si a stat ca un paznic gata de jertfa la granita crestinatatii europene. Am plins la prelegerile tinute de fratele poet Ioan Alexandru la Universitatea bucuresteana si m-am infiorat alaturi de el mai mult ca la ascultarea multor predici din bisericile baptiste. Sunt, cred eu, in primul rind crestin, si doar in cel de al doilea rind baptist.

3. Nu cred ca exista un exclusivism cultic autentic si autentificat de Dumnezeu. Cred ca pe linga expresiile "din orice neam, de orice limba" ar trebui sa adaugam cu modestie si cu ingaduinta si "din orice denominatie."

Spunind toate acestea, vreau totusi sa te intreb:

1. Oare ar fi trebuit sa ma nasc eu intr-o familie "baptista" daca Biserica Ortodoxa si-ar fi facut cu adevarat datoria de "purtator al luminii mintuitoare" ?

2. Cum se explica valoarea "ortodoxiei" in contextul falimentului moral si social din tarile majoritar crestin ortodoxe ? Daca pomul bun se cunoaste dupa roadele lui, ce va face Dumnezeu cu smochinul ortodox?

3. Admir prospetimea convingerilor si evlaviei autorilor de articole de pe noul "site" de apologetica ortodoxa, dar ce legatura este intre aceasta "floare" primavaratica teoretica si "realitatea trista si mohorita" din majoritatea familiilor, bisericilor, satelor si oraselor in care majoritatea oamenilor poarta si ei numele de "ortodocsi" ? Esti si sunteti gata sa le spuneti celorlalti ca este necesara o trezire spirituala si o "veghere" continua in asteptarea Domnului ? Fara o intilnire personala cu Dumnezeu, orice sfat, oricit de evlavios, nu este decit, iertata sa-mi fie expresia imprumutata din jargonul de cartier marginas: " O frectie cu galenica la un picior de lemn." Poporul acesta ma cinsteste cu buzele, dar cu inima este departe de Mine."

4. Cum este cu putinta ca un popor "crestin" ca cel roman sa-si injure cu atita asiduitate Dumnezeul ? Din ce traditie au aparut aceste injuraturi si blesteme ? Este posibil ca un preot ortodox sa injure?

5. Amintesti de preotul Trifa si de Tudor Popescu. Ai fi gata sa preiei apostolatul lor si sa fi scinteia care sa aprinda iar lumina in formalismul liturghic si arid al "ierarhilor" din "sistemul de putere al Bisericii Ortodoxe" ?

6. Cine este "depozitarul adevarului" in realitatea ortodoxa: Scriptura sau Biserica ? Ce se intimpla atunci cind Biserica se indeparteaza de la Scriptura? Cine are autoritatea finala ?

Din astfel de dialoguri fratesti ar putea sa rezulte doua lucruri:

- Ca in loc sa stim sa ne pretuim reciproc ca frati crestini, ne facem de risul si paguba celor din jur, pierzind timpul in lupte fraticide.

- Ca, gelosi, pe loialitatea fata de Christos, nu ne entuzismam de "convertirile" de la un cult la altul, ci suntem gata sa ne incurajam unii pe altii la dragoste si la fapte bune.

Eu merg pe varianta a doua. M-as bucura din toata inima ca noua ta orientare sa fie un progres spiritual personal si ca Dumnezeu sa te foloseasca intre fratii ortodocsi, la fel cum doresc sa ma foloseasca pe mine intre fratii din bisericile noastre. Astept insa cu teama ceasul adevaratei tale confruntari cu realitatea ortodoxiei preotesti. Discutie academica si apologetica doctrinara sunt seva credintei adevarate. Sa nu uitam insa ca, religios fiind, Domnul Isus si ucenicii au avut de suferit nu din cauza "credintei" in Iehova, si nu din cauza credintei stramosesti a poporului care-i sorbea cuvintele de pe buze, ci din cauza confruntarilor cu un sistem laodician, care, slujindu-L in Templu pe Dumnezeu, Il rastignea pe Fiul Sau pe dealul din afara cetatii.

Te rog sa citesti tot ceea ce public si eu pe http://roboam.com. S-ar putea ca sa nu fii de acord cu toate de acolo, dar din dialogul nostru vom putea sa intretinem rivna dupa "desavirsirea" ceruta de Cel ce ne-a chemat "din intunerec la lumina Sa minunata."

Acelasi prieten si frate

Daniel Branzai


Mihai Oara

Draga frate Branzai,

Mai întâi îti multumesc pentru dragostea si întelegerea care razbate din scrisoarea deschisa pe care mi-ai trimis-o. Tin sa declar ca, trecând la Biserica Ortodoxa, am aceleasi sentimente de dragoste atât pentru Baptistii români, cât si pentru dumneata, de care ma leaga frumoase amintiri. Sunt de acord, împreuna cu dumneata, ca Dumnezeu ne iubeste pe toti, "de orice neam, limba" si de "orice denominatie", cu toate ca pentru mine aceasta nu înseamna un relativism religios dupa care nu ar avea importanta în ce biserica ne aflam.

Apreciez de asemenea întelegerea pe care o ai fata de traditia crestina de veacuri a poporului nostru. Aceasta întelegere este în contrast cu atitudinea unora care mai degraba o arunca la groapa istoriei.

Voi încerca acum sa raspund la unele din întrebarile pe care mi le-ai pus, cu speranta ca dialogul nostru va fi constructiv, informativ si ziditor pentru noi toti. Sper sa pot raspunde la celelalte întrebari într-un viitor apropiat. Problema este ca întrebarile sunt scurte, dar necesita raspunsuri mai lungi si elaborate.

Este oare existenta Baptistilor în România un semn al esecului Bisericii Ortodoxe? Probabil raspunsul este afirmativ, dar necesita anumite explicatii. As putea sa raspund cu o întrebare: este oare existenta Mormonilor în SUA un semn al esecului Baptistilor?

Afirmatia dupa care "falimentul moral si social" din tarile cu traditie ortodoxa s-ar datora Ortodoxiei este nedreapta si marturisesc ca ma întristeaza de fiecare data când o aud. Pentru a raspunde la ea ar trebui sa facem un studiu mai profund al istoriei, ceea ce spatiul si timpul nu ne permite. As dori totusi sa fac câteva remarci.

Toate tarile de traditie ortodoxa au fost subjugate în ultimele secole de puteri ostile ortodoxiei. În Rusia, dupa venirea la putere a lui Petru cel Mare, care aducea idei de modernizare din Europa protestanta, Biserica Ortodoxa a fost pusa sub o seama de restrictii. Petru a desfiintat functia de Patriarh si a cerut ca toate hotarârile Sinodului sa fie aprobate de ministrii lui. În secolul XIX în Rusia au patruns ideile socialiste, cu totul ostile Ortodoxiei. Romanele lui Dostoievski ne pun în lumina acest antagonism. Socialistii propovaduiau ateismul si teroarea, Biserica propovaduia dragostea si credinta. Venirea bolsevicilor la putere a însemnat începutul unei perioade de extraordinara persecutie împotriva Bisericii, o persecutie cu mult mai intensa decât pe vremea lui Nero. Sute de mii de preoti au fost împuscati. Comunismul a distrus Rusia si a adus-o în starea în care se afla. Nu necinstim oare memoria milioanelor de martiri crestini ortodocsi din Rusia, atunci când punem decaderea Rusiei pe seama lor, în locul calailor? Nu ne unim oare cu Nero, care I-a învinuit pe crestini de arderea Romei?

România a prosperat într-o anumita epoca, pe vremea lui Stefan cel Mare. Acest mare rege ortodox a dus Moldova la ceea ce Lucian Blaga a numit culmea civilizatiei românesti. Dupa el, tarile române au început sa intre în declin, nu ca urmare a Ortodoxiei, ci a terorii turcesti. Imperiul Otoman a fost acela care a adus coruptie si teroare. De la ei mostenim "bacsisul", nu de la Biserica Ortodoxa. În ultimii 40 de ani, România s-a aflat sub comunism, care de asemenea a îngradit Biserica.

Bulgaria, Serbia si Grecia au avut experiente asemanatoare. Grecia s-a eliberat de turci si nu a cazut sub comunism, de aceea este ceva mai avansata.

Ca speculatie istorica este interesant de observat ca pentru sute de ani Bizantul, civilizatia cea mai ortodoxa din istorie, s-a aflat pe culmile civilizatiei si culturii europene. Bizantul avea universitati, spitale si sistem de ajutorare sociala, în timp ce restul Europei era cufundat în obscuritatea Evului Mediu. Bizantul a trecut prin framântari, ca orice alta civilizatie umana, dar pentru sute de ani a stralucit în lume, si a pastrat flacara credintei. Din pacate a cazut, nu doar ca urmare a atacurilor turcesti, ci si a tradarii si jafului "crestinilor" apuseni al caror progres îl admiram atât de mult astazi

Cum am scris, toate aceste nenorociri istorice au dus la starea jalnica a tarilor din rasaritul Europei. Coruptia si împilarea a atins si Biserica, dar a venit din afara, nu dinauntru. Sunt convins ca noua epoca de libertate va însemna o regenerare a acestor natiuni, în care Biserica va putea acum sa manifeste o influenta pozitiva.

Cu dragoste crestina,

Mihai Oara


Daniel Branzai

02-14-2000

Catre Mihai Oara

Nu ma asteptam sa-mi raspunzi asa de repede. Iti multumesc pentru atentie si pentru pretuire. Te asigur ca este reciproca. Oftez si eu impreuna cu tine cind spui: "Nu vreau sa gândesc prea departe sau sa tintesc prea sus, dar vad aici sansa unui dialog crestinesc care este foarte rar în zilele noastre, mai ales printre români. Din pacate, cei mai multi baptisti cred ca ortodocsii sunt idolatrii superstitiosi si corupti, iar ortodocsii cred ca baptistii sunt rataciti vicleni. Poate avem sansa sa aratam lumii ca putem dialoga în dragoste, fara înjuraturi."

Desi cred ca vom avea toata vesnicia la dispozitie ca sa ne lamurim controversele, nu vad de ce n-am putea pune putin timp deoparte chiar si acum pentru a vedea in ce suntem "de acord" si putem umbla impreuna. Romania ar avea mult mai mult de cistigat de pe urma "infratirii" crestine, decit de pe urma conflictelor si ciomagelilor mai mult sau mai putin metaforice.

Pentru a stabili cit mai multe capete de pod, am sa incep prin a scoate in relief puncte comune de invatatura si practica. Desi pare de necrezut, asa ceva exista si, daca ar exista putina bunavointa reciproca, cred ca ne-am putea bucura mai mult unii de ceilalti. Unul din lucrurile pe care imi place sa le subliniez este "asemanarea" (ca sa nu spun ca sunt identice) dintre unele invataturi aplicate si astazi in cele doua biserici (Ortodoxa si Baptista). 

Din cauza spatiului restrins, am sa ma opresc azi doar la doua dintre ele:

1. Ideia de Biserica locala suficienta si autocefala.

Am sa redau un citat din Enciclopedia Britanica si am sa-i las pe cititorii baptisti sa vada extraordinarea asemanare cu invatatura despre autonomia bisericii locale: "Conceptia Ortodoxa despre biserica este bazata pe convingerea ca o comunitate locala de credinciosi, adunata in jurul episcopului lor pentru sarbatorirea Cinei Domnului (sau "impartasania"), este in miniatura imaginea bisericii de pe intreg pamintul. Acest concept al "intregului", al "incluziunii" este numit "catolicism". S-ar putea sa para un concept abstract, dar el are o implicatie foarte practica si anume ca "orice este sau ar putea sa fie necesar pentru viata bisericii se gaseste deja in adunarea locala. Ideia "catolica" poate fi comparata cu o piine. Fiecare felie de piine nu poate fi "toata piinea", dar ea poate si de fapt contine toate ingredientele necesare prezente in piine. Asta inseamna ca oriunde se gasesc impreuna un episcop si o adunare de credinciosi, avem de a face cu o "biserica."

2. Structura lucratorilor bisericesti.

Mai in orice sat si Biserica ortodoxa exista o tripleta de slujitori: popa, cantorul si dascalul. Iertata sa-mi fie indrazneala, dar asta inseamna ca evanghelicii din America n-au inventat mai nimic, atunci cind au ales sa functioneze si astazi condusi de: un pastor invatator, un pastor (elder) cu inchinaciunea (worship) si un superintendent al Scolilor Duminicale (elder of education). In situatia ca acesti trei slujitori ai Bisericii si-ar face din plin datoria, generatiile care vin vor putea fi calauzite in caile Domnului.

Daniel Branzai

P.S.

Da-mi voie sa-ti fac o mica observatie. Comparatia ta dintre Baptisti-mormoni si ortodocsi-baptisti nu poate fi dreapta: baptistii n-au fost niciodata o religie majoritara in America, in timp ce Biserica Ortodoxa, cu statisticile numerice coplesitoare (peste 80% din populatia Romaniei) se pretinde un fel de biserica nationala, detinatoarea unui fel de monopol asupra modelarii neamului roman.


Mihai Oara

Frate Daniel,

Încerc acum sa raspund urmatoarelor doua întrebari pe care mi le-ai spus.

Pacatul si coruptia sunt fenomene pe care le întâlnim la tot pasul în aceasta lume. Din pacate, ele patrund si în Biserica si arunca o lumina proasta asupra marturiei noastre. Ma întrebi daca este posibil ca un preot sa înjure. Raspunsul nu poate fi decât ca asemenea cazuri exista si ca sunt regretabile. Ascultam recent o caseta cu o predica a unui fost preot care a devenit baptist. El povestea cum, pe când era înca preot ortodox a vrut sa-si omoare sora care era “pocaita”. Bineînteles, pacatul era aruncat pe seama Ortodoxiei. Dar în vocea lui se simtea si acum o duritate, o lipsa de blândete si umilinta, exprimata prin cuvinte aspre si un limbaj declamator. Poate cu oarecare egoism mi-am spus, “Bine ca omul acesta a trecut la Baptisti!”

Exista deci coruptie în Biserica Ortodoxa? Raspunsul nu poate fi decât DA. Dar coruptie exista pretutindeni, în toate confesiunile. A crede contrariul ar fi o contrazicere a învataturii lui Hristos, care în pildele Împaratiei din Matei 13 repeta de mai multe ori adevarul ca în aceasta lume fii Împaratiei nu pot fi separati de fii diavolului. Orice încercare de a face o astfel de separare pe linii confesionale este neproductiva si nescripturala. Aceasta nu înseamna sa nu cautam curatia si disciplina morala în bisericile din care facem parte.

Vad aici doua probleme.

Prima este aceea ca multi Baptisti români au o viziune întunecata a Bisericii Ortodoxe. Un prieten Baptist mi-a spus recent ca un lac din România, învecinat cu doua manastiri, de calugari si maici ortodoxe era plin de copii avortati, rezultati din comportarea lor imorala. Aceasta calomnie nu putea sta în picioare. De ce s-ar fi dus cineva la manastire ca sa-si practice imoralitatea, când putea foarte bine sa o faca în lume? Nu este aceasta o acuzatie ca aceea dupa care “pocaitii” ar practica orgii secrete?

Acelasi prieten mi-a spus ca ortodocsii lasa bilete la biserica cu blesteme pe care preotii apoi le rostesc în rugaciuni. Lista acestor acuzatii neîntemeiate si calomnioase poate continua.

A doua problema este aceea ca noi toti avem tendinta sa comparam merele cu portocalele. Comparam adesea ce este mai bun de o parte, cu ce este mai rau de cealalta. Am citit odata un articol anti-ortodox, în care se afirma ca în timp ce credinciosii baptisti se aflau în închisori, anumiti episcopi ortodocsi erau prieteni cu comunistii. Dar afirmatia poate fi întoarsa, si se poate spune ca în timp ce conducerea Cultului Baptist colabora cu autoritatile comuniste (o stiu din surse interne), multi credinciosi ortodocsi putrezeau în închisori.

Mi-ai scris despre preoti care înjura. Nu neg faptul ca acesta se poate întâmpla. Dar si de cealalta parte gasim exemple similare. În micul orasel american în care locuiesc au fost în ultimii trei ani doua cazuri de pastori evanghelici casatoriti care au fost descoperiti ca având relatii imorale. Unul dintre ei era implicat cu dirijoarea corului, care în cele din urma a dat în judecata biserica.

Este usor a gasi astfel de pacate Bisericii Ortodoxe din România. Motivul simplu, care nu are nimic de-a face cu credinta, este ca ea este o biserica majoritara, cu multi membrii nominali. Fiind o minoritate, Baptistilor le este mai usor sa pastreze disciplina morala. Situatia este oarecum simetrica aici în SUA. Eu locuiesc în asa numita Bible-belt, centura Scripturii, în care majoritatea sunt evanghelici. Aceasta nu împiedica o anumita stare decazuta în populatie. Pe de alta parte, aici Biserica Ortodoxa este minoritara si are un foarte bun simt al disciplinei morale. Preotul nostru ne-a spus ca episcopul a declarat ca orice preot cazut sub o suspiciune de pacat va fi imediat exclus. Membrilor bisericii li se cere sa vina frecvent la spovedanie. Euharistia se practica în fiecare Duminica, si te asigur ca ne apropiem de ea cu frica si cutremur.

Experienta de altfel limitata pe care am avut-o cu Biserica Ortodoxa din România a fost una luminoasa. Într-o seara am mers la vecernie, într-o biserica din Alba Iulia. Dupa slujba, preotul a venit sa vorbeasca cu mine. M-a întrebat daca sunt preot (pentru ca aveam barba), si i-am spus ca sunt un Baptist care vrea sa treaca la Ortodoxie. Mi-a luat mâinile în mâinile lui, s-a uitat în ochii mei si a început sa plânga. Nu am vazut niciodata în viata o asa scurgere de dragoste din ochii unui om, o dragoste care o pricepem doar cu simturile noastre duhovnicesti.

În catedrala din Alba Iulia am vazut un grup de baieti tineri care s-au asezat cu fata la pamânt si au stat poate zece minute în rugaciune în aceasta pozitie. Nu o faceau obligati, nici de ochii lumii, eu fiind singurul alt vizitator acolo.

M-am întâlnit tot acolo cu IPS Episcopul Andrei, caruia I-am vorbit de cautarile mele. Am fost impresionat de dragostea, blândetea si întelegerea lui.

Toate aceste experiente ale mele nu se potrivesc cu imaginea “popilor care înjura”. Preotul bisericii din care fac acum parte este un om minunat, pasionat pentru Hristos, plin de întelepciune si dragoste. Sunt binecuvântat sa-l am ca parinte duhovnicesc.

Cum vom trata în viitor aceasta problema? Eu propun sa evitam situatia în care fiecare începe sa arate catre pacatele de cealalta parte. Ele exista cu siguranta. Dar prefer sa caut ce este mai bun printre Baptisti si printre Ortodocsi.

Cu dragoste în Hristos,

Mihai Oara


Daniel Branzai

Catre Mihai Oara

Incerc cu curaj sa zidesc pe puntea sugerata de tine in ultima scrisoare: "Cum vom trata în viitor aceasta problema? Eu propun sa evitam situatia în care fiecare începe sa arate catre pacatele de cealalta parte. Ele exista cu siguranta. Dar prefer sa caut ce este mai bun printre Baptisti si printre Ortodocsi."

Am sa-ti spun despre citeva din relatiile mele cu prietenii mei ortodocsi. Ma bucur sa stiu ca acum esti si tu unul din ei. Istorisirea ca va urma atinge putin si problema "crestinilor nominali" de care ai amintit in mesajul tau. Sper sa nu te afecteze negativ nici o remarca din ceea ce voi spune. Ia-o drept o marturisire de la inima la inima. Am convingerea ca multe din "greselile" pe care le vedem mai bine la altii exista si la noi insine (regula rezonantei simpatice: spune-mi pe cine critici ca sa-ti spun cine esti) si mi-am dat seama din experienta personala si din studiul istoriei ca orice grupare religioasa devenita majoritara intr-o anumita comunitate este supusa pericolului de a deveni formala, apatica si, cel putin in unii din reprezentantii ei, apostata.

Parintele Cornel Avramescu sau nevoia de seriozitate.

La citva timp dupa ce am reusit sa vin in America, am primit un telefon de la masa romaneasca a Departamentului de Stat de la Washington. Domna Judith Buncher mi-a spus: "Ti-a venit randul sa-i ajuti si tu pe altii. Trebuie sa sponsorezi patru preoti ortodocsi ca sa-i scoatem din Romania." Bineinteles ca acestei binefacatoare a noastra nu-i putea refuza nimic. Asa ca am facut actele necesare. Ce se intamplase? Patru preoti ortodocsi erau in pericol de a fi aruncati in inchisoarea comunista deoarece se apucasera sa faca educatie crestina copiilor din sat si-i invatau pe oameni sa gindeasca crestineste intr-o tara atee. Unul din acesti patru preoti este Cornel Avramescu, preot de prin partile Simeriei. L-am cunoscut impreuna cu sotia si cu cei doi baieti ai lor in imprejurari care nu vesteau deloc prietenia care avea sa urmeze.

De fapt, uitasem de sponsorarea facuta. Mai ales ca aranjamentele dictau ca cei patru sa ramina la New York, unde comunitatea romaneasca era mai numeroasa si sansa lor de a sluji intr-o parohie, mai mare. M-a sunat insa cineva intr-o dimineata sa ma duc la un motel de linga aeroportul Los Angeles si sa-i iau. Acest cineva "enervat" si poruncitor mi-a spus ca el ii tine acolo fara plata de aproape doua zile si mai mult nu vrea sa faca. Daca nu-i iau, el ii arunca in strada.

I-am gasit plinsi si dezorientati. Cind m-am recomandat ca pastor baptist, sponsor al actelor facute, am observat in ochii preotesei o strafulgerare rece ca de cutit. Preotul mi-a spus: "Domnule, s-a facut o greseala. Noi trebuia sa raminem impreuna cu familiile celorlalti trei preoti la New York. Nu trebuia sa venim aici unde nu cunoastem pe nimeni. Fa bine dumneata si ia-ne niste bilete sa plecam chiar acum inapoi la New York."

Sfinta naivitatea de proaspat emigrant! Cum sa-i explic ca pretul a patru bilete de avion de la L.A la N.Y nu incapea in bugetul meu subtire. I-am rugat sa amine aceasta plecare la New York, iar intre timp sa mergem la mine acasa, de unde vom lua legatura telefonica cu prietenii de la New York. Refuzul a fost categoric si incapatinat. "Nu, nu mergem la dumneata acasa. Vrem sa ne trimiti chiar acum la New York."

Dupa citeva ore de insistente si tirguieli, lipsa de alternative i-a convins. I-am dus acasa, iar pe drum, le-am vorbit de preotul Alexe cu care locuiam in acelasi cartier si le-am aratat orasul de palmieri scaldat intr-o dumnezeiasca lumina aurita. Acasa, ne-am dat seama impreuna ca "prietenii" de la New York nu se prea grabeau de fel sa-i duca acolo. I-au sfatuit sa ramina in L.A. si sa reia legatura peste alte citeva zile. Noi locuiam pe atunci intr-un apartament modest cu un dormitor si o sufragerie. Impreuna cu sotia si fetita noastra de un an jumatate, noi ne retrageam seara in dormitor, iar ei patru se culcau pe canapea si pe jos in sufragerie. Erau foarte tacuti. Pe copii ii simteam curiosi, fratele Cornel se silea sa fie calm si, in limitele posibilului, politicos. Preoteasa insa era un sloi de gheata. Sub parul frumos, castaniu, ochii ei scaldati de lacrimile necazului aruncau in rastimpuri fulgere.

Imtimplarea a facut ca peste doar doua zile sa trebuiasca sa plec cu tinerii romani baptisti din L.A. intr-o tabara de la Colorado, asa ca le-am zis: "Iata frigiderul plin, iata asternuturile de pat, iata cheile de la casa. Simtiti-va ca la dumneavoastra. Ne vedem peste opt zile cind ne vom intoarce." I-am lasat uimiti, cu cheile in mina, sperind sa se dezmeticeasca si sa fie mai comunicativi macar cu cei de la New York. Nadajduiam ca pina la intoarcere sa-i gasim cu o alternativa viabila pentru situatia lor.

Cind, dupa cele opt zile, ne-am intors acasa, i-am gasit total schimbati. Vorbisera si la New York si cu preotul Alexe. Concluzia a fost ca trebuie sa ramina pe loc si sa-si caute un inceput pe aceste meleaguri. Au urmat apoi citeva luni de dulce prietenie. Preoteasa Eugenia s-a dezghetat putin cite putin. Ftata i-a devenit luminoasa si frumoasa. Glasul blind si rotogolit parca mereu a cintec din Ardeal. "M-ai dat gata cind ai plecat si ne-ai lasat in casa toata "pe incredere". Puteam sa luam tot ce ai si sa fugim in alta parte. N-am mai patit niciodata in viata asa ceva frumos. Atunci mi-ati devenit cumva dragi. Mi-am zis ca daca respectati un preot, trebuie sa fiti oameni cu teama de Dumnezeu."

Cind prietenia noastra s-a transformat intr-o partasie crestina, preoteasa mi-a marturisit: "N-am vrut in viata mea sa intru in casa de sectant. Nu te supara, dar in mintea si inima mea dumneata nu esti preot. Nu poti fi preot fara sutana. Si pe sotul meu il respect altfel cind are pe el haina preoteasca."

Au urmat anii grei de inceputuri si zbateri. Fratele Cornel si sora Eugenia s-au cunoscut cu majoritatea celor din Biserica Baptista. Mergea cu noi la parc. Venea si ne cinta la Biserica.

Dupa alti citiva ani, a inmugurit in inima lor un vis: sa inalte o cladire de Biserica Ortodoxa romaneasca in Anaheim. S-a rugat mult, a cerut bani de pe unde a putut. A fost si la rudele lui din Israel. L-am privit ca pe un ciudat mester Manole care s-a apucat sa ctitoreasca o Biserica romaneasca in hartuielile "stasurilor" specific americane.

A muncit mult si mai tot timpul singur. A fost si duhovnic, a fost si sef de santier. L-am gasit odata tare obosit. Mi-a spus: "Frate Daniel, daca Dumnezeu imi iarta cite un pacat pentru fiecare cui batut de mine aici, sunt un om tare neprihanit!" Cind s-a terminat de inaltat cladirea, fratele Cornea s-a pornit s-o picteze pe dinauntru. Picteaza frumos. Multi avem in case tablouri semnate de el. Acum citiva ani, am convins un profesor de la Arte Plasice din Bucuresti sa mergem sa-i vada lucrarea. Cautind sa-l previn, i-am spus: "Sa nu fiti prea pretentios. Numai dinsul stie cit efort a pus in treaba asta. Il critica si asa destui." Profesorul s-a aplecat spre urechea mea si mi-a spus: "Auzi, numai astia fara scoala de pictura sunt cu adevarat pictori. Ceilalti sunt meseriasi. Numai astia cu suflet mare picteaza din inima." Stiindu-l pe fratele Cornel, mi-am dat seama ca profesorul avea dreptate. Stia despre ce vorbeste.

Bisericile noastre se afla astazi numai la doi kilometri distanta una de alta. A noastra se numeste "Bethel", a lui se cheama "Sfinta Maria". Ne vizitam in rastimpuri. Ne ajutam cind ne este la indemina. "Sa-mi aduci niste Biblii dintr-alea pentru care ne alerga Securitatea in Romania. Am pus in Biserica mea banci ca lumea sa stea jos cind le vorbesc. Nu pe fuga. Vreau sa le pun citeva Biblii pe fiecare banca. Am si o sala in care vreau sa fac scoala crestina cu copiii."

I-am dus Bibliie. I-am dus si niste "101 intimplari favorite din Biblie" pentru scoala copiilor. Unii din parohie nu l-au inteles. A inceput sa le predice la oameni dupa terminarea slujbei. Unii au strimbat iarasi din nas, invinuindu-l ca strica rinduiala si seamana cu "sectantii." Fratele meu, Emanuel Branzai, care este din pacate inca un liber si lenes cautator dupa adevar, merge din cind in cind la Biserica fratelui Cornel cu prietenii lui. Mai o nunata, mai un botez, mai o cumetrie. Parintele Cornel ii i-a din scurt. "Acum se vine? Pina acum unde mi-ati fost? Daca nu v-as oficia nici eu pina ce nu v-ati plati cotizatia pe toti anii cind n-ati mai dat pe la Biserica cum ar fi?"

Odata mi-a spus cu naduf: "La fratia ta este mai usor, ca baptistii iti vin in fiecare duminica la Biserica. Asa e obisnuinta. La noi suntem pe hirtie cu miile, dar cei multi nu vin decit la sarbatori si la ocazii speciale. I-a zmimtit de tot comunismul asta. S-au invatat smecheri si fara rusine de cele sfinte. Unii ar intra si in Biserica cu capul acoperit si cu tigarea in guara. Altii injura fara nici o jena linga mine."

Draga Mihai

Povestea aceasta adevarata are in ea ascunse citeva intrebari dureroase. Il admir pe acest preot prieten, Cornel Avramescu, si respect dedicatia si seriozitatea cu care a slujit lui Dumnezeu si in tara si aici in America. In tara, neinteles si neaparatde ierarhi, aceste calitati erau cit pe aici sa-l arunce in inchisoarea comunista, aici, tot aceste calitati il fac sa fie un fel de "sfint" neinteles si izolat de ceilalti. De ce nu sunt mai multi crestini ortodocsi ca fratele Cornel?

Si inca ceva, ce se intimpla cu multimea aceasta de enoriasi pe care dinsul nu-i vede decit la Pasti si la Craciun? Sunt ei "crestini" in adevaratul sens al cuvintului? Daca noi, baptistii, incercam sa-l aducem pe unul din acestia la Christos, facem o lucrarea vinovata de prozelitism?

Cred ca ti-ai dat seama ca fac o pledoarie pentru seriozitate. Sunt convins ca Dumnezeu nu-i ia in serios decit pe aceia care-L iau si ei pe El in serios.

La 20 de ani, eram bolnav de ficat in Clinica Medicala Colentina. Brukner, pe atunci medic primar si ministru al sanatatii, m-a intrebat la "contra vizita" de dupa amiaza: "Si ce fel de teologie zici ca faci matale?" Ca sa nu intru intr-o situatie delicata, i-a raspuns incetisor: "Protestanta." Nu s-a lasat. A insistat: "Stiu ca protestanta. Dar ce fel de protestanta?" Prins la colt, am lasat privirea in jos si i-am raspuns: "Seminarul Teologic Baptist de pe strada Berzei".

Ministrul m-a privit pret de o clipa drept in ochi si mi-a spus clar si raspicat: "Schimb-o! Ti-o spun ca medic, daca vrei s-a traiesti bine, schimb-o! Va stiu eu pe voi astia, neoprotestantii. Voi o faceti din vocatie. Puneti suflet si inima si aleragi ca nebunii pe la toate casele. Daca ai fi facut teologie ortodoxa mai mergea, sau macar lutherana. La ei vine omul acasa la preot, mai cu o damigeana de vin, mai cu o gaina sau cu o jumatate de porc ... Asculta-ma pe mine: daca vrei sa traiesti cu ficatul matale bolnav, apuca-te de alta meserie."

Dupa cit de cunosc eu, tu nu esti un om al jumatatilor de masura. Ai linga tine o sotie cu suflet ales si cu o faptura plamadita dintr-un aluat de soi. Ma bucur ca esti un om care va manifesta si va stimula seriozitatea si in ceilalti. Ma rog ca lumina ta sa nu oboseasca in intunerecul din jur. Si mie mi-e tare greu citeodata ... Pentru cei ce ramin seriosi in marturia si lucrarea lor va fi insa o ... rasplata.

Daniel Branzai


Daniel Branzai

02-16-2000

Draga Mihai Oara

Ma grabesc sa public acest mesaj pe care l-am primit in posta mea zilnica. Este inca o dovada ca "se poate" si ca se intimpla mai multe lucruri bune decit stim noi. Sper ca ce urmeaza este o veste buna pentru toti crestinii care citesc acest mesaj:

C U R R E N T    F E A T U R E    S T O R Y
                         by the Editors of ReligionToday

March 16, 2000


Ministry stirs Orthodox Christians to action

It's not unorthodox to do missionary work, says Andrew Lekos of
the Orthodox Christian Mission Center (see link #1 below).

....The St. Augustine, Fla.-based ministry encourages Eastern
Orthodox Christians in the United States to support mission work
overseas - or to become missionaries themselves.

....Lekos and other members of the center's eight-person staff
travel to parishes throughout the United States and Canada making
congregants aware of the needs of others around the world.

...."We are educating our faithful about missions," Lekos said.
Orthodox churches have been consumed with their own needs in
years past, he said, and sometimes are not extremely interested
in missions, "but we are beginning to return to the basics." The
ministry sends out a semiannual newsletter and holds seminars
about the need for world missions.

....The Orthodox Christian Mission Center, founded in 1985 by the
Greek Orthodox Church in America, is under the jurisdiction of
the Standing Conference of Canonical Orthodox Bishops in the
Americas. It represents about 1,400 congregations and 3 million
members in the United States and Canada, and Lekos is its project
coordinator.

....The OCMC helps Orthodox Christians in more than 25 countries
by mobilizing Orthodox believers in the United States and Canada.
It gives financial support to clinics, schools, and orphanages,
provides salaries for indigenous clergy, and supports long-term
missionaries and short-term mission teams, Lekos said.

...."Our goal is to preach the Gospel. We are following the Great
Commission and we offer our labor, our financial support, and our
teaching abilities" to Orthodox congregations worldwide, he said.
"We are now looking to the 10/40 Window, where Christ has not
been preached. It's a great vision and we want to go there,"
Lekos said.

....About 200 Orthodox priests in Africa and Asia receive monthly
support through the center. The Orthodox Church is growing so
fast in many developing nations that one priest may be
responsible for several parishes and may have to travel many
miles, the ministry said. A monthly donation of $50 a month
allows a priest to devote himself to ministry full-time and not
have to work at a secular job.

....OCMC funds also fight poverty, hunger, and disease around the
world with donations from canisters placed by volunteers at cash
registers in businesses and restaurants. The funds support
medical ministries, agricultural projects, school construction,
new water wells, and the purchase of food and clothing. More than
$700,000 has been sent to almost 20 countries since 1988.

....More than 500 U.S. Orthodox Christians have made short-term
missions trips through the center since 1987, Lekos said. Teams
of 12-20 people spend 3-5 weeks working in Orthodox orphanages,
hospitals, schools, and churches in Asia, Africa, and South
America. They teach catechism classes, help build facilities,
provide medical services, and minister to young people.

....Orthodox missionaries "have a servant mentality," Lekos said.
Teams are invited by the local bishop and follow his guidance on
ministry activities "because he knows best what the needs are,"
he said. "We may want to build a school, but he could say they
need a clinic first. We would be subservient."

....An Orthodox community was started in Chavogere, western Kenya,
through the work of an OCMC team. Team members built a clinic
there in 1988 that was staffed by Orthodox missionaries. Patients
traveled for miles to receive treatment and the area began to
develop, getting electricity, running water, and a bus stop,
Lekos said. Many people became Christians through the witness of
the workers and now there is an Orthodox church there, he said.

...."That's often how our work takes form. It starts as community
development work and through that more people come in and a
[faith] community is formed."

-----------
RELATED LINKS:
1: http://ocmc.org


Daniel Branzai

O scrisoare deschisa:
02-14-2000

Catre Mihai Oara

Cred ca acest "dialog" al nostru poate fi largit, din cind in cind, cu reactiile celor care-l citesc pe "site"-urile noastre. Iata un mesaj primit de la Eduard Teodorescu, un prieten pe care l-am cunoscut pe vremea cind vizitam adunarea Crestinilor dupa Evanghelie din Pascani:

Draga Daniel,
Consider absolut binevenita ideea dialogului cu fratii ortodocsi. Crestinii
ortodocsi adevarati au mult mai mari sanse de a produce o trezire spirituala
in Romania. ...

Asta vara am fost intr-o tabara asezata intr-un mic sat din apropierea
pasului Oituz, o zona (de basm) cum numai in Romania poti gasi. In timpul celor 10
zile de tabara, am fost invitati sa cantam cu corul nostru langa altar, in
prezenta preotului si a credinciosilor ortodocsi adunati in numar foarte mare,
cu ocazia slujbei de duminica. Cu toate ca se stia de apartenenta noasta la
culte neoprotestante, credinciosii ne-au ascultat foarte atent, cu ochii
inlacramati chiar.
Voi anexa mai jos si o fotografie legata de acest eveniment (choire.jpeg).

Vreau sa spun ca am avut acolo o colaborare extraordinara cu preotul din sat
(un om tanar si dinamic, deschis dialogului si cu frica de Dumnezeu).El ne-a
spus ca in acel colt de tara, NU MAI POATE face fata afluxului de
"convertiri" ale ortodocsilor la adevarata credinta, numarul celor din Oastea
Domnului fiind acum cu mult mai mare decat a ortodocsilor obisnuiti.L-am
intrebat cat de mare, si ne-a spus ca in curand Oastea Domnului va fi un
cult la nivel NATIONAL, asa de mare este numarul celor intorsi la Domnul din
Biserica Ortodoxa.

Mie parca nu imi venea sa cred ce auzeam.
Foarte sincer,preotul ne-a povestit ca lui deja ii scapa situatia de sub
control. Adica oamenii au inceput sa citeasca singuri Biblia si acum se
aduna la biserica sa faca STUDIU BIBLIC fara el, preotul. Eu l-am inteles
atunci cand spunea ca nu are nimic impotriva ca oamenii se aduna sa studieze
singuri si sa se roage, DAR ca dau tot felul de "interpretari", care mai de
care mai ciudate, in privinta adevarurilor teologice,de doctrina.

Mi-am adus aminte atunci de perioada apologetilor timpurii ai bisericii 
din primele secole si cata framantare a fost in acele vremuri, 
cate sinoade, ca sa se ajunga la o interpretare de comun
acord a adevarurilor biblice, perioada incheiata d.p.v.d. istoric cu
celebrele scrieri ale sf. Augustin. Sigur ca si dupa el au mai fost destui
care au tot scris si perfectionat munca apologetilor, asa cum a fost Ioan
Gura de Aur, marele teolog al Bisericii Ortodoxe.
Ma gandeam acum: ce ar putea fi cand fratii ortodocsi s-ar apuca de citit
Biblia?... (Eu am date de la un recensamant mai actual, si numarul celor
declarati ortodocsi a fost de 92%...) Si nu asa, cu preot: singuri ... 

Cred ca vor fi doar 2 alternative: ori preotii ortodocsi se pun pe citit Biblia
serios, ori va mai fi nevoie de un al doilea "Ioan Gura de Aur", sau de
recitirea scrierilor celui dintai, acela care a trait intre anii 675-cca.749. 

Cu toate ca mi-a fost dat sa intalnesc si frati din Oastea Domnului care 
erau destul de bine argumentati si ancorati in cuvant. Unul
din acestia este marele compozitor Nicolae Moldoveanu...

Cand ma gandesc la el, ma gandesc la ce este in stare sa faca un 
crestin ortodocs AUTENTIC pentru tara asta romaneasca si cat de mult ...

Acum vreo 12-14 ani, am mai intalnit un astfel de frate ortodox in
tren. Citea dintr-o carticica cu "Faptele crestinesti ale lui Stefan cel
Mare." Am citit si eu un pic din ea si am aflat ceea ce noi niciodata nu am
invatat la scoala - despre marea biruinta de la Vaslui: ca Stefan Voievod
statea cu soldatii lui in zorii acelei zile incetosate in valea
Vasluiului, nu atat asteptandu-i pe turci, cat in RUGACIUNE. 
El se ruga Domnului ca sa le dea biruinta, si sa vada paganii ca romanii moldoveni 
cred intr-un Dumnezeul Viu, nu unul omenesc, inventat de oameni, precum Alah. 
Si turcii se rugau lui Alahul lor. Ceea ce a urmat a fost un fel de "David si
Goliat" biblic, transpozat in versiune romaneasca...

Mi-am dat o intalnire cu fratele acela,dar nu a venit si am pierdut astfel
ocazia de a-mi trage si mie brosurica lui la Xerox. Greseala mea a fost ca
intalnirea trebuia sa aiba loc la o biserica neoprotestanta...

In fine,eu nu pot decat sa ma bucur cand crestinii ortodocsi se intorc la
Dumnezeu cu adevarat.  ... nu consider ca un baptist isi poate
pierde credinta "trecand" la ortodocsi. Poate are o chemare speciala acolo,
si poate e mai de folos sa vesteasca Cuvantul de pe acea pozitie... Nu stiu
ce sa spun... Domnul sa il calauzeasca pe deplin si doresc sa se foloseasca
de el la maximum posibil, printre ortodocsi, pentru ca e atata nevoie ca si
crestinilor "nationali" sa li se vesteasca Cuvantul curat si cu putere!

Draga Mihai

Scriai intr-unul din meajele precedente ca acest dialog al nostru in planul intelegerii reciproce nu se face coborindu-ne "la cel mai mic denominator comun" ci la nivelul dragostei aprinse pentru Christos si toti ai Lui. Cred ca reactia din mesajul de mai sus demonstreaza ca "se poate". Ma rog ca toti cei care citesc aceste mesaje sa se "molipseasca"!

Nu-ti cer sa fii intru totul de acord cu ceea ce voi spune in continuare ... Te rog doar sa citesti si, de pe pozitia unuia care crede in "continuitatea unei singure Biserici" sa judeci totusi cu simpatie cuvintele mele:

Eu cred ca intreaga Biserica crestina este nascuta la Rusalii ("Ziua Cincizecimii", "Pentecostos" in limba greaca). Am avut o controversa cu unii care, practicind "vorbirea in limbi" si-au insusit in mod exclusivist numirea de "penticostali", dind de inteles celorlalti crestini ca ca numai ei sint Biserica "cea adevarata."

De fapt, nici o Biserica n-ar trebui sa se joace "de-a numele." "Christos n-a fost impartit", le spune Pavel corintenilor. Adevaratii urmasi ai lui Christos sint frati si surori cu cei pe care-i intilnesc ingenuncheati la poalele crucii de la Calvar. Imi aduc aminte ca, acum citiva ani, pe cind colindam cu Evanghelia orasele si satele Moldovei, la Piatra Neamt, mi s-a intimplat sa fiu intr-o Biserica Crestin dupa Evanghelie. Cel ce m-a invitat, mi-a facut cea mai grozava prezentare pe care am auzit-o vreodata. Sunt peste douazeci de ani de atunci si m-am straduit din rasputeri sa fiu la inaltimea a ceea ce fratele a spus atunci despre mine:

"Stiti, ca si mine, prietenul si fratele meu este dintre acei credinciosi adevarati din toate bisericile. El este "catolic" pentru ca face parte din Biserica triumfatoare trimisa pina la marginile pamintului. Este "ortodox" pentru ca-i place Cuvintul adevarat si-l propovaduieste pretutindeni. Face parte din minunata "oaste a Domnului" care lupta pentru sfintenia Evangheliei. Este "pentecostal" pentru ca face parte din Biserica nascuta la Rusalii si se lasa cala uzit de Duhul Sfint. Este "baptist" pentru ca L-a marturisit pe Domnul in apa botezului Nou Testamental. Este "crestin dupa Evanghelie" in toata stradania lui de a implini cu viata Biblia si este "adventist" pentru ca-L iubeste pe Isus si-L asteapta sa vina sa ne ia la cer."

O caracterizare asemanatoare am auzit mai tirziu si despre Domnul Isus, care, zicea un american, s-a botezat la Ioan Baptistul, a primit Duhul Sfint, a trait dupa Evanghelie, credinta cea adevarata, ne-a trimis pina la marginile pamintului si asteapta cu nerabdare clipa cind va bea din nou paharul de vin al legamintului la masa la care va sta impreuna cu noi in Imparatia viitoare. Numai "copilaria noastra" spirituala ne amageste sa ne impartim in cete si sa ne justificam rautatea prin acest joc al "numelor" care ne dezbina: "eu sint al lui Pavel, eu sint al lui Chifa, eu sint al lui Apolo si eu sint al lui Christos."

Nadajduind ca nu te-am suparat in nici un fel ... astept raspunsurile tale la aceasta "avalansa" de trei mesaje consecutive. (Deh, ma rog de ani de zile pentru un astfel de dialog si pentru eventualele lui efecte spirituale)

Daniel Branzai


Mihai Oara

Frate Daniel,

 

Îti multumesc pentru aprecierile frumoase pe care le-ai facut la adresa familiei mele. De asemenea, istoria cu preotii sositi la Los Angeles mi-a încalzit inima, ca orice alta istorie privitoare la dragostea crestina în actiune.

As vrea sa fac câteva remarci privitoare la discutia pe care ai avut-o cu ministrul sanatatii din România. Întrebarea mea este ce concluzie putem trage din ea. Pentru mine ea nu arunca o reflexie negativa asupra preotului ortodox tipic din România, ci poate cel mai mult asupra ministrului care credea ca slujba de slujitor al lui Dumnezeu are ca scop agonisirea de bani.

Poporul nostru a stiut întotdeauna sa arate respectul si dragostea pentru preoti. Faptul ca oamenii aduceau daruri preotului este o dovada de dragoste si nu se reflecta negativ asupra preotului. De fapt, felul acesta de a-l sustine pe preot este chiar mai uman decât “cotizatia” impersonala pe care o “platim” la biserica.

Cititorii mesajului tau ar putea trage concluzia gresita (pe care probabil nu ai intentionat-o) ca slujba de preot este cumva profitabila material, în timp ce aceea de pastor baptist cere doar sacrificii. În mod ironic si paradoxal, în zilele noastre, situatia este oarecum exact inversa. Am discutat recent cu un preot român, care are o sotie si un copil nou nascut si a carui venit lunar este de 50 de dolari. Nimeni din Vest nu-i ajuta pe acesti slujitori ai lui Dumnezeu, care trebuie sa îndure toate nenorocirile si lipsa prin care trece acum poporul român. Cred ca pastorii baptisti din România se bucura astazi de o mai mare prosperitate datorita ajutoarelor primite din Occident, fapt care de altfel nu arunca nici o umbra asupra integritatii lor morale. Aproape toti pastorii baptisti pe care i-am cunoscut au avut ocazia sa calatoreasca în SUA si sunt sprijiniti din Statele Unite într-un fel sau altul. Probabil sunt si altii, care se lupta cu greutatile si nu beneficiaza de un astfel de ajutor. Dar cei pe care îi admir astazi pentru sacrificiile lor materiale sunt tinerii care aleg calea preotiei. Acestia nu primesc nici un fel de ajutoare speciale din Occidentul bogat, nu au posibilitatea sa calatoreasca sau sa-si trimita copiii la studii în strainatate.

Revin acum la a patra întrebare pe care mi-ai pus-o, “Aminteste-ti de preotul Trifa si de Tudor Popescu. Ai fi gata sa preiei apostolatul lor si sa fi scânteia care sa aprinda iar lumina in formalismul liturgic si arid al "ierarhilor" din "sistemul de putere al Bisericii Ortodoxe?" Cred ca aceasta întrebare deschide un subiect mult mai dificil între noi, pentru ca merge la esenta deosebirilor dintre conceptiile noastre.

Pentru cei care nu cunosc faptele as dori sa fac unele scurte precizari.

Preotul Iosif Trifa este unul din întemeietorii Oastei Domnului din România. El a început aceasta miscare cu sprijinul Bisericii Ortodoxe, dar a ajuns la conflicte cu ierarhia Bisericii si în urma a fost caterisit. Dupa câte stiu, recent a fost reabilitat.

Tudor Popescu a fost preot în Bucuresti, si a fost si el silit sa se retraga din Biserica Ortodoxa dupa ce a început sa manifeste tendinte protestante.

Ambele cazuri sunt tragedii care dupa parerea mea nu trebuiau sa se întâmple. Personal am mai multa simpatie fata de cazul lui Iosif Trifa, care mi s-a parut mai sincer si mai umil. În ce-l priveste pe Tudor Popescu, el ma impresioneaza mai putin. Din diferitele istorisiri ale vietii si lucrarii lui am constatat atât o anumita sinceritate, dar si un anumit spirit de fronda. Mi s-a parut ca a cautat intentionat o confruntare cu Biserica Ortodoxa din care facea parte, si în cele din urma a gasit-o schimbând de la sine liturghia lui Ioan Gura de Aur, care de altfel a fost gasita buna de crestinii a 16 veacuri. Daca doresti, în viitor putem discuta mai mult despre obiectiile aduse de el Bisericii, obiectii cu care eu nu sunt de acord.

Revenind la întrebarea ta, as dori sa observ ca ea implica anumite presupozitii pe care nu le pot accepta. Trebuie sa le discut mai întâi pe acestea, înainte de a încerca sa raspund.

Presupozitie: Liturghia ortodoxa este formala si arida. Englezii spun, “Frumusetea este în ochii privitorului”. Pentru mine personal frumusetea sublima a liturghiei ortodoxe a fost o incredibila descoperire. Cred ca nu exista o ceremonie mai frumoasa si care sa fi rezistat aproape neschimbata în cursul a 1600 de ani de practicare. Dar frumusetea ei este depasita de capacitatea ei de a ne apropia de Dumnezeu. Aceasta apropriere cu teama de Dumnezeu prin intermediul liturghiei are valoare si se face reala doar pentru cel care o ia în serios, asa cum pentru cel care o dispretuieste nu este decât o forma goala.

Probabil vei fi de acord ca si în adunarile baptiste exista anumite forme, care s-au dezvoltat doar în ultimele zeci sau sute de ani.

Sa luam una dintre ele. În general, la citirea Bibliei, adunarea baptista se ridica în picioare. Este un obicei frumos, pentru ca da cinste cuvântului lui Dumnezeu. Este aceasta o forma arida si goala? Asa o vede un ateu sau unul care vine ca sa critice sau sa batjocoreasca. Dar pentru cel credincios, este o exprimare fizica, simbolica a profundului respect fata de Cuvântul lui Dumnezeu.

La fel este si cu liturghia, care este un întreg sir de acte simbolice, toate îndreptate catre Dumnezeu. În centru acestor simboluri si tinta acestor acte este întotdeauna Sfânta Treime, a Carei nume este rostita de nenumarate ori în cursul unei slujbe.

Presupozitie: Biserica Ortodoxa se sprijina pe un sistem al puterii. Orice organizatie omeneasca îsi are sistemul ei de autoritate. În Biserica Ortodoxa autoritatea este reprezentata de episcopi. Dar realitatea Bisericii nu sunt doar episcopii. Realitatea ultima este Duhul Sfânt trimis de Hristos de la Tatal si care salasuieste în credinciosi, în Biserica. Stiu ca idealul protestant este biserica independenta si în cele din urma credinciosul independent, care citeste si interpreteaza singur Scriptura. Dar, dupa parerea mea acest ideal nu este biblic si în cele din urma duce la nesfârsite dezbinari la care eu si dumneata am asistat.

În ce priveste idea de a prelua “apostolatul” lui Tudor Popescu sau Iosif Trifa, vreau sa declar ca au fost în Biserica Ortodoxa preoti minunati care au adus înviorari spirituale fara spiritul de revolta a acestora. Un astfel de preot pe care îl admir nespus de mult a fost Sfântul Ioan de Kronstadt care a trait la începutul secolului în Rusia.

Ar ramâne sa discutam ce întelegem prin înviorare. Mi-e teama ca înviorarea pe care o doresc unii este de fapt o schimbare a naturii Bisericii, asa cum a vrut sa o faca Tudor Popescu. Acestia ar dori sa vada Biserica Ortodoxa renuntând la 2000 de ani de traditii introduse de martiri, teologi, sfinti si calugari truditori si transformându-se într-o organizatie dupa chipul si asemanarea Protestantismului.

Exista o altfel de înviorare pe care o doresc si eu din toata inima. As dori sa vad bisericile ortodoxe întotdeauna pline. As dori sa-I vad pe ortodocsii nominali transformati în pasionati cautatori ai lui Hristos, practicând viata de asceza pe care ne-o indica Scriptura si Sfintii Parinti. As dori sa vad preoti bine educati, care sa separe superstitiile de adevarata învatatura a Parintilor. În acelasi timp, sunt convins ca Biserica Ortodoxa Româna, iesita acum din strâmtoarea comunismului, se afla în pragul unei mari înviorari care va însemna o renastere spirituala a poporului român.

Cât despre mine, sunt prea neînsemnat ca sa ma vad “preluând un apostolat.” Încerc mai degraba sa practic ceea cea ce a spus Sfântul Serafim din Sarov: “Curateste-ti inima si vei vedea cum cei din jur vin la Hristos”.

Cu dragoste,

Mihai


Daniel Branzai

O scrisoare deschisa:
02-18-2000

Draga Mihai

Cineva spunea ca un arheolog este un specialist a carui cariera "zace printre ruine."
Spre deosebire de arheologie, crestinismul a fost definit de Domnul Isus ca un vin nou care rupe burdufurile vechi, de aceea trebuie pus mereu in burdufuri noi. Psalmistul indemna adunarea "Cintati Domnului o cintare noua!"

Exista un lucru pe care nu-l inteleg in scrisoarea ta. O anumita fascinatie cu valoarea lucrurilor foarte vechi din istoria si manifestarile Bisericii. Crezi ca vechimea valideaza valoarea unei manifestari religioase? Crezi ca, daca ar veni acum pe pamant, Domnul Isus s-ar imbraca si ar vorbi ca cei de acum doua mii de ani? 

Am observat ca atunci cand vorbesti despre cei care au contribuit sau nu la "trezirea" spirituala in Biserica ii evaluezi prin prisma conformismului sau nonconformismului la o anumita structura si specific liturgic.  Ca unul care vin din contextul evreiesc si, mai nou sunt intr-o forma de colaborare cu biserica menonita, nu cred ca "inghetarea" intr-un anumit tip si tipare garanteaza sau macar incurajeaza spiritualitatea.

Hai sa admitem, ceea ce este discutabil, ca specificul liturgic traditional este o "continuare" a modelului stabilit de Dumnezeu pentru inchinarea la Templu (in imbracaminte si ritual). Unde Il incadrezi pe Isus din Nazaret in toate acestea? Intre cei ce s-au comformat sau intre "dezidentii" care practicau mai mult un cult al inchinarii in natura ? Cum vezi asertiunile lui critice la adresa celor ce-si fac "filacterii late" etc. ? Care este reactia ta fata de acei celebri si nu prea favorabili "vai de voi ..."

Stiu ca termentul "traditie" nu este rau in el insusi si ca automatismul este la fel de periculos in orice fel de specific al inchinarii (baptist, pentecostal, crestin dupa Evanghelie). De aceea n-am sa pretind ca "datina stramoseasca" este doar o mostenire a evreilor ortodocsi sau a crestinilor ortodocsi!

Cum sa reusim insa o trecere in factor existential, o rascumparare a "formelor" cultice? Ca unul care n-am o experienta prea mare in inchinarea liturgica te intreb foarte sincer cum reusesti tu, in specificul liturghiei ortodocse, sa te inchini "in Duh si in adevar" ?
 S-ar putea ca marturia ta personala sa ajute pe deoparte la o mai buna intelegere interconfesionala, iar pe de alta parte, sa le inlesneasca altor "practicanti nominali" ai ortodoxiei sa faca un salt calitativ de la "taine" la "traire."

Pentru ca tot am inceput, am sa-ti redau in continuare alte doua exemple ale interactiunii mele cu credinciosii ortodocsi:

Doamna Maria sau "setea dupa cunoastere"

Nu toti cei ce vin la Biserica baptista din Anaheim sunt crestini baptisti. Multi sunt crestini dupa Evanghelie, altii sunt pentecostali si citiva sunt crestini ortodocsi. Asa cum bine sti, orice Biserica din America functioneaza si ca punct de atractie pentru toti romanii plecati din tara.  Unii ne viziteaza doar pentru ca ne confunda cu un "club patriotic", cu o oaza de romanism in desertul american care nu-i satisface. Un caz aparte il constituie doamna Maria, o foarte buna credincioasa ortodoxa, care merge si la Biserica Ortodoxa pastorita de parintele Cornel Avramescu, dar vine in majoritatea Duminicilor la biserica noastra baptista. N-am cerut niciunui vizitator sa-si schimbe "apartenenta" cultica, asa ca dumneaei se simte "la larg" printre aceste inimi de romani indragostite de Isus Christos. N-a imprumutat nici unul din obiceiurile noastre (acoperitea capului la surori, nepurtarea de inele si bijuterii, etc.). Nu i s-a spus ca trebuie sa faca asa ceva. Se bucura sa fie acceptata asa cum este si are niste prietenii trainice si adinci cu prietenele ei crestine de la Bethel.

De ce sta cu noi? Am indraznit s-o intreb si iata ce mi-a raspuns: "Pentru ca aici se hraneste mai bine sufletul cu Cuvintul datator de viata." Dinsa merge din cind in cind la preot, pentru anumite lucruri pe care eu nu le fac, dar prefera sa vina mai des la noi pentru ca "traieste" in timpul serviciilor religioase o implinire, in planul intelectual si emotional, pe care n-o poate duplica in cealalta parte. Am vorbit cu preotul Avramescu si dansul mi-a spus ca este OK, atata vreme cat nu punem presiuni nesanatoase, dar ca ar fi bine ca doamna Maria sa-l ajute pe el in Biserica ortodoxa sa ridice nivelul spiritual prin prezenta si lucrarea ei. Cred ca are, cel putin in parte, dreptate.

Al doilea exemplu este cazul unor tinere si tineri care vin mereu cu noi, participa la mai toate activitatile noastre, dar, iarasi, prefera sa nu se rupa formal de Biserica Ortodoxa. De ce nu trec la baptisti ? Din pricina promisiunilor facute uneori unei mame "drept credincioase" care i-a pus sa jure la plecarea din Romania ca nu-si vor parasi credinta. Alteori din pricina ca o asa schimbare i-ar pune in pericolul de a pierde specificul romanesc, legatura organica cu istoria unui popor asezat "pe-un picior de plai, pe-o gura de rai."

Al treilea exemplu este:

Maicuta Eufimia sau nevoia de partasie.

Femeia aceasta de aproximativ 35-40 de ani mi-a prezentat, cand am intalnit-o in Biserica baptista din Iasi, paradoxul unei maicute invesmintate in patru cojoace si imbrobodita pina la sprincene mergind alaturi de un cor de copiii baptisti intr-un turneu prin tara. S-o fi vazut cum cinta  "muzica crestina americana contemporana"! Nu cred ca i-am vazut niciodata mai mult decit fata inconjurata strimt de baticul lasat pe ochi si legat cu citeva noduri sub barba, si miinile, de la incheietura palmei pina in virful degetelor. Restul a fost, vara, iarna, incotosmanat in straturi suprapuse de haine. O adevarata garderoba miscatoare. Un melc care-si ducea cu el zilnic povara avutiei in spinare.

Eufimia, o femeie cu un de mult uitat nume real din registrul evidentei populatiei. Eufimia, rezultatul muncii sufletesti depuse de un apostol jerfit de rautatea unor neintelepti prin intermediul aparatului de represiune al autoritatilor comuniste, Preotul Zamisnico. El a fost un mentorul spiritual al acestor calugari si calugarite scoase din izolarea sterila a manastirilor si trimisi ca apostoli ai credintei printre oameni.

Eufimia nu a trecut niciodata cu amandoua picioarele la neoprotestanti. O surpindeam uneori facandu-si virtos semnul crucii. "Deh, frate, mi s-a dedat mana si imi este mai usor asa. Mi s-a dedat mana ..."   Alteori, tragea cite un descantec repezit, cu multe semne ale crucii facute in aer si trimbitat spre sobolanii din cameruta cu aspect de chilie de linga sala Bisericii Baptiste din Iasi in care se refugiase Genoveva Sfatcu: "Ptiu, ptiu, duceti-va, duceti-va acum cu Dumnezeu in pace si lasati-ne!"

Si in cazul ei, am masurat cu inima aceiasi sete dupa "mai mult", dupa "viata".

Probabil ca imi vei spune ca asceza nu este pentru oricine. Ai dreptate. As mai adauga doar ca nu este si "pentru oricit". Perioadele extraordinare de imbogatire personala prin singuratatea "in doi" cu Dumnezeu ar trebui urmate invariabil cu "venirea din pustie" catre oameni pentru cladirea unei punti intre ei si Dumnezeu.

Ajunge pentru astazi. Nu stiu daca sesizezi, dar avem mult sa ne imbogatim unul pe celalalt, la fel cum grupurile de credinta cu specific diferit au mult sa-si daruiasca unul altuia. Dumnezeu sa reverse peset noi "harul Sau" bogat si dat fara masura.

Daniel Branzai


Mihai Oara

Frate Daniel,

Întrebarile si problemele pe care le-ai ridicat cu privire la liturghie mi se par foarte relevante. Apreciez de asemenea spiritul în care au fost puse.

Sunt de acord cu dumneata ca vechimea nu valideaza în ea însasi practicile si obiceiurile din biserici. Ea este doar un partial indiciu al valorii si efectului pozitiv al acestora pentru credinciosi, o marturie a seriozitatii si caracterului netrivial al acestor practici. Cum a spus Gamaliel, “Daca nu este de la Dumnezeu, se va distruge de la sine".

As dori sa-ti descriu ce înseamna liturghia, nu din carti sau tratate teologice, ci prin prisma propriei mele experiente de fost protestant confruntat cu o practica noua si oarecum ciudata pentru mine.

Primul soc pe care-l are un protestant care vine la o slujba ortodoxa este acela al nenumaratelor “forme” care îi par “golite de continut”. Aceasta a fost cu siguranta reactia pe care eu însumi o aveam în trecut. Dar pentru mine lucrurile s-au schimbat acum. Unul din motivele acestei schimbari de perspectiva a fost întelegerea a ceea ce am putea numi “teologia oglindirii” sau “teologia icoanei”.

În aceasta noua perspectiva am înteles ca Dumnezeu iubeste atât de mult lumea, oamenii, natura încât doreste sa fie prezent în ele. În puterea Lui creatoare, El vrea sa faca din întreaga existenta o reflectare a Lui Însusi. De aceea Hristos este icoana lui Dumnezeu si omul este icoana lui Hristos. Când rostim rugaciunea domneasca, spunem “Vie Împaratia Ta”, aceasta nefiind doar o chemare escatologica, ci o dorinta de a experimenta Împaratia acum si aici. Desigur, Împaratia se manifesta în mod tainic si nu o vad sau pricep decât aceia care o privesc într-un mod spiritual.

Toate asa-zisele “forme goale” sunt pentru noi ortodocsii manifestari fizice ale Împaratiei, oglindiri ale realitatilor vesnice si în cele din urma oglindiri ale Celor Trei Persoane ale Dumnezeirii.

În general se pot vedea doua tendinte opuse în crestinism, le putem numi “abstractizare” si “împlinire”. Protestantismul a evoluat în general catre abstractizare, ceea ce explica aceasta reactie negativa împotriva “formelor goale”. Multe practicile crestine traditionale, unele datând de pe vremea apostolilor au fost eliminate ca neesentiale. Pentru protestanti esentiala este mântuirea, scaparea de la focul vesnic, restul fiind în cel mai bun caz ceva folositor, dar adesea un bagaj greu de care este mai bine sa ne debarasam. As putea sa-ti dau nenumarate exemple, dar ma marginesc la unul singur, semnul crucii, pe care astazi baptistii în mod paradoxal si de neînteles pentru mine îl vad aproape ca pe o erezie.

Tendinta ortodoxa este dimpotriva catre “împlinire”. În loc de a elimina “formele”, ortodoxul îsi umple viata de ele, pentru ca acestea sunt cu adevarat pline de continut, de seva, de substanta.

Sa-ti dau un exemplu. Pe când eram baptist, singurul semn fizic al credintei noastre în casa mea era Biblia din biblioteca si strângerea noastra la rugaciune seara (uneori si sporadic). Casa mea arata acum altfel. Am pus icoane pe pereti si în biblioteca. Celebram acum zilnic o mini-liturghie, la care eu sunt preotul familiei. Seara si uneori dimineata ne strângem la rugaciune în jurul unei icoane în fata careia aprindem o lumânare. Ne rugam stând în picioare, nu aruncati pe fotolii, cum o faceam înainte. Citim Crezul si psalmul zilei. Ne facem semnul crucii mereu si mereu, mai ales când rostim numele Persoanelor Dumnezeirii. Uneori facem plecaciuni.

De ce toate acestea? Ne aduc ele merite înaintea lui Dumnezeu? Nicidecum! Împlinim vreo porunca din spirit legalist? Absolut nu! Dar ele ne ajuta sa exprimam fizic dragostea noastra fata de Dumnezeu. Este felul nostru de a spune “Vie împaratia Ta”. Împaratia Lui se manifesta în mod tainic prin gesturile noastre, prin icoane si lumânari, prin semnul crucii si plecaciuni. Un baptist ar putea spune ca acestea sunt forme goale. Dar pentru noi ele nu sunt forme goale, ci reprezinta exprimarea în materie a Împaratiei, a prezentei Duhului Sfânt în viata noastra. Asa cum un tânar nu se multumeste sa pastreze în inima dragostea fata de iubita lui, ci gaseste nenumarate forme de exprimare, de la o floare, la o mângâiere pe obraz sau o îmbratisare, la fel si noi exprimam în aceste forme dragostea noastra de Dumnezeu.

Acesta este pentru mine si sensul liturghiei. Având loc în biserica, ea are o semnificatie chiar si mai deplina decât cea din familie. As dori sa mentionez câteva aspecte ale liturghiei care îmi sunt deosebit de dragi.

În liturghie se rosteste mereu si mereu numele Celor Trei Persoane ale Dumnezeirii. Aceasta ne concentreaza întreaga atentie catre Dumnezeu. Asa cum se spune în Imnul Serafimilor, care se cânta înainte de Euharistie, lasam în urma toate grijile acestei lumi si de acum participam cu sfintii si îngerii, cu crestinii de pe întreg pamântul la slavirea lui Dumnezeu. Este o maxima concentrare a întregii fiinte, trup, suflet si duh la cele ceresti. Centrul absolut devine Dumnezeu si relatia personala si colectiva a fiecaruia din noi cu El.

În cursul litaniilor, preotul si întreaga biserica repeta mereu rugaciunea cea mai potrivita starii noastre de oameni pacatosi, “Doamne miluieste”, “Doamne ai mila”, “Kyrie Eleison”, “Lord have mercy.” Aceasta ne trezeste la realitate si ne înfatiseaza înaintea Lui asa cum suntem. Este apropierea cea mai potrivita fata de Dumnezeu, cu teama, cu pocainta adevarata, cu constiinta nevredniciei noastre, cu umilinta dar si cu speranta si adorare fata de Cel care este Mântuitorul nostru.

Un alt cuvânt pe care îl auzi adesea este acela de "Lover of man", Filantropos, Iubitor de oameni. Devenim constienti de dragostea nemarginita a lui Dumnezeu, de pasiunea pe care El o are fata de oameni, întelegem ca El arde cu dragoste fata de noi.

În liturghie avem o experienta reala a întâlnirii cu Dumnezeu, ne atingem de El sau macar de “haina” Lui, cum s-a atins femeia cu scurgere de sânge, primind vindecare pentru sufletele noastre bolnave de boala pacatului. Avem o experienta pe care as putea-o numi supra-emotionala, pentru ca atinge nu doar învelisul exterior al emotiilor noastre, ci adâncul ascuns al inimii. De aceea atmosfera din timpul liturghiei si dupa liturghie nu este una de exaltare emotionala, dupa care ar putea urma usor una de depresie, ci o atmosfera tacuta, meditativa, în care lucrarea Duhului Sfânt are loc în locurile cele mai adânci ale inimii noastre.

Exista în liturghie un simtamânt al participarii la slujba cereasca, asa cum ea ne este descrisa în cartea Apocalipsei, în care sfintii aduc tamâia rugaciunilor înaintea tronului lui Dumnezeu. Suntem înconjurati de icoane, lumânari si tamâie, care, asa cum am explicat mai sus sunt oglindiri ale unor realitati supra-materiale. Nu numai mintea, ci toate simturile noastre sunt invadate de realitatile ceresti. Vazul si auzul, chiar si mirosul, toate sunt folosite în concentrarea fiintei noastre catre Dumnezeu. Hristos s-a facut om luând un trup material si de aceea este potrivit sa folosim materia pentru a reîntrupa, pentru a oglindi, a reflecta realitatile divine. Mai ales icoanele ne amintesc de sfintii care slujesc acum în cer, ne amintesc de faptul ca suntem una cu ei, în aceeasi Biserica vie, trupul lui Hristos care nu poate fi despartit prin moarte pentru ca poarta în el viata lui Dumnezeu. Acesti sfinti, care au trecut la Domnul de curând sau cu sute de ani înainte, au participat aici pe pamânt la aceeasi slujba ortodoxa, virtual neschimbata de aproape doua milenii. La ea participa astazi milioane de credinciosi pe toate continentele ca un semn al unitatii Bisericii lui Hristos. De aceea aspectul de “vechime” al liturghiei, pastrarea ei neschimbata este mai important pentru noi ortodocsii decât continua reinventare a slujirii în biserica, pe care protestantii o practica din dorinta sincera de a cânta, asa cum scrii dumneata, “o cântare noua”.

Am încercat cu naivitate sa descriu ceea ce este inefabil. Maretia si taina liturghiei nu vine din priceperea oamenilor, nici din talentul preotilor, nici din îndrumarile episcopilor, cu toate ca toate acestea sunt importante. Caracterul tainic vine din prezenta lui Dumnezeu în biserica. Dar pentru cel care nu vrea sa vada aceasta prezenta, toate acestea sunt doar “forme goale”.

Cu dragoste,Mihai

Statistici
  • Vizualizări: 3104
  • Favorită: 1
Opțiuni