Vechiul Testament ne vorbește frecvent despre Isus Hristos și despre jertfa Lui, uneori în mod direct, alteori mai subtil. Viața tânărului Iosif reprezintă un exemplu grăitor în acest sens. Istoria lui Iosif (Geneza 37; 39-48) este fascinantă și pare desprinsă din filme. De fiecare dată când revenim la ea, putem dobândi noi perspective. De fapt, Iosif este un prototip al Domnului Isus Hristos. În continuare, voi analiza asemănările dintre Iosif și Mântuitorul nostru privind din șapte perspective distincte.

          Aparent, viața de pe pământ a fost destul de nedreaptă, atât cu Iosif cât și cu Mântuitorul nostru. Ambii au fost trădați pentru o mână de arginți de către apropiații lor. Iosif a fost vândut de frații săi unor negustori ismaeliți, care l-au dus în Egipt (Geneza 37:27-28). Iar Isus Hristos a fost dat de Iuda în mâinile liderilor religioși, în schimbul a treizeci de arginți (Matei 26:14-16). Apoi, ambii au fost acuzați pe nedrept de lucruri de care nu erau vinovați. Potifar l-a aruncat pe Iosif în închisoare, după ce soția lui l-a acuzat de tentativă de viol. De fapt, aceasta a dorit să se răzbune pentru că Iosif nu i-a răspuns avansurilor care i le făcea (Geneza 39:7-17). În același fel, preoții cei mai de seamă căutau mărturii mincinoase împotriva lui Isus, ca să-L poată condamna la moarte (Matei 26:59-64). Cred că și Iosif a fost deznădăjduit uneori, când a văzut nedreptățile pe care trebuia să le îndure. Chiar și Isus Hristos a fost cuprins de o întristare foarte mare, înainte de a fi dat în mâinile liderilor religioși iudei (Matei 26:38-39). Au existat momente, atât în viața lui Iosif cât și în viața lui Isus, când Dumnezeu a tăcut, când El nu a intervenit, când părea că nu Îi pasă și că i-a părăsit (Matei 27:46). De fapt, Dumnezeu a folosit acele evenimente pentru a-Și atinge scopuri mai înalte. În cazul lui Iosif, Dumnezeu a schimbat în bine răul pe care frații lui doreau să i-l facă, pregătindu-l pe Iosif pentru funcția de guvernator, din care a gestionat resursele Egiptului, în cei șapte ani de foamete cruntă (Geneza 50:19-20). Tot astfel, prin suferințele de la Golgota, Isus Hristos a luat asupra Lui povara păcatelor omenirii și mulți oameni au ajuns într-o stare după voia lui Dumnezeu, cunoscându-L pe Isus ca Mântuitor (Isaia 53:10-12). Într-adevăr, problema suferinței și a nedreptății este acută și în zilele noastre. Însă creștinismul ne spune că suferința nu există pur și simplu, că aceasta are un anumit sens. Chiar dacă nu înțelegem pe deplin scopul suferinței, suntem convinși că Dumnezeu ne iubește și că El este atotputernic. Și suntem siguri că, prin aceste suferințe, Dumnezeu ne va face un bine mai mare, care nu era posibil de înfăptuit în alte condiții.

          Ajuns într-o țară străină și îndurând multe nedreptăți, Iosif și-a dovedit curăția caracterului, refuzând compromisul pe care i l-a propus soția lui Potifar. Acesta nu dorea să păcătuiască împotriva lui Dumnezeu și nici să își înșele stăpânul în acest mod perfid (Geneza 39:8-9). Cu siguranță, Iosif nu era un om perfect, dar Biblia nu descrie în detaliu falimentele pe care le-a avut acesta. Ca și Iosif, Isus Hristos a rezistat în fața ispitelor cu care S-a confruntat. Diavolul a folosit stimuli exteriori pentru a-L ispiti pe Isus Hristos (foamea, orgoliul, bogățiile lumii - Matei 4:1-11). Acesta a fost apoi supus torturii fizice în ultima săptămână de viață. Însă spre deosebire de Iosif și de orice alt om care a trăit pe acest pământ (Romani 3:23), Mântuitorul nostru nu a păcătuit deloc, demonstrându-și astfel neprihănirea în Duh (1 Timotei 3:16) și în trup (Matei 27:19).

          Iosif și-a iertat inamicii, pe frații lui, cei care îi cauzaseră atâtea nenorociri. Majoritatea fraților lui au dorit să-l omoare, fiind invidioși pe visele lui și pe faptul că era băiatul favorit al lui Iacov (Geneza 37:18-20). Doar Ruben a dorit să îl salveze și să-l ducă înapoi la tatăl lui (Geneza 37:21-22), în timp ce Iuda a propus să-l vândă ismaeliților, pentru a evita crima (Geneza 37:26-28). Înainte să le ofere harul iertării, Iosif a vrut să vadă dacă frații lui s-au schimbat și dacă regretă ceea ce au făcut în trecut. La prima vizită a fraților săi în Egipt, Iosif l-a reținut pe Simeon ca ostatic și le-a cerut ca data viitoare să-l aducă pe Beniamin. La următoarea vizită a fraților săi, Iosif o ordonat unui servitor să ascundă cupa sa de argint în sacul lui Beniamin. Când s-a descoperit presupusul hoț, Iosif a pretins ca Beniamin să rămână în Egipt, ca sclav al lui, în timp ce restul fraților puteau să se întoarcă acasă. Iosif a procedat în acest fel pentru a le aduce aminte fraților săi de păcatul lor din trecut, când l-au vândut ca sclav unor ismaeliți. Prin detenția lui Simeon și a lui Beniamin, Iosif a dorit să verifice dacă frații lui sunt tot atât de indiferenți la strigătele unui frate aflat în detenție și la amărăciunea unui tată zdrobit de durere. Iuda, cel care cu mulți ani în urmă îl vânduse pe Iosif străinilor, s-a oferit să rămână ca rob în Egipt, în locul lui Beniamin. Îl bântuiau remușcările, după ce a văzut suferința tatălui său la pierderea lui Iosif (Geneza 44:27-34). Iosif a văzut că frații lui s-au schimbat și i-a iertat pentru toate relele din trecut. Tot astfel, Isus Hristos și-a iertat dușmanii, pe cei care L-au răstignit și pe cei care L-au batjocorit. De fapt, Isus Hristos a iertat întreaga omenire. Putem accesa acest har al lui Dumnezeu dacă ne recunoaștem greșelile, dacă ne pocăim de păcatele noastre și dacă ne punem încrederea în Isus Hristos, ca Domn și Mântuitor al vieții noastre. În altă ordine de idei, este de remarcat că Iosif și-a prezentat frații în fața lui Faraon, fără să amintească de greșelile pe care aceștia le-au comis în trecut (Geneza 47:1-4). Tot astfel, Hristos își va curăți Biserica și o va prezenta înaintea lui Dumnezeu Tatăl fără vreo pată sau zbârcitură (Efeseni 5:27).

          În urma descoperirilor pe care i le-a dat Dumnezeu în legătură cu cei șapte ani de belșug urmați de alți șapte ani de foamete, Iosif a conceput un plan prin care mulți oameni au fost salvați de la moarte, în anii de foamete. Prin înțelepciunea primită de la Dumnezeu, Iosif le-a dat pâine oamenilor, în timpul foametei (Geneza 41:14-57). Tot astfel, Isus Hristos ne dă Pâinea vieții, acea Pâine a lui Dumnezeu care se coboară și oferă lumii viața. Mana lui Moise și pâinea dată de Iosif le-au asigurat doar temporar hrana oamenilor. Dar adevărata Pâine care s-a coborât din cer dă întregii omeniri hrană spirituală și viață veșnică (Ioan 6:31-35). Dintr-un alt punct de vedere, modul în care Iosif s-a îngrijit de frații săi în timpul foametei ne arată modul în care se va îngriji Isus Hristos de frații Lui (rămășița poporului Israel), în timpul necazului cel mare. La jumătatea necazului cel mare, după ce va câștiga multă putere politică și influență, Anticrist va rupe legământul de pace cu poporul Israel (Daniel 9:27) și va denunța sistemul religios apostat de care s-a folosit în prima parte a necazului (Apocalipsa 17:15-18). Mulți iudei vor fi în conflict deschis cu Anticrist, pentru că a încălcat tratatul de pace. Dar Anticrist va invada Israelul (Daniel 11:41-45) și îi va învinge pe iudei, provocând multe victime și declanșând o prigoană cruntă împotriva lor (Daniel 7:21; Apocalipsa 12:17,13:7; Matei 24:15-24). Deși va cuceri multe teritorii (Egipt, Libia, Etiopia – Daniel 11:42-43), Anticrist nu va reuși să cucerească teritoriile Iordaniei (Daniel 11:41). Aici se va refugia poporul Israel, scăpând de mânia Diavolului.

          Dumnezeu l-a binecuvântat pe Iosif în tot ceea ce făcea. Ajuns ca rob în casa lui Potifar, Iosif l-a slujit cu competență în toate lucrurile. Văzând succesul lui Iosif, Potifar l-a pus mai mare peste casa lui și peste tot ce avea (Geneza 39:1-6). După ce a ajuns la închisoare, Iosif a căpătat trecere înaintea șefului închisorii, deoarece Dumnezeu și-a întins bunătatea Lui peste el. Mai marele temniței l-a pus pe Iosif cârmuitor peste toți deținuții. Nimic nu se făcea acolo decât prin el (Geneza 39:21-23). După ce i-a tâlcuit visurile lui Faraon, egipteanul a recunoscut că Iosif are Duhul lui Dumnezeu și că nimeni nu este atât de priceput și de înțelept ca el. Prin urmare, Faraon l-a pus pe Iosif mai mare peste casa lui și peste tot poporul din Egipt. Doar scaunul de domnie al lui Faraon era mai presus de autoritatea lui Iosif (Geneza 41:37-46). Stăpânirea lui Iosif peste casa lui Faraon ne duce cu gândul la Isus Hristos, care este credincios ca Fiu, peste toată casa lui Dumnezeu (peste toți credincioșii - Evrei 3:1-6). Isus Hristos este și Mare Preot în casa lui Dumnezeu. Prin credința în jertfa Lui și prin curățirea oferită prin sângele Lui putem intra în prezența lui Dumnezeu (Evrei 10:19-22).

          Întâiul născut în familiile evreilor primea o parte dublă din averea părinților (Deuteronom 21:17). Când Iosif a aflat că Iacov este bolnav, i-a adus pe fiii lui, Manase și Efraim, la patul patriarhului. Iacov i-a adoptat pe cei doi nepoți ca fii ai săi și i-a binecuvântat. Astfel, el a atribuit o parte dublă din țara Canaanului tribului lui Iosif, când urma să se facă împărțirea pământului între triburi, după intrarea în Canaan. Orice urmaș născut lui Iosif după cei doi băieți urma să fie al lui Iosif (nu al lui Iacov) și urma să locuiască în teritoriile alocate lui Efraim sau Manase. Astfel, Iosif a primit dreptul de întâi născut în ceea ce privește teritoriul alocat seminției sale (Geneza 48:1-7; 1 Cronici 5:2; Iosua 17:17). Dreptul de întâi născut al lui Iosif de amintește despre titlul de întâi născut al lui Isus Hristos (Coloseni 1:15). Mântuitorul nostru nu este Întâiul născut din toată creația lui Dumnezeu (Întâiul creat – pentru această sintagmă, Pavel ar fi folosit termenul grecesc „protoktisis”), ci Întâiul născut peste toată creația (Pavel utilizează termenul grecesc „prototokos” pentru această sintagmă). Expresia aceasta nu face referire la actul creației, ci ne arată că Isus Hristos are supremație peste toată creația, fiind Fiul lui Dumnezeu din eternitate și având o relație eternă cu Dumnezeu Tatăl. Iosif a primit o moștenire dublă de la Iacov, însă lui Isus Hristos îi aparține toată creația, pentru că este Fiul lui Dumnezeu!

          În timpul foametei, după ce egiptenii și canaaniții și-au cheltuit toți banii pe mâncare, Iosif a acceptat ca aceștia să plătească în vite. În anul următor, Iosif i-a cumpărat pentru Faraon pe oameni împreună cu pământurile lor (în afară de preoții egipteni, care nu și-au vândut pământurile pentru că trăiau din veniturile date de Faraon). Iosif le-a dat oamenilor sămânță pentru a semăna cereale și le-a luat o cincime din recoltă pentru a plăti chiria pământului. Egiptenii au promis că îi vor fi supuși lui Faraon pentru că le-a salvat viața, prin planul adoptat de Iosif (Geneza 47:13-26). Din punct de vedere profetic, gestul lui Iosif ne duce cu gândul la Isus Hristos. Noi nu am fost răscumpărați cu lucruri trecătoare, precum aurul sau argintul, ci cu sângele scump al lui Isus Hristos, Mielul fără cusur și fără prihană (1 Petru 1:18-19). Sângele lui Isus Hristos a fost prețul plătit pentru a ne elibera din robia păcatului, trecându-ne din posesia morții în proprietatea lui Dumnezeu. Glorie Lui!