Levi, un fiu controversat al lui Iacov, a fost blestemat de tatăl său, deși fusese deja binecuvântat de bunicul său Isaac și de Dumnezeu. Pe patul de moarte, Iacov nu a găsit vreun cuvânt de laudă pentru Simeon și Levi, ci și-a exprimat doar dezgustul față de ceea ce făcuseră aceștia, în tinerețe, când i-au ucis pe cei din Sihem: „Simeon și Levi sunt frați, săbiile lor sunt niște unelte de silnicie. Blestemată să fie mânia lor, pentru că a fost prea turbată! Nu vreau să intre sufletul meu la sfaturile lor! Nu vreau să se unească duhul meu cu adunarea lor! Căci, în mânia lor, au ucis oameni și, în răutatea lor, au tăiat vinele taurilor. Blestemată să fie mânia lor, pentru că a fost prea turbată și furia lor, căci a fost prea sălbatică! Îi voi împărți în Iacov și-i voi risipi în Israel.” (Geneza 49:5-7)

          Dumnezeu are însă altă părere despre Levi. La câteva zeci de ani după ce Iacov și-a revărsat mânia față de Levi, intră Dumnezeu în scenă. Cartea Exod începe cu casa lui Levi, cu planul lui Dumnezeu de a izbăvi pe poporul Israel folosind casa lui Levi. Dumnezeu dorea ca sufletul Lui să intre la sfaturile lui Levi. Duhul Lui s-a unit cu adunarea leviților. De fapt, Dumnezeu nu a ținut cont de blestemul lui Iacov, al înșelătorului, al celui care a mai furat o binecuvântare (păcălindu-l tot pe Isaac). El nu i-a dat lumină deplină pe patul morții. Astfel, Iacov nu a putut prevedea destinul familiei lui Levi.

          Pe patul morții, Iacov a amintit de mânia lui Levi și Simeon. Însă patriarhul nu i-a condamnat din rațiuni corecte pe fiii săi. Iacov nu a fost interesat de viețile acelor păcătoși care fuseseră omorâți de fiii săi. El s-a temut de imaginea lui în fața locuitorilor țării, de faptul că aceștia vor porni împotriva lui ca să se răzbune. Dacă ne uităm cu atenție însă, observăm că Iacov nu scosese din mijlocul familiei lui idolii păcătoși (Geneza 35:2). Nu este de mirare că asupra casei lui s-au abătut necinstirea fetei sale, vărsarea de sânge a copiilor săi și idolatria. Pe de altă parte, Iacov niciodată nu a luat în calcul că paharul păcatelor celor din Sihem s-a umplut și că a venit momentul judecății pentru aceștia. Era deranjat de mânia fiilor săi, dar nu părea ofensat de nelegiuirile canaaniților. După câteva generații, un urmaș al lui Levi, Fineas, a fost însoțit de aceeași mânie, dar împotriva păcatului. Dumnezeu a apreciat reacția lui Fineas și i-a promis că preoția nu se va îndepărta niciodată din casa lui (Numeri 25:1-15). Revenind, indiferent cât de păcătos a fost Levi, dacă Dumnezeu i-a dat înalta slujbă a preoției, Acesta s-a uitat la inima lui și a văzut că Levi s-a pocăit de păcatele lui.

          Există un amănunt semnificativ în istoria iudeilor, care explică de ce Biblia continuă cu seminția lui Levi în prim plan (în Exod) și face abstracție de ce a spus Iacov despre Levi. Rabinul Louis Ginzberg, cel care a compilat Aggadah, tradițiile și comentariile din jurul narațiunii biblice, ne oferă mai multe detalii despre viețile patriarhilor. Așa cum ne spune și Biblia, Levi a trăit 137 de ani (Exod 6:16), mai mult decât toți frații săi, sfidând blestemul lui Iacov. Iacov i-a dat lui Iosif moștenire dublă (Geneza 48:5), dar n-a putut să-i dea nici viață mai lungă și nici cele mai înalte două slujbe: preoția și regalitatea. Pe acestea, Dumnezeu le-a păstrat pentru alții, a căror inimă a fost doritoare să le onoreze. Dacă Iacov l-a înșelat o dată pe Isaac, se pare că Dumnezeu nu l-a lăsat să îl înșele și a doua oară pe părintele său. Iacov l-a vizitat pe părintele său, aparent întâmplător, împreună cu doi dintre fiii săi, Levi și Iuda. Deși era aproape orb, Isaac a văzut viitorul celor doi fii ai lui Iacov. Despre Levi a spus că Domnul îi va aduce pe urmașii lui mai aproape de El decât pe toți muritorii și ei vor sluji în Templul Său. Iar despre Iuda a afirmat că salvarea lui Israel va veni printr-un urmaș de-al lui. Familiei lui Iuda îi era rezervat scaunul regal. Gestul lui Iuda față de Beniamin a fost regal, iar urmașii lui au primit regalitatea. Biblia nu menționează explicit binecuvântarea dată de Isaac lui Levi și Iuda, dar acest episod explică firul narativ al Bibliei. Din nefericire, Iacov nu a reușit să distingă clar care era voia lui Dumnezeu legat de viitorul fiului său Levi. Zilele lui rele (Geneza 49:7) i-au întunecat judecata, măcar că părintele său Isaac rostise un cuvânt de binecuvântare asupra celor doi nepoți. Dumnezeu a respectat ceea ce a spus Isaac, iar Iacov rămâne cu acest stigmat de a nu distinge cu exactitate planul lui Dumnezeu cu privire la toți fiii lui. Postura de părinte nociv, care nu și-a iubit copiii în mod egal, l-a afectat până pe patul de moarte. Aceasta este cea mai pertinentă explicație asupra aparentei neconcordanțe între afirmația lui Iacov despre Levi și părerea lui Dumnezeu despre acesta, pe care o vedem chiar de pe primele pagini ale cărții Exod.

          Pe patul de moarte, Levi i-a îndemnat pe fiii săi să umble pe căile Domnului și să-L caute pe El din tot sufletul. Acesta le-a spus să aleagă legea Domnului în detrimentul căilor întunericului. Copiii lui Levi au promis că Îl vor căuta pe Dumnezeu iar părintele lor a pecetluit, pe patul de moarte, această promisiune. Nu întâmplător, când poporul s-a răzvrătit împotriva lui Moise, leviții au rămas lângă el (Exod 32:26). Tatăl lor, distinsul patriarh Levi, binecuvântase promisiunea lor care a dăinuit de-a lungul istoriei.

          Unii cercetători ai Bibliei se miră de ce Iacov nu a putut să-i dea lui Levi, pe patul morții, binecuvântarea pe care Dumnezeu i-a dat-o și de ce mintea lui a fost întunecată tocmai atunci când patriarhul ar fi trebuit să aibă o mai mare luciditate și să fie însoțit de un spirit profetic. Răspunsul îl găsim dacă privim caracterul lui Iacov, care l-a urmărit până pe patul morții. Biblia ne arată că Iacov a fost un părinte extrem de nociv care și-a împins copiii la gelozie, invidie și tentativă de omor, favorizându-i pe unii (copiii Rahelei) în dauna altora. Zilele lui, după cum mărturisește chiar el, au fost rele și mai puține decât zilele lui Avram și Isaac (Geneza 47:9). Dincolo de aceste aspecte, Iacov a făcut ceva ce nimeni nu făcuse înaintea lui. A furat binecuvântarea de la părintele său Isaac, prefăcându-se că este Esau și profitând de bătrânețea lui. Deși Dumnezeu dorea să-i dea binecuvântarea lui Iacov, El dezaprobă metoda folosită de acesta. Iacov L-a desconsiderat pe Dumnezeu și nu a avut încredere că El poate rezolva problema binecuvântării altfel. De aceea, dincolo de copiii săi, Iacov nu a primit mari binecuvântări în viața personală, iar zilele lui au fost mult mai rele decât ale părinților săi. Falimentul ca tată l-a urmărit întreaga viață și i-a adus multă amărăciune. Nu așa arată viața unui om binecuvântat de Dumnezeu.

          Un patriarh nu poate fi înșelat de un tânăr neînțelept, asa cum a încercat să procedeze Iacov cu Isaac. Dacă Iacov i-ar fi dat binecuvântarea lui Levi, cu siguranță că Isaac ar fi rămas de rușine. Iar hoțul de binecuvântări ar fi împărțit în continuare cele mai mari binecuvântări. Însă Dumnezeu nu poate fi înșelat în acest mod. El a aranjat o întâlnire între bătrânul Isaac și doi dintre nepoții săi. La întâlnirea respectivă nu era prezent niciunul dintre preferații lui Iacov (Iosif, Beniamin). Dumnezeu i-a dat o viziune profetică lui Isaac și i-a redat onoarea de a da binecuvântarea. Într-adevăr, Isaac este cel care a văzut viitorul semințiilor lui Levi și Iuda. Iacov a crezut că poate desconsidera autoritatea părintelui său. De aceea, acesta a beneficiat doar de lumină parțială pe patul morții. Cele mai importante binecuvântări pentru copiii lui Iacov le-a rostit Isaac, cel înșelat de Iacov. Prin urmare, Dumnezeu nu se lasă batjocorit și pune la punct lucrurile care nu sunt în regulă, chiar și pe patul morții. Isaac, nu Iacov, a văzut întâi ce seminții vor prelua preoția și regalitatea. Acestea două sunt cele mai mari binecuvântări pe care le-a rezervat Dumnezeu pentru urmașii lui Iacov.

          Părinții au puterea de a-i binecuvânta pe copiii lor și sunt chemați să facă asta, prin cuvintele, rugăciunile și faptele lor. Cine are mai mulți copii nu trebuie să facă diferențe între ei. Copiii nu pot fura binecuvântarea care aparține părinților și lui Dumnezeu. În caz contrar, pot avea un destin asemănător cu Iacov. Tinerii înțelepți își onorează părinții și se comportă onest față de ei. Iar părinții înțelepți își binecuvântează copiii și reprezintă o binecuvântare pentru aceștia.