Genealogia de la Adam la Noe ne prezintă de două ori următorul ciclu: căderea oamenilor, urmată de pedeapsă și de restaurare. Primul ciclu începe cu păcatul lui Adam (care determină izgonirea oamenilor din grădina Eden) și continuă cu crima lui Cain (care duce la moartea lui Abel). Ciclul se încheie cu începutul reabilitării, prin nașterea lui Set. Cel de-al doilea ciclu debutează cu păcatele comise de omenire, care au umplut până la refuz paharul răbdării divine. Dumnezeu pedepsește întreaga omenire printr-un potop global, dar îl cruță pe Noe și face din el al doilea strămoș al omenirii, prin care își continuă istoria răscumpărării.

          Adam a fost făcut din țărâna pământului. Fără suflarea lui Dumnezeu, orice om este doar țărână (Geneza 18:27; Iov 33:6; 1 Corinteni 15:47). Adam și Eva au crezut că pot trăi veșnic ignorându-L pe Dumnezeu și nesocotind poruncile Lui (Geneza 3:4). După căderea în păcat, cel mai probabil, Adam și Eva le-au mărturisit copiilor despre viața binecuvântată pe care au trăit-o în grădina Eden și despre părtășia lor zilnică cu Dumnezeu. Toate generațiile începând cu Set și terminând cu Lameh (Adam a trăit până când Lameh a ajuns la vârsta de 56 de ani) au primit de la Adam informații despre lumea de dinainte de cădere, despre relația oamenilor cu Dumnezeu, despre înșelăciunea Diavolului, despre consecințele neascultării lor și despre promisiunea mântuirii. Adam și Eva au auzit de la Dumnezeu vestea bună în legătură cu sămânța femeii (Geneza 3:15), care va înlătura într-o zi blestemul păcatului cauzat de Diavol (sămânța femeii va zdrobi capul șarpelui). Cu siguranță, Adam le-a spus despre această promisiune tuturor urmașilor săi, deoarece reprezenta singura speranță pentru omenire. Hainele din piele, cu care Dumnezeu i-a îmbrăcat pe Adam și pe Eva înainte de a-i alunga din grădina Eden (Geneza 3:21), reprezintă garanția promisiunii lui Dumnezeu pentru oameni. Hainele confecționate din piele prevestesc jertfa lui Isus Hristos de pe cruce. Într-adevăr, pentru a face haine din piele, este necesară sacrificarea unei vieți. Astfel, hainele din piele ne arată modul în care va fi făcută răscumpărarea omenirii (prin jertfă și prin vărsare de sânge - Evrei 9:22). Adam a murit la vârsta de 930 de ani, nefiind martor la înălțarea la cer a lui Enoh. Totuși, Adam a fost contemporan cu Enoh timp de 308 ani. Cel mai probabil, Adam a exercitat o mare influență asupra lui Enoh, mărturisindu-i despre toate lucrurile spirituale pe care le-a experimentat în lunga sa viață.

          Set s-a născut la 130 de ani după crearea lui Adam. După ce Cain l-a ucis pe Abel, Dumnezeu le-a adus mângâiere lui Adam și Evei, prin nașterea acestui copil. Set este o altă sămânță pe care le-a dat-o Dumnezeu lui Adam și Evei, un înlocuitor pentru Abel (Geneza 4:25). Din punct de vedere profetic, Set ne vorbește despre Isus Hristos, care nu este din sămânța lui Iosif, ci reprezintă o altă sămânță concepută prin Duhul Sfânt (Matei 1:18-20). Pe de altă parte, numele lui Set mai înseamnă și „a așeza”, sau „temelie”. [1]  Set, care a moștenit chipul lui Adam (și deci, chipul lui Dumnezeu), va asigura calea pentru Mesia cel promis, care se va naște în linia lui genealogică. În timp ce Cain și urmașii lui răspândeau violența și înșelăciunea pe pământ, Dumnezeu s-a îngrijit ca planul Lui de răscumpărare să meargă mai departe, prin persoana lui Set.

          Enos i s-a născut lui Set la vârsta de 105 ani. Numele lui Enos semnifică fragilitatea condiției umane. [2] Din punct de vedere profetic, Enos ne vorbește despre neputința oamenilor de a birui ispitele păcatului, fără ajutorul lui Dumnezeu. Enos reprezintă omenirea păcătoasă, care este slabă și incapabilă să se mântuiască pe sine. Când Set l-a născut pe Enos, oamenii au început să dezvolte o relație personală cu Dumnezeu (Geneza 4:26). Aceștia au început să cheme numele Lui, realizând că au nevoie de un Mântuitor, de o sămânță a femeii care să înlăture blestemul păcatului. Biblia leagă acțiunea de a chema numele lui Dumnezeu de mântuirea omului (Faptele Apostolilor 2:21; Romani 10:13). Astfel, pe vremea lui Enos oamenii au început să I se închine lui Dumnezeu, să-L caute din toată inima și să creadă în El. Aceștia au strigat sincer către Dumnezeu să-i elibereze din acea lume tot mai stricată și mai păcătoasă. În timp ce urmașii lui Cain erau aroganți și se bazau pe propria lor pricepere și corectitudine, urmașii lui Set L-au căutat în smerenie pe Dumnezeu și și-au mărturisit public dependența de El. Acești credincioși au dezvoltat o viață de părtășie cu Dumnezeu.

          Cainan i s-a născut lui Enos la vârsta de 90 de ani. Numele lui Cainan derivă din expresia „a face cuib”. Urmașii lui Set au început să cheme numele Domnului, printr-o atitudine de pocăință. Numele Cainan ne sugerează că, în timpul său, urmașii lui Set și-au construit un cuib al credinței. Pe de altă parte, Cainan înseamnă și „posesiune”. [3] Semnificația acestui nume indică speranța lui Enos ca oamenii să redobândească stăpânirea asupra creației, pe care au pierdut-o după căderea în păcat (Geneza 1:28; Matei 4:9). Din punct de vedere profetic, Cainan ne amintește de Isus Hristos, care va restaura întreaga creație și o va încredința în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va supune toate lucrurile (1 Corinteni 15:24). Până atunci, noi trebuie să împlinim mandatul divin de a supune întreg pământul (Geneza 1:28), făcând ucenici din toate neamurile (Matei 28:18-20) și aducând cât mai mulți oameni sub stăpânirea lui Dumnezeu.

          Mahalaleel a fost fiul născut lui Cainan la vârsta de 70 de ani. În limba ebraică, Mahalaleel înseamnă „laudă pe Dumnezeu” sau „laudă lui Dumnezeu”. [4] Actul închinării oamenilor înaintea lui Dumnezeu care începuse pe vremea lui Enos a dus la apariția unui grup de credincioși în timpul lui Cainan. Închinarea publică, de pe vremea lui Mahalaleel, s-a dezvoltat într-o închinare plină de laude la adresa lui Dumnezeu. Cel mai probabil, Cainan i-a pus numele fiului său Mahalaleel mărturisind harul pe care l-a primit pentru a-L slăvi pe Dumnezeu și pentru a-L propovădui în fața altor oameni. Din perspectiva istoriei răscumpărării, Mahalaleel ne amintește de Isus Hristos, care face parte din seminția lui Iuda. Numele acestei seminții înseamnă „lăudat fie Domnul”. Isus Hristos a biruit moartea și păcatul, prin învierea Sa glorioasă. Prin urmare, numai Dumnezeu merită toată lauda și doar El locuiește în mijlocul laudelor (Apocalipsa 4:8-11; Apocalipsa 5:12-14).

          Iared i s-a născut lui Mahalaleel la vârsta de 65 de ani. În limba ebraică, Iared înseamnă „a merge în jos” sau „a veni în jos” (dintr-un loc mai înalt). [5] Semnificația numelui Iared exprimă speranța că Dumnezeul Creator (în care au crezut Adam, Set, Enos, Cainan și Mahalaleel) se va coborî în această lume ca s-o mântuiască. Nu exista o altă soluție pentru omenirea care nu se putea elibera de sub blestemul păcatului și al morții. Urmașii lui Set așteptau să vină sămânța femeii (Genesa 3:15), pentru a salva această lume de la distrugere. Nădejdea lor s-a împlinit când Isus Hristos a coborât în această lume, plin de har și de adevăr (Ioan 1:14). Pe de altă parte, într-un mod asemănător cu semnificația numelui Iared, Isus Hristos a renunțat la slava și la poziția Sa din cer, coborându-se în această lume păcătoasă. A fost ascultător până la moarte și încă moarte de cruce (Filipeni 2:6-8). Nu în ultimul rând, Iared s-a smerit înaintea lui Dumnezeu și a trăit prin credință. El l-a dedicat pe fiul său Enoh lui Dumnezeu. Nimeni nu poate să-și închine copilul înaintea lui Dumnezeu, dacă nu este el însuși dedicat în credință. La fel cum Ana l-a oferit pe Samuel pentru a sluji în templul lui Dumnezeu (1 Samuel 1:22), la fel cum patriarhul Avraam l-a oferit pe Isaac lui Dumnezeu pe muntele Moria (Geneza 22:1-19), și Iared l-a oferit pe fiul său lui Dumnezeu. Acesta a recunoscut că Dumnezeu avea dreptul de proprietate asupra fiului său și a vrut ca Enoh să fie folosit așa cum dorește Dumnezeu.

          Biblia ne spune că Enoh („dedicare”) a umblat cu Dumnezeu timp de 300 de ani după nașterea lui Metusala. Apoi, Enoh nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeu la cer. Jonathan Sarfati explică sintagma „a umblat cu Dumnezeu”. [6] Umblarea lui Enoh cu Dumnezeu implică o relație mai intimă decât cea a altor credincioși de pe paginile Bibliei care „au umblat înaintea lui Dumnezeu” (Geneza 17:1; 24-40) sau „au umblat după Dumnezeu” (Deuteronom 13:4). Umblarea după Dumnezeu sau înaintea lui Dumnezeu implică o viață morală, trăită în sfințenie, în acord cu legea și cu poruncile lui Dumnezeu. Însă expresia „a umblat cu Dumnezeu” mai apare doar în Maleahi 2:6. Textul ne vorbește despre comportamentul preoților, cei care aveau o relație mai apropiată de Dumnezeu decât majoritatea iudeilor. Templul iudeilor era format din curtea din afară, Locul Sfânt (Sfânta) și Locul Preasfânt (Sfânta Sfintelor). Marele Preot putea intra în Sfânta Sfintelor o singură dată pe an, ca să facă ispășire pentru păcatele poporului. Iar ceilalți preoți aveau acces doar în Locul Sfânt. Acestea fiind spuse, patriarhul Enoh avea părtășie cu Dumnezeu, stătea în prezența Lui și era pasionat de Ființa lui Dumnezeu. Într-un sens, Enoh a fost ceea ce ar fi trebuit să fie Adam. Dumnezeu a dorit ca Adam să aibă părtășie cu El și să Îl iubească. În schimb, Adam a crezut că poate să-L ignore pe Dumnezeu. Pe de altă parte, deși Enoh a fost a șaptea generație de la Adam, niciunul dintre descendenții direcți ai lui Adam nu a murit înainte de înălțarea lui Enoh. Adam a fost singurul dintre patriarhi care a murit înainte de înălțarea la cer a lui Enoh. Prin moartea primului om, Adam, Dumnezeu a demonstrat că plata păcatului este moartea (Romani 6:23). Totuși, al doilea patriarh care a plecat de pe pământ (Enoh) a fost înălțat la cer. Enoh ne amintește, din punct de vedere profetic, de al doilea Adam, Isus Hristos. Căci, după cum, prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur om (Isus Hristos), cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi (Romani 5:19). Dacă Adam a fost făcut un suflet viu, al doilea Adam (Isus Hristos) a fost făcut un duh dătător de viață (1 Corinteni 15:45). Enoh ne învață că dacă trăim prin credință, noi scăpăm de judecata lui Dumnezeu și trecem din moarte la viață (Ioan 5:24). În final, Enoh a profețit despre judecata lui Dumnezeu care va veni peste lumea păcătoasă în care trăia (Iuda 1:14-15). Enoh a primit revelația că lumea va fi distrusă în vremea când s-a născut Metusala, fiul său. Astfel, Enoh i-a pus fiului Său numele Metusala („când el va muri, sfârșitul va veni”). Potopul nu avea să vină în timpul vieții lui Metusala, ci imediat după moartea lui. [7]

Bibliografie

[1] William L. Holladay, A Concise Hebrew and Aramaic Lexicon of the Old Testament, Grand Rapids: Eerdmans, 1988, p. 385

[2] Henry M. Morris, The Genesis Record, p. 155

[3] Spence and Exell, Genesis, p. 95

[4] Ibidem

[5] Wenham, Genesis 1-15, p. 127

[6] Jonathan Sarfati, The Genesis Account, ediția 2018, pp. 480-482

[7] James Montgomery Boice, Genesis: An Expositional Commentary, vol. 1, Grand Rapids: Zondervan, 1982, p. 292