Unii oameni se întreabă dacă modelul biblic poate explica distribuția geografică a animalelor de pe planeta noastră (e. g. cum au ajuns cangurii în Australia). Există multe articole care oferă detalii interesante în legătură cu această temă. [1] În continuare, voi prezenta șapte dintre ideile cele mai importante care sunt expuse în aceste lucrări.

          Păsările s-au deplasat destul de rapid în alte locuri de pe planetă, căci multe dintre ele pot traversa cu ușurință chiar mări și oceane. De exemplu, graurilor le-au fost necesari aproximativ 100 de ani ca să acopere întreg continentul nord-american, după ce 60 de astfel de exemplare au fost eliberate din captivitate, în orașul New York, în anul 1890. În altă ordine de idei, după ce au migrat în diverse regiuni după potop, unele creaturi și-au pierdut abilitatea de a zbura, în urma mutațiilor și mai ales a încrucișării cu rase similare.

          După potop, corabia lui Noe s-a oprit în zona munților Ararat, în Orientul Mijlociu. După ce animalele au părăsit corabia, acestea s-au putut deplasa relativ ușor pe continentele Europa, Africa și Asia, deoarece între aceste regiuni există conexiuni pe uscat. În general, multe dintre animalele placentare se mișcă mai încet decât cele marsupiale, în cazul în care au pui. Acestea trebuie să își aștepte puii și să îi hrănească, spre deosebire de animalele marsupiale care au abilitatea de a-și transporta și alăpta puii în marsupiu. Astfel se explică de ce marsupialele sunt prezente în mare număr în Australia, căci acestea pot călători mai repede și mai departe decât multe animale placentare. Pe de altă parte, atât animalele placentare cât și cele marsupiale au avut posibilitatea să migreze în diverse regiuni ale planetei. Dar dacă în anumite locuri condițiile de mediu nu au fost prielnice, aceste animale au dispărut din acele zone. De exemplu, în anul 2013 cercetătorii au declarat că rinocerul negru, care trăia în Africa de Vest, a dispărut. [2] Cu toate acestea, alți rinoceri continuă să existe în alte părți ale Africii și în Asia. Cu siguranță că acest lucru s-a întâmplat și în cazul altor animale.

          Unii cercetători consideră că dacă anumite grupe de animale au trăit într-o regiune a planetei, atunci ar trebui să se găsească fosile specifice în acele locuri. Însă această asumpție se bazează pe ipoteza că procesul de fosilizare se desfășoară lent, de-a lungul mai multor ani. De fapt, multe animale pot să nici nu fie fosilizate după ce mor. Animalele trebuie să fie îngropate rapid, înainte ca procesul de descompunere să intre într-o stare avansată, pentru ca procesul de fosilizare să se desfășoare cu succes. De exemplu, deși în preriile Americii de Nord au fost prezenți mulți zimbri (de ordinul milioanelor), cu greu se pot găsi fosile acolo. Mai mult, chiar dacă leii au fost prezenți pe teritoriul Israelului, nu s-au putut găsi fosile ale acestora în acea zonă.

          Distribuția geografică a animalelor poate fi explicată și de epoca glaciară care a avut loc imediat după potopul lui Noe (articolul „Era glaciară de după potop” prezintă detalii despre acest subiect). În timpul unei ere glaciare, nivelul oceanelor scade și pot apărea așa numitele „poduri de uscat”. Un asemenea pod de pământ ar fi putut traversa strâmtoarea Bering, legând Rusia de Alaska. Astfel, animalele au avut posibilitatea să migreze din Asia pe continentul american. De asemenea, alte „poduri terestre” ar fi putut conecta și teritorii precum: Europa și Marea Britanie, Japonia și Coreea de Sud, Japonia și Rusia, Australia și Asia de Sud-Est. Pe de altă parte, este posibil ca ruta de legătură dintre Australia și Asia de Sud-Est să nu fi fost deschisă mult timp după epoca glaciară. Zona este cunoscută pentru activitățile tectonice intense care au cauzat numeroase cutremure și au determinat creșterea nivelului apelor.

          Dacă fâșia de pământ care lega Asia de Sud-Est de Australia nu a rămas deschisă la fel de mult timp ca alte fâșii de acest fel, se poate explica de ce marsupialele se regăsesc în mare număr pe continentul australian. Așa cum am afirmat și în debutul articolului, aceste vietăți au capacitatea de a parcurge distanțe mai mari într-un timp mai scurt decât multe dintre animalele placentare. Cel mai probabil, marsupialele au reușit să ajungă în Australia înaintea altor animale placentare și înainte ca accesul lor să fie restricționat, din cauza creșterii nivelului apelor. În același fel, unele marsupiale au ajuns în America de Nord și în America de Sud (e. g. oposumii).

          Animalele s-au răspândit și în funcție de clima din diverse părți ale planetei. De exemplu, cele mai multe soiuri de reptile (inclusiv specii dispărute precum dinozaurii) se regăsesc în zonele mai calde ale planetei. Astfel de vietăți nu s-au înmulțit în zonele mai reci, iar unele specii nici măcar nu au supraviețuit. Mamiferele însă s-au adaptat mai bine la temperaturi mai scăzute.

          Și oamenii au facilitat transportul anumitor animale pe alte continente. În timp, aceste organisme s-au adaptat condițiilor de mediu din noile locații. De exemplu, în Evul Mediu, șobolanii și alte insecte ajunseseră deja în multe locuri din lume, cu ajutorul corăbiilor care călătoreau pe mare în scopuri comerciale sau pentru a explora noi teritorii. În altă ordine de idei, se consideră că fazanii au fost aduși în Anglia de către romani. Într-adevăr, romanii au distribuit diverse animale în diferite locații ale imperiului. [3] În plus, animale precum caii, mistreții sau căprioarele au fost aduse în America de Nord. Foarte probabil, oamenii au contribuit mult mai mult la dispersarea animalelor pe întreaga planetă, dincolo de evidențele care există la ora actuală.

Bibliografie

[1] articolul How Did Animals Spread All Over the World from Where the Ark Landed? , care face parte din cartea The New Answers Book 1, editată de Ken Ham; capitolul How Did Animals Get to Places All Over the World Like Australia? , care face parte din cartea A Flood of Evidence, editată de Ken Ham și Bodie Hodge

[2] Matthew Knight, Western Black Rhino Declared Extinct, CNN, November 6,2013, http://www. cnn. com/2011/11/10/world/africa/rhino-extinct-species-report/

[3] BBC Nature Wildlife website, Pheasant, 2012, http://www.bbc.co.uk/nature/life/Common_Pheasant