Unii cred că potopul biblic face parte din categoria poveștilor fără suport științific. În continuare, voi demonstra că acest eveniment poate fi încadrat în istoria omenirii, în timp și spațiu, prezentând șapte aspecte distincte care au legătură cu acest subiect.

          Arhiepiscopul James Ussher a datat potopul lui Noe în jurul anului 2358 î. Hr. [1] De-a lungul secolelor, mulți creștini au crezut în existența unui potop global, care a avut loc cu aproximativ 4380 de ani în urmă. Inclusiv legendele națiunilor recunosc existența unei catastrofe care a afectat toată planeta (așa cum am arătat în articolul „Legende din vremuri îndepărtate”). Atât literatura biblică, cât și celelalte surse antice ne vorbesc despre o catastrofă globală și nu despre o furtună care a avut loc pe suprafețe restrânse.

          Până în secolul al XIX-lea, majoritatea cercetătorilor au dat credibilitate Bibliei. Ideea seculară care propune milioane de ani de evoluție a câștigat popularitate abia după anul 1830, sub influența lui Charles Lyell. Acesta a respins afirmațiile Bibliei în legătură cu potopul lui Noe. Bazându-se pe cât de lent se formează unele straturi de roci în condiții normale, Lyell a presupus că a fost nevoie de milioane de ani pentru formarea straturilor de roci ale pământului. Însă modelul lui Lyell nu este aplicabil într-un scenariu real, deoarece acesta nu ia în considerare posibilitatea catastrofelor globale. Așa cum am văzut în articolul „Mărturia registrului de fosile”, existența unui potop global explică mai bine structura registrului de fosile. Pe fiecare continent de pe pământ există miliarde de fosile de plante și animale îngropate în straturi sedimentare de roci. Aceste fosile s-au format în timpul potopului global, când viețuitoarele moarte au fost rapid îngropate și fosilizate. Însă Lyell nu a asistat la modul în care s-au format straturile de fosile mai vechi. Acesta doar a presupus că au existat milioane de ani de evoluție, bazându-se nu pe observații științifice, ci pe preconcepțiile lui religioase și pe credința în modelul evoluționist, care propune explicații naturaliste pentru apariția universului și a omului. Ulterior, ideile lui Lyell au fost preluate și în alte universități din vestul Europei.

          Teoria unui potop local a devenit populară chiar și în rândul unor creștini. Aceste persoane resping ideea unei catastrofe globale, deoarece au fost învățate că straturile de roci ale pământului s-au format pe parcursul a milioane de ani și nu în urma unei catastrofe mondiale. În încercarea lor de a armoniza afirmațiile Genezei cu modelul evoluționist, acești creștini reinterpretează Biblia, ignorând reguli elementare de analiză textuală. [2] Însă noi nu trebuie să modificăm Biblia doar pentru a o potrivi cu afirmațiile așa-zisei științe seculare. Deseori, oamenii de știință se răzgândesc și comit erori. Dar Cuvântul lui Dumnezeu are autoritate și asupra științei.

          Biblia nu lasă loc de alte interpretări în afara celei care susține existența unei catastrofe la nivel mondial. Pasajele biblice din Geneza 6-8 ne vorbesc despre un potop global. Ni se spune că toți munții înalți care se află sub cer au fost acoperiți de apă (Geneza 7:18-20). Apoi, aflăm că au pierit toate viețuitoarele de pe pământ (inclusiv păsările cerului) și toți oamenii care nu se aflau în corabia lui Noe (Geneza 7:21-23). Mai mult, atât Isus Hristos, cât și apostolul Petru fac referire la potopul lui Noe în aceiași termeni, când oferă detalii despre vremurile din urmă (Luca 17:26-30; 2 Petru 3:3-7). Totodată, există și alte probleme raționale și teologice pe care le ridică ideea unui potop local. Dacă această catastrofă s-ar fi petrecut doar într-o regiune, nu ar fi avut sens ca Dumnezeu să-i ceară lui Noe să construiască o corabie. Acesta s-ar fi putut deplasa în altă locație pentru a evita respectivul cataclism. De asemenea, oamenii răi pe care a dorit Dumnezeu să-i nimicească prin potop ar fi putut scăpa în același mod. Iar Dumnezeu ar fi eșuat în tentativa Lui de a-i pedepsi (Geneza 6:17). În plus, păsările pe care le-a adăpostit Noe în corabie ar fi putut zbura în alte regiuni, unde nu a ajuns această inundație. În altă ordine de idei, nu ar fi avut sens ca Dumnezeu să îi ceară lui Noe să ia în corabie mai multe perechi din diferite viețuitoare, pentru a li se păstra soiul pe pământ (Geneza 7:2-4). În cazul unei catastrofe locale, multe dintre aceste viețuitoare s-ar fi putut regăsi în celelalte regiuni ale pământului. În final, dacă potopul lui Noe a fost local, Dumnezeul Bibliei apare ca fiind mincinos. Acesta a promis că nu va mai trimite o asemenea catastrofă care să pustiască pământul (Geneza 9:9-17). Însă de-a lungul istoriei au existat cataclisme și inundații locale care au cauzat pagube materiale și umane considerabile.

          Mulți oameni se întreabă de unde a existat atâta apă astfel încât să fie acoperit chiar și cel mai înalt vârf din lume, vârful Everest (8848 metri). Însă munții Himalaya și celelalte lanțuri muntoase din zilele noastre nu existau înainte de potop, cel puțin nu în această formă. Lanțurile muntoase din zilele noastre sunt rezultatul mișcării plăcilor tectonice ale pământului, cu ocazia potopului lui Noe. În a 150-a zi a potopului biblic (Geneza 8:3-4), lanțurile muntoase erau deja aproape formate, ca urmare a coliziunilor plăcilor tectonice ale pământului. Biblia afirmă că munții Ararat existau în a 150-a zi a potopului. În plus, Biblia ne spune că după această perioadă ploaia s-a oprit și stăvilarele cerurilor au fost închise. Așadar, procesele geologice de mișcare a plăcilor tectonice au încetat după 150 de zile de la debutul catastrofei globale. Totodată, munții Ararat fac parte din lanțul muntos Alpino-Himalayan, asemenea vârfului Everest. Vârful Everest s-a format în aceeași perioadă cu munții Ararat, [3] adică în timpul potopului. Straturile superioare ale vârfului Everest sunt compuse din straturi de fosile formate în urma potopului lui Noe. [4]

          Potopul a fost întreținut de două mari surse de apă: fântânile de apă din adâncurile pământului și stăvilarele cerurilor (Geneza 7:11; 8:2). Mișcarea plăcilor tectonice continentale a eliminat depozitele de apă care aprovizionau fântânile din adâncurile pământului. [5] Prin urmare, pământul a fost puternic inundat. Pe de altă parte, din cer au căzut și ploi torențiale foarte puternice, care au accentuat potopul. Se știe că, în timpul potopului, oceanele au ajuns să acopere toată suprafața acestuia.

          După potop, conform mai multor texte biblice, majoritatea apei a fost depozitată în oceane, mări, lacuri și râuri (Amos 9:6, Iov 38:8-11, Psalmul 104:6-9, Isaia 54:9). Psalmul 104:6-9 nu se referă la săptămâna creației, așa cum susțin unii comentatori. În versetul 7, psalmistul afirmă că Dumnezeu a certat apele care acoperiseră până și munții. Însă într-o lume ideală, cu o creație perfectă (Geneza 1:31), un asemenea gest nu își are locul. Apoi, Psalmul 104:9 face referire la Geneza 9:8-16, unde ni se spune că apele nu vor mai acoperi niciodată pământul. Psalmul 104:6-9 descrie în detaliu evenimentele de după potop. După ce apele au acoperit munții (versetul 6), Dumnezeu le-a certat și s-au retras (versetul 7). În plus, Dumnezeu a stabilit o barieră pentru ca apele să nu mai acopere niciodată pământul (versetul 9). În altă ordine de idei, o traducere corectă a pasajului Psalmul 104:6-8 oferă răspunsuri la alte întrebări care par dificile la prima vedere. Unele versiuni ale Bibliei în limba engleză (King James Version, New King James Version, New International Version) traduc aceste versete astfel: „…apele stăteau pe munți, dar, la ameninţarea Ta, au fugit, la glasul tunetului Tău, au luat-o la fugă, suindu-se pe munţi şi coborându-se în văi, până la locul pe care li-l hotărâseşi Tu”. Însă alte variante ale Bibliei în limba engleză (New American Standard, English Standard Version, Interlinear Bible, New Living Translation) propun traduceri diferite pentru același pasaj: „…apele acopereau până și munții. La porunca Ta, apa a fugit; la sunetul tunetului Tău, s-a îndepărtat în grabă. Munții s-au ridicat și văile s-au scufundat la locul pe care l-ai stabilit Tu”. Inclusiv versiunile Bibliei în alte limbi (Luther’s German, French Protestant Biblie, Latin Vulgate - by Jerome) sunt de acord cu a doua modalitate de a traduce acest pasaj. Versiunea în limba ebraică a pasajului din Psalmul 104:8a (biq’ah yarad har ‘alah – valleys down go/sink mountains up go/rise) este în concordanță cu a doua variantă prezentată anterior. [6] De aici putem deduce că munții nu erau atât de înalți înainte de potopul lui Noe și că aceștia s-au ridicat în urma potopului. Astfel se explică și de ce oamenii și viețuitoarele de pe corabie nu au avut nevoie de rezervoare de oxigen (așa cum au nevoie cei care urcă pe munții cei mai înalți din lume din vremea noastră, cum ar fi vârful Everest). Într-adevăr, presiunea atmosferică depinde de nivelul mării. În mod normal, presiunea atmosferică scade și oxigenul se rarefiază la altitudini mai mari. Cu cât înălțimea suprafeței pământului este mai mare față de nivelul mării, cu atât este mai mică presiunea aerului. Dar dacă nivelul mării crește, presiunea atmosferică rămâne aceeași la suprafața apei. Deci într-o situație precum cea din timpul potopului nu a fost nevoie de oxigen și din acest motiv. În final, Biblia ne spune că Dumnezeu a modificat topografia pământului cu ocazia potopului lui Noe. Multe mase de uscat purtând noi lanțuri muntoase au apărut de sub apele care s-au retras, în timp ce s-au format bazine oceanice foarte adânci pentru a găzdui apele potopului (Groapa Marianelor este cel mai adânc punct oceanic și are aproximativ 11000 de metri adâncime). Așa cum recunoaște și cercetătorul Ken Ham, Dumnezeu a fost foarte generos, căci ne-a dat înapoi aproximativ 30% din suprafața pământului. [7]

          Deși dispunem de numeroase dovezi care atestă existența unui potop global, în ultimă instanță contează cui acordăm credibilitate. Adevărata știință ne indică existența unui Dumnezeu care a creat toate lucrurile (Geneza 1:1), care știe toate lucrurile (Coloseni 2:3) și care nu poate să mintă (Tit 1:2). Alternativa este reprezentată de către o știință de o calitate îndoielnică (care nu se bazează pe observații, ci pe speculații despre trecut) promovată de ființe umane imperfecte.

Bibliografie

[1] James Ussher, The Annals of the World, trans. Larry and Marion Pierce, Green Forest, AR: Master Books, 2003, p. 22

[2] Don Stoner, The Historical Context for the Book of Genesis, Revision 2011-06-06, Part 3: Identifying Noah and the Great Flood

[3] Ken Ham & Bodie Hodge, A Flood Of Evidence, September 2016, pp. 251-253

[4] Gansser, A. , Geology of the Himalayas, Wiley Intersciences, UK, 1964, p. 289

[5] Austin, S. A. , Baumgardner, J. R. , Humphreys, D. R. , Snelling, A. A. , Vardiman, L. and Wise, K. P. , Catastrophic plate tectonics: A global Flood model of Earth history, Proc. 3rd ICC, 1994, pp. 609-621

[6] Ken Ham & Bodie Hodge, A Flood Of Evidence, September 2016, p. 247

[7] Ibidem, p. 254