În anul 1853, arheologul Austen Henry Layard și echipa sa au excavat biblioteca palatului vechii capitale asiriene Ninive. Printre descoperirile lor se regăsește o epopee scrisă pe 12 tăblițe. Tăblițele sunt datate în jurul anului 650 î. Hr. , dar poemul este mult mai vechi. Eroul epopeei este Ghilgameș, un rege sumerian care a condus orașul Uruk până la vârsta de 126 de ani. [1] Legenda ne spune că Ghilgameș a fost 2/3 divin și 1/3 muritor. Acesta era foarte inteligent și extrem de puternic, însă își opresa poporul. De aceea, oamenii li s-au adresat zeilor și le-au cerut ajutor. Zeul care conducea orașul a făcut un om sălbatic, pe nume Enkidu, care avea suficientă putere pentru a se bate cu Ghilgameș. A avut loc o luptă între cei doi, dar niciunul dintre ei nu a putut câștiga. Cei doi inamici au început să se respecte reciproc, pentru ca ulterior să devină buni prieteni. Văzând aceste lucruri, zeii l-au ucis pe Enkidu. Ghilgameș a realizat că și el va muri cândva. Însă regele a aflat de existența strămoșului său Utnapiștim, supraviețuitorul unui potop, care a dobândit apoi nemurirea. Ghilgameș a plecat într-o călătorie îndelungată în căutarea nemuririi. S-a întâlnit cu strămoșul său, înțeleptul Utnapiștim. Bătrânul l-a sfătuit pe Ghilgameș să renunțe la căutarea nemuririi, însă l-a informat despre o plantă care îi putea aduce tinerețe veșnică. După îndelungi căutări, Ghilgameș a găsit acea plantă pe fundul unui râu. Obosit fiind, el a adormit, timp în care un șarpe i-a furat planta. Dezamăgit, regele s-a întors acasă și nu a mai încercat să caute nemurirea.

          Poemul lui Ghilgameș descrie potopul prin care a trecut Utnapiștim. Zeii deciseseră să distrugă omenirea printr-un potop, din cauza răutății oamenilor de pe pământ. Ea, zeul care a creat oamenii din țărână, i-a cerut lui Utnapiștim să-și abandoneze bunurile sale lumești și să construiască o navă gigantică pentru a supraviețui. Utnapiștim și-a luat în corabie familia și alți concetățeni, împreună cu o serie de animale vertebrate. Potopul care a urmat a ucis toate animalele și toți oamenii care nu se aflau pe corabie. După ce potopul s-a oprit (a durat doar câteva zile), Utnapiștim a poposit pe muntele Nisir, care se află la aproximativ 500 de km de muntele Ararat. Acesta a trimis un porumbel pentru a verifica dacă apele s-au retras. Însă porumbelul nu a găsit nimic altceva decât apă, așa că s-a întors. Apoi, Utnapiștim a trimis o rândunică, însă și aceasta s-a reîntors. A treia oară, acesta a trimis un corb. Corbul a văzut că apele s-au retras și nu s-a mai întors. Utnapiștim a eliberat apoi toate animalele și a făcut un sacrificiu zeilor. Enlil, zeul vânturilor, al apei și al pământului, a văzut arca și s-a înfuriat că unii oameni au supraviețuit. Dar zeul Ea l-a mustrat cu severitate pe Enlil. În final, zeul Enlil le-a acordat nemurirea lui Utnapiștim și soției sale și i-a trimis să locuiască departe, la Gura Râurilor. Acolo i-a întâlnit Ghilgameș, în drumul lui pentru căutarea nemuririi.

          Există multe similarități între potopul lui Noe (descris în Geneza) și potopul lui Utnapiștim (despre care ne vorbește poemul lui Ghilgameș), ceea ce indică existența unei surse comune. Însă cele două istorisiri diferă radical în anumite aspecte. Biblia ne vorbește despre un singur Dumnezeu care a dorit să pedepsească omenirea, în timp ce epopeea lui Ghilgameș aduce în discuție o mulțime de zeități. Potopul lui Ghilgameș este mult mai scurt, iar pe corabie ajung și alți oameni, nu doar familia protagonistului. Corabia lui Noe și cea a lui Utnapiștim au dimensiuni diferite. Ordinea în care sunt trimise păsările diferă în cele două relatări. Utnapiștim a trimis prima dată un porumbel și abia apoi un corb, pentru a verifica nivelul apelor. Dar Noe a trimis inițial un corb și abia apoi a dat drumul unui porumbel. Noe i-a dat drumul porumbelului de trei ori, la interval de șapte zile, până când acesta nu s-a mai întors, semn că a găsit teren unde să se așeze.

          Adversarii creștinismului și anumite surse îndoielnice de informație (precum Wikipedia) susțin că autorii Genezei s-au inspirat din poemul lui Ghilgameș atunci când au scris despre potopul lui Noe. Dar pretențiile acestor oameni nu au acoperire științifică sau istorică. Există câteva dovezi puternice care ne arată că evenimentele relatate în cartea Geneza sunt cele originale, în timp ce poemul lui Ghilgameș a apărut ulterior și alterează realitatea prezentată de Biblie. Pentru o comparație mai detaliată între potopul lui Utnapiștim și cel al lui Noe, de referință este lucrarea cercetătoarei Nozomi Osanai[2] și articolul doctorului Jonathan Sarfati[3]. În paragrafele următoare, am preluat unele dintre ideile expuse de către cercetătorul Sarfati.

          Așa cum am arătat într-un alt articol, Geneza a fost scrisă de profetul Moise, care a avut acces la surse documentare mult mai vechi, căci acesta nu a fost martor ocular al acelor evenimente. De exemplu, Geneza 10:19 menționează orașele Sodoma și Gomora pe care Dumnezeu le-a distrus pentru răutatea lor extremă, cu aproximativ 500 de ani înainte de nașterea lui Moise. Teoria care susține că Geneza folosește informații din poemul lui Ghilgameș se bazează pe ipoteza JEDP.

          Cercetătorii liberali susțin că monoteismul a evoluat mai târziu, din concepțiile politeiste. Biblia însă ne învață că omenirea a fost inițial monoteistă. Dovezile arheologice susțin același lucru, indicând că omenirea a aderat la concepții panteiste și politeiste abia mai târziu. [4] Mai mult, Dumnezeul prezentat de Biblie este superior zeităților menționate în poemul lui Ghilgameș. Dumnezeu apare ca fiind suveran, iar judecata Lui este dreaptă. El are răbdare cu omenirea timp de 120 de ani (Geneza 6:3). Dumnezeu îi arată milă lui Noe, pentru că acesta era un om neprihănit între cei din vremea lui (Geneza 6:8-9). În schimb, zeii din epopeea lui Gilgameș sunt capricioși, se ceartă între ei, par înfometați după jertfele oamenilor. Într-adevăr, autorii poemului lui Ghilgameș au rescris istoria despre potop (după evenimentele de la Babel, când s-au amestecat limbile oamenilor), alterând adevărul biblic și făcându-și zei după propria lor imaginație.

          Scepticii afirmă că poemul lui Ghilgameș vorbește despre un potop local, despre o mare inundație. Acest lucru ar putea fi luat în considerare dacă ar exista istorisiri despre acest cataclism doar în regiunea în care a trăit Utnapiștim. Dar există mii de legende despre potop, răspândite pe toată suprafața globului. Atât aborigenii australieni cât și oamenii care trăiesc în jungla din preajma râului Amazon, în America de Sud, au istorisiri despre un potop global. [5] Aceste legende au sens doar dacă a existat un potop global, așa cum ne învață Biblia. De fapt, toate aceste istorisiri provin de la urmașii fiilor lui Noe care au păstrat amintiri despre acest cataclism global.

          Arca construită de Noe a fost extrem de stabilă. Corabia a avut 300 × 50 × 30 de coți (Geneza 6:15), ceea ce reprezintă aproximativ 140 × 23 × 13.5 metri (lungimea unui cot nu era exact aceeași pentru toate națiunile din Antichitate). Prin urmare, volumul bărcii a fost de aproximativ 43.500 metri cubi. Aceste dimensiuni au fost foarte bine alese pentru a împiedica răsturnarea bărcii și pentru a facilita deplasarea oamenilor în interiorul corabiei. David Collins, un arhitect naval, a arătat că un vânt de 210 noduri (de trei ori forța uraganului) nu ar fi putut să încline corabia nici măcar cu 3 grade. [6] Mai mult, arhitecții navali coreeni au confirmat că o barcă de dimensiunile corabiei lui Noe are stabilitate optimă. Aceștia au ajuns la concluzia că dacă lemnul ar avea o grosime de doar 30 cm, s-ar putea naviga cu o asemenea corabie chiar dacă ar exista valuri mai mari de 30 metri. [7]Toți coautorii acestui material fac parte din personalul Institutului de cercetare pentru nave și inginerie oceanică din Daejeon (Coreea de Sud). Acești cercetători au analizat și alte posibile amenințări la adresa corabiei lui Noe, cum ar fi frecvența de umezire a punții sau accelerația în diferite puncte. Revenind la înălțimea valurilor, este de notat că un tsunami de dimensiuni medii are de obicei doar aproximativ 10 metri înălțime. De asemenea, tsunami-urile sunt periculoase doar lângă țărm, căci în largul mării sunt greu de observat. Dacă însă analizăm dimensiunile corabiei lui Utnapiștim, observăm că aceasta a fost un cub uriaș (lățimea, lungimea și înălțimea sunt egale). Un astfel de design este destul de ridicol din punct de vedere științific, căci nava s-ar roti în toate direcțiile, chiar și la cele mai mici perturbații. Este destul de evident că autorii păgâni ai poemului lui Ghilgameș au denaturat adevărul biblic. În naivitatea lor, aceștia s-au gândit că o dimensiune este mai ușor de reținut în comparație cu trei dimensiuni. Formula inventată de acești autori pare mai spectaculoasă. Însă din nefericire pentru ei și pentru adepții lor, dimensiunile propuse nu sunt aplicabile în viața reală. Cel mai probabil, autorii păgâni nu au realizat că aceste dimensiuni reprezintă un dezastru pentru o navigație reală, pentru că nu aveau cunoștințele științifice necesare. Dar nici profetul Moise nu era un expert în acest domeniu. Și nici ceilalți cărturari evrei din Antichitate nu aveau asemenea cunoștinte. De aceea, este greu de crezut că autorii evrei au pornit de la poemul lui Ghilgameș și au modificat dimensiunile corabiei, ca să respecte standardele moderne de navigație. Putem admite că Dumnezeul atotputernic, Elohim, Cel care a creat tot universul, i-a revelat lui Noe aceste detalii. Ulterior, aceste informații au ajuns și la profetul Moise, care le-a transpus în formă scrisă. Așadar, corabia lui Noe ne arată gloria adevăratului Dumnezeu – Elohim, Creatorul. Legat de structura și dimensiunile bărcii, Acesta a stabilit niște detalii care respectă toate standardele moderne în domeniu. Doar un Dumnezeu atotputernic poate avea asemenea abilități.

Bibliografie

[1] Heidel, A. , The Ghilgamesh Epic and Old Testament Parallels, University of Chicago Press, 1949, p. 3

[2] Nozomi Osanai, A comparative study of the flood accounts in the Gilgamesh Epic and Genesis, creation. com, 2005

[3] Jonathan Sarfati, Noah’s Flood and the Gilgamesh Epic, Creation 28(4): 12-17, September 2006

[4] Schmidt, W. , The Origin and Growth of Religion, Cooper Square, New York, 1971

[5] Barnett, A. , For want of a word, New Scientist 181(2432): 44-47,31 January 2004

[6] Collins, D. H. , Was Noah’s Ark stable? Creation Research Society quarterly 14(2): 83-87, September 1977

[7] Hong, S. W. et al. , Safety investigation of Noah’s Ark in a seaway, Journal of Creation 8(1): 26-36,1994