Evoluționiștii susțin că viața a apărut spontan, din substanțe anorganice, urmând niște legi naturale, fără vreo intervenție inteligentă. Dacă în urmă cu două secole o asemenea teorie părea interesantă, în prezent ea intră în contradicție cu toate descoperirile recente, din biologie și biochimie. Principala problemă a darwiniștilor este să explice cum au apărut primele forme de viață din substanțe anorganice. Din nefericire pentru ei, primele forme de viață nu sunt nicidecum „simple”, așa cum se credea în secolul al nouăsprezecelea.

          Complexitatea celulei a devenit o certitudine când s-a descoperit ADN-ul (acidul dezoxiribonucleic), substanța chimică ce codifică instrucțiunile pentru formarea și înmulțirea tuturor viețuitoarelor. Instrucțiunile sunt codificate cu ajutorul unui alfabet genetic care conține patru litere (A, T, C și G – de la cele patru baze de nitrogen din interiorul ADN-ului). Acest alfabet seamănă cu alfabetele umane căci are capacitatea de a comunica un mesaj. După cum ordinea specifică a literelor dintr-o propoziție comunică un mesaj specific, tot astfel și ordinea specifică de A, T, C, G din interiorul celulei determină compoziția genetică unică a respectivei entități vii. Mai mult decât atât, informaticianul Hubert Yockey, de la Universitatea Berkeley din California, susține că între alfabetul englezesc și cel genetic există mai mult decât o simplă analogie, și anume o legătură demonstrabilă matematic. [1] ADN-ul este transcris într-un singur lanț de nucleotide numit ARN (acidul ribonucleic), care este apoi tradus în secvența de aminoacizi a unei proteine. În acest fel, secvența bazelor din ADN determină secvența de aminoacizi dintr-o proteină, care la rândul lor determină structura și funcția proteinei. În genomul uman (informații genetice dintr-o celulă), există aproximativ trei miliarde de perechi de baze de ADN cu aproximativ douăzeci de mii de gene (regiuni care codifică proteinele). În mod surprinzător, o mică parte din porțiunile de ADN codifică proteine. Alte părți din ADN sunt responsabile de activarea și dezactivarea genelor, controlând cantitatea și momentele producției de proteine. Există și porțiuni de ADN care joacă roluri structurale. Însă alte regiuni ale ADN-ului au funcții necunoscute la ora actuală.

          Dacă analizăm o formă de viață foarte primitivă (e. g. amiba unicelulară) ajungem la concluzia că viața este de o complexitate incredibilă. Mesajul care există doar în nucleul celular al amibei este mai complex decât întregul set de volume (treizeci) ale Enciclopediei Britanice. Mai mult, întreaga amibă stochează, în ADN-ul ei, la fel de multă informație precum o mie de seturi ale Enciclopediei Britanice. [2] Trebuie precizat că aceste o mie de seturi nu conțin litere (A, T, C, G) la întâmplare, ci într-o ordine specificată, la fel ca orice enciclopedie reală. Dacă niște mesaje simple, de genul „fă-ți temele”, necesită o ființă inteligentă, cu atât mai mult un mesaj atât de complex, precum cel din interiorul amibei, catalogată, pe nedrept, ca fiind primitivă. Nu s-a văzut vreodată ca legile naturale să creeze nici măcar un mesaj simplu precum cel anterior, dar cu atât mai puțin un mesaj complex care să cuprindă o mie de enciclopedii.

          Experimentele care au fost proiectate să genereze în mod spontan viață au eșuat, inclusiv experimentul „Urey-Miller”. Acest experiment apare până în prezent în unele manuale de biologie, deși s-a dovedit a fi un eșec (pentru detalii mai amănunțite legate de experiment și de alte falsuri ale teoriei evoluționiste, de referință este lucrarea biologului Jonathan Wells). [3] În primul rând, nimeni nu știe cu certitudine care erau condițiile din stadiul primar de existență, dar se știe că ele nu semănau deloc cu cele folosite de Miller în experimentul său. Miller a utilizat un amestec de amoniac, metan și vapori de apă, bogat în hidrogen, conform opiniei științifice a vremii respective. În ultimii cincizeci de ani, ideea din spatele teoriei lui Miller despre compoziția atmosferei terestre primitive a fost repudiată. Opinia curentă este că, în stadiul primar de existență, atmosfera conținea dioxid de carbon, azot, vapori de apă și foarte puțin hidrogen. Chiar dacă s-ar repeta experimentul în condițiile atmosferice adecvate, tot nu s-ar obține aminoacizi, care sunt precursorii vieții.

          În prezent, toate cercetările care încearcă să explice originea vieții, pe cale naturală, au intrat în impas. [4] Cercetătorul Mike Riddle ne arată de ce procesele naturale nu pot explica originea vieții. [5] În următoarele două paragrafe, am preluat câteva idei interesante din acest articol.

          Să presupunem că, prin reducere la absurd, s-ar putea crea viață. Ar trebui să generăm o moleculă de proteină. Există șapte parametri care afectează procesul de formare a unei proteine. În primul rând, există peste trei sute de tipuri de aminoacizi. Însă doar douăzeci de aminoacizi posedă codoni în codul genetic, adică pot intra în componența proteinelor. Aceasta înseamnă că procesul de selecție a aminoacizilor, pentru construirea de proteine, trebuie să fie foarte discriminatoriu. În al doilea rând, fiecare moleculă de aminoacid are două forme: „left-handed” și „right-handed”. Doar aminoacizii care au forma „left-handed” sunt utilizați pentru formarea proteinelor. Totuși, tendința naturală este ca ambele forme ale aminoacizilor să se lege una de alta, în egală măsură. În al treilea rând, diferiți aminoacizi „left-handed” trebuie să se lege unii de alții în ordinea corectă, altfel funcționalitatea proteinei va fi afectată. [6] În al patrulea rând, dacă ar fi existat un iaz de substanțe chimice (o „supă primordială”), șansele ar fi fost mari ca acesta să fie contaminat cu diferiți aminoacizi necorespunzători sau cu alte substanțe chimice disponibile pentru a forma legături. În această situație, aminoacizii necesari pentru formarea proteinelor ar fi fost mult mai greu de utilizat. În al cincilea rând, aminoacizii necesită o sursă de energie pentru a forma legături. [7] Energia solară trebuie captată și convertită în energie utilizabilă. Rămâne un mister cum s-ar realiza conversia energiei solare. Înainte ca un convertor de energie să capteze energia solară, este nevoie de energie pentru ca un astfel de mecanism să fie construit. [8] În al șaselea rând, fără protecția membranei celulare, proteinele s-ar dezintegra în apă, în urma procesului de hidroliză, dacă atmosfera ar conține oxigen. Însă, într-o atmosferă fără oxigen, stratul de ozon nu s-ar putea forma și radiațiile ultraviolete ar contribui la distrugerea proteinelor. [9] În final, selecția naturală nu poate fi invocată la nivel prebiotic. Prima celulă vie trebuie să existe înainte ca selecția naturală să poată funcționa.

          Considerând condițiile prezentate în paragraful anterior, se poate calcula care este probabilitatea ca o moleculă de proteină să apară dintr-un iaz de substanțe chimice. Ar fi necesar să obținem, cu exactitate, tipurile de aminoacizi care, prin combinare, ar putea genera o moleculă de proteină. Probabilitatea de a obține, la întâmplare, o proteină de dimensiuni reduse (cu aproximativ o sută de aminoacizi) este aceeași cu probabilitatea de a obține o sută de „pajuri” la rând, la aruncarea unei monede. În cazul unei monede, la fiecare aruncare, există două variante disponibile: cap sau pajură. Tot astfel, de fiecare dată când este selectat un aminoacid, există două forme care pot apărea, însă doar cei „left-handed” sunt utili pentru formarea de proteine. Dar probabilitatea matematică de a obține o sută de „pajuri” la rând, la aruncarea monedei, este de 1/(2 la puterea 100). Aceasta este probabilitatea de a obține o sută de aminoacizi „left-handed”, la rând. Însă această probabilitate nu ține cont de faptul că, în lista de o sută de aminoacizi, trebuie să existe, pe pozițiile corecte, unul din cei douăzeci de aminoacizi utili pentru crearea proteinei. Probabilitatea de a obține cei o sută de aminoacizi, pe poziții corecte, este de 1/(20 la puterea 100). Aceste două probabilități ar trebui combinate între ele, dar chiar și așa nu s-ar ținea cont decât de primele trei condiții din cele șapte, pe care le-am amintit mai sus. Mai mult, o proteină de dimensiuni medii are măcar trei sute de aminoacizi. Oamenii de știință Walter Bradley și Charles Taxton, doctori în domeniile în care activează, au calculat probabilitatea formării, la întâmplare, a unei proteine de dimensiuni medii. [10] Rezultatul de 4.9/(10 la puterea 191) ne arată că există o posibilitate infimă ca acest lucru să se întâmple. De fapt, unii experți în teoria probabilității afirmă că evenimentele ale căror probabilități sunt mai mici decât 1/(10 la puterea 50) nu au loc. [11] În final, o singură moleculă nu este suficientă pentru formarea unei celule vii. Ar fi nevoie de mai multe molecule de proteine de acest tip, aranjate în ordinea corectă. Din nou, șansele de reușită ar fi extrem de mici. Doctorul în astronomie, Fred Hoyle, și profesorul de matematică și astronomie, Chandra Wickramasinghe, au calculat probabilitatea de a obține o celulă vie, prin procese naturale, ca fiind 1/ (10 la puterea 40.000). [12]

          Originea codului genetic introduce un cerc vicios, o problemă de tipul celei „găină-ou” - cine a apărut prima dată, oul sau găina? [13] Codul genetic nu poate oferi vreo funcție biologică până când nu este decodat. Este nevoie de anumite mașinării (formate din proteine) pentru a traduce limbajul ADN-ului. Dar instrucțiunile folosite la construcția acestor mașinării sunt ele însele codificate în ADN. În plus, Francis Crick, unul dintre cei care au descoperit structura ADN-ului uman, afirmă că un om de știință onest, înarmat cu toată cunoștința disponibilă, ar putea crede că viața a apărut în urma unui miracol, deoarece sunt foarte multe condiții de îndeplinit. [14] Din cauza dificultăților în a găsi un răspuns la problema originii vieții, Francis Crick a propus o teorie conform căreia extratereștrii au adus viața pe pământ. [15] Dar această ipoteză nu rezolvă problema inițială. Ar trebui explicat cum au apărut presupusele ființe extraterestre. În altă ordine de idei, faimosul filozof Antony Flew și-a abandonat credința în ateism, spre consternarea comunității de oameni de știință atei. [16] Câteva dintre motivele care au stat în spatele deciziei lui Antony Flew sunt următoarele: complexitatea celei mai simple celule care se reproduce, imposibilitatea de a explica apariția vieții pe cale naturală. [17]

          În ultimii zece ani, unele organizații științifice au oferit prețuri începând de la un milion de dolari, pentru oricine poate prezenta o soluție materialistă, argumentată științific, pentru originea codului genetic și a vieții. Până în prezent nu există niciun câștigător. Eu nici nu cred că va exista un asemenea laureat. Cu cât ajungem să cunoaștem mai bine care sunt cerințele minime pentru apariția vieții, cu atât este mai puțin probabil să se găsească explicații naturaliste pentru originea vieții. Decalajul dintre substanțele chimice lipsite de viață și cel mai primitiv organism viu este enorm. În plus, toate aceste acțiuni ar implica intervenția unei inteligențe din afară. Unii oameni de știință concep în mod inteligent experimente și tot nu pot face ceea ce ni se spune că a fost făcut de legile oarbe (lipsite de rațiune) ale naturii. Presupunând, prin absurd, că oamenii de știință ar reuși să creeze viață în laborator, s-ar demonstra că este nevoie de foarte multă inteligență pentru acest lucru.

 Bibliografie

[1] în lucrarea Journal of Theoretical Biology, p. 16, publicată în 1981

[2] fapt recunoscut și de zoologul evoluționist de la Universitatea Oxford, Richard Dawkins, în lucrarea The Blind Watchmaker

[3] Jonathan Wells, Icons of Evolution: Science or Myth? Why Much of What We Teach About Evolution Is Wrong, Washington, D. C, Regnery, 2000

[4] așa cum se afirmă în lucrarea lui Klaus Dose: The Origin of Life: More Questions than Answers, dar și în cartea microbiologului Michael Denton: Evolution: A Theory in Crisis

[5] în articolul Can Natural Processes Explain the Origin of Life? , care face parte din cartea The New Answers Book 2, editată de Ken Ham

[6] Lee Spetner, Not By Chance, New York, NY: Judaica Press, 1997, p. 31

[7] Charles Thaxton, Walter Bradley, and Roger Olsen, The Mystery of Life’s Origin, Dallas, TX: Lewis and Stanley, 1992, p. 55

[8] Ibidem, p. 124

[9] Michael Denton, Evolution: A Theory in Crisis, Bethesda, MD: Adler and Adler, 1985, p. 262

[10] Walter Bradley și Charles Taxton, The Mystery of Life’s Origin, p. 80

[11] Emil Borel, Probabilities and Life, Dover Publications Inc. (January 1,1962), p. 28

[12] Fred Hoyle și Chandra Wickramasinghe, Evolution from Space, Simon & Schuster (January 12,1984), p. 176

[13] Jonathan Sarfati, capitolul 3 din lucrarea Evolution’s Achiles’ Heels, Creation Book Publishers, versiunea octombrie 2014, pp. 86-87

[14] Crick, Life Itself, Its Origin and Nature, Simon and Schuster, 1981, pp. 88,153

[15] Crick, F. and Orgel, L. E. , Directed Panspermia, Icarus 19:341-346,1973

[16] Flew, A. , with Varghese, R. , There is a God, Harper Collins, New York, 2007

[17] Flew, A. interviewed by Habernas, G. , My pilgrimage from atheism to theism, Philosophia Christi, Winter 2004