Izvorul care nu seacă

Ioan 4:14 – „Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă care va țâșni în viața veșnică.”

    Sus pe dealul unde au trăit bunicii mei era un izvor. Nu era mare și nici spectaculos, dar apa lui era rece, limpede și bună. Între câteva pietre apa se aduna într-un mic loc, iar de acolo curgea mai departe.

    Vara, când frunzele cădeau și vântul aducea praf sau alte mizerii, izvorul trebuia curățat. Mergeam cu bunicul, goleam apa adunată și spălam pietrele una câte una, ca apa proaspătă să rămână curată.

    Iarna, izvorul îngheța la suprafață. Bunicul spărgea gheața cu grijă, ca să putem scoate apă din nou.

Și totuși, indiferent de anotimp, izvorul nu seca niciodată.

   Cine mergea să-și lucreze via pe deal se oprea acolo. După ore de muncă în soare, își potoleau setea din apa rece a izvorului.

Copil fiind, mă întrebam:

„Cum poate să aibă apă mereu?”

   Mai târziu am înțeles: apa nu venea doar din locul unde o vedeam. Ea curgea tăcut dintre pietrele dealului, din adânc, nevăzută ochilor. De acolo izvorul își primea puterea și de aceea nu seca nici în cele mai fierbinți zile de vară.

1. Credința superficială

Există credință care seamănă cu apa adunată doar la suprafață.

Când viața merge bine, ne rugăm.

Când totul este liniște, cântăm.

Dar când vine seceta încercărilor, a oboselii sau a dezamăgirilor, sufletul rămâne gol.

O relație cu Dumnezeu bazată doar pe emoții nu rezistă mult.

Ea depinde de ploaie.

2. Izvorul adânc

Domnul Isus i-a spus femeii samaritence că există o apă care nu seacă niciodată.

Nu este apă din găleată și nici dintr-un izvor obișnuit.

Este apa vie pe care o dă Dumnezeu prin Duhul Său.

Când credința este adâncă:

• -furtunile nu ne clatină ușor

  -seceta nu ne golește

• -dezamăgirile nu ne distrug

• Pentru că apa vie nu vine din circumstanțe, ci din prezența Lui.

3. Izvorul necurățat

Dar îmi amintesc și de altceva.

Dacă nu curățam izvorul vara, frunzele și murdăria cădeau în apă.

Apa se tulbura.

Nu pentru că izvorul se schimbase, ci pentru că nimeni nu îl îngrijise.

La fel este și cu inima omului.

Păcatul nerezolvat, mândria, vorbele grele sau resentimentele pot tulbură apa.

Dumnezeu nu încetează să fie Izvorul.

Dar noi trebuie să ne curățăm inima.

Din ce fel de izvor bei?

Din unul care depinde de împrejurări?

Sau din acela care țâșnește spre viața veșnică?

Și mai mult:

Ești tu un izvor pentru alții?

Când oamenii însetați se apropie de tine, găsesc apă vie sau găsesc doar oboseală și goliciune?

În fiecare vară bunicul curăța izvorul.

Nu schimba izvorul.

Doar îndepărta ce nu trebuia să fie acolo.

Așa face și Dumnezeu cu noi.

Nu schimbă Izvorul.

Schimbă inima.

Iar izvorul care nu seacă nu este doar pe dealul copilăriei.

Este în sufletul celui care L-a primit pe Hristos.