Satan a depus eforturi considerabile pentru a induce în eroare omenirea, promovând ideea că viața se rezumă doar la ceea ce poate fi realizat în această scurtă viață pe Pământ. Astfel, a reușit să devieze atenția omului însetat după fericire, pentru care a fost creat, către satisfacții materiale și trecătoare. Deși aceste plăceri par să ofere fericire, ele sunt departe de a fi adevărata sursă a acesteia.

În această continuă forfotă pentru supraviețuire, am pierdut din vedere să medităm cu adevărat la semnificația profundă a odihnei, care ar trebui să cuprindă nu doar odihna trupului, ci și pe cea a sufletului.

De exemplu, așteptăm cu nerăbdare zilele de concediu sau weekend-urile pentru a ne odihni, iar serile sunt momente așteptate pentru relaxare și recuperare fizică, dar nu manifestăm un interes similar pentru atingerea odihnei sufletești.

În consecință, conceptul de odihnă spirituală a fost delegat în mare parte sferei religioase și gestionat de reprezentanții acesteia. Prin urmare, odihna sufletească pare inaccesibilă în această viață, fiind amânată pentru “lumea viitoare,” ceea ce explică de ce utilizăm expresia “Odihnească-se în pace” ca salut de adio pentru cei plecați din această lume.

Relația cu Dumnezeu, care ar trebui să ne conducă la odihna sufletului, a ajuns să se reducă la câteva ritualuri exterioare. Astfel, se ignoră importanța unei implicări personale și active alături de Dumnezeu în procesul de transformare interioară a caracterului nostru.

Aceasta duce la presupunerea că Dumnezeu va schimba natura noastră păcătoasă printr-o metodă misterioasă, pe care o va aplica după moartea fizică a individului. Acest concept complet fals a fost adoptat de majoritatea oamenilor, care au impus astfel și celorlalți pașii considerați necesari pentru a atinge odihna eternă.

Astfel mulți dintre noi, nu prin alegere proprie, ci datorită locului în care ne-am născut, am fost introduși într-o anumită confesiune religioasă. De exemplu, ne-am regăsit catolici dacă ne-am născut în Italia sau ortodocși în România.

Am fost echipați, fără să ne dăm seama, cu ochelari colorați de doctrina specifică confesiunii religioase în care ne-am născut. Acești ochelari ne modelează modul în care vedem și înțelegem lumea, conducându-ne adesea să acceptăm normele și credințele predominante drept un adevăr absolut, fără a le supune unei analize concrete, sub presupunerea că “mulțimea stabilește regulile.”

Aceste încredințări răspândite, care nu se bazează pe Sfânta Scriptură, ne induc ideea că în timpul pe care omul îl petrece pe pământ, Dumnezeu nu este preocupat sau nu poate să restaureze și să transforme ființa creată de El la nivelul cerut de Împărăția Sa veșnică. În acest context, s-a format convingerea că, Dumnezeu rămâne o Entitate îndepărtată, fără o implicare profundă în viața de zi cu zi a credinciosului.

Astfel, am fost învățați că găsirea odihnei și accesul în Împărăția Veșnică nu este și rezultatul eforturilor personale de a ne transforma caracterul în colaborare cu Dumnezeu, ci se bazează exclusiv pe mila divină, care ne oferă la final odihna veșnică prin iertarea păcatelor.

Totuși, această perspectivă contrazice învățăturile profunde ale Scripturilor, care subliniază importanța vitală a transformării caracterului uman. Aceasta este esențială pentru a atinge statura pentru care am fost creați și pentru a obține de pe acum pacea și odihna, care este absolut necesară pentru conviețuirea în eternitate.

Devine evident că o persoană care acceptă o învățătură ce justifică trăirea după valorile lumii, va rămâne ancorată într-o doctrină superficială a iertării păcatelor. Aceasta presupune că transformarea caracterului este un proces enigmatic, pe care Dumnezeu îl va îndeplini fie la momentul morții fie în timpul învierii finale.

Notă:
Această postare este un extras din broșura „Rostul Vieții”, disponibilă gratuit, integral, în format scris și audio — apasă pe titlul broșurii pentru a o accesa. Pe site-ul cuvantcurat. ro găsești și alte resurse dedicate unei vieți de ucenicie autentice, pentru a ne asemăna cu Hristos.