Adorați-L pe Împăratul
Autor: Virgil Vîrstă  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de virgilvirsta in 13/02/2024
    12345678910 0/10 X

    Adorarea

                                                   Romani 12:1

„Vă îndemn dar, fraților, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: acesta va fi din partea voatră o slujbă duhovnicească”

Binecuvântat să fie Domnul care ne-a făcut făgăduința că nu va lipsi nici odată de la întâlnirea cu Biserica Sa, chiar dacă este formată din doi sau trei credincioși. Matei 18:20.

Și în virtutea făgăduinței Sale, putem să spunem fără să greșim, că nu-i loc mai sfânt decât acela unde se adună frații la părtășie.

Nu-i mai sfânt Muntele Atos, nici Catedrala mântuirii neamului, ci sfânt este locul pe care Îl onorează Isus cu prezența Sa.

În Cartea Exodului 3:4-5 Domnul Dumnezeu, rostește aceste cuvinte: „Moise, Moise!”…„nu te apropia de locul acesta; scoate-ți încălțămintea din picioare, căci locul pe care calci, este un pământ sfânt.”

Da, este adevărat că, unde coboară Domnul, este sfințit locul și cei ce se adună în Numele Lui.

Acolo unde coboară Domnul cu slava Sa, este locul unde pământul se întâlnește cu cerul și unde mântuiții se întâlnesc cu Mântuitorul, ca să-L proslăvească.

         Despre laudă, închinare și adorare, se poate spune că este „calea” care unește cerul cu pământul, pentru că Domnul coboară în mijlocul laudelor Sale.

         „…pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu…” jertfe ca acestea Îi sunt plăcute lui Dumnezeu.

Este un mare har și o mare binecuvântare pe care o primim chiar din mâna Tatălui care locuiește în cerurile înalte, ca să putem sta în prezența Sa.

Preoții, cântăreții și cei ce se pregătiseră să sfințească templul lui Solomon, nu au putut să stea în prezența slavei lui Dumnezeu.

1 Împărați 8:11. „Preoții n-au putut să rămână acolo să facă slujba din pricina norului, căci slava Domnului umpluse Casa Domnului.”

Dar nouă, Domnul Dumnezeu ne-a dat harul să ne adunăm în jurul măreției sale și să Îl preamărim, chiar în „norul”, slavei cu care coboară în mijlocul laudelor.

Și nu-i nimic mai înălțător, decât să iei din mâna Domnului darul pe care ți l-a pregătit; pentru că la întâlnirea cu Isus, Domnul se face „schimbul” de daruri.

Efeseni 4:8 „Domnul, S-a suit sus, a luat, cu El, robia, a făcut-o, roabă și a dat daruri oamenilor plăcuți Lui" și apoi, sau mai întâi, El să ia din mâna ta, darul pe care l-ai adus la altar: rugăciunea de recunoștință, de mulțumire, de laudă și de închinare.

Închinarea în adorare, este actul suprem de cinstire, de prețuire, adresat direct Dumnezeului celui viu, fără intermediari.

Pentru că, dacă în cer îngerii sfinți, împreună cu cei douăzeci și patru de bătrâni, laudă în închinare necontenit pe Dumnezeul care șade pe tronul de slavă înconjurat de heruvimi și de serafimi, cu atât mai mult noi cei mântuiți prin jertfa Fiului trebuie   să-L adorăm.

De aceea pe pământ Îl laudă oamenii învățați dar și cei mai puțin învățați, Îl laudă bogații și săracii, Îl laudă tinerii și bătrânii, într-un cuvânt, Îl laudă și Îl adoră poporul răscumpărat în sângele Mielului.

Îndemnul Duhului Sfânt și îndemnul meu, este să ne unim cu cerul și împreună cu îngerii sfinți să-L preamărim, să-L lăudăm și să-L adorăm pe Cel ce singur merită toată slava, cinstea și gloria: Isus Cristos, care este Domnul!

A Lui să fie cinstea și slava acum și în vecii vecilor!

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 217
Opțiuni