Numeroase îndemnuri ale Cuvântului pentru mersul creștin pot fi rezumate în patru cuvinte: A IUBI, A URMA, A SERVI, A AȘTEPTA.

   Dragostea câtorva femei pentru Domnul Isus le-a adus la cruce; mai înainte, în Galileea, ele ÎL URMASERĂ ȘI-I SLUJISERĂ. Însuși Domnul a început să vestească marea mântuire, cei ce-L auziseră mergeau pe urmele Lui și DUMNEZEU ÎNTĂREA MĂRTURIA LOR (Evrei 2.3).

   Pe acest drum suntem chemați să slujim CU TOATĂ UMILINȚA, CU TEAMĂ, CU BUCURIE, DIN TOATĂ INIMA NOASTRĂ, CU SCUMPĂTATE ȘI CREDINCIOȘIE (Fapte 20.19, Psalmul 2.1, Psalmul 100,1 Samuel 12.21, Iosua 24.14).

   Nici o slujbă pentru Domnul nu este roditoare dacă nu decurge dintr-o părtășie personală cu El. Orice adevărat slujitor va reveni la izvor, cu atât mai mult cu cât el este chemat să dea mai mult:

   Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea... și din inima lui vor curge râuri de apă vie (Ioan 7.37-38)

   Numai mlădița care rămâne în viță poate aduce rod:

   Cine rămâne în Mine și în cine rămân Eu, aduce multă roadă, căci despărțiți de Mine nu puteți face nimic. Ioan 15.5

   Ieșind din rezerva sa obișnuită, apostolul Pavel, ajunge să spună corintenilor, vorbind despre apostolii care și ei fuseseră activi în lucrul Domnului:

   Am lucrat mai mult decât ei toți, dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine. 1 Corinteni 15.10

   Acest har fusese răspunsul din gura Domnului său, care nu i-a ascultat rugăciunea spusă de trei ori, pentru ca țepușul să fie scos:

   Harul Meu îți este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune se desăvârșește.

   Orice activitate care nu este rodul vieții de părtășie lăuntrică, tinde să ne facă să acționăm fără Hristos și să-L substituim cu eul nostru.

   O chemare individuală este baza oricărei slujiri, o chemare venind de la Domnul, prin mijloacele pe care El le alege.

   Nu voi M-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi și v-am rânduit să mergeți și să aduceți roadă și roada voastră să rămână. Ioan 15.16

   În Isaia capitolul 6, după viziunea gloriei Domnului, Isaia este convins de păcatul său, buzele îi sunt curățite și atunci poate răspunde la întrebarea Domnului: PE CINE VOI TRIMITE ȘI CINE VA MERGE PENTRU NOI? IATĂ-MĂ, TRIMITE-MĂ!

   Să veghem să nu ne angajăm în vreo slujbă numai pentru că alții o fac sau pentru că aceasta ne atrage. Faptele bune sunt PREGĂTITE MAI DINAINTE pentru ca să umblăm în ele. Ne revine să le cunoaștem și să fim conștienți, fără falsă modestie, de serviciul pe care Domnul ni-l încredințează - aceasta are preț în ochii Săi.

   Chemarea lui Dumnezeu nu este legată de situația materială sau socială, nici de calitățile naturale (vezi Ghedeon, Amos, Ieremia) deși Domnul Se poate servi de acestea (Matei 25.15): Petru, obișnuit să arunce undița în mare devine pescar de oameni. Domnul nu va chema desigur, să se ocupe de copii, pe cineva care nu este dotat pentru aceasta. Prima reacție la chemarea lui Dumnezeu este adesea teama, neîncrederea în sine. Așa a fost cu Moise, Ieremia, Ghedeon.

   Slujitorul, chemat individual este responsabil personal, direct față de Stăpânul Său: CINE EȘTI TU SĂ JUDECI PE SLUGA ALTUIA? DACĂ STĂ ÎN PICIOARE SAU CADE ESTE TREABA STĂPÂNULUI SĂU; ȘI VA STA ÎN PICIOARE, CĂCI DOMNUL ARE PUTERE SĂ-L FACĂ SĂ STEA... AȘA CĂ FIECARE DINTRE NOI VA DA SOCOTEALĂ DESPRE SINE ÎNSUȘI LUI DUMNEZEU. (Romani 14,4, 12)

   În Marcu 13.34, stăpânul arată fiecăruia care este datoria lui pentru timpul absenței sale. De aceea slujitorul trebuie să se cerceteze pentru a se prezenta înaintea lui Dumnezeu ca un om aprobat. (2 Timotei 2.15).

   Apostolul Pavel spune lui Arhip:

   Ia seama bine la slujba pe care ai primit-o de la Domnului, ca s-o împlinești. (Coloseni 4.17).

   Această responsabilitate implică faptul că slujitorul va trebui să răspundă într-o zi de talanții care i-au fost încredințați: după mult timp, stăpânul robilor vine și face socotelile cu ei.

   Chemarea și responsabilitatea slujitorului sunt individuale, totuși Cuvântul ne arată foarte adesea o fericită părtășie în exercitarea slujbei, fie că e vorba de a duce Evanghelia aproape sau departe sau de a învăța și de a zidi, îndeosebi în adunare, unde mai mulți frați pot prezenta Cuvântul (1 Tesaloniceni 5.11, Fapte 11.26,15.32,1 Corinteni 14.29).

   Exemplele abundă mai ales în Noul Testament.

   Domnul trimite pe ucenicii Săi doi câte doi. Barnaba merge să-l caute pe Saul la Tars și amândoi învață în adunare o mare mulțime timp de un an întreg. Ei merg să ducă bătrânilor din Ierusalim ajutoarele date de ucenicii din Antiohia. Mai târziu, Duhul Sfînt spune:

   Puneți-Mi deoparte pe Barnaba și pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat. (Faptele Apostolilor 11,25, 13.2).

   Barnaba îl însoțește pe Pavel în prima sa călătorie. În ciuda pericolului, ei intră împreună în sinagoga din Iconia (Fapte 14.1). Când se despart apostolul îl alege pe Sila (15.40), mai târziu pe Timotei ca să meargă împreună cu el (16.3). Câți frați au fost cu Pavel în misiunea sa, însoțitori pe care îi prețuia și încuraja, îi numea împreună lucrărtori cu el. În majoritatea epistolelor sale, el își alătură pe unul dintre ei pentru a se adresa celor cărora le scria - în afară de epistolele către Romani, Galateni, Efeseni unde autoritatea apostolică se impune, de asemeni în epistolele personale.

   A fi doi sau mai mulți implică ajutor și corectare reciprocă. Înveți să apreciezi munca altora fără să-i critici sau să-i vorbești de rău. Serviciile sunt și complementare, având în vedere diversitatea darurilor pe care Domnul le acordă.