Cei care mă cunosc, știu că încerc să stau cât mai în față la orice întâlnire mă găsesc; și aceasta nu pentru că umblu după locurile de cinste, ci pentru că sunt foarte ușor distrasă. Mă bucur că nu se știa despre ADHD când eram copil, că cine știe pe câte medicamente aș fi fost pusă. Tratamentul meu a fost câte o nuia la școală, două, trei nuiele acasă, și astfel a fost rezolvată problema mea cu atenția, fără efectele secundare ale medicamentelor.
Recent am participat la o conferință a păstorilor (cei mai mulți americani) din zonă, la care au fost invitate și soțiile lor. Am zăbovit un pic mai mult la masa oferită înainte de conferință și ca urmare, am ajuns în sală prea târziu pentru a sta pe rândurile din față. Curând după ce m-am așezat pe bancă, m-am trezit că în loc să fiu atentă la vorbitor, nu puteam să-mi dezlipesc ochii de la cei trei cercei din urechea sorei care stătea în fața mea. Avea trei cercei diferiți în fiecare ureche. Cum nu am o problemă cu bijuteriile, adică nu cred că ar fi un păcat să porți un inel, un cercel, un lănțișor, dacă ai încredințarea din partea Domnului că nu e păcat, am crezut că voi scăpa ușor de acești cercei întortocheați, sculptați și strălucitori. Nici vorbă; nu am scăpat așa de ușor pe cum am crezut. Cum sora aceasta stătea în fața mea, un pic în partea dreaptă, trebuia să trec cu privirea pe lângă urechea dânsei ca să mă uit în față. Chiar soțul dânsei vorbea în față, așa că am încercat să uit de cercei. Dar în mintea mea întrebările se luaseră la întrecere. De ce nu ajunge un cercel pe ureche? Oare poate să doarmă cu ei în ureche? Dacă îi dă jos seara, oare cât timp îi ia ca să îi dea jos? Oare dimineața cât timp îi ia să-i pună înapoi? Dar cel încolăcit din mijloc, cum stă așa agățat? Are o gaură separată? Oare o doare? Sunt grei? Se pot infecta găurile din ureche? Dar partea de sus a urechii nu doare mai tare când e găurită? De ce eu nu port cercei? Oare mai are cineva întrebările pe care le am eu? Oare care mi-ar fi reacția mea dacă aș vedea cercei în nas sau în alte părți ale corpului, la soția aceasta de pastor? Sunt întrebările mele ciudate? Cu toate aceste întrebări în minte, și cu multe altele, am decis să aștern aceste cuvinte pe hârtie, astfel ajutându-mă pe mine să-mi clarific această dilemă și sperând că și altcuiva îi vor fi de folos.
Cu mulți ani înainte, pe când eram în mare dilemă cu privire la cercei sau alte bijuterii în general, m-am uitat în Cuvântul Domnului să-mi găsesc răspunsul. Am cerut Domnului călăuzirea Duhului Sfânt, ca să ajung la o încredințare personală. Îmi amintesc, din cercetările mele, de câteva texte biblice în care cerceii sau bijuteriile sunt menționate.
O PRIVIRE ASUPRA UNOR TEXTE ÎN CARE CERCEII SAU ALTE BIJUTERII SUNT MENȚIONATE ÎN BIBLIE
“Aaron le-a răspuns: „Scoateţi cerceii de aur din urechile nevestelor, fiilor şi fiicelor voastre şi aduceţi-i la mine.” Şi toţi şi-au scos cerceii de aur din urechi şi i-au adus lui Aaron. El i-a luat din mâinile lor, a bătut aurul cu dalta şi a făcut un viţel turnat. Şi ei au zis: „Israele, iată dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului!” (Exodul 32:2-4).
“Ghedeon le-a zis: „Am să vă fac o rugăminte: daţi-mi fiecare verigile de nas pe care le-aţi luat ca pradă.” (Vrăjmaşii aveau verigi de aur, căci erau ismaeliţi.) Ei au zis: „Ţi le vom da cu plăcere.” Şi au întins o manta, pe care a aruncat fiecare verigile pe care le prădase. Greutatea verigilor de aur pe care le-a cerut Ghedeon a fost de o mie şapte sute de sicli de aur, afară de lunişoare, de cerceii de aur şi de hainele de purpură pe care le purtau împăraţii Madianului şi afară de lănţişoarele de la gâtul cămilelor lor.” (Judec. 8:24-26).
“ Fraţii mei, să nu ţineţi credinţa Domnului nostru Isus Hristos, Domnul slavei, căutând la faţa omului. Căci, de pildă, dacă intră în adunarea voastră un om cu un inel de aur şi cu o haină strălucitoare şi intră şi un sărac îmbrăcat prost şi voi puneţi ochii pe cel ce poartă haina strălucitoare şi-i ziceţi: „Tu şezi în locul acesta bun!” şi apoi ziceţi săracului: „Tu stai acolo în picioare!” sau: „Şezi jos la picioarele mele!”, nu faceţi voi oare o deosebire în voi înşivă şi nu vă faceţi voi judecători cu gânduri rele? Ascultaţi, preaiubiţii mei fraţi: n-a ales Dumnezeu pe cei ce sunt săraci în ochii lumii acesteia ca să-i facă bogaţi în credinţă şi moştenitori ai Împărăţiei, pe care a făgăduit-o celor ce-L iubesc? Şi voi înjosiţi pe cel sărac! Oare nu bogaţii vă asupresc şi vă târăsc înaintea judecătoriilor? Nu batjocoresc ei frumosul nume pe care-l purtaţi? Dacă împliniţi Legea împărătească, potrivit Scripturii: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”, bine faceţi. Dar, dacă aveţi în vedere faţa omului, faceţi un păcat şi sunteţi osândiţi de Lege, ca nişte călcători de lege.” (Iacov 2:1-9).
“Tot astfel, nevestelor, fiţi supuse şi voi bărbaţilor voştri; pentru ca, dacă unii nu ascultă Cuvântul, să fie câştigaţi fără cuvânt, prin purtarea nevestelor lor, când vă vor vedea felul vostru de trai: curat şi în temere. Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. Astfel se împodobeau odinioară sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu şi erau supuse bărbaţilor lor;”
În acest text, Pavel învață soțiile cum să se poarte, în așa fel încât bărbații lor (mă gândesc, necredincioși) să fie câștigați la Domnul, prin purtarea lor. Ceea ce trebuia să facă ele ca să atragă pe soții lor la Hristos, era să fie supuse, credincioase, să aibă un duh blând și liniștit, în așa fel în cât omul ascuns a inimii să fie reflectat în purtarea lor. Noi cei credincioși, știm că odată cu nașterea din nou, Hristos trăiește în noi, sau trebuie să trăiască în noi, iar aceasta numai prin călăuzirea Duhului Sfânt. “Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc…, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.” (Galateni 2:20).
Văzând în soțiile lor chipul Domnului Isus, acești bărbați puteau fi câștigați pentru Hristos prin Cuvântul trăit în viața soțiilor lor. Văzând smerenia soțiilor care urmau exemplul Domnului Isus care s-a smerit până la moarte, văzând trăirea în credincioșie și frică de Dumnezeu, cum puteau acești oameni să nu vadă chipul Domnului Isus în ele? Aceste femei erau îmbrăcate cu haina neprihănirii. În Cuvântul lui Dumnezeu ni se spune că înțelepciunea și chibzuința ne sunt podoaba gâtului (Proverbe 3:21-22). Totodată, ni se spune că sfințenia este podoaba Casei lui Dumnezeu (Psalmi 93:5b). Totuși, citind acest text din 1 Petru 3:1-5, înțeleg că podoaba mea nu trebuie să fie podoaba de afară ci aceea care este în omul ascuns al inimii. Nu mi-aș imagina niciodată spunând unei haine sau unei bijuterii, oricât de scumpă ar fi ea: „tu ești podoaba mea sau frumusețea mea”. Comoara inimii mele, podoaba mea și frumusețea mea, stă numai în ceea ce sunt în Hristos. Domnul Isus este cel mai de preț în lumea aceasta și pe El doresc să-L reflect în toată umblarea mea. Nu m-aș lăuda la nimeni cu poșeta, cu pantofii, cu bijuteriile sau nici măcar cu faptele mele bune, căci știu că toate faptele mele bune sunt ca o cârpă mânjită în comparație cu Sfințenie lui Dumnezeu. Cu ce mă laud eu? Frumusețea mea este Hristos!
Personal, când cinstesc acest text, eu nu văd o interdicție sau un păcat în “împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor”, ci doar a nu face din ele podoaba mea, pentru că podoaba mea trebuie să fie omul ascuns al inimii. Mă gândesc cum ar fi să spun unui om: „Podoaba ta să nu fie casa ta, mașina ta sau sănătatea ta”. Imaginati-vă că omul mi-ar răspunde: “Nu am casă, nu am mașină și sunt bolnav terminal!” Ar fi ca și cum aș fi dat cu nuca-n perete. Deci, trebuie că aceste femei au avut haine, au avut părul aranjat cumva, poate chiar purtau bijuterii de aur, dar nu trebuiau să considere aceste lucruri ca având vreo valoare în comparație cu omul ascuns al inimii, cu smerenia, cu modestia, cu ascultarea, cu supunerea, cu credincioșia și cu sfințenia. Gândindu-mă și la alte texte din Biblie, eu cred că aici este vorba de haine scumpe, nu doar de haine.
“Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu rușine şi sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe,” (1 Timotei 2:9).
Deși în acest text nu sunt menționați cerceii sau bijuteriile, acest text este de multe ori citat în contextul discuțiilor despre bijuterii. Acest text are o bogăție de înțelepciune și aici găsim un mare principiu al credinței creștine. Acest principiu este supunerea.
“Ascultaţi de mai-marii voştri şi fiţi-le supuşi, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre ca unii care au să dea socoteală de ele, pentru ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci aşa ceva nu v-ar fi de niciun folos.” (Evrei 13:17).
Ascultarea și supunerea față de mai marii noștri, reflectă dragostea și supunerea față de Dumnezeu. Unul dintre mai marii noștri a fost fratele Pitt Popovici, care recent a pășit pragul eternității. El ne-a dat multe îndemnuri de genul acestui îndemn a lui Timotei. Fratele Pitt Popovici ne-a spus dorința inimii lui în multe privințe, cum ar fi cu privire la bradul de Crăciun, cu privire la mega chuches și multe alte dorințe care sunt practic relaționate la cultura și timpul în care trăim. Multe dintre aceste îndemnuri mi-au fost foarte de folos, atunci când le-am pus în practică.
Într-o împrejurare, soțul meu a spus că și-ar dori să mănânce prăjitura Albina. De obicei eu nu fac prăjituri, dar dorința lui a devenit pentru mine o provocare, așa că la scurt timp, l-am surprins cu o prăjitură Albina, făcută de mine. Am greșit rețeta, din cauză că am pus grișul cald pe unt, dar soțul meu a spus că această prăjitură a fost cea mai bună prăjitură Albina, pe care a mâncat-o vreodată. Bucuria lui a devenit bucuria mea și toată truda și efortul depus, au fost minuscule în comparație cu împlinirea unei dorințe pe care el și-a exprimat-o. Pentru că îl iubesc pe soțul meu vreau să-i fac pe plac.
Binecuvântarea ascultării îți va umple inima cu bucuria păcii care întrece, cu mult, o bucurie de o clipă a răzvrătirii. Spun lucrul acesta din experiență personală. Cam cu 10 ani în urmă, aveam vreo 7 ani de când ne mutaserăm în America. Majoritatea prietenelor mele purtau cercei și se îmbrăcau foarte frumos. Am încercat să le copiez, dar nu prea mi-a reușit. Nu mi-e dat să merg pe tocuri înalte, iar dacă pun ceva machiaj pe față, din cauză că nu sunt obișnuită să-l port (și plâng ușor), mi se transformă fața într-un dezastru. Dar am văzut la prietenele mele că aveau cercei frumoși și mi-am zis: „Asta cred că o să arate frumos și la mine, că doar nu mi-oi trage singură cerceii din urechi, uitând că îi am!”. Deși în inima mea nu aveam încredințarea că ar fi bine să port cercei, am cerut soțului meu să-mi de-a voie să port cercei. Tare s-a mai întristat de cererea mea. Dar atâta l-am bătut la cap, că mi-a spus: „ Nu vreau să-ți găurești urechile, dar dacă atât insiști, pune-ți clips; dar să nu te văd când îi porți.” Zis și făcut. Când am ieșit cu prietenele în oraș, aveam niște clipuri agățate de urechi, cu niște biluțe roșii, împletite într-un romb, adică cercei. Pe moment m-am bucurat zicându-mi: “Ai intrat și tu în rând cu lumea!”. Dar pe ce durerea din lobii urechii creștea, pe atât și tristețea în inima mea, din cauza faptului că știam că acest lucru aducea întristare soțului meu, nemaivorbind de sentimental ciudat pe care l-am avut, acela că aș face ceva interzis mie. Ce ar simții soțul meu dacă m-ar vedea acum? Am pus clipurile de o parte și am îmbrățișat supunerea. Nu port cercei pentru că aceasta este dorința soțului meu și încredințarea mea personală. Așa am fost crescută și așa mă simt eu bine.
Toată truda și efortul de a fi supusă soțului meu și pastorului pe care Dumnezeu l-a pus peste Biserica locală, din care fac parte, e mult mai valoroasă pentru mine decât orice îngăduință personală. În cazul meu, soțul meu este pastorul Bisericii. Dacă în Biserica din care fac parte, regula ar fi ca femeile să poarte batic, aș purta batic cu bucurie. Dacă Biserica din care fac parte ar avea regula de a nu se cânta în Biserică cu negativ, aș cânta fără negativ. Prin ascultarea mea, vreau să inspir și fetelor mele ascultarea și supunerea, cu scopul de a avea un duh blând și smerit iubindu-L pe Dumnezeu și pe cei din jur. Ascultarea face mai mult decât orgoliul meu personal. Această ascultare izvorâtă din dragostea Agape, această dragoste turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, este mai puternică decât orice argument logic; este esența naturii creștinului. Esența este ascultarea din dragoste. Am auzit cuvintele unui frate care a spus cu tristețe aceste cuvinte, cu vreo 25 de ani în urmă: “Aș vrea mai bine soția să nu poarte batic, dar să fie supusă!”. Aceste cuvinte au rămas sculptate în memoria mea și până astăzi stau să mă gândesc dacă a vorbit despre propria lui situație, sau în general.
Revenind la cuvintele lui Timotei “Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu rușine şi sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe,” (1 Timotei 2:9), imaginându-mi că pastorul bisericii din care fac parte mi le-ar spune, eu aș spune: “Amin!” și m-aș conforma. Chiar aș dorii să se mai vorbească despre îmbrăcămintea cuviincioasă a femeilor în biserică. Eu personal, am văzut o mamă tânără, care s-a aplecat să ia suzeta copilului de jos și din cauză că fusta era prea scurtă, am văzut ce nu era cuviincios să văd. Timotei avea motive bine întemeiate pentru ce spunea, iar ei, cărora li s-a adresat, înțelegeau exact despre ce era vorba. Mai mult despre contextul social, cultural și adâncimea textului pot să vorbească teologii. Mă rog ca Domnul să de-a putere mai marilor noștri să spună clar, ce Domnul le pune pe inimă și mă rog ca să dea Domnul, fiecărui membru a Biserici lui Hristos un duh smerit, supus și ascultător.
O PRIVIRE ASUPRA UNOR TEXTE ÎN CARE DUMNEZEU ÎMBRACĂ SAU ÎMPODOBEȘTE.
Dumnezeu este cel care vrea să-și împodobească și să-și îmbrace copiii Lui, Mireasa Domnului Isus. Când noi am devenit creștini, am fost născuți din nou din Dumnezeu, am primit natura lui Dumnezeu. Hristos s-a făcut păcat pentru noi și ne-a dat în schimb neprihănirea Lui. În Hristos suntem: binecuvântași, aleși să fim sfinți, înfiați, răscumpărați, iertați și pecetluiți cu Duhul Sfânt. Dumnezeu ne îmbracă în frumusețea neprihănirii și slavei Sale. E important să ne vedem cum ne vede Dumnezeu ca să putem trăi cum vrea Dumnezeu ca să trăim.
“Ţi-am dat haine cusute cu fir şi o încălţăminte de piele de viţel de mare, te-am încins cu in subţire şi te-am îmbrăcat în mătase. Te-am împodobit cu scule scumpe, ţi-am pus brăţări la mână şi o salbă la gât; ţi-am pus o verigă în nas, cercei în urechi şi o cunună minunată pe cap. Astfel, ai fost împodobită cu aur şi cu argint şi ai fost îmbrăcată cu in subţire, cu mătase şi cusături cu fir. Ai mâncat floarea făinii, miere şi untdelemn. Erai de o frumuseţe desăvârşită, ba ajunseseşi chiar împărăteasă. Ţi s-a dus vestea printre neamuri pentru frumuseţea ta, căci era desăvârşită de tot datorită strălucirii cu care te împodobisem, zice Domnul, Dumnezeu. Dar te-ai încrezut în frumuseţea ta şi ai curvit la adăpostul numelui tău celui mare; ţi-ai revărsat curviile înaintea tuturor trecătorilor şi te-ai dat lor.” (Ezechiel 16:10-15)
“ Să ne bucurăm, să ne veselim şi să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soţia Lui s-a pregătit şi i s-a dat să se îmbrace cu in subţire, strălucitor şi curat.” (Inul subţire sunt faptele neprihănite ale sfinţilor.)” (Apocalipsa 19: 7.
„Dar tatăl a zis robilor săi: ‘Aduceţi repede haina cea mai bună şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare.” (Luca 15:22)
“Zidul era zidit de iaspis şi cetatea era de aur curat, ca sticla curată. Temeliile zidului cetăţii erau împodobite cu pietre scumpe de tot felul: cea dintâi temelie era de iaspis; a doua, de safir; a treia, de halchedon; a patra, de smarald; a cincea, de sardonix; a şasea, de a şaptea, de hrisolit; a opta, de beril; a noua, de topaz; a zecea, de hrisopraz; a unsprezecea, de iacint; a douăsprezecea, de ametist. Cele douăsprezece porţi erau douăsprezece mărgăritare. Fiecare poartă era dintr-un singur mărgăritar. Uliţa cetăţii era de aur curat, ca sticla străvezie.” (Apocalipsa 21:18-21).
„Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos.” (1 Petru 2:5)
„Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă şi care este Isus Hristos. Iar dacă clădeşte cineva pe această temelie, aur, argint, pietre scumpe, lemn, fân, trestie, lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscută, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia.” (1 Corinteni 13:11-13).
În naivitatea mea, acum aș dorii să aduc în dulcea unitate a dragostei frățești pe cei care poartă bijuterii și pe cei sau cele care nu poartă bijuterii. Aș vrea să îi cuprind pe toți frații și surorile mele de credință și tare aș dori să-mi simtă iubirea și să-mi vadă lacrimile care curg pe obrazul meu, din cauză că știu că numai cel rău are câștig de cauză din certurile noastre, din partidele noastre, din părerile noastre personale, la care ținem cu dinții. O cât mi-aș dori să ne lăsăm purificați de focul dragostei Domnului Isus și să zidim aur, argint și pietre scumpe. O cât de mult mi-aș dori să fim pietrele vii, care să aducem jertfe duhovnicești plăcute lui Dumnezeu. De ce să lăsăm zorzoane de tot felul să ne despartă, să ne ia timpul prețios, să ne ia privirile de la ținta desăvârșirii credinței noastre, Isus Hristos.
Mi-ar sfâșia inima să știu că după ce mi-am vărsat inima înaintea dumneavoastră, cineva ar putea să ia sulița judecății aspre și să lovească cu asprime pe fratele sau sora lui, care nu e de aceași părere cu el sau ea, din cauza unui fleac, aș zice eu.
De ce să nu ne iubim? Dragostea nu face rău aproapelui! Dacă ai încredințarea că cerceii sunt un păcat, pentru gloria Domnului, nu îi purta, dar iubește. Dacă ai încredințarea că cerceii sunt îngăduiți, poartă-i, dar ai grijă să iubești. Dacă ești lucrător și la fel ca și Timotei vrei să spui membrilor Bisericii să nu poarte cercei, spune-le cu iubire și ai grijă cum o faci, poate intră în Biserică un om, cu inel în deget și cu o haină scumpă, ca să audă Evanghelia. Ia aminte că acest om, înainte să audă că trebuie să-și de-a jos bijuteriile, trebuie să audă că trebuie să Îl urmeze pe Domnul Isus, să fie născut din nou și să fie mântuit.
Nașterea din nou va produce o transformare totală, atât a interiorului cât și a exteriorului. Felul nostru de a ne relaționa la propria persoană se schimbă drastic, când înțelegi că ești templul Duhului Sfânt și un îndrumător spre Hristos. În cursul celor aproximativ 25 de ani de când Îl urmez pe Hristos, moda s-a schimbat, aș spune chiar radical în unele privințe. Dar principiul supunerii, al modestie și cel al dragostei, transcende orice timp, orice cultură și trebuie să rămână ghidul nostru.
Nu port cercei și nu-i nici un bai, dar nici nu judec pe cele care-i poartă. Totuși, când vine vorba de a poseda lucruri scumpe foc, că sunt ele haine, bijuterii, mașini, case sau orice alte lucruri, suntem pândiți de un mare pericol și acesta este trufia/mândria. Despre trufie/mândrie aș dorii să scriu într-un alt articol. Aștept sugestii sau propuneri.
Doresc să închei cu o poezie
Ca să tai adânc in trup, iți trebuie doar o secunda
Da, ai dreptate, ai dreptate!
Argumetul l-ai câștigat
Dar mă uit la al tău frate,
La pământ însângerat.
Crezi ca tu ai libertate
Să-l lovești pe alt tău frate?
Doar spunând: „Am dreptate
și cu asta, am terminat!”
Oare ce a vrut să spună?
Ce durere îl sugrumă?
Știe că tu îl iubești?
Prin ce tu îi dovedești?
Vede el în bisturiul care taie-n carne vie,
Că e sinceră dorință pentru sfântă curăție?
DA, nu-i altă bunătate decât să-i spui adevărul,
Ȋn dragoste, cu răbdare ca să-ajungă și el cerul.
Înțelege el mesajul care-ncerci să-l transmiți?
Că dorința ta fierbinte e sa fim cu toții sfinți?
Că văzând că se îndreaptă spre prăpastia abruptă,
Faci tot ce îți stă-n putință să ȋl ți pe sfânta Stancă?
Chiar având multa dreptate,
Poți să dobori pe al tău frate.
Dar dacă cu drag vorbești
Pe el poți să-l cucerești.
Așa el va asculta,
Că vede dorința ta.
Că-l iubești și nu dorești
De pământ ca să-l izbești.
Că iți pasă, că te doare,
Când el cade pe cărare.
Că te lupți prin vorba ta
Să-l păzești de cursa rea.
Ca să tai adânc în trup, îți trebuie doar o secundă
Ca să vindeci ce-ai tăiat cere muncă, vreme lungă.
Tată dă-ne înțelepciune să vorbim curat, frumos
Ca cel care ne ascultă să se întoarcă la Hristos.
MB
28 Octombrie, 2019