Autumnală
Autor: Gellu Murariu  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Gellius in 06/10/2019
    12345678910 0/10 X

Ocupaţi cu alergătura zilnică, observăm cu oarecare întârziere că, peste tot în jurul nostru, natura a început să-şi schimbe straiele. Ne surprinde ba un gâgâit de gâşte sălbatice, plutind pe cer în obişnuita formaţie de vârf de lance, ba amurgul coborât peste zări înainte de vreme, ba răcoarea dimineţilor din ce în ce mai întârziate. Frunze de tot soiul se zgribulesc sub şfichiul nemilos al palelor de vânt, stârnit de nu ştii unde. Îmbujorate de răcoarea nopţii, în nuanţe de galben şi roşu, valuri de frunze se grăbesc să plece "în bejenie", după vorba poetului nostru, dezgolind în pomi ramuri scheletice şi rarele fructe rămase neculese prin vii şi prin livezi. Zilele se comprimă, obligându-ne să ne gândim la finalizarea lucrărilor din grădină şi la pregătirile trebuitoare pe lângă casă, înainte de a ne retrage în tihna odăilor bine încălzite.

Contrar aşteptărilor logice, tocmai pe când se pregătesc de iarnă, pomii ne oferă una din cele mai spectaculoase palete de culori. Spre deosebire de noi, oamenii, pomii se dezbracă de haine în aşteptarea ploilor şi a zăpezii. La primăvară, odată cu dezgheţul şi întoarcerea păsărilor călătoare, îşi vor pune haine noi.

În natura lui Dumnezeu, numai florile rivalizează cu pomii în splendoarea coloritului, în nesfârşita diversitate a prezentării şi creativitate a formelor. Florile ne aduc frumuseţe şi mireasmă, ne împodobesc grădinile, ne încântă ochiul şi ne îngăduie cu generozitate a ne oferi unii altora buchete din comoara lor cromatică. Pomii ne oferă şi ei flori aninate în ramuri, poate nu la fel de frumoase, şi mai efemere, scopul lor fiind mai practic - să ne pregătească ceva mai consistent pentru la toamnă, să-şi împlinească în roade menirea.

Aţi observat desigur evoluţia coloritului în pomi. Pe fondul verde al frunzelor, apar primăvara, pentru scurtă vreme, flori viu colorate - un spectacol pentru ochi, o atracţie dulce pentru insecte şi un interes vital pentru pom. Curând culoarea dispare, odată cu ofilirea florilor şi, pentru câteva săptămâni, verdele preia din nou controlul asupra întregii plante. Încetul cu încetul, culoarea iese din nou la iveală, de data asta în fructe, pomii oferindu-ni-se acum "plăcuţi la vedere şi buni la mâncare".

Când roadele au fost culese, culoarea dispare încă o dată. Apoi, cu un ultim efort, înainte de a se dezbrăca definitiv pentru somnul lung de iarnă, culoarea izbucneşte pentru ultima dată, de data asta în frunze. Se aprind ruguri prin mai toţi pomii. Combinaţii de galben, roşu, portocaliu, ruginiu, bordo, sau argintiu, multe din ele tivite cu nuanţe mai deschise, ori mai închise, frunzele conferă spaţialitate şi adâncime coroanei, evadând din monotonia de verde prăfuit al sezonului cald. Pomii par în flăcări, străluminaţi din interior. Cu greu îţi iei ochii de la ei. Păcat că spectacolul nu ţine mai multă vreme! ...

Soarele, la rândul lui, ne oferă cu tot mai multă zgârcenie căldura cu care ne-a răsfăţat în vară. Obosit parcă, el urcă tot mai anevoie spre zenit şi scapătă tot mai grăbit spre apus. Ne mângâie acum cu raze blânde, trimise în unghiuri tot mai ascuţite. Caută parcă să ne privească drept în ochi, cercetându-ne cu atenţie faţa. Spre ruşinea noastră, ne află deseori încruntaţi, preocupaţi, cu priviri plecate spre pământ. Uităm că-i vremea roadelor, sezonul culesului, al bucuriei, al satisfacţiei pentru lucrul bine făcut, al recunoştinţei pentru un bilanţ îmbelşugat, ori măcar pentru strictul necesar, de care nimeni nu duce lipsă.

Soarele ne priveşte cu blândeţe, aşteptând să citească răspunsul dorit în expresia feţei noastre. Vântul ne pune cu insistenţă aceeaşi întrebare, şuierând nerăbdător pe la urechi, iar primii stropi de ploaie ai toamnei ne gonesc în casă, oferindu-ne răgazul unui răspuns cântărit cu toată sinceritatea.

Cea mai rară şi mai preţuită floare creşte şi-şi deschide petalele la urmă, după ce toate celelalte flori s-au scuturat de mult, frunzele au căzut, iar roadele au fost adunate în hambare. Este floarea unică, a cărei mireasmă îmbie şi bucură chiar şi pe Dumnezeu. Floare pe care Duhul o caută şi în inima ta. Numele ei este Recunoştinţă, parfumul ei se cheamă Mulţumire şi vremea ei este chiar Acum.

O va găsi oare acolo, la locul ei? ...

http: //agapianus. wordpress. com

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 54
Opțiuni