Interfața site-ului a fost îmbunătățită și mai sus vedeți săgeți care indică unde se află acum fiecare element principal de navigare și căutare.

Păcatul care înşeală Geneza. 3: 1-24 „păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti.”
Autor: Ardelean Viorel  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de ardelenlogos in 04/05/2019
    12345678910 0/10 X

 

1). Cartea Geneza[1] este o carte a începuturilor şi încă de la început este folosit cuvântul „ bereşit”,  care înseamnă la început. Cuvântul este potrivit  pentru că multe  lucruri care au început acolo cum ar fi „începutul lumii şi al creaţiei, (Geneza 1:1- 25), începutul fiinţei umane, bărbat şi femeia plus căsătoria (Geneza 1:26,2:18-25),   începutul păcatului (Geneza 3:1-7), începutul promisiunii răscumpărării (Geneza 3:8-24),   începutul vieţii de familie (Geneza 4:1-15), începutul civilizaţiei umane (Geneza 4:16,9:29),   începutul naţiunii (Geneza 10:11),   începutul naţiunii alese (Geneza 12:1)”. Autorul Genezei[2]a fost Moise, iar prin educaţia primită de el la curtea lui Faraon, el a fost capabil să scrie şi să citească (Exod 24:4, Deuteronom 31:9, etc.). Istoria Creaţiei provine direct de la Dumnezeu, (Exod 33:11; Deuteronom 34:10),   iar ce a scris despre familii şi genealogii, au folosit  calea orală, iar Moise a consemnat ce a fost primit din generaţiile trecute. Tema Cărţi ne prezintă începuturile, dezvoltă scopul acestora şi narează începutul istoria omenirii. Atunci când se face referire la creaţie, se presupune un Creator care este Dumnezeu revelat în Scriptură. În Geneza 3:15, avem protoevanghelia, promisiunea lui Dumnezeu privind mântuirea omului, dar şi în Geneza 49:10  este prezisă şi faptul că cel care răscumpără va fi un om născut dintr-o femeie (Gen 3:15). Mesajul cărţi[3] ne prezintă puterea Domnului,   planul lui Dumnezeu cu privire la mântuirea în ciuda eşecului, neascultării şi neputinţei omului de a-şi salva sufletul. Simbolismele   se referă la persoana lui Adam care este antetipul lui Hristos, Adam este exponentul rasei umane ce a căzut în păcat pe când Hristos este primul dintre cei mântuiţi[4]. Moartea a intrat în lume prin Adam, iar mântuirea a venit prin al doilea Adam, adică Isus Hristos. Adam cade în ispită pe când Hristos învinge ispita în condiţii mult mai nefavorabile ( Romani 5:19). Adam a fost făcut un suflet viu (Geneza 2:7), dar a murit fizic şi spiritual, pe când Isus este acela care  dă viaţă (1Corinteni 4:15), Adam era făcut din ţărână pe când Isus Hristos  este om și divin în același timp El era  este și va fi în cer. Alte simbolisme sunt „jertfirea lui Isac”, muntele Moria, mielul de jertfă, credinţa în învierea morţilor şi găsim o serie de simbolisme şi în viaţa lui Iosif. Pentateuhul[5]sau legea lui Moise care cuprinde cinci cărţi şi de aici avem numele ebraic „Huma „(cinci”) sau hamia hume Tora “cinci cãrţi ale Torei”, iar cuvântul grecesc folosit este  pentateuhos. Ele au fost mai târziu numite Genesis, Exodos, Levitikon, Arithmoi, Deuteronomion, care sunt titluri elaborate, iar în ebraică numele lor sunt primele cuvinte din cartea Genezei. În poporul Israel Sefer Tora a devenit o valoare sacră și era citită în fața întregului popor, ca de exemplu în timpul reformei lui Iosia.   Pentateuhul  cuprinde istoria lui Israel de la origini până la  Moise. Ca și scop principal Pentateuhul a avut și rolul  de  nara cum a început creaţia, cum a fost făcut omul, căderea în păcat, alegerea unui popor a  lui Dumnezeu şi cum a fost scos poporul Israel din Egipt, cum s-a dat Legea de la Sinai și cum a ajuns poporul în țara făgăduită. Pentateuhul a primit numele și de Hexateuh (șase cãrți) prin argumentata faptului că Pentateuhul se  referă la moștenirea canaanului, pregătirea pentru a intra în țară, iar pentru acest lucru trebuia adăugată și carte lui Iosua.”Pentateuhul începe cu facerea lumii, relatează descinderea descendenței lui Abraham într-un popor, eliberarea acestui popor evreu din Egipt și rătăcirea lui prin deșert și se încheie cu moartea lui Moise în ajunul pătrunderii israeliților spre pământul Făgăduit”. Evreii prin tradiție respectă în mod deosebit și prețuiesc Pentateuhul atât pentru relatarea istorică cât și pentru valoare literală. Textul este copiat cu grijă iar dacă există o literă în plus sau în minus manuscrisul nu mai este valabil, iar dacă un cuvânt nu are sens de vină este neștința omului și nu o greșeală din Tora afirmație făcută de învățători rabinii ce aveau foarte mare  grijă de acest aspect. Adunate împreună cărţile din Vechiul Testament  formează Numele cărţi [6]şi  se numeşte LXX, care este o traducere a Vechiului Testament în limba greacă între anii 285 şi 247  î. Hr, realizată de 72 de preoţi, (de aici numele cărţii),   câte 6 preoţi din toate cele 12 triburi a lui Israel. Şi Isus Hristos, şi Pavel citează din acesta traducere  dândui credit şi valabilitate. Ea a fost tradusă în Alexandria la porunca lui Ptolemeu Philadelphus. Unul din scopurile cărţii este şi acela de a prezenta genealogiile, Adam a fost creat, dar i s-au născut fii şi fiice. Astfel avem  urmașii lui Adam (Gen. 6:10-32)  urmaşii lui Noe  (Gen. 11:10-26),   urmaşii fiilor lui Sem (Gen. 11:27-32), urmaşii lui Terah (Gen. 25:12-18), urmaşii lui Ismael” şi aşa mai departe. De asemenea în ce priveşte Creaţia Tablele  babiloniene încep relatarea creaţiei din haos pe când Biblia prezintă crearea  universul din nimic şi este perfect (Gen 1:31) de asemenea în Tablele babiloniene se susţine faptul că corpurile cereşti sun dumnezei, exista o credinţă politeistă,   zeitățile sunt caracterizate prin aspect pueril şi grotesc, pe când Biblia susţine faptul că corpurile cereşti sunt materie şi există un Dumnezeu măreţ care  a poruncit, a făcut  şi a vorbit, creând universul.   Enumerăm evenimente şi nume importante din cartea Genezei cum ar fi  Creaţia,   Căderea, Potopul, Turnul  Babel,   Avram, Isaaac, Iacob,   Iosiv.    Conţinutul cărţii[7] ne comunică informaţii despre cum a început lumea, într-o formă concentrică, la început foarte comprimată, ca pe parcurs să primim tot mai multe detalii, iar răspunsul cosmogonic ne dă răspuns la întrebările pe care şi le pune fiinţa umană, de unde vin, cine sunt, ce anume este lumea în care ne-am născut, care este raţiunea existenţei speciei umane şi care este destinul nostru. Geneza   este şi o carte istorică şi se poate împărţii în mai multe feluri.   Ea cuprinde protoistoria omenirii în două secţiuni distincte ca evenimente dinainte de cădere (Geneza 1:1 până la Geneza 3:24) şi întâmplări după căderea omului în păcat de la Geneza 4; 1 până  la Apocalipsa. O altă împărţire este Creaţie Cădere şi Răscumpărare, sau cele şapte dispensaţii.   Biblia este o carte care se ocupă în primul rând de salvarea sufletului omului, dar cuprinde şi aspecte tangenţiale. Celelalte cărţi din Biblie nu se pot ignora fiindcă prezintă procesul de mântuirea a oamenilor. Prin cele opt legăminte divine Dumnezeu îşi arată disponibilitatea să refacă un echilibrul dreptăţii. „Iată însă o listă completă a tuturor celor 8 Legăminte divine majore. : (1) Legământul Edenic (Gen. 2:16), (2) Legământul  Adamic (Gen. 3:15), (3) Legământul cu Noe (Gen. 9:16), (4) Legământul Avraamic (Gen. 12:2), (5) Legământul Mozaic  (Exod 20:1-17), (6) Legământul Palestinian (Deut. 30:3), (7) Legământul Davidic (2 Sam. 7:16) şi (8) Legământul  cel Nou (Evrei 8:8,1Cor. 11:23-25)”.   Revelaţia lui Dumnezeu în istorie este progresivă, prin Revelaţia Generala şi Revelaţia Specială în Hristos, şi în Biblie. De asemenea Dumnezeu  deşi este Infinit şi Perfect, el nu poartă neapărat un nume, totuşi permite oamenilor să vorbească despre El în termeni umani cuvinte numite antropomorfisme. Se pot prezenta câteva din Numele lui Dumnezeu ca YHWH – Iehova, Elohim, Adonai, ca nume  de bază, dar şi nume compuse ca „El-Elion,   Dumnezeul Cel Prea înalt (Gen. 14:19), Iehova Elohim, Domnul Dumnezeu (Gen 15:7),   El-Roi, Dumnezeul care mă vede (Gen. 16:13), Iehova-Iire, Domnul va purta de grijă  (Gen. 22:14) El-Elohe-Israel, Domnul este Dumnezeul lui Israel (Gen. 33:20)” etc.   Lui Moise Dumnezeu i se prezintă sub forma de Eu sunt, Eu sunt cel ce sunt (Exod 3:11-15). Numele lui Dumnezeu fiind format numai din consoane YHWH, nume sacru şi greu de pronunţat,   a fost înlocuit de multe ori cu Domnul. Numele lui Dumnezeu de obicei se pronunţă Yahweh, iar astăzi ca Iehova care înseamnă „Stăpân" sau „Domn". Prin Faptul că Dumnezeu  la început Dumnezeu a făcut „Cerurile şi pământul, se neagă Ateismul  Politeismul, Fatalismul, Evoluţionismul, Panteismul, Materialismul, sau alte forme aberante de necredinţă. Locul Genezei în Biblie. Cartea Genezei este o introducere, un prolog în drama mântuirii începând de  la Avram (Geneza 12), şi se termină cu epilogul din Apocalipsa. Prologul are a caracteristică universală, cu privire creaţie (Geneza 1), iar de la un păcat particular, ce înseamnă  răzvrătirea omului faţă de Dumnezeu (Geneza 2-3), păcatul devine universal (Geneza 4 ), şi este pedepsit prin potop (Geneza 6-9), dar şi după Potop omul se întoarce la natura sa păcătoasă, dar totuși rămâne o rămăşiţă prin care neamul omenesc şi-a continuat viaţa pentru a duce la îndeplinire planul lui Dumnezeu cu privire la mântuirea rasei umane.   Vizavi de păcat Dumnezeu îşi arată Harul Său pentru că Adam şi Eva au fost izgoniţi dar nu nimiciţi, Cain a fost alungat, dar şi însemnat (Geneza 4), iar după Turnul Babel oamenii se împrăştie pe faţa pământului. Ca răspuns la  păcat Dumnezeu îl alege pe Avram, din care va rezulta un popor al Domnului care va aduce pe scena istoriei pe Mesia Unsul Hristosul, care va mântui lumea de păcate. Geneza are şi un aspect teologic în sensul  că semnificaţia teologică este mult mai importantă, Geneza „vorbeşte despre păcat judecată, izbăvire şi o viaţă nouă”, iar semnificaţia teologică poate fi înţeleasă. În altă ordine de idei Pentateuhul[8]conține primele cinci cărți din Vechiul Testament (Geneza, Exod, Levitic, Numeri, Deuteronom), scrise de Moise și este partea ce mai importantă din Canonul evreilor. Ea este denumită de către evrei și (seper hattora, Cartea Legii)  sau  „hattora" - Legea”, care la originea cuvântului înseamnă și  învățătură sau instrucție. În greacă Pentateuhul ( pentateuchos,   are cinci volume), este  știut și cunoscut și ca ”cele cincimi ale Legii”.   Secole întregi[9] iudeii și creștinii  au acceptat autorul Pentateuhului ca fiind scris de Moise.   ”Ben – Sira (Eclesiasticul 24:23), Filon în ” Viața lui Moise”3:39, Jhosepus ( Ant 4.326), Mișna (Pirqe Abăth 1.1) și Talmudul ( Baba Bathra 14 b)”, susțin acest lucru. Discuțiile asupra autorului și unității Pentateuhului apar abia  mai târziu în istorie.   În Vechiul Testament[10]referințele la Pentateuh se face sub alte forme în cartea Cronicilor care folosește alte nume  ca și ”Legea (Ezra 10:3, Nemia 8:2,   etc), cartea Legii (Ezra 7:10, Neemia 8:3), cartea Legii lui Moise (Neemia 13:1), Legea lui Moise, slujitorul lui Dumnezeu (Daniel 9:11,   Maleahi 4:4)”. Nu știm exact dacă aceste referințe se aplică la întreg Pentateuhul sau la o parte din el, dar acest lucru este mai puțin important fiindcă Pentateuhul exista. În Noul Testament aveam aceleași nume similare pentru Pentateuh, care este un cuvânt mai actul, ca și  ”Cartea Legii (Galateni 3:10); cartea lui Moise (Marcu 12:26), Legea (Matei 12:5; Luca 16:16, Ioan 7:19), Legea lui Moise (Luca 2:22,   Ioan 7:23), Legea Domnului (Luca 2:23-24)”, iar felul în care este prezenta Pentateuhul în Vechiul Testament cât și în Noul Testament ne arată că autorul lui a fost atât Dumnezeu cât și omul.   De asemenea autoritatea lui Dumnezeu și Legea Lui ne sunt prezentate într-o Carte, numită astăzi Biblia. Cuvântul ”Iată-mă- (hinneni)” este folosit în special ca răspuns atunci când Dumnezeu cheamă pe oameni, iar în Biblie avem numeroase cazuri de genul acesta. Cel mai important aspect al Pentateuhului din perspectiva evreilor în afară de creație, este actul prin care Dumnezeu scoate poporul Israel din Egipt prin care Dumnezeu se descopere ca și Domn și Suveran peste istorie, rolul pe care îl are poporul evreu în istorie și se descopere ca un Dumnezeu care izbăvește și mântuie. Poporul Israel are întipărit în minte această acțiune a lui Dumnezeu, denumit mai târziu și sărbătorit ca și  Sărbătoarea Paștelui. Astfel prin Moise  poporul evreu și-a reevaluat tradițiile și promisiunile făcute de Dumnezeu lui Avram Isac și Iacob, care a fost într-un anume fel începutul Relevației Divine, ce culminează cu eliberarea din robia Egiptului, formare iudeilor ca  și popor și Legământul Mozaic pe care Dumnezeu îl face cu poporul la muntele Sinai prin cele 10 porunci și încă 613 date prin Moise, cu privire la legi ceremoniale, civile și de igienă pe care poporul trebuia să le respecte având și o structură legalistă (cărțile  Exod Numeri, Deuronom și Levetic). Noi considerăm că Pentateuhul este complet, iar religia poporul Israel se dezvoltă sub aspectul ei ceremonial dar și o înțelegere mai completă a lui Dumnezeu pornind de la Animism și Politeism la Monoteismul etic din vremea prorocilor secolul al - VII – lea B. C, până la conceptul de Domn Suveran din Isaia 40 (cam 700 de ani B. C.) și mai departe până în Noul Testament. Prin Pentateuh[11] poporului Israel i se oferă și etiologia vieți în plan material, dar mai ales spiritual. Ordinea în care evreii îl cunosc pe Dumnezeu este importantă începând de la Domn care izbăvește la Dumnezeu Creatorul și Suținătorul universului dar și conducătorul istoriei. De aici până la înțelegerea Harului lui Dumnezeu (în Vechiul Testament cuvântul folosit este milă și îndurare ”heșed”) nu a mai fost decât un pas dar foarte important. Pentateuhul are un conținut bogat și unitar, consemnează Revelația lui Dumnezeu în istorie, faptele Lui, dar și conducerea Lui Suverană. De asemenea în vechiul Testament avem răspunsul evreilor la cerințele lui Dumnezeu și Legământul Mozaic dintre Dumnezeu și evrei, dar și incapacitatea evreilor  de a răspunde în mod pozitiv la exigența  unui Dumnezeu iubitor. Răspunsul negativ al evreilor este în contrast cu sfințenia și dragostea lui Dumnezeu, fapt care arată incapacitatea omului de a se mântui singur. În mod foarte comprimat se poate face afirmația cu privire la Sfânta Treime faptul că  Dumnezeu creează, alege și cheamă, Fiul răscumpără, Iar Duhul Sfânt are rol de sfințire în viața credinciosului, printre alte lucrări pe care le face. Este un lucru deosebit ca un om atunci când este chemat de Dumnezeu să răspundă cu rapiditate punctualitate și cu promtitudine, care este o însușire ce ține de caracter cu formula Iată – mă – ” hinnen”. Noi de cele mai multe ori inversăm rolurile și apelăm la  Dumnezeu prin rugăciunile noastre dar în necaz, dar atitudinea noastră trebuie să fie  roagă-te, crezi și așteaptă, iar atunci când Dumnezeu cheamă omul la o lucrarea, este minunat să înțelegem chemare Lui și să fim gata în a ne implica în  lucrarea Sa. În Biblia avem exemple de oameni care au fost gată să răspundă chemării lui Dumnezeu, când oamenii au fost chemați  de alți oameni, sau când sunt chemați de Duhul Sfânt în lucrare,   dar cel mai important este faptul că Fiul a fost gata să răspundă prin această formulă Iată – mă:   Evrei 10:7  Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!”. Este potrivit să cunoaștem într-o oarecare măsură și persoanele care au fost gata să răspundă chemării lui Dumnezeu aflate în Biblie. Aplicaţia practică[12], este deosebită în sensul că Geneza ne indică existenţa din eternitate a lui Dumnezeu, şi faptul că a creat lumea şi pe om. Autorul nu apără ci afirmă existenţa lui Dumnezeu, iar toţi oamenii indiferent de cultură, naţionalitatea, limbă, timp istoric, sau alte elemente în care trăiesc, sunt responsabili în faţa Creatorului. Datorită păcatului din Geneza capitolul trei, suntem separaţi de Dumnezeu, dar dintr-o naţiune numită Israel Dumnezeu prin Hristos îşi duce planul de mântuire a tuturor oamenilor care este pus la dispoziţia întregii omeniri. Ne putem încrede într-un Dumnezeu care a creat Universul, cerul şi pământul, ca va avea grijă de noi şi  avem nenumărate exemple în Biblie. Dumnezeu lucrează spre binele nostru. Romani 8:28  „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce Sunt chemaţi după planul Său”. Acest lucru înseamnă încrederea credinciosului în Dumnezeu și în Isus Hristos.

 

2). Căderea. Dumnezeu a creat universul pământul şi pe om       ca şi coronă creaţiei. Geneza 1:26  Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.” Omul a fost aşezat în Grădina Eden ca să o lucreze şi să o păzească dar urmează dezastrul neascultării omului de Dumnezeu. . Geneza 3:1  Şarpele era mai şiret decât toate fiarele câmpului pe care le fãcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: „Oare a zis Dumnezeu cu adevãrat: „Sã nu mâncaţi din toţi pomii din grãdinã?” Din acest moment începe drama umanităţii, de 6000 de ani încoace şi încă nu s-a terminat. În Geneza găsim explicaţia divină cu privire la căderea umanităţii în păcat, neputinţa omului de a se reabilita singur, efectele păcatului şi fuga omului de Dumnezeu[13]plus  atitudinea lui Dumnezeu faţă de omul sau naţiunea căzută în păcat. De asemenea  este prezentată drama omenirii care încercă să ascundă păcatul personal, sau naţional,   dar găsim şi Harul lui Dumnezeu care dă soluţia pentru păcat care este Isus Cristos, promisiunea din  Geneza 3:15  „Vrăşmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi călcâiul.”  Căderea omului în păcat[14] din Geneza cap 3, s-a produs datorită neascultării omului faţă de Dumnezeu,   dar şi înşelăciunii „veţi fi ca Dumnezeu”  prin care au pus la îndoială Cuvântul lui Dumnezeu „În acest prim păcat este prezentă esenţa oricărui păcat, după ce a fost ispitit să pună la îndoială Cuvântul lui Dumnezeu „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat... ? ,” omul este condus la necredinţă „Nu vei muri" şi apoi la neascultare ei „au mâncat”. Păcatul este o răzvrătire împotriva lui Dumnezeu, iar ca şi consecinţă, apare aspectul vinovăţiei, Adam şi Eva se ascund de Dumnezeu şi se despart de El în plus apare blestemul care se răsfrânge asupra celor implicaţi Adam şi Eva, Şarpele dar şi pământul.   Diavolul[15]a întins o cursă omului pentru ca să strice lucrarea lui Dumnezeu. Aici în momentul ispitirii lui Adam şi Eva se ridică o serie de întrebări,”De ce Ispitire”. Unul din răspunsuri este că ispitirea nu poate aduce omul  decât la maturizare şi dezvoltare spirituală, sau la cădere şi distrugere. Omul nu a fost creat robot, ci fiinţă liberă responsabilă de gând, acţiune şi faptă,   a primit porunci de la Dumnezeu şi trebuia să se supună lui Dumnezeu. O altă întrebare  este de ce Dumnezeu a pus acolo doi pomi interzişi, iar răspunsul este că omul era o fiinţă creată care trebuia în permanenţă să conştientizeze acest lucru. Mai erau şi alţi pomi în grădină din care omul putea să mănânce. Deci omul a fost responsabil de alegerea lui şi a căzut în neascultare, a fost blestemat dar  a antrenat şi întreaga rasă umană Geneza 5:3  La vârsta de o sută treizeci de ani, Adam a născut un fiu după chipul şi asemănarea lui şi i-a pus numele Set. Un personaj malefic intră în Grădina Edenului, sau era deja acolo, sub formă de Şarpe, iar nu ştim decât faptul că Dumnezeu a îngăduit  ca prima pereche de oameni să fie ispitiţi. Şi în timpul lui Pavel şi astăzi,   Satana poate îmbrăca mai multe forme „Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină.” Imagini despre Satana[16] le găsim în cartea lui Isaia 14 şi Ezechiel 28.   În continuare   Satana o atacă pe Eva. Gen 3:2-3 „Femeia a răspuns şarpelui: Putem să mâncăm din rodul  tuturor pomilor din grădină. Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: Să nu mâncaţi din el, şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi”.   Satana s-a apropiat de femei, care nu a primit direct porunca de la Dumnezeu, dar  o ştia de la Adam. Femeia este mai deschisă la dialog şi comunică mai uşor ca şi bărbaţii. „Chiar şi astăzi femeile sunt primele care au disponibilitatea spre orice mişcare religioasă. Multe din mişcările religioase au femei ca fondatori”, apropo de mişcarea feministă care ia amploare. Satana a fost foarte subtil şi începe cu a semăna îndoială în inima femeii. “Chiar a zis Dumnezeu să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină?” şi îi trezeşte curiozitate. Legea[17] divină, primul Legământ dat părinţilor noştri a fost călcat de Adam şi Eva şi mai târziu de poporul ales (Osea 6:7) şi au căzut  într-o stare de păcat şi mizerie spirituală. Deşi Eva[18] îi răspunde Şarpelui, Satana continuă atacul  Gen. : 4-5 „Atunci şarpele  a zis femeii: Hotărât, că nu veţi muri: dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii, şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul”.   Satana pune la îndoială dragostea lui Dumnezeu faţă de om  divinitatea, neprihănirea şi sfinţenia lui Dumnezeu. Astfel Satan înlocuieşte cuvintele lui Dumnezeu cu cuvintele sale. Credinţa duce la ascultare de Dumnezeu dar necredinţa duce la neascultare şi dezastru spiritual. Romani 10:10  Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire, ori Romani 11:30  După cum voi odinioară n-aţi ascultat de Dumnezeu, şi după cum prin neascultarea lor aţi căpătat îndurare acum. Inima lui Adam şi Eva, s-a întors de la Dumnezeu spre ei înşişi şi au vrut să fie ca şi El, fapt imposibil şi au călcat porunca dată de Domnul.   v. 6 Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit, şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui, şi a mâncat; a dat şi bărbatului ei, care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el. Diavolul se adresează simţurilor umane  “Pomul era bun de mâncat”, factorul psihologic „pomul era plăcut de privit”, iar apoi trece în dimensiunea spirituală “Pomul era de dorit să deschidă cuiva mintea.” Adam a fost ispitit în Grădina Eden, pe când Isus a fost ispitit în pustie după un post prelungit. Contrastele sunt foarte mari. Satan apelează la nevoile care ţin de trup, după 40 de zile de post, apoi la bunuri materiale, un apel la minte, iar apoi îl invită pe Isus: “Aruncă-te de pe templu!”, dar Isus îl contracarează cu Scriptura, şi Diavolul a plecat o vreme de la El. Satana foloseşte aceleaşi tactic şi astăzi şi în cele mai multe cazuri are câştig, şi aproape toţi cădem la acest examen. „Ioan scrie: “Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşenia vieţii, nu este de la Tatăl. Ci din lume.” Este vorba de textul din Prima epistolă a lui Ioan capitolul 2 versetul 16. “Pofta firii pământeşti” este tocmai prima ispită a Diavolului – pomul era bun de mâncat. Pofta ochilor – pomul era plăcut de privit. Lăudăroşenia vieţii - pomul era de dorit să deschidă cuiva mintea”. Persoanele[19]  care au păcătuit au fost părinţii omenirii  Adam şi Eva dar mai întâi a păcătuit Eva şi apoi Adam  (1 Timotei 2:13,14). Isus[20] a spus că păcatele vin din inima omului, şi acolo Satan ţinteşte cu săgeţile sale. Prin această metodă a îndepărtat lumea de Dumnezeu, Creatorul, le spune că vor cunoaşte binele şi răul, dar rezultatul a fost căderea omului în păcat şi consecinţele respective. v. 7 Atunci li s-au deschis ochii la amândoi, au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri din ele, şi nu reuşesc să facă binele. Apare complexul de vinovăţie pe care numai Dumnezeu îl poate înlătura şi să dea iertare pentru că omul a păcătuit împotriva Lui. Dar nici Adam nici Eva nu au recunoscut păcatul au încercat să-l ascundă, şi au dat vina unul pe altul. Tot aşa este şi omul religios, face ritualuri, merge la biserică şi este foarte evlavios dar nu se simte vinovat. Omul a fost ispitit să se îndoiască de Dumnezeu prin metodele amintite mai sus. Satana lucră din exterior spre inima imului, iar în contrast Dumnezeu începe din interior cu inima omului. „Creştinismul nu este o religie, Creştinismul este Cristos”, cu tot ce presupune acest lucru, adică Naşterea,   învăţăturile Sale, lucrările Lui, Jertfa de pe Calvar, Învierea şi Înălţarea la cer în postura de Mare Preot care face o slujbă de împăcare sus în cer. În discuţia dintre Isus şi Nicodim se arată necesitatea Naşterii din Nou. Şi fariseii erau foarte religioşi şi mândrii de ce anume făceau, dar aveau o inimă murdară. Această stare este o practică contemporană şi oamenii fac toate lucrurile, exerciţii religioase, dar nu mărturisesc păcatul din inima lor. Din[21] acel moment omul a deveni o fiinţă creată stricată, depravată şi, coruptă, omul a încetat să mai fie om şi să trăiască spre gloria lui Dumnezeu. Chipul lui Dumnezeu în om Ymago Dey, a avut capacitatea de a avea părtăşie cu Creatorul dar a pierdut  acestă însuşire.  Ne întoarcem[22] în Geneza 3:8,4:9, care este foarte important pentru istoria omenirii, înşelaţi de Diavol, Adam şi Eva au călcat porunca lui Dumnezeu, iar relaţia cu Dumnezeu s-a schimbat în mod radical. Geneza 3:8  Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu, care umbla prin grădină în răcoarea zilei: şi omul şi nevasta lui s-au ascuns de Faţa Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină. 9  Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om şi i-a zis: „Unde eşti?”.   Adam este un om pierdut şi Dumnezeu este acela care îl caută pe Adam, dar el se disculpă  10  El a răspuns: „Ţi-am auzit glasul în grădină; şi mi-a fost frică, pentru că eram gol şi m-am ascuns.” 11  Şi Domnul Dumnezeu a zis: „Cine ţi-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănânci?”. Adam nu-şi mărturiseşte păcatul dă vina pe femeie  şi o face responsabilă pe Eva.   v. 13 Şi Domnul Dumnezeu a zis femeii: ”Ce ai făcut?” Femeia a răspuns: „Şarpele  m-a amăgit, şi am mâncat din pom.” Femeia face la fel şi dă vina pe Şarpe, este un cerc vicios,   aşa cum în societatea modernă de astăzi nu mai sunt vinovaţi ci victime, care au nevoie de milă şi compasiune, dar nu de pocăinţă. „În această situaţie, atitudinea lui Dumnezeu este promptă” v. 14 Domnul Dumnezeu a zis şarpelui: Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti între toate vitele şi între toate fiarele de pe câmp; în toate zilele vieţii tale să te târăşti pe pântece, şi să mănânci ţărână. Acestă judecată a Şarpelui are efecte ample, intense şi pline de gravitate pentru umanitate. Dar urmează versetul în care este cu privire le Venirea lui Isus Cristos ca şi Mântuitor v. 15 Vrăjmăşie  voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.” Accentul este pus pe victoria finală a lui Dumnezeu, pe faptul că va fi o perioadă lungă de luptă, dar şi că va fi o închinare falsă ce va curge în istorie alături de adevărata închinare ( Geneza 3 : 15. b). În  capitolul 4 din Geneza[23] se conturează istoria omenirii, apar efectele păcatului (Cain şi Abel, dar prinde formă şi planul de mântuire al omului prin alegerea lui Avram. Dacă ne întoarcem puţin în Geneza v. 18 Cain s-a împreunat cu nevastă-sa: ea a rămas însărcinată şi  născut pe Enoh. El a început apoi să zidească o cetate şi apus numele acestei cetăţi numele fiului său Enoh. „ De atunci încoace oameni fac la fel, construiesc străzi, oraşe si apoi le dau numele lor sau a celor iubiţi. Chiar şi în creştinism ceea ce priveşte misiunile şi lucrările creştine avem organizaţii, misiuni, şcoli care poartă numele unor persoane. Oamenilor le place să facă aceasta fie că sun creştini sau fac parte din ordinul lui Cain. Dar ceea ce avem aici este începutul urbanizării. Cain construieşte un oraş şi-i pune numele fiului său. Oraşele au devenit una din cele mai mari probleme ale omenirii. Cu toate că cei mai mulţi anunţă o moarte a oraşelor   oamenii aleargă tot mai mult către acestea „ . Deşi[24] omul a căzut în păcat, au rămas urme ale Chipului lui Dumnezeu în el, astfel omul  face căutări ştiinţifice, dezvoltă cultura, face artă etc, dar pe de altă parte el este veşnic nemulţumit, o dovadă al caracterului pervers din inima omului. Din istorie ştim că progresul au adus mai mult rău decât bine. Omul este animat de sentimente egoiste nu iubeşte oamenii, nici pe Dumnezeu şi chipul lui Satan este în imprimat în el din cauza căderii omul cunoaşte binele şi răul, dar nu are puterea să facă binele. Căderea  primilor oameni în păcat au avut efecte psihologice descris în cartea Romani cap 1:18 şi mai departe în care se arată că oamenii chiar dacă sunt păcătoşi refuză adevărul cu răutate. Faptul că suntem creaturile Lui, ordinea din univers, conştiinţa noastră este o problemă de recunoaştere şi refuz ( Psalmul 19:1-19…). Condamnarea omului este că iubeşte întunericul, iar nerecunoştinţa l-a adus  la mândrie intelectuală, zadarnică. Romani 1:21  fiindcă, cu toate că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. Oamenii se cred înţelepţi dar Biblia spune că sunt nebuni. Depărtarea omului de Dumnezeu, nu îl face mai puţin religios, iar căutarea devine fără sens şi degradantă. Drumul pe care îl urmează este superstiţii, idolatrie răutate, vicii, rele sociale individuale  şi universale care afectează aproapele  şi naţiuni, se naşte ura şi mizerie morală prin care nu mai suntem oameni cu demnitatea de creatură a lui Dumnezeu Romani 1:25  căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin. Există o doctrină[25]  în post modernism despre cădere omului în păcat, în care se contrazice concepţia  despre om, care afirmă că specia umană s-a ridicat din ignoranţă, la culmi ale înţelegerii religioase. Dar semnificaţia omului căzut în păcat îşi regăseşte identitatea doar în relaţia cu cel care l-a  creat, Dumnezeu prin Isus Cristos şi omul primeşte un scop precis în viaţă, o cale către paradis şi părtăşia cu Dumnezeu. Există o dezvoltare istorică a evenimentul despre căderea omului în păcat şi efectele sale, Augustin la începutul secolul V contrazice erezia pelagiană, care reapare şi astăzi sub alte forme „Pelagianismul, cu proclamarea întregii capacităţi a omului, a reapărut în învăţăturile Socinianismului din secolul al 16-lea şi al 17-lea, şi continuă să existe sub masca religiei umaniste moderne”. Biserica Romano Catolică afirmă că prin cădere omul a pierdut „darul supranatural al neprihănirii originale care nu i-a aparţinut de drept fiinţei sale umane, ci a fost ceva dat de Dumnezeu în plus (donum superadditum), iar consecinţa este că, în urma Căderii, omul a rămas în starea sa naturală în care a fost creat (in puris nacuralibus), aspect care induce ideea că omul neregenerat poate contribuii la mântuirea personală (semi-pelagianism, sinergism), fiind o caracteristică  a cooncepţiei  teologice despre despre om şi Har. Biblia spune cu totul altceva. În Teologia liberală se neagă evenimentul căderii fiecare om fiind propriul Adam „În mod asemănător, anumite forme de filozofie existenţialistă modernă - care este în esenţă o respingere a obiectivismului istoric - sunt gata să folosească termenul „cădere" sau „stare de cădere" pentru a descrie starea subiectivă în care se găseşte omul în mod pesimist”. Dar în Biblia căderea este un eveniment precis, ce a avut consecinţe dezastruoase pentru întreaga omenire şi aşa se explică Întruparea lui Cristos sub aspect soterologic. Azi se aşteaptă a doua venire a lui Cristos, parousia, când lumea va fi judecată pentru veşnicie şi va începe o nouă creaţie „cerurile noi şi cu un pământ nou în care va locui neprihănirea, va fi instaurată potrivit cu scopul Imuabil, neschimbător al Dumnezeului atotputernic”  (Faptele Apostolilor 3:20… Romani 8:19.2 Petru 3:13, Apocalipsa 21-22) Prin Harul lui Dumnezeu tot ce s-a pierdut prin Adam s-a  refăcut prin Cristos.

3). Păcatul / natură şi consecinţe.  Dar ne întoarcem puţin şi vorbim despre om şi  păcat[26], aici găsim mai multe perspective cu privire la rolul fiinţei umane ca: omul ca maşină, ca animal, omul ca şi fiinţă sexuală,   ca fiinţă economică ca o marionetă a universului, ca fiinţă liberă, ca fiinţă socială şi concepţia creştină despre om, dar nu ca şi om păcătos fapt ce însemnă o negare a păcatului.   Este[27] important să ne uităm la concepţia creştină despre om în care Biblia ne spune că a fost creat după Chipul şi asemănarea lui. Geneza 1:26  Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.” Gândirea creştină este cea mai aproape de adevăr Biblia ne arată că avem preţ în ochii lui Dumnezeu. [28] Matei 10:28 - 31  Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă…… 31  Deci să nu vă temeţi; voi Sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii,   aspect prins şi de David. PsalmiI 8:4  îmi zic: „Ce este omul, ca să Te gândeşti la el? Şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă? 5  L-ai făcut cu puţin mai pe jos decât Dumnezeu, şi l-ai încununat cu slavă şi cu cinste. 6  I-ai dat stăpânire peste lucrurile mânilor Tale, toate le-ai pus sub picioarele lui,   ori şi David  recunoaşte cât de minunat este numele lui  Dumnezeu pe tot pământul. Faptul că Dumnezeu l-a creat pe om de dă câteva aspecte importante ca 1. omul fiind creat nu are o natură independentă el fiind o fiinţă contigentă şi este legat de voinţa Creatorului şi acest lucru ne arată şi motivul existenţei lui, (Să lăudăm pe Dumnezeu) este un semn al identităţii sale şi există cineva care este Superior omului. 2 Omul face parte  din creaţie este o fiinţă inteligentă şi are un început fiind creat în ziua a  şasea. 3. Omul are totuşi un loc unic în creaţie, pentru că Dumnezeu şi-a trimis Fiul ca să primim mântuire pentru că am păcătuit. 4. există o fraternitate între oameni indiferent de culoarea pielii sau alte considerente de aceia avem cele 10 porunci din Vechiul Testament şi cele 2 porunci din Noul Testament. 5. omul  nu are un loc suprem în univers, se poate face comparaţia cu îngerii, dar are Chipul lui Dumnezeu în el, fapt care îi dă o deosebită valoare. 6. omul are limitări precise şi tot ce realizează nu se datorează lui ci faptul că Dumnezeu a pus în el capacitatea de a face colibe oraşe, zgârie nori, poduri, etc. Mai sunt şi alte aspecte, care ţin de concepţia creştină despre om ca Omul trebuie tratat ca o unitate,   el este o fiinţă complexă,   Evanghelia face apel la om  ca un întreg, trup suflet şi duh nu există o parte a omului rea în sine, trupul nu este ceva rău, dar păcatul a afectat şi sufletul, şi alte aspecte. De asemenea avem universalitatea umanităţi în care sunt cuprinse toate rasele, ambele sexe sărăci sau bogaţi, cei bătrâni, cei nenăscuţi, cei necăsătoriţi. Atunci când ne referim la Chipul  lui Dumnezeu în om, Yamgo Dey[29], se poate observa câteva aspecte. El are un caracter universal, nu a fost pierdut în totalitate în urma căderii,   se prezintă  egal în toate persoanele, nu are  şi nu este corelat cu nici un factor variabil, are ca aspect cu ce este omul, nu cu ce face, omul poate să-şi îndeplinească destinul, bun sau rău, în urma alegerii, el poate interacţiona cu alţi omenii, fiind o fiinţă socială şi este liber să gândească, să mediteze, să aleagă. Ca şi exemplu îl avem pe Isus Cristos care a avut o părtăşie perfectă cu Dumnezeu, a ascultat de El chiar şi ca Jertfă de Ispăşire, a manifestat dragoste faţă de oameni, intenţia lui Dumnezeu fiind de a recrea ce s-a pierdut şi omul să creeze o relaţie de părtăşie cu El. Ca şi implicaţii, fiind făcuţi după asemănarea Lui Dumnezeu atributele transmisibile le, avem şi noi, dar la nivel uman, trebuie să ne modelăm prim credinţă şi faptă după Chipul lui Isus Cristos, şi experimentăm umanitatea cu adevărat doar atunci când avem o relaţie cu El. Munca atunci când eşti creştin nu mai e un blestem, viaţa omului este ceva sacru, de aceea este interzisă uciderea, iar posibilitatea asemănării cu Creatorul este posibilă prin Isus Cristos. Dacă ne întoarcem la momentul căderii discutăm puţin ce este Păcatul[30]. Este destul de dificil să foloseşti o terminologie pentru păcat pentru că sunt o mare varietate de cuvinte folosite în ambele Testamente care definesc păcatul.   În limba ebraică sun patru rădăcini ale cuvântului ht*,   cu derivatele respective care  redă ideea de a nu lovi ţinta (Judecători 20:16), dar  fără să aibă un sens moral. Cuvântul[31]a fost mutat şi a primit un sens religios care are ca şi sens tot ratarea ţintei care înseamnă neascultarea de Dumnezeu. Acest lucru înseamnă deja o abatere morală religioasă care indică relaţia dintre Dumnezeu şi om (Geneza 20:9). De asemenea substantivul hatat*t,   este un termen care indică jertfa pentru păcat (Levitic 4, passim), indică relaţia dintre două persoane în cazul acesta o abatere de la Cuvântul lui Dumnezeu (Exod 20:20, Osea 13:2, etc.) iar ps*, indică răzvrătire sau „revoluţie”, de asemenea însemnă şi o răstălmăcire deliberată Isaia 24:1, Plângerile 3:9).    În alte contexte religioase înseamnă săvârşirea unei nelegiuri (Daniel 9:5,2 Samuel 24:17) folosind cuvântul  avon,   care subliniază comiterea unui rău în mod voit (Geneza 44:16, Ieremia 2:22), dar şi la consecinţe ale păcatului (Geneza 4:13, Isaia 53:11).   Există şi alte cuvinte ca sagah care însemnă greşeală,    sau rasa, comiterea unui rău (2 Samuel 22:22, Neemia 9:33) şi amal, ce indică o pagubă făcută altei persoane (Proverbe 24:2, Habacuc 1:13). În Noul Testament principalul termen pentru „păcat este hamartia (şi derivatele lui), , cu înţelesul de a greşii, a rata ţinta, în contextul religios este echivalent cu încălcarea Legii lui Dumnezeu (Ioan 8:46, Iacov 1:15,1 Ioan 1:8). Pavel personifică păcatul în Romani 5 şi 8, în care îl prezintă ca şi un principiu care guvernează viaţa omului (Romani 5:1,6:12,7:17,8:2). În greacă avem termenul de paraptoma, cu sensul de eroare. Noul Testament dă o semnificaţie puternică cu sensul de nelegiure sau călcarea Legii (Efeseni 2:1, Matei 6:14…). Mai avem cuvinte ca parabasis  cu înţeles similar, „călcare de lege", „a trece dincolo de norma acceptată" (Romani 4:15, Evrei 2:2).  Asebeia este probabil cel mai profund termen pe care NT îl foloseşte pentru păcat şi este traducerea curentă în LXX a termenului, care înseamnă absenţa evlaviei, (Romani 1:18,2 Timotei 2:16), Alţi termeni sunt anomia, fărădelege, ce înseamnă un dispreţ faţă de lege (Matei 7:23,2 Corinteni 6:14), kakia şi poneriasunt care exprimă depravarea morală şi spirituală (Faptele Apostolilor 8:22, Romani 1:29, Efeseni 6:12), alt cuvânt indică asocierea termenului poneria cu Satan, cel rău,  ho poneros (Matei 13:19,1Ioan 3:12).  Adikia, cuvânt clasic pentru un rău făcut aproapelui, tradus şi prin „nedreptate" (Romani 9:14), „strâmbătate" (Ioan 7:18), „nelegiuire" (Romani 2:8), „fărădelege" (2 Timotei 2:19), apare şi termenul enochos, un termen juridic ce înseamnă „vină" (Marcu 3:29,1Corinteni 11:27), şi opheilema, „datorie" (Matei 6:12). Păcatul este indiferetn de denumire îndreptata împotriva lui Dumnezeu ( Psalmul 51:4, Romani 8:7). El este o încălcare a ceea ce cere Dumnezeu şi în esenţa lui este o contrazicere a lui Dumnezeu. Deci nu se poate afirma neştiinţa omului cu privire la păcat. Dacă ne uităm la natura păcatului[32]  se pot enumera senzualitatea, care sunt faptele cărnii luat literal, Galateni 5:19 „ …. şi Sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrînarea, 20  închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, desbinările, certurile de partide, 21  pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. egoismul,   care  este o  atenție exagerată față de sine însuși, manifestată prin căutarea satisfacerii exclusive a intereselor și a plăcerilor personale (în detrimentul celorlalți şi înlocuirea lui Dumnezeu, cu altceva. Exodul 20:3  „Să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine”,   iar dumnezeii de azi sun banul sexul şi puterea, dar mai există şi alte forme de necredinţă,    iar ca şi Consecinţele Păcatului[33],   ele sunt multiple cel mai grav este că umanitatea căzut în dizgraţia divină care este legată de mânia divină şi omul s-a temut de Dumnezeu, se ascunde şi aşteptă  revărsarea ei. Romani 1:18  mânia lui Dumnezeu se descopere din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuri a oamenilor, care înăduşe adevărul în nelegiuirea lor. Ea s-a abătut asupra lui Adam şi Eva peste  Şarpe şi peste pământ, prin blestem.   O altă consecinţă este vina, care vine din conştiinţa noastră şi este de natură juridică. Ezechiel 5:6  Dar el s-a răzvrătit împotriva legilor şi poruncilor Mele, şi s-a făcut mai vinovat decât neamurile şi ţările de primprejur; căci a nesocotit legile Mele, n-a urmat poruncile Mele. În urma căderii în păcat ne aşteaptă moartea fizică, ne întoarcem în ţărână, Geneza 3: 19  În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce. ” dar mai grav moartea spirituală  care este deosebită prin faptul că suntem despărţiţi de Dumnezeu, Romani 6:23  Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru,   iar dacă nu ne refacem relaţia cu Dumnezeu  prin Cristos, pe acest pământ urmează Iadul ca şi moarte şi pedeapsă eternă. Apocalipsa 20:15  Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc. Enumerăm efecte  care se produc asupra păcătosului, ca înrobirea, Ioan 8:34  „Adevărat, adevărat, vă spun” le-a răspuns Isus „că, oricine trăieşte în păcat, este rob al păcatului, fuga de realitate, oameni refuză să se  gândească la moarte deşi judecata este ceva real. Evrei 9:27  Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata, negarea păcatului, Ieremia 8:6  „Căci Eu Sunt cu luare aminte, şi aud că ei nu vorbesc cum ar trebui; nici unul nu se căieşte de răutatea lui, şi nu zice: „Ce am făcut?”, insensibilitatea, 1 Ioan 3:17  „Dar cine are bogăţiile lumii acesteia, şi vede pe fratele său în nevoie, şi îşi închide inima faţă de el, cum rămâne în el dragostea de Dumnezeu?”, egocentrismul,   ce este o concepție filozofică și etică ceva real ce considera individul „eul” ca centru al întregii lumi şi  neastâmpărul.   Isaia 57:21  „Cei răi n-au pace” zice Dumnezeul meu. Efectele se răsfrâng şi asupra celorlalţi  oameni sub aspectul competiţiei, ceea ce înseamnă şi rivalitate incapacitatea de a simţi unii cu alţii, Filipeni 2:3  Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai presus de el însuş. 4  Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora, respingerea autorităţii, umane sau divine Isaia 1:2  Ascultaţi, ceruri, şi ia aminte, pământule, căci Domnul vorbeşte: „Am hrănit şi am crescut nişte copii, dar ei s-au răsculat împotriva Mea, şi  incapacitatea de a iubi, ce afectează relaţia noastră cu  semeni  şi cu Dumnezeu. Sub alte forme[34] căderea omului în păcat, a afectat omenirea prin intrarea răului în lume şi moartea fizică şi trupească a afectat întreaga umanitate şi destinul ei (Romani 5.12). Efectele căderii  au fost că omenirea s-a separat de Dumnezeu, părtăşia cu El a fost întreruptă (Genesa 3:8-10), şi nu mai poate fi restaurată decât prin Cristos (2 Corinteni 5:21) din pricina căderii moartea a devenit o realitate pentru toată creaţia care geme (Romani 8.22, NTLR), şi aşteaptă ca Cristos să o scape de efectele ei. „Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică în Isus Hristos, Domnul nostru." (Romani 6.23) Şi mai rău, nu numai că murim, dar dacă murim fără Cristos, experimentăm moartea veșnică.” Alt efect al căderii este scopul pentru care am fost creiați, acela de al glorifica pe Dumnezeu  (Romani 11:36,1Corinteni 6:20, Psalmul 86:9). Dragostea față de Dumnezeu este esența moralități și a umaniătății, iar opusul acestora este alegerea sinelui ca bine suprem. Egoismul este esența căderii, după uni comentatori, din care rezultă toate celelalte nelegiuri săvârșite împotriva lui Dumnezeu. Ne uităm la calitățile și realizările noastre și ne minimalizăm eșecurile. Se umblă după favoruri suntem oportuni în viață, atenți la nevoile noastre, iar cele ale semenilor noștri le ignorăm 1 Ioan 3:17  Dar cine are bogăţiile lumii acesteia, şi vede pe fratele său în nevoie, şi îşi închide inima faţă de el, cum rămâne în el dragostea de Dumnezeu? Ca scop în viață ne punem pe noi în locul lui Dumnezeu  şi dovedind necredincioșia noastră. În momentul când Adam s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, el și-a atras asupra lui pedeapsa morții fizice și spirituale, care s-a răsfrânt și asupra tuturor urmașilor lui.   Pavel amintește și el acest fapt 1 Corinteni 15:22  Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos”. El mai afirmă bisericii din Corint ”dumnezeul veacului acestuia a orbit mintea necredincioșilor, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Cristos, care este chipul lui Dumnezeu" (2 Corinteni 4:4, traducere liberă). În contrast Isus afirmă că ”Eu am venit ca să fiu o lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric. " (Ioan 12:46). Scopul mântuirii este ca oamenii să se întoarcă de la întuneric la lumină, de sub puterea  Satanei la Dumnezeu (Fapte 26:18). De asemenea căderea omului în păcat a generat o stare de depravare, „însemnați cu fier roșu în însuși cugetul lor" (1 Timotei 4.2), cu o minte întunecată din punct de vedere spiritual pentru că au respins adevărul (Romani 1.21), iar o minte păcătoasă este potrivnică lui Dumnezeu. Doar prin regenerarea Duhului Sfânt și prin moartea lui Cristos pe cruce omul se poate împăca cu Dumnezeu prin Har divin


4). Revelaţia / Dumezeu se descopere ca şi Creator.   
Ideea[35]revelaţiei însemnă actul prin care se descoperă sau se face cunoscută divinitatea, iar termenul folosit este „a revela", din lat.  revelo ebr.  gala şi a celui gr.  apokalypto (subst.  apokalypsis,)”, care corespunde  cu gala din LXX şi din Noul Testament. Această idee din Biblie intenţionează să descopere un Dumnezeu Creator[36] în care ne sunt revelate „puterea, gloria, natura, şi caracterul, voinţa, calea şi planurile Lui - pe scurt, pe Sine Însuşi, pentru ca oamenii să-L cunoască” Termeni au o utilizare profană, dar aduşi în context religios primesc un caracter sacru, astfel termenii au un dublu statut. (2 Corinteni 3:13 ….). Mai există termeni  ca  apokalypto şi apokalypsis, phaneroo, a manifesta, epiphaino „a arăta" epiphaineia, „manifestare, deiknuo, „a arăta",  exegomai  (Ioan 1:18),  chrematizo, „a povăţui, a dojeni, a avertiza, substantiv, chrematismos, „răspuns al lui Dumnezeu", Romani 11:4). „Revelaţia are două puncte centrale: (1) scopurile lui Dumnezeu; (2) persoana lui Dumnezeu”.   a. Revelaţia are caracter imperativ şi normativ, cu un caracter obligatoriu cu privire la credinţa şi conduita umană. Omul nu poate fi condus de ficțiune, imaginație, invenție, închipuire, născocire, plăsmuire, cu privire la divinitate ci de credinţă şi de conformare conştientă pentru că Dumnezeu s-a descoperit suficient (Deuteronom 29:29). Dumnezeu le spune cine este El ce a făcut şi ce va face dar şi ce anume cere de la oameni.   El s-a descoperit lui Noe Avram şi Moise (Geneza 6:13-21, lui Avram Gen. 12:1,15:3-21,   17:15-21,18:17…. (prin  teofanie) lui Moise … Exod 3:7-22), ulterior a dat porunci dar şi promisiuni poporului   evreu în cadrul unui Legământ condiţionat în care omul şi naţiunea îşi au parte de responsabilitate. (Exod 20 1-26,   Deuteronom 4:13… 28 etc,   Psalmul 78:5… 149:9). Dumnezeu descopere scopurile Sale prorocilor (Amos 3:7), iar Isus Cristos le spune ucenicilor „„tot ce am auzit de la Tatăl Meu" (Ioan 15:15, Efeseni 3:3-11). Isus  le promite Duhul Sfânt, îi descopere lui Pavel „taina" planului Său etern în Cristos (Efeseni 1:9, … 3:3-11),” şi lui Ioan evenimentele viitoare (Apocalipsa 1:1). Dumnezeu le dezvălui planul de mântuire, Pavel numeşte Evanghelia  „adevărul" în contrast cu rătăcirea şi minciuna (2 Tesaloniceni 2:11-13,2 Timotei 2:18)” Aceasta este originea expresiei „adevăr revelat" folosită în teologia creştină pentru a nota ceea ce le-a spus Dumnezeu oamenilor despre Sine. b. În momentul în care Dumnezeu de descopere oamenilor îi confruntă cu Sine, pentru că revelaţia nu este doar o informare ci obligă omul la un răspuns oameni (Geneza 35:7, Exod 6:3, Numeri 12:6-8, Galateni 1:15…). Această lecţie se învăţă din teofaniile din Vechiul Testament (Exod 3:2. . 19:11-20, Ezechiel 1, etc.), fiindcă mesagerul este Dumnezeu care este autorul acestor mesaje. Centrul doctrinei revelaţiei este Biblia, prin adevărul scris, ca revelaţie divină, activitatea lui Dumnezeu, care este o comunicare dată oamenilor cu privire la El pentru ca omul să se refacă relaţia cu Creatorul „în acelaşi timp, inspiraţia au definit-o ca o împuternicire dată de Dumnezeu de a scrie totul în mod real”. ( Daniel 2:19,22, 28…, 47,7:1, etc). Mulţi teologi nu acceptă adevărul revelat ci doar faptul istoria este  că Dumnezeu  imprimă o anumită direcție de mișcare în istorie şi îi face pe oameni conştienţi de acţiunile Sale ori El cere şi are cerinţe, de la istoria răscumpărării  aşa cum este prezentat în Scriptură. Din punctul de vedere biblic Dumnezeu se descopere prin acţiunile Sale prin cuvinte în scop soteorologic „înţelepciunea care duce la mântuire" (2 Timotei 3:15,1 Corinteni 10:11,   Romani 15:4),”  ce dă lumină oamenilor în orice loc şi timp şi posibilitatea ca oamenii să discernă autoritatea Revelaţiei.   (Matei 16:17,2 Corinteni 4:6). Aceste aspecte trebuie să fie combinate deşii par contradictorii ele sunt complementare pentru a „acoperi” întregul domeniu al conceptului biblic cu privire la revelaţie cu privire la eternitatea, la puterea şi la gloria Lui (Romani 1:20,   Psalmul 19:1), bunătatea Sa faţă de oameni (Faptele Apostolilor 14:17), Legea Lui morală (Romani 2:12….), cererea Lui ca oamenii să  se închine şi să  se supună (Romani 1:21), aspect ce nu fac decât să-i lase pe oameni „fără nici o scuză" pentru „nelegiuirea şi răutatea" lor (Romani 1:18-20).” În ziua judecăţii Revelaţia este o necesitate pentru că numai Dumnezeu are puterea de a mântui şi a reface relaţia omului cu El pentru că Dumnezeu ne vorbeşte despre Lege şi Judecată, (Romani 2:14, … 1:32), nu numai de mântuire.   Omul are nevoie de o iluminare lăuntrică spirituală pentru că sunt prin natura lor căzută păcătoşi. Iudeii au avut parte de Revelaţie prin multe aspecte în primul rând Legea dată de Dumnezeu prin Moise, care ia îndreptat spre Cristos dar lu-a respins pentru că aveau un văl pe ochi şi nu au înţeles  (2 Corinteni 3:14…).   Cu aşa de multe desrcoperiri în creaţia lui Dumnezeu la judecată nici un om nu se va putea dezvinovăţi, sau să afirme că nu ştie despre un Creator. Dumnezeru se descopere ca şi salvator  În Vechiul Testament Revelaţia dată de Dumnezeu oamenilor nu este o simplă informare, ci are un conţinut, ca şi bază în cadrul religios al poporului Israel Dumnezeu a încheiat un legământ cu Avram (Geneza 17:1…), care defineşte relaţia omului cu Dumnezeu,   conţinând promisiuni dar şi obligaţii, fiind un Legământ condiţionat. Dumnezeu şi-a făcut numele cunoscut Iahve în poporul lui Israel „(Exod 3:11-15,6:2, , , prin exegeză, cf. J. A. Motyer,  The Revelation of the Divine Name, 1960) a fost o mărturie a relaţiei Sale”.   Prin Numele Său[37] El a spus tot ce reprezintă persoana Sa, puterea şi Gloria Lui. El  se angajează singur cu privire la bunăstarea poporului, având ca şi scop o relaţie cu poporul Său, binecuvintează pe Avram şi toată seminţia lui, ca mai târziu să fie binecuvântate toate neamurile pământului prin Cristos. El s-a descoperit unei colectivităţi cu un scop de răscumpărare fiind Domn şi Suveran a lui Israel şi al istoriei pentru realizarea acestei escatologii a Legământului cel Nou. Dumnezeu s-a arătat ca şi Împărat pe muntele Sinai, unde a arătat puterea salvatoare când a scos pe evrei din Egipt, a dat Lege lui Moise (Exod 19:3-8,   Exod 20:1-17,   Deuteronom 33:4….), legi care trebuiau să fie respectate (Exod 19:5,   Levitic 26:3… Deuteronom 28). Legile au fost puse în Decalog, chiar de către Dumnezeu (Exod 24:12-18,   31:18,   32:15…), iar ulterior au fost dictate (Exod 34:27… Deuteronom 31:9… Exod 24:7). Mai târziu Legea a fost atribuită lui Moise (Osea 8:12), având ca şi bază inspiraţia divină, iar preoţii au avut o responsabilitate permanentă de a învăţa poporul Legea lui  Dumnezeu, cele 10 porunci plus 613, legi  ce reglementau aspectul igienic, social şi religios. (Deuteronom 31:9… Neemia 8:1. . Hagai 2:11… Maleahi 2:7…). Revelaţia are un conţinut în  Vechiul Testament cu scop soteoriologic, astfel Dumnezeu interzice evreilor să practici vrăjitoria, farmecele, orientare şi practică pe care o aveau popoarele din Canaan, (Deuteronom 18:9 …), şi să caute călăuzire la Dumnezeu (Isaia 8:19). El le promite proroci în gura cărora va pune cuvintele Lui (Deuteronom 18:18,   Ieremia 1:9, Ezechiel 2:7, Numeri 22:35), pentru călăuzire în viaţa de credinţă. (Deuteronom 18:15…). Prorocii lui Israel aveau de îndeplini o lucrare vitală ce constă în a rosti Cuvântul lui Dumnezeu înainta împăraţilor, a poporului îndemnând la pocăinţă, dar şi ameninţând cu judecata lui Dumnezeu, pe moment dar şi sub aspect escatologic. „(Este posibil ca prorocii să mai fi avut şi rolul de prevăzători, de bărbaţi care au putut să dea răspunsuri de la Dumnezeu oamenilor care puneau întrebări specifice cu privire la călăuzire şi la viitor „(1 Samuel 9:6… 28:6-20,1 Împăraţi 22:5…vezi A. R. Johnson,  The Cultic Prophet in Ancient Israel, 1944).” Un alt fel de călăuzire înainte de exil este tragerea la sorţi (Urim şi Tunim), îndeplinită de preoţi (Deuteronom 33:8… 1 Samuel 14:36-42,).” Îndrumarea poporului primeşte şi alte forme cu caracter general date de „înţelepţi”, şi erau considerate ca şi cuvinte care vin de la Dumnezeu (Proverbe 1:20). Poporul Israel cunoaşte multiple forme ca manifestări teofanice a cunoscut Gloria lui Dumnezeu " ( Exod 16:10,   Numeri 16:19,   1 Împăraţi 8:10… Ezechiel 1 etc.), dar şi vijelia şi mânia Sa,   (Psalmul 18:6-15), evreii  s-au bucurat de prezenţa „feţei” Lui care a inspirat pe cei credincioşi (Psalmul 11:7,   16:11,   17:15,51:11). în Relaţia Vechiului  Testament se pune accent pe următoarele aspecte „a) unicitatea lui Dumnezeu, în calitate de Creator şi Conducător al tuturor lucrurilor b) sfinţenia Lui, adică totalitatea caracteristicilor Sale copleşitoare care îl separă de om - Majestatea, măreţia şi puterea  Lui pe de o parte, şi puritatea, dragostea faţă de neprihănire precum şi ura faţă de nelegiuire, pe de altă parte c) credincioşia legământului Lui, răbdarea, compasiunea, şi loialitatea manifestată în împlinirea scopurilor Sale faţă de poporul cu care a încheiat un legământ”. Dumnezeu se descopere ca şi Judecător.   Revelaţia era necesară pentru că Dumnezeu este drept, dumnezeu se despere pe Sine, pentru ca  oamenii  să-L cunoască. Dumnezeu[38] este Transcendent, un atribut divin, iar în această stare de existenţă era aşa de departe de omul căzut încât omul nu avea posibilitatea să-l vadă (Ioan 1:18,   1 Timotei 6:16, Exod 33:20) nici să-L găsească în urma căutării (Iov 11:7 ) şi nici să-I ghicească gândurile (Isaia 55:8…). Din acest motiv era necesară Revelaţia. Avem ideea de Revelaţie[39], pentru că Adam şi Eva înainte de cădere vorbeau cu Dumnezeu (Geneza 2:16), dar acum omul este păcătos, iar capacitatea de a vedea lucrurile spirituale au fost reduse la extremă de către Satan (2 Corinteni 4:4),   şi de starea păcătoasă a omului  (1Corinteni 2:14).   Mintea omului este posedată de propria ”înţelepciune”, imaginaţie sau alte forme de gândire contare învăţăturii date de Dumnezeu (Romani 1:21… 1 Corinteni 1:21). Este peste puterile oamenilor să-l perceapă pe Dumnezeu indiferent de forma în care El se prezintă omului, de fapt Pavel spune că Dumnezeu se descopere în Creaţia Sa şi providenţă (Romani 1:19… Faptele Apostolilor 14:17, Psalmul 19:1) şi în conştiinţa omului  (Romani 2:12-15,1:32). Dar Dumnezeu nu face presiuni pentru se generează idolatrie, iar mintea omului păcătos care este perversă are o  înclinare spre rău,   o plăcere (patologică) de a face rău, de a provoca suferință și de a se bucura de suferința altuia, etc stinge lumina şi se întoarce la întuneric. Romani 1:23…. Ioan 1:5). Acest aspect nu duce omul la cunoaşterea lui Dumnezeu şi la o viaţă evlavioasă iar Revelaţia Generală trebuie să ducă Glorie lui Dumnezeu (Romani 1:20, Psalmul 19:1-2), bunătate faţă de oameni (Faptele Apostolilor 14:17), la Legea morală a lui Dumnezeu (Romani 2:12 …), şi cere oamenilor închinare şi supunere (Romani 1:21), iar cei care refuză pe Dumnezeu, îi lasă pe oameni” fără mici o scuză pentru „nelegiuirea şi răutatea" lor (Romani 1:18-20). Această nevoie de implicare a lui Dumnezeu ţine de un alt atribut numit  Imanenţă, care deşi este opusul Transcedenţei are suport Biblic. Necesitate Revelaţiei merge dincolo de Adam pentru că păcatul s-a efectuat prima dată în cer făcut de către  Satan şi îngerii lui, ori numai Dumnezeu poate oferii mântuire oamenilor. „Revelaţia lui Dumnezeu prin creaţie şi prin conştiinţă vorbeşte despre lege şi despre judecată (Romani 2:14…. 1:32), însă nu despre iertare.” Dumnezeu oferă în Biblia o proclamaţie pe care o face El, pentru că omul căzut are nevoie de lumină spirituală, în caz contrar inima păcătoasă a omului perverteşte revelaţie şi se închină la altceva. Iudeii  au avut Revelaţiea milei lui Dumnezeu în Vechiul Testament, care ia îndrumat spre Cristos dar majoritatea lor nu au înţeles (2 Corinteni 3:14…), , şi au căzut în legalism (Romani 9:31). Din acestă pricină era necesară Revelaţia Specială în Vechiul Testament şi în Noul Testament prin Cristos şi apostoli. Chiar şi lui Pavel i se întâmplă acest lucru şi ne atrage atenţia asupra acestui fenomen despre „Evanghelia creştină înainte de convertirea lui - şi a încercat să o nimicească până când „Dumnezeu a găsit cu cale... să descopere în mine pe Fiul Său" - în, adică printr-o iluminare lăuntrică, - abia atunci a recunoscut-o Pavel ca fiind cuvântul lui Dumnezeu” Exista  o necesitate a iluminării divine pentru a descoperi oamenilor realitatea, autoritatea şi semnificaţia Revelaţiei Speciale în mod obiectiv pe care numai Dumnezeu putea să o facă, avem destule exemple în Vechiul Testament prin care dumnezeu ajută ca oamenii să-şi modeleze viaţa conform voinţei Lui (Psalmul 119:12,27, etc, Ieremia 31:33….). Revelaţia are un Conţinut[40], iar în „ Noul Testament este subliniată de învăţăturile lui Cristos scrise de evanghelişti (Matei 11:25, Ioan 3:3… 6:44…), de ucenici şi de Pavel. În Noul Testament Isus  Cristos şi apostolii sunt aceia care transmit noua Revelaţie Specială care corespunde cu cea a lui Moise şi a prorocilor cu privire la Mesia, Împărăţia Cerurilor dar cu bătaie lungă, escatologică. Dumnezeu din Vechiul Testament este descoperit prin Întruparea lui Cristos prezenţa Duhului Sfânt cu scop de răscumpărare a oamenilor. Cele trei Persoane din Trinitate lucrează împreună (Efeseni 1:3-14, Romani 8). În istoria omenirii, după Întruparea lui Cristos potrivit cu planul lui Dumnezeu avem două evenimente descrise ca şi act al revelaţiei în  „viitor (apariţia lui Anticrist, (2 Tesaloniceni 2:3-17), şi a doua venire a lui Cristos, numită de noi şi parousia. Revelaţia lui Dumnezeu în Cristos din Noul Testament ne spune că „„... Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul” (Evrei 1:1….),   are un caracter final şi ultimul cuvânt adresat omului prin Scriptură. Prin ce a făcut şi a învăţat Isus, prin caracterul de slujire Isus l-a revelat  pe Dumnezeu (Ioan14:7-11). Evrei 1:3  El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui, şi care ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui, a făcut curăţirea păcatelor, şi a şezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte. Fiul purta Chipul lui Dumnezeu în El (2 Corinteni 4:4, Coloseni 1:15; Evrei 1:3),   era Logosul Întrupat,  Cuvântul care exprimă gândirea lui Dumnezeu este Isus (Ioan 1:1…), în care locuieşte divinitatea deplină  (Coloseni 1:19,). Isus Cristos este înţelepciunea lui Dumnezeu mântuitor  şi Mijlocitor (1Timotei 2:5), prin care omul poate să primească salvare (1 Corinteni, 1:30). Evreii au respins Revelaţia lui Dumnezeu în Cristos de  două ori odată prin faptul că nu l-au recunoscut ca şi Mesia a doua oară la Rusalii. Prin Revelaţia lui Dumnezeu în Cristos Pavel afirmă „taina” voinţei lui Dumnezeu de a mântui Biserica, de a restaura universul, ţinută ascunsă până la Întrupare. (Romani 16:25,1Corinteni 2:7-10, Efeseni 1:9, Coloseni 1:19.). Dumnezeu desparte zidul dintre evrei şi neamuri (Romani 3:29… Galateni 2:15-3,   Efeseni 2:11-14) desfiinţează cultul ebraic preoţesc şi sacrifical (Evrei, cap 7 şi 10) şi oferă mântuire tuturor  oamenilor. Romani 10:12  În adevăr, nu este nici o deosebire între Iudeu şi Grec; căci toţi au acelaşi Domn, care este bogat în îndurare pentru toţi cei ce-L cheamă”. Oamenii pot accepta sau refuza oferta de mântuire a  lui Dumnezeu prin Cristos dar cu consecinţe veşnice. Reluând firul se ridică o întrebare[41] este ce anume sunt Revelaţia Generală şi Revelaţia Specială şi care este diferenţa dintre ele. Revelaţia generală  se referă la adevăruri general / universale  prin care oamenii pot să-l recunoască pe Dumnezeu în natură. Revelaţia Specială ţine de supranatural cu intervenţia directă a lui Dumnezeu sau a agenţilor Lui. Cu referire la Revelaţia Generală avem mai multe referinţe. Psalmul 19:1-4 declară: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu și întinderea lor vestește lucrarea mâinilor Lui. O zi istorisește alteia acest lucru, o noapte dă de știre alteia despre el. Și aceasta fără vorbe, fără cuvinte al căror sunet să fie auzit; dar răsunetul lor străbate tot pământul și glasul lor merge până la marginile lumii.” Din observarea universului se descopere existenţa, ordinea şi complexitatea, minunea creaţiei şi puterea lui Dumnezeu. Revelaţia Generală este prezentată  şi în cartea  Romani 1:20: „În adevăr, însușirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiți cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Așa că nu se pot dezvinovăți”,   iar în faţa Creatorului nimeni nu are nici o scuză de a nega aceste adevăruri.   Astfel se poate da o definiţie a Revelaţiei Generale care este „„revelația lui Dumnezeu față de toți oamenii, în toate timpurile și în toate locurile, care demonstrează existența lui Dumnezeu și faptul că El este inteligent, puternic și transcendent.” Revelaţia Specială este modul în care Dumnezeu a ales să se descopere în mod miraculos, prin vise, viziuni teofanii, dar cel mai important este prin             Isus Cristos şi Cuvântul scris. Biblia ne indică multe ocazii de teofanii (Geneza 3:8,18:1, Exodul 3:1-4,   34:5-7) și faptul că Dumnezeu le vorbește oamenilor prin vise (Geneza 28:12,37:5,   1 Împărați 3:5, Daniel 2) și viziuni (Geneza 15:1; Ezechiel 8:3-4, Daniel 7,   2 Corinteni 12:1-7). Biblia este una din formele Revelaţiei Speciale prin care în mod miraculos autorii Scripturii au înregistrat mesajul lui Dumnezeu, El le-a permis autorilor s-şi păstreze personalitatea şi stilul. Au fost 40 de autori diferiţi care au scris Biblia cam într-o 1500 de ani Cuvântul lui Dumnezeu este viu (Evrei 4:12), inspirat de folos şi suficient (2 Timotei 3:16-17). Dumnezeu a lăsat să fie scris adevărul despre El fiindcă conoştea slăbiciune, lipsa de acurateţe şi fidelitate a comunicări orale şi nu dorea o interpretare greşită a Scripturii pentru cei care îl căutau cu adevărat. Şi aşa oamenii sunt părtinitori şi avem o mulţime de religii care îndoctrinează omul. Ca şi „Forma supremă de revelație specială este în Persoana lui Isus Hristos. Dumnezeu a devenit o ființă umană (Ioan 1:1,14) iar  Evrei 1:1-3 rezumă aceasta cel mai bine: „După ce a vorbit în vechime părinților noștri, prin proroci, în multe rânduri și în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârșitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moștenitor al tuturor lucrurilor și prin care a făcut și veacurile. El, care este oglindirea slavei Lui și întipărirea Ființei Lui și care ține toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui, a făcut curățirea păcatelor și a șezut la dreapta Măririi în locurile preaînalte.” Dumnezeu a luat formă umană  prin Întruparea persoanei lui Isus Hristos, pentru a Se identifica cu noi, pentru a ne învăţa, a oferi un model, s-a smerit până la moarte pe Cruce (Filipeni 2:6-8),   pentru ca noi să primim mântuire astfel „Isus Hristos este „revelația specială” supremă a lui Dumnezeu”

5). Legaţi de timp şi spaţiu [42].   Potrivit  cu dexonline timpul este durată, o perioadă, măsurată în ore, zile etc. , care corespunde desfășurări unei acțiuni, unui fenomen,   a unui eveniment o scurgere succesivă de momente, un interval, răstimp, răgaz, dar există şi alte definiţii în funcţie de specialitatea de care este legat.   Dumnezeu la  creaţia spus. Geneza 1:14  Dumnezeu a zis: „Să fie nişte luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie nişte semne care să arate vremurile, zilele şi anii.   În altă ordine de idei timpul este mersul înainte în mod continuu şi nedefinit al existenţei şi a evenimentelor, care se derulează într-o succesiune ireversibilă din trecut spre viitor. El este un concept fundamental în fizică şi filozofie. Măsurarea evenimentelor diferă şi ţine de contextul în care sunt definite, în fizica clasică timpul este un continuu, dar în fizica cuantică se sugerează  că există timpul doar continuu spaţiu - timp, aspect care este disputat. În filozofie „timpul este definit ca un flux neîntrerupt, ireversibil, care nu poate curge decât într-un singur sens.” În ambele cazuri definirea cu exactitate a timpului este o sarcină dificilă şi grea. „Timpul este o mărime fizică abstractă”, datorită faptului că este legat de mulţi factori, aşa cum am spus. Elemente de funcţionare sunt durata scursă între două evenimente, dar care pot fi foarte diferite ca deplasarea lumini, rotirea pământului,   etc  şi trebuie pornit de la punctul zero şi să avem un criteriu de măsurare instrumente plus o persoană inteligentă care are capacitatea să facă acest lucru. Sunt evenimente care pot să fie simultane sau să existe diferenţe. Instrumentul folosit acum este ceasul, iar un eveniment are un punct fix pe axa timpului. Există  un sens al scurgerii timpului care este definit de „sensul termodinamic, sensul în care crește entropia „sensul psihologic, determinat de faptul că ne amintim trecutul și nu ne amintim viitorul, sensul cosmologic, cel în care Universul este în expansiune. Dumnezeu îl întreabă pe cel care îşi strigă dreptatea. Iov 37:18  Poţi tu să întinzi cerurile ca El, tari ca o oglindă turnată? Biblia ne spune Geneza 1:1  ”La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul.”,  deci există un început, un prezent și un viitor, iar timpul are o direcție clară. Ca și[43] o confirmare a ce spune Scriptura în cartea Genezei oamenii de știință au descoperit faptul că universul a fost creat printr-o explozie inițială originară, de energie și lumină. Dar lucru curios nu doar ”universul are un început în spațiu și timp”, dar ”origine universului a fost de asemenea un început pentru  spațiu și timp”,   și se afirmă faptul  că ”spațiul și timpul nu au existat înainte de Univers.” Oamenii de știință nu pot explica acest lucru. În cazul acest trebuie să se accepte o cauză non – materială sau spirituală.   Acesta cauza spirituală  are o existență care nu depinde de legile fizice. Deci Creatorul universului a fost o Ființă eternă, spirituală și cu putere de creativitate  ce nu se poate imagina. La început a fost gândirea și apoi materia, exact ce spune Biblia. Oamenii au calculat timpul în toate epocile, nu este ceva nou, grecii credeau că timpul este circular, semnificaţia cercului era existenţa timpului însăşi, ei nu erau interesaţi de trecut, nu îi interesa viitorul, iar salvarea era ieşirea din acel cerc. Evenimentele  aveau un caracter ciclic, existenţa trupească era considerată un blestem, eliberarea se făcea prin gândire raţională. În religiile orientale există conceptul de reîncarnare „ într-o altă viaţă”, iar în S. F, se discută despre călătorii în viitor sau în trecut, dar Biblia este fără echivoc Evrei 9:27  Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata”. Foarte mulţi oameni se amăgesc singuri, cu o religie sau o filozofie care îi duce la moarte. În concepţia biblică[44] cuvintele referitoare la timp trebuie legate de contextele în care sunt utilizate. În cazul acesta la evrei se foloseşte expresii ca timpuri şi vremuri, ei măsurau trecerea timpului prin calendar, Iulian şi Gregorian, iar evreii aveau un calendar ebraic, ce sugerează că au fost folosite de anumite vremuri potrivite pentru un eveniment sau o acţiune. Astfel[45]cel mai utilizat cuvânt este„ ’et (Eclesiastul 3:1. .). Pentru o folosire caracteristică),   zeman are acelaşi înţeles.  mo‘ed  derivă de la o rădăcină care înseamnă „a hotărî" sau „a stabili dinainte" şi este folosit pentru perioadele naturale cum sunt luna nouă (Psalmul 104:19) şi sărbătorile rânduite (Numeri 9:2).” La fel şi  alte sărbătorile sunt ficsate de către Dumnezeu, sau la  o ocazie, o împrejurare, sau moment oportun (Deuteronom 11:14, Psalmul 145:15, Isaia 49:8, Ieremia 18:23). În Noul Testament avem cuvântul gr.  kairos (Luca 19:44, Faptele Apostolilor 17:26, Tit 1:3,1 Petru 1:11). În Biblie nu se pune accentul pe o continuitatea abstractă a timpului ci pe conţinut şi momente date de Dumnezeu în istorie în care timpul are un caracter care este liniar, scopul lui Dumnezeu (care este în afara timpului) este  o împlinire a lucrurilor ca să se întoarcă la început de unde a plecat (Grădina Eden, Adam şi Eva înainte de cădere). În biblie se pune accent pe vremuri, momente în care Dumnezeu îşi duce scopurile la îndeplinire. Dumnezeu ca şi Suveran cunoaşte acele vremuri dar nici chiar Fiul când a fost Întrupat nu a cunoscut ziua şi ora împlinirii (Marcu 13:32) cu referire la parousia. Acest aspect se referă la întreaga planetă, la o naţiune sau mai multe dar şi la persoană la singular Psalmi 31:15  Soarta mea este în mâna Ta; scapă-mă de vrăjmaşii şi de prigonitorii mei! Un alt aspect este Eternitatea, în „ebraică există cuvintele ‘ad şi ‘olam care indică un timp îndelungat sau un timp îndepărtat, cum este cel care pune capăt vieţii omului (1Samuel 1:22-28) sau vârsta munţilor (Geneza 49:26). Aceste cuvinte nu pot fi aplicate lui Dumnezeu fiindcă nu este limitata de timp.   Psalmi 132:13  Da, Domnul a ales Sionul, l-a dorit ca locuinţă a Lui şi a zis: 14  „Acesta este locul Meu de odihnă pe vecie; voi locui în el, căci l-am dorit. Absenţa unor limite temporale sunt legate de atributele şi natura lui Dumnezeu  de Harul Lui, faţă de poporul ales (Ieremia 31:3, Osea 2:19). În Nou Testament este folosit termenul aion cu referire la durata vieţii unui om sau la un trecut îndepărtat (Luca 1:70) sau viitor  (Marcu 11:14). Mai există expresia eis tous aionas ton aionon ( Galateni 1:5),   care descrie o serie din perioadele lumii „veci de veci". „Dumnezeu este descris de asemenea ca fiind activ pro ton aionon, „mai înainte de veci" (1Corinteni 2:7). Dumnezeu este descris ca şi divin şi nemuritor în „ebr.  ’olam este folosit în sensul spaţial al „lumii" - vezi traducerea VA a termenului aion, de ex. (Marcu 10:30, Efeseni 1:21).” Dintre toate vremurile Dumnezeu este acela care alege un moment decisiv „S-a împlinit vremea" (Marcu 1:15), există un scop bine definit. Efeseni 1:9  căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuşi, 10  ca să-l aducă la îndeplinire la plinirea vremurilor, spre a-Şi uni iarăşi într-unul în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri, şi cele de pe pământ.”, era un moment prielnic  (2 Corinteni 6:2), pentru Întruparea lui Cristos şi pentru creştini  (Efeseni 5:16, Coloseni 4:5). Atenţia se concentrează ulterior pe momentul Morţii şi Învierii lui Isus Cristos (Matei 26:18, Ioan 7:6). Diferenţa de aşteptare a evreului şi a creştinului diferă fiindcă poporul evreu aşteptă o intervenţie esenţială a lui Dumnezeu în viitor pe când creştinii percepe momentul decisiv în trecut „odată pentru totdeauna". Noi trăim vremurile de pe urmă (Faptele Apostolilor 2:17, Evrei 1:2; 1 Ioan 2:18; 1 Petru 1:20). În Noul Testament există o modificare contemporană,   o împărţire a iudaismului într-o epocă prezentă şi una viitoare. De asemenea se prevede un punct de tranziţie dintre cele două vremuri (Faptele Apostolilor 2:17; Evrei 1:2,   1 Ioan 2:18,1 Petru 1:20). Există pe de altă parte o aşteptare a împliniri sub aspect soteorologic, pe care a făcut-o Cristos, dar şi o aşteptare a lumii din veacul viitor (Efeseni 1:14 Evrei 6:4-6, Galateni 1:4). Ioan spune că deja avem viaţă veşnică, lucru perfect adevărat (Ioan 3:36) şi cu privire la învierea credincioşilor (Ioan11:23-25), dar este o suprapunere a celor două epoci, iar Pavel are şi el vede şi el acest aspect (1 Corinteni 10:11). Au fost creştini care au susţinut că Dumnezeu poate fi cunoscut mai bine prin filozofie, dar se descopere un dumnezeu diferit faţă de  Dumnezeul Scripturii. Alţi creştini neagă că Dumnezeu este atemporal, influenţaţi de platonism şi neoplatonism şi că nu se implică în istoria lumii contrazicând conceptul de Imanenţă, un atribut care ţine de natura divină a lui Dumnezeu. „Totuşi, prin doctrina sa despre anticipare NT trece dincolo de o simplă antiteză dintre această lume şi lumea viitoare, dintre „acum" şi „atunci". Scriptura afirmă că Dumnezeu nu este îngrădit de timp şi spaţiu 1 Timotei 1:17,2 Petru 3:8  „Dar, prea iubiţilor, să nu uitaţi un lucru: că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani Sunt ca o zi”. Dumnezeu[46] este infinit fiind în afara timpului a spaţiului şi nu este limitat de acestea, aspect care ţine de Transecedenţă,   (Isaia 6:1) un alt atribut divin ce ţine de Natura lui Dumnezeu. Există şi alţi termeni, atribute netransmisibile ca omniştienţă, omnipotenţă, omniprezenţă etc. Transcendeţa şi Imananţa[47] sunt atribute divine care nu sunt date şi omului dar pe de altă parte atributele comunicabile le experimentăm şi noi, dar la nivel mul inferior, uman. [48] Aceste sunt atribute amintite anterior sunt necomunicabile, dar cel comunicabile  ca sentimentul de milă sau dragoste există şi în fiinţa noastră dar la nivel uman, pe când toate atributele lui Dumnezeu sunt la modul absolut. Când vorbim despre Dumnezeu în termeni de esenţă  şi substanţă, aceştia sunt practic sinonimi astfel atotesistenţa lui Dumnezeu nu se întemeiază voinţa Lui ci pe natura Sa. El este acela care a adus în existenţă materia, energia, spaţiul şi timpul. Pentru noi care suntem fiinţe limitate este greu de înţeles şi de conceput. Dumnezeu este atât imanent cât şi transcendent prin însăşi realitateSa, atât Isaia cât şi Pavel vorbesc despre aceste calităţi ale lui Dumnezeu (Isaia 6 şi Fapte 17). Pavel la Atena afirmă atât imanenţa cât şi transcendenţa lui Dumnezeu. (Fapte 17:24-28 ). [49] Dumnezeu este o cauză, necauzată şi cum spunea Toma de Aquino „ El este Prima Cauză. Afirmaţia  Eu Sunt cel ce Sunt ( Exod 3:14), se compară cu Eu Sunt  din învăţăturile lui Hristos despre Sine (Ioan 8:58). [50] Dumnezeu se prezintă ca şi o Persoană ce are calităţi naturale care ţin de măreţia Sa şi atribute morale transmisibile legate de bunătatea Sa.   Trinitatea există din Veşnicie Dumnezeu Tată, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt, egale în esenţa lor. În relaţia cu omul dragostea iese în evidenţă deşi atributele lui Dumnezeu sunt egale, de aceea ne este greu să înţelegem mânia şi dreptatea lui Dumnezeu în contrast aparent cu bunătatea Sa dar trebuie să le acceptăm. Transcendenţa şi Imanenţa lui Dumnezeu sunt două concepte  care există într-o permanentă  tensiune, cel puţin din punct de vedere uman, deoarece  sunt o caracteristică  a aceleaşi persoane. “Iniţial verbul a „a transcede” a însemnat  a urca peste, sau a traversa un obstacol. Sensul religios al transcendenţei este acela  că Dumnezeu e „dincolo” sau „deasupra” în contrast cu „în interior”. [51] Au fost multe încercări de a explica Transcedenţa lui Dumnezeu, în toate direcţiile posibile dar fără rezultat. Accentul greşit  aplicat conceptului de transcendenţă,   şterge semnificaţia Dumnezeului creator în lumea naturală.   Hegel a căutat să învingă această imprecizie, dar cu un foarte mare preţ pentru reprezentările biblice”. [52] Eroarea a constat în refuzul de a accepta revelaţia din Scriptură. Biblia dă o imagine clară despre prezenţa lui Dumnezeu, în ambele ipostaze. De asemenea percepţia omului este întunecată din pricina căderii în păcat, iar Biblia ne declară  orbi spirituali. Atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament, Dumnezeu este văzut ca „deasupra lumii” prin faptul că este Creatorul, (Fap. 4:24), păstrătorul (2 Petru 3:5-7) şi conducătorul ei (Apoc. 10:5-7). Nici o prezentare a  conceptului de Transcendenţă şi  Imanenţă divine nu trebuie să aibă originea în interiorul  omului. Dumnezeu este singura  sursa a monoteismului etic proclamat de către Moise şi de  profeţii evrei. Revelaţia specială prin Cuvânt, profeţiile sau miracolele, inspiraţia Bibliei, Încarnarea Logosului, toate acestea presupun Imanenţa divină  (Ioan 1:14).   Crezuri teologic ale Bisericii primare afirmă  acţiunea iniţiatoare şi răscumpărătoare Imanenţă a lui   Dumnezeu. [53]  Dumnezeu  a coborât printre noi, creaturile care odată s-au răzvrătit, au primit şansa ca prin acţiunea Duhului Sfânt,   să poată comunica iarăşi cu El. Dumnezeu a „împrumutat” limbajul uman, ca omul să aibă posibilitate de comunicare Astfel Moise devine modalitatea prin care Dumnezeu dă  Legea poporului Israel  (Ex. 20:1-17).   În  perioada lucrării lui Cristos,    sunt prezentate   trei ocazii în care Dumnezeu a vorbit din ceruri pentru al face cunoscut pe Fiul Său din care redăm una. Marcu 1: 10  Şi îndată, când ieşea Isus din apă, el a văzut cerurile deschise, şi Duhul pogorându-Se peste El ca un porumbel.   Sursa autoritară şi ultimă a mesajului este şi rămâne Dumnezeul Transcendent (Gal. 1:11). [54] Oamenii chiar dacă acceptă conceptul de transcendenţa, îl caută în alte direcţie. Chiar şi Plotin, adeptul transcendenţei în Sus, a ratat ţinta şi  nu l-a găsit pe Dumnezeu. [55] Henry nu este de acord cu Pascal care  foloseşte termenul de „dumnezeul filozofilor” ce desemnează Fiinţa, Absolutul, Cauza Primă, Temeiul, Unul, sau elemente ca Începutul, Sfârşitul, Adâncul, Înălţimea, cu alte cuvinte „Altul”. Termenii în cauză nu coincid în nici un caz cu Dumnezeu din Scriptură. [56] Conceptul de transcendent din scrierile sale timpurii trece dincolo  neoplatonism, ca şi dincolo  Augustin, sau reformatori”. La început Barth îl descrie pe Dumnezeu ca Suveranul suprem al lumii,   dar apoi el îl detaşează  de orice gândire şi experienţă umană şi spune că nu poate fi cunoscut sub aspect cognitiv. El neagă Transcendenţa lui Dumnezeu, iar  misterul, atracţia, fascinaţia faţă de ceva la care omul nu poate să ajungă, nu înseamnă  şi credinţă. În ciuda respingerii seculare, doctrina transcendenţei continuă să  fie o atracţie puternică pentru  teologia şi filozofia modernă, dar nu orice prezentare a ei poate fi  acceptată,   ca iluminare constructivă a ordinii eterne. „Recuperarea sacrului, nu e neapărat un câştig total al teologiei biblice.”[57]  Şi în mediul creştin o interpretare greşită a textelor care ne vorbesc despre atributele lui Dumnezeu, lansează credinciosul pe o direcţie falsă, care la rândul ei va genera o închinare falsă. Post-modernismul modern, prin accentul său deformat pe revelaţia universală şi specială, a comprimat întru-n mod vulnerabil discuţia despre divinitatea transcendentă,   teologia dialectică şi existenţială au  enunţat un „cu totul Altul”, un Dumnezeu diferit de cel din Scriptură. S-a afirmat că descoperirea divină nu comunica nici o lămurire obiectivă valoroasă despre realitatea şi manifestare lui Dumnezeu, ci mai degrabă a deşteptat o atitudine de ascultare. Negarea acestor atribute divine nu aduce beneficii spirituale, ci din contră omul se scufundă în abisurile necredinţei. Transcendenţa şi Imanenţa sunt atribute ale divinităţii  care nu se aplică şi omului doar Biblia îl prezintă doar pe Dumnezeu posedând aceste calităţi. Aceste două atribute sunt creionate în paginile Scripturii ca şi calităţi ale unui Dumnezeu Suveran. Omniştienţa[58] înseamnă că Dumnezeu are o cunoaştere nelimitată, El cunoaşte inima omului şi   evenimentele  viitoare. Versetele despre Omniştienţa lui Dumnezeu sunt multe redă doar unul. 1 Ioan 3:20  „ori în ce ne osîndeşte inima noastră; căci Dumnezeu este mai mare decât inima noastră, şi cunoaşte toate lucrurile”.   Prin cunoaşterea lui Lui nelimitată se califică ca şi conducător şi Judecător peste toate lucrurile, El ştie ce se va întâmpla sau ce s-ar putea întâmpla,   iar omul nu poate ascunde păcatul de El.   Psalmi 139:3  Ştii când umblu şi când mă culc, şi cunoşti toate căile mele. Un alt atribut este Omnipotenţa ce însemnă că puterea Lui este nelimitată. El îşi duce la îndeplinire voia suverană, Voia Sa povăţuitoare prin care îndeamnă oamenii la pocăinţă şi voia Sa hotărâtoare  prin care nimeni şi nimic nu poate zădărnicii planurile Lui. Avem multe exemple biblice Psalmul 115:3  „Dumnezeul nostru este în cer, El face tot ce vrea” sau la întrebarea ucenicilor Isus le răspunde „Cine poate atunci să fie mântuit?” (Matei 19.25), Isus spune: „La oameni lucrul acesta este cu neputinţă, dar la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinţă” (Matei 19.26). Omniprezenţa înseamnă că Dumnezeu este prezent în toate locurile şi nu ai cum să te ascunzi de El, nefiind limitata de timp şi spaţiu. El a existat înainte de a fi creată lumea, materia timpul, spaţiul pe care le-a adus în fiinţă. „El nu are început sau sfârşit şi nu a fost un timp în care El nu a existat şi nici nu va exista vreun timp în care va înceta să existe Apocalipsa 1:8  „Eu Sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul” zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic. Acest atribut divin este legat de Transcendeţa lui Dumnezeu, care este mult peste creaţia Sa şi independent de ea. Omul nu are cum să înţeleagă acest aspect doar ia cunoştinţă de el. Prin Revelaţia Generală (Creaţia şi conştiinţa noastră),   şi Revelaţia Specială (Cuvântul scris al lui Dumnezeu, Biblia, şi Cuvântul viu al lui Dumnezeu, Isus Cristos), El s-a descoperit omului pentru a ne mântui prin Isus Cristos. Acest atribut se numeşte Imanenţă, iar Dumnezeu se implică în creaţia Sa pentru al duce pe om de la moarte la viaţă. Este absolut necesar să Preţuim timpul[59]. (Autor Igor Opincă. Fără album, tematica Atenţionări şi Sfaturi, resursă adăugată de Repalov Veaceslav în 20/09/2018).  Pentru a medita în linişte, singuri cu Dumnezeu dacă dorim să înţelegem voia Sa cu privire la un lucra sau mai multe, inclusiv la viaţa noastră. Aşa a făcut Isus. Luca 6:12  În zilele acela, Isus S-a dus în munte să Se roage, şi a petrecut toată noaptea în rugăciune către Dumnezeu, înainte ca să ia o decizie, a chemat ucenicii şi a ales 12 pe care ia numit apostoli. În viaţa lui Isus se găsesc multe personaje care Isus au stat singuri în rugăciune pentru a afla voia lui Dumnezeu. „Hudson Taylor, un misionar-muncitor tânăr din China”, el dorea să meargă în teritoriile nu de pe coastă ci în interior şi a renunţat la medicină (1865) şi a început să caute resurse pentru lucrarea de Evanghelizare care a rămas  responsabilitatea sa. În timpul unei plimbări la malul mării i-a venit în gând “Deci, dacă ne supunem Domnului, atunci El este responsabil, ci nu noi! Tu Doamne, Tu poartă de grijă! Mă supun poruncii Tale, sunt slujitorul Tău, merg înainte, Îți las Ție rezultatele”. Din acel moment a primit linişte şi pace. Dorinţele iau fost împlinite şi Dumnezeu ia deschis uşa pentru a vesti Evanghelia. “Alergaţi la Domnul şi la sprijinul Lui, căutaţi necurmat Faţa Lui!” (Psalmii 105:4). De asemenea timpul trebuie Folosit cu înţelepciune[60].   (Autor Igor Opincă. Fără album, tematica Atenţionări şi Sfaturi, resursă adăugată de Repalov Veaceslav în 20/09/2018) Una din modalități de a oferi Domnului tot ce e mai bun  este să-ți folosești cu înțelepciune timpul!  (Efeseni 5:15-16) „Luaţi seama deci să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi. Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele.” Lumea în care trăim ne influenţează în sensul negativ, nimeni numai are timp şi de multe ori timpul este folosit pentru relaxare odihnă, interese personale sau pentru propria noastră plăcere. Este de datoria noastră să câştigăm bani pentru întreţinerea familiei. Eclesiastul 3:1  „Toate îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui,”  dar trebuie păstrat un echilibru şi pentru hrana spirituală de fiecare zi. Pavel vede în Atena că  mulţi îşi petreceau timpul pentru a afla noutăţi şi a le discuta (Faptele apostolilor 17:21), iar noi stăm pe internet multe ore, la televizor, la jocuri video, etc.   Astfel se pot foarte bine neglija nevoile duhovniceşti, cădem în plasa Diavolului, iar păcatul ne înfoşoară uşor. Noi suntem aceia care decidem ce este mai important în viaţa de creştin. (1Tesaloniceni 1:2-3)  „Mulţămim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi toţi pe care vă pomenim necurmat în rugăciunile noastre; 3  căci ne aducem aminte fără încetare, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, de lucrarea credinţei voastre, de osteneala dragostei voastre şi de tăria nădejdii în Domnul nostru Isus Hristos!”. Din această pricină trebuie să ne punem întrebare ce face zilnic. „“lnclude graficul meu zilnic, citirea Bibliei, cugetarea asupra Cuvântului Lui Dumnezeu și rugăciunea?” (Psalmii 77:12,1 Tesaloniceni  5:17). Sau alt aspect „“Îmi pun timp deoparte pentru a mă pregăti, pentru întrunirile creștine? Încurajez la ele pe alții, susțin pe cei slabi, mângâi pe cei cu inima slabă?” (Psalmii 122:1, Evrei 2:12). O altă întrebare este dacă pot să schimb o direcţie sau o împrejurare pentru a vesti Evanghelia celor pierduţi 1 Tesaloniceni 1:9  „Căci ei înşişi istorisesc ce primire ne-aţi făcut, şi cum de la idoli v-aţi întors la Dumnezeu, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu şi adevărat, 10  şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său pe care L-a înviat din morţi: pe Isus, care ne izbăveşte de mânia viitoare”. Sau poate din păcate sunt un credincios pasiv, care este consumator de programe bisericeşti, aspect deosebit de grav.  „Doamne! Ajută-mă să folosesc în cel mai bun mod timpul, pe care mi l-ai dat, în aceste zile rele! În numele Lui Iisus Hristos te rog, amin.” De asemenea avem exemple când în timpul luptei noastre fizice sau spirituale trebuie să Nădăjduim în Domnul[61](Autor:  Igor Opincă  |  Album:  fără album  |  Tematica:  Atentionari si Sfaturi  Resursa adăugata de Repalov Veaceslav in 27/08/2018). În Vechiul Testament găsim pe fii lui Rubem din seminţia lui Manase, oameni intruiţi şi viteji care au făcut mers la război împotriva hagareniţilor, cu Ietur, cu Nafiş şi cu Nodab. Ei au câştigat pentru că în timpul bătăliei au strigat către Domnul, au crezut în El şi au fost ajutaţi (1Cronici 5). De aceia şi creştinii în momentele de cumpănă nu trebuie să ne bizuim doar pe noi înşine  ci să apelăm prin rugăciune la Dumnezeu. Făcând acest lucru recunoaştem putere şi  măreţia lui Dumnezeu şi faptul că depindem de El.   Psalmul 127:1 este scris: “Dacă nu zideşte Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc; dacă nu păzeşte Domnul o cetate, degeaba veghează cel ce o păzeşte”. Apostolul Pavel ne îndeamnă să ne pregătim armura pentru luptă Efeseni 6:11 –18  Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţinea pept împotriva uneltirilor diavolului. 12  Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care Sunt în locurile cereşti……18  Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune pentru toţi sfinţii. „Tată ceresc! Iartă-mă pentru momentele, când m-am încrezut în mine, m-am bizuit pe abilitățile mele, experiența personală sau posibilitățile altor oameni. Ajută-mă să experimentez  sărăcia în duh, și dă-mi o nevoie profundă pentru binecuvântarea Ta, pentru ca să fiu prudent și pentru toate mulțumitor”.

 6). Păcatul care amăceşte. . 2 Corinteni 11:3  Dar mă tem ca, după cum şarpele a amăgit pe Eva cu şiretlicul lui, tot aşa şi gândurile voastre să nu se strice de la curăţia şi credincioşia care este faţă de Hristos. Isus Cristos a lăsat ucenicii în lume, Biserica ce a luat naştere la Rusalii  şi este tot în lume, dar Până la seceriş[62], vrăşmaşul a semănat şi neghină, iar grâul şi neghina cresc împreună.   Se face politică bisericească, poliţie bisericească, politică eclesială pe care uni creştini o numesc „dragoste faţă de fraţi” sau „Fund raising” – unduirea sub bătaia vântului”. Pentru unii  creştini sponsorul din America sau alte părţi este numi sperietoare de ciori. Ea  nu este frumoasă dar e utilă, ori Cuvântul lui Dumnezeu spune „După faptele lor îi veţi cunoaşte.” O dogmă religioasă nu te face să te simţi împlini, dar în biserici mulţi se mulţumesc cu vorbe fără conţinut ei sunt  credincioşi fără  evlavie.   (2 Petru 2:15-17)  Oamenii aceştia Sunt nişte fântâni fără apă, nişte nori, alungaţi de furtună: lor le este păstrată negura întunericului.   Isus spune cu privire la neghină şi grâu. Matei 13:30  Lăsaţi-le să crească amândouă împreună până la seceriş; şi, la vremea secerişului, voi spune secerătorilor: „Smulgeţi întâi neghina, şi legaţi-o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeţi-l în grînarul meu.” Un alt aspect este să vedem oamenii, dar bârna din ochii noştri îi acopere Luca 6:41  De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău, şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bîrna din ochiul tău? , ce este un pericol evident pentru credincios, dar nici singurătatea nu este bună fiindcă nu mai există aspectul părtăşiei. Dumnezeu a pus credincioşii şi Biserica în lume, dar sub călăuzirea Duhului Sfânt, iar noi trebuie să fim firul de grâu care să facă rod iar problema neghine este rezolvată de îngeri Matei 13:39  Vrăjmaşul, care a semănat-o, este Diavolul; secerişul, este sfârşitul veacului; secerătorii, Sunt îngerii. 40  Deci, cum se smulge neghina şi se arde în foc, aşa va fi şi la sfârşitul veacului. Iar acest lucru se va întâmpla la seceriş. (M. Teor).   Sunt mute aspecte în viaţa credinciosului, între-un fel se îmbracă pentru serviciu, altfel pentru a merge la biserică şi altfel când se duce la relaxare şi să facă Poze pe plajă[63]. Acolo păcatul este o primejdie şi mai mare  iar păcatul pândeşte la uşa inimi noastre.   Printre alte lucruri, există un fotograf  ce are siluete umane sau alte forme din carton, pe faţă erau desenate frumos, aveau o gaură în care cel care voia să facă poza îşi băga capul şi scotea poza respectivului dar cu alt trup. Din păcate pe spate cartoanele erau murdare şi trebuia să te speli serios ca să fiii curat. Deşi  poza era frumoasă nu-ţi ieşea din minte murdăria de pe spatele cartonului. Dacă stăm în faţa unei oglinzi şi unii fac des acest lucru, ne vedem frumoşi, dar există o mască în spate iar întrarea se pune „ce masca să ne punem azi, cum să ne ascundem mai bine… Să ascundem, ce? De cine? Până când vom purta poza făcută la mare?”. Sunt persoane care au albume întregi cu astfel de poze, cu imagini bune dar în spate se ascunde murdăria mai ales la cei tineri care sunt mai vulnerabili şi vine o zi în care cei care îl cunosc spun „Păcat de el!” spun oamenii mari şi importanţi din jur. „Păcat de el!” spun Este o realitate a momentului faptul  că Biserica a fost infectată[64] (Autor A, W. Tozer, album Credinţa dincolo de raţiune, Tematica Meditaţii, resursă adăugată de flori dinamarcieni în 15/01/2015).   „Niciodată în istorie nu a fost o vreme în care oamenii să fie buni, dar au fost timpuri când oamenilor le-a fost ruşine de răutatea lor”.  Astăzi acele timpuri au trecut, creştinismul a degenerat, se fac glume despre căile păcătoase ale firii, multe roade fireşti se găsesc în inima credinciosului şi a bisericii  care le tolerează, etica noastră biblică lasă foarte mult de dorit, dar unii rând şi se amuză de acest aspect, în momentul în care filozofia morală a unei întregi generaţii devine aşa iar „credincioşii” şi oamenii îşi expun şi admiră răutatea şi putreziciunea din inimă, doar pentru a fi lăudaţi, alţii în mas – media, dar Dumnezeu nu-şi va opri mânia Sa, dar şi noi cei în cauză vom putrizi din interior. „Dacă aceasta e tot ce putem vedea, aş spune:  "Slavă lui Dumnezeu pentru Mireasa pură a lui Hristos care oglindeşte lumina Lui în toiul acestui întuneric actual!"  Din păcate Biserica[65] în loc să plutească deasupra aceste lumi în loc să fie curată, barca este fisurată iar apa murdară a lumii pătrunde în ea. Deşii  creştinii văd standardele morale ale bisericii locale din care fac parte majoritatea nu se simt deranjaţi de acest lucru. Influenţe din biserică şi din lume sunt aşa de mult împletite, încât este greu să le deosebeşti una de alta. Ca şi pe timpul lui Ioan cei care conduc sunt foarte convinşi că totul este bine, bisericile au şi ele o tradiţie chiar dacă negăm acest lucru, iar în biserică trebuie „să ne simţim bine”, dar se pune întrebarea Dumnezeu este acolo? Isaia 6:5  Atunci am zis: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci Sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!”.   Bisericile au o caracteristică a unui pustiu, afară de vorbe şi programe religioase nu mai găseşti nimic acolo. Convertiţii dacă există sunt „la inutilitatea şi goliciunea unei biserici compromise”, nu pot fi mai buni decât conducătorii sau biserica locală. Dacă ar apărea un Ioan al zilelor noastre biserica ar fi tulburată dacă nu şi mai rău. „În comparaţie cu ceea ce ar trebui să fie o biserică, cât de multă dezordine este în vieţile noastre - dezordine spirituală în vieţile şi inimile noastre! Câtă risipă este!”. Referinţa se face la risipa darurilor pe care Dumnezeu le-a pus în noi, a abilităţilor noastre, a timpului şi a vieţii fiecărui dintre noi. Ne este greu să recunoaştem starea în care se află creştinismul actual, sau starea noastră de creştini, inima noastră este o „ grădină sau o pustie”, iar dacă este un pustiu, nimic nu ajunge la o maturitate în Cristos.  „Te întreb, ce îi vei arăta Domnului ca urmare a slujirii tale?   Cât este de tragic ca un om să fi fost „născut din nou” şi totuşi, să nu aibă roadă pe care să o prezinte pentru credinţa lui creştină.   Cât este de tragic să-ţi trăieşti viaţa fără să fi făcut ceva cu adevărat pentru Hristos!” Trebuie să ne ferim de păcat  şi să avem o ţintă clară Evrei 12:1  Şi noi, deci, fiindcă Suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice pedică, şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne, şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte”, în caz contrar ne amăgim singuri. Sunt mute aspecte în viaţa credinciosului, între-un fel se îmbracă pentru serviciu, altfel pentru a merge la biserică şi altfel când se duce la relaxare şi să facă poze pe plajă. . Din cauza căderii omului în păcat, moartea devine o realitate şi  întreaga creaţia a fost supusă morţii. Mor plantele, animalele, orice fel de vieţuitoare a pământului şi „Întreaga creație geme" (Romani 8.22, NTLR), . Ea aşteaptă momentul în care Cristos să o elibereze de efectele morţi. Nimeni  nu poate scăpa de moarte. „Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică în Isus Hristos, Domnul nostru." (Romani 6.23), dar şi mai rău dacă omul moare şi nu s-a împăcat cu Dumnezeu, vom experimenta moartea veşnică, adică Iadul. Un alt efect al căderii este scopul pentru care am fost creaţi, acela de al glorifica pe Dumnezeu[66] şi să ne bucurăm pentru totdeauna. (Romani 11:36,1 Corinteni 6.20, Psalmul 86.9). Dragostea noastră faţă de Dumnezeu este esenţa eticii, moralităţii şi a bunătăţii. Ceea ce este contrar este alegerea sinelui suprem, egoismul, din care rezultă celelalte fapte nelegiute care se fac împotriva lui Dumnezeu. David recunoaşte acest lucru. Psalmi 51:4  „Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit şi am făcut ce este rău înaintea Ta; aşa că vei fi drept în Hotărârea Ta, şi fără vină în judecata Ta”. În esenţa lui păcatul este o întoarcere spre sine a omului aspect confirmat de viaţă în care ne ascundem eşecurile, le minimalizăm, dar umblăm după favoruri speciale şi ne lăudăm cu realizările noastre. Suntem foarte atenţi la nevoile şi dorinţele noastre în timp ce ignorăm nevoile celor din jurul nostru. Ne punem noi pe „tronul” vieţii noastre în timp ce „uzurpând  Tronul şi rolul lui Dumnezeu”. În momentul în care Adam a ales să nu mai asculte de Creator, el şi-a pierdut inocenţa şi a atras asupra lui pedeapsa morţii fizice şi spirituale, iar mintea ia fost întunecată de păcat. Aşa se întâmplă şi cu păgânii: „Fiindcă n-au căutat să-L păstreze pe Dumnezeu în cunoștința lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minții lor blestemate." (Romani 1.28). Ei nu mai pot să vadă lumina Evangheliei lui Cristos. Isus afirmă „Eu am venit ca să fiu o lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric." (Ioan 12.46). Pavel aminteşte şi el acest lucru „Odinioară eraţi întuneric; dar acum Sunteţi lumină în Domnul. Umblaţi, deci, ca nişte copii ai luminii." (Efeseni 5.8) Scopul mântuirii este „ca să le deschizi [necredincioșilor] ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină și de sub puterea Satanei la Dumnezeu" (Fapte 26.18). Prin cădere s-a generat o stare de depravare, iar oamenii sunt însemnaţi cu „fierul roşu” în cugetul lor (1Timotei 4:1-2)  „Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor, 2  abătuţi de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu ferul roşu în însuşi cugetul lor”. În  acestă stare mintea nu mai este capabilă să discernă şi să aleagă voia lui Dumnezeu Romani 1:21 „fiindcă, cu toate că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. 22  S-au fălit că Sunt înţelepţi, şi au înebunit”, ori o minte întunecată de păcat nu va recunoaşte niciodată Harul divin. Romani 8:7  „Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună”.   Doar Duhul Sfânt poate convinge omul de păcat şi îl poate regenera din starea de cădere.   Dumnezeu din dragoste pentru noi şi-a Trimis Fiul pe Cruce că să facă Ispăşirea pentru întreaga omenire, făcând astfel posibilă împăcarea omului cu Dumnezeu şi  să aibă împreună cu El viaţa veşnică. „Ceea ce s-a pierdut la Cădere este recuperat la cruce.” Un alt aspect şi rezultat al căderii este Utilitarismul[67]  o altă formă în care omul îl respinge pe Dumnezeu, iar esenţa  este conceptul de plăcere sau durere la modul propriu. Orice lucru este  „bun” dacă se măreşte plăcerea şi durerea se reduce durerea, fiind o filozofia a rezultatelor centrată pe om. Este o filozofie de tip hedonist, iar ca origine utilitarismul poate fi urmărit înapoi în timp până la Epicur filozof grec în Grecia antică „Diogenes[68] Laertios menționează 40 de titluri din opera lui Epicur, remarcabile prin claritatea și accesibilitatea stilului și a limbii. Până la noi au ajuns 3 scrisori,  Catheismul celor 40 de sentințe (Kyriai doxai) și fragmente disparate din restul operei, în primul rând din cea mai importantă dintre lucrările sale,  Peri physeos (Despre natură). Filosofia lui Epicur este construită din trei părți: Kanonika (Logica), necesară pentru distingerea adevărului de fals, Physika (Fizica), ce propune o explicație filosofică a naturii şi  Ethika (Etica), ce tratează despre condițiile vieții fericite. Ordinea acestor trei părți este importantă, ea corespunde sistemului lui Epicur. Etica este în fapt scopul filozofiei, care are ca fundament fizica, ea oferă, grație canonicii, cunoașterea naturii, care îi va permite înțeleptului să fie fericit”. Ca şi şcoală de gândire  actuală utilitarismul este atribuit lui Jeremy Bentham, filozof britanic. Utilitarismul are probleme  pentru că se concentrează doar pe rezultate. Biblia[69] ne învaţă că omul se uită la ce izbeşte privirea dar Dumnezeu se uită la inima omului " (1Samuel 16.7). O faptă bună făcută cu intenţie rea  nu este plăcută lui Dumnezeu, ori toţi trebuie să ne înfăţişăm în faţa lui Dumnezeu pentru judecată. O altă problemă a utilitarismului  este o concentarea pe plăcere în opoziţie cu ce este cu adevărat bine„. Potrivit Bibliei, Dumnezeu dă definiția pentru ce este bine (Psalmul 86:5,119.68) și devreme ce Dumnezeu nu Se schimbă (Iacov1.17), nici definiția binelui nu se schimbă ea este obiectivă, nu subiectivă. Bunătatea este un atribut divin, dat parţial şi oamenilor, iar dorinţele omului au fluctuaţii cu trecerea timpului şi riscăm să avem doar plăcere uitând de bine sau fapte bune. . „un exemplu sunt „persoanele dependente de droguri, care experimentează droguri din ce în ce mai puternice, ca să obțină aceeași senzație”. A treia problemă este evitarea durerii care nu  este rea întotdeauna în sine, (o operaţie care te vindecă) iar omul învaţă din greşeli. A fugii de durere este o naivitate, fiindcă Dumnezeu este interesat de sfinţenia noastră  mai mult decât fericirea pe acest pământ. (Leviticul 11:44,1 Petru 1:15-16). De asemenea Biblia ne spune că trebuie să avem bucurie când trecem prin încercări. (Iacov 1.2-4), ele duc la a fi perseverent în credinţa noastră. La suprafaţă utilitarismul apare frumos, şi chiar aşa? cine doreşte cu adevărat să sufere, dacă nu se poate şi cine nu ar dori să uşureze suferinţa oamenilor, ca  exemplu medici dar se poate şi fără suferinţă care nu este obligatorie (Evrei 11:33-35).   Biblia ne arătă că există ceva mai mult decât viaţa pe acest pământ, iar cine trăieşte doar pentru viaţa de pe pământ va fi dezamăgit (Matei 6:19). Pavel aminteşte şi El faptul că necazurile de pe pământ nu pot fi comparate cu gloria viitoare (2 Corinteni 4:17),   iar  ce este acum este trecător „Ținta noastră trebuie să fie maximizarea gloriei din cer, nu viața noastră de pe pământ”. Neîmplinirea omului este că fiecare are în el Un gol în forma lui Dumnezeu[70],   ce nu poate fi umplut cu surogate. Această idee este susţinută că orice persoană are în el, un spaţiu  „gol în sufletul/duhul/viața sa care poate fi umplut doar de Dumnezeu, numit de noi „Golul în forma lui Dumnezeu” aspect ce se referă la faptul că inima omului doreşte şi  sufere prin natura lui  spre altceva, transcendent iar Dumnezeu a pus în om gândul veşniciei (Eclesiastul 3:11), iar această dorinţă, acest gol poate fi umplut numai de Dumnezeu. Oameni ignoră acest gol şi încercă să îl umple cu altceva, ori prorocul spune condiţia inimi noastre. Ieremia 17:9 „Inima este nespus de înșelătoare și de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?”. La fel spune şi Solomon „Iată cel mai mare rău în tot ce se face sub soare: anume că aceeași soartă au toți. De aceea și este plină inima oamenilor de răutate și de aceea este atâta nebunie în inima lor tot timpul cât trăiesc…” (Eclesiastul 9:3,5:10  „Cine iubeşte argintul, nu se satură niciodată din argint, şi cine iubeşte bogăţia multă, nu trage folos din ea. Şi aceasta este o deşertăciune!” Noul Testament întăreşte această idee „Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământești este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu și nici nu poate să se supună” (Romani 8:7) şi Dumnezeu îi judecă, totuşi oamenii nu se supun (Romani 1:18-22),   şi se închină la altceva decât la Dumnezeu.   Există tot felul de surogate ca afaceri, sport familie, etc, dar  oamenii rămân neîmpliniţi fiindcă golul rămâne şi nu se poate înlocuii cu altceva decât cu Dumnezeu. Pe termen scurt omul poate fi fericit, dar Solomon afirmă că toate lucrurile  că toate lucrurile sunt  deşertăciune, fapt ce ne indică că a umblat după astfel de lucruri dar omul a rămas neîmplinit. Cine cunoaşte viaţa lui Solomon înţelege despre ce este vorba, iar la încheierea învăţăturilor  lui afirmă „Teme-te de Dumnezeu și păzește poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om” (Eclesiastul 12:13). Doar dacă ai o relaţie personală cu Dumnezeu acest gol se umple şi omul respectiv se simte împlini, fiindcă are părtăşie cu Creatorul lui. Aşa a fost atunci şi tot aşa este şi azi, iar oamenii se amăgesc singuri. Din păcate destinaţia finală este Iadul.  

7). Şoapta din grădină.  poate îmbrăca multe forme  şi a început de la Adam şi Eva (oare a zis Dumnezeu?), şoaptă ce răsună şi azi la urechea credinciosului una din ele este Aroganţa umană[71] (Autor Ştefan F. Tohatan, fără album, tematica diverse, resursă adăugată de stohatan în 05/05-2008).   Unul  dintre motivele pentru care omul se opune lui Dumnezeu este aroganţa umană[72], iar un exemplu foarte cunosc fiind exemplu Titanicu-lui, în care peste 1500 de oameni  au murit în apele reci din oceanul Atlantic, vaporul despre care oamenii au spus că „nici Dumnezeu nu-l poate scufunda”. Condiţiile de navigaţie şi viteza erau nepotrivite, pentru o cursă transatlantică. El s-a lovit (zgâriat) de un aisberg, sub linia de plutire, apa a năvălit cu putere, vasul s-a înclinat şi apoi s-a rupt în două s-a scufundat luând cu el vieţi umane. Supravieţuitoare care era atunci doar o copilă a concluzionat şi ea  despre  Titanic „"... . un monument al arogantei umane... " Din păcate aroganţa umană nu se reduce la dezastre maritime sau aeriene, sau alte calamităţi ale naturii,   ci şi faptul că pentru că mândria  ia costa pe mulţi oameni veşnicia respingând cuvântul lui  Dumnezeu. . Isus avertizează faptul că trebuie să fim smeriţi. Matei 18:2: "Isus a chemat la El un copilas, l-a pus in mijlocul lor si le-a zis: " Adevarat va spun ca daca nu va veti intoarce la Dumnezeu si nu va veti face ca niste copilasi, cu nici un chip nu veti intra in Imparatia cerurilor. De aceea, oricine se va smeri ca un copilas, va fi cel mai mare in Imparatia cerurilor”. Din nefericire majoritatea oamenilor merg pe  ideea că „Motto-ul nostru este "Pot sa mă descurc singur". Acest lucru este o înşelăciune, ei fac o evaluare greşită, cea corectă o face Dumnezeu. Dumnezeu şi declară, Romani 3:10  după cum este scris: „Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar 11  Nu este nici unul care să aibă pricepere. Nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu.” Nu  suntem pregătiţi pentru impact, cu sfinţenia lui Dumnezeu, avem impresia greşită că nu ne vom scufunda, dar ne pândeşte pericolul unei  tragedii veşnice. Diavolul stă la pândă 1 Petru 5:8  Fiţi treji, şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită. Există multe feluri de mândrii, ca mândria religioasa, mândria unui nume, mândria unei imagini a unui prestigiu, mândrie spirituală etc… care ne împiedică să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu. Isaia 2:12  Căci este o zi a Domnului oştirilor împotriva oricărui om mândru şi trufaş, împotriva oricui se înalţă, ca să fie plecat: Apostolul Pavel ne spune că nu se poate să ne descurcăm singuri. Romani 5:6 Pavel spune "... pe cand eram noi inca fara putere, Hristos, la vremea cuvenita a murit pentru cei nelegiuiti... pe cand eram noi inca pacatosi, Hristos a murit pentru noi... ".   Dar avem această veste bună că Isus Cristos a murit pentru noi, ca şi Jertfă pentru păcat, fiindcă plata păcatului este moartea. Dumnezeu în dragostea Sa a trimis pe Fiul Său să moară pentru noi,   l-a Înviat din morţi, iar noi suntem chemaţi nu cu sentimente de atotsuficienţă de sine sau aroganţa umană ci să admitem cu nu avem posibilitatea  de a ne mântui singuri şi Cristos este singura noastră speranţă pentru o viaţă vecinică sus în cer. Trebuie să renunţăm la eu-l personal care ne creează aşa de multe probleme spirituale şi să privim la Isus. Evrei 12:2  Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. Prin credinţa în El, suntem feriţi de judecata lui Dumnezeu şi trecem direct de la moarte la viaţă. „Domne ajută necredinţei mele” (Stefan Tohatan). Atunci când refuzăm a crede în Dumnezeu ne facem zeităţi după chipul şi asemănarea noastră, aşa cum s-a făcut în vechime de păgâni sau cum se face astăzi într-o lume care se crede avansată şi se poate vorbi de  Zeii vechi şi noi[73]care ne stăpânesc viaţa. În trecut  Efesul era un important oraş din imperiul Roman, avea ca şi zeiţă pe Artemis la greci şi  se numea Diana la romani, cu temple, preoţi jertfe, etc. Templul zeiţei Artemis era considerat una din cele şapte minuni ale lumii  din antichitate, loc de pelerinaj, dar era şi o sursă de venit deloc neglijabilă a oraşului. Exista o bancă comercială, din care se împrumutau chiar şi împăraţii, acolo totul era de vânzare. În plan spiritual mântuirea se obţinea uşor, prim cumpărarea de mici statuete  din argint ce înfăţişau pe Artemis sau templul. Desfrânarea era la modă dar şi mai rău, existau taverne, şi hanuri, iar prostituatele îşi vindeau trupul, „sexul fiind considerat drept act de închinare”.   În acest loc apostolul Pavel vorbeşte despre un Zeu nou, Isus Cristos, şi a scandalizat oraşul pentru prin vestirea Evangheliei lui Cristos, predica falimentul celor care confecţionau idoli. Astfel „exorcişti şi vrăjitori, argintari, prostituate şi bancheri, toţi ar fi ajuns în şomaj tehnic dacă urmau învăţătura sa.  Argintarul Dimitrie a aţâţat norodul la răscoală, „Mare este Diana Efesenilor!” dar a fost potolit de logofătul cetăţi, iar de acolo Pavel a  plecat în Macedonia. Din păcate şi astăzi avem acelaşi fenomen prin care „micii demoni”, ne ajută să uităm de Cuvântul lui Dumnezeu şi au apărut tot felul de idoli  moderni, ei sunt mai mult sau mai puţini vizibili, dar  fac acelaşi rău. Ei sunt frumoşi la prima vedere, îmbracă diferite forme, puterea banul, sexul, sau altele şi le avem în inimă şi minte  zilnic în locul lui Dumnezeu. A fost o zi în care Isus Cristos atârnat pe Cruce, a iertat un tâlhar, dar Isus privea şi în viitor şi aşteptă ca noi să privim la El pentru a primi iertare şi împăcare cu Dumnezeu. „Isus Cristos este totul”, sau nimic şi este înlocuit cu idoli  puşi în locul lui Dumnezeu „familie, casă, masă, jocuri video, muzică, pornografie, internet, filme, prieteni, cărţi, baruri, cumpărături, iubit(ă), somn, maşină, cruciuliţa, Kenvelo, fitness, biserica, arta, cariera, avere, televizor, cafea, zâmbete şi lacrimi, o viata căldicică şi o mântuire ieftină”. Întrebarea care este valabilă pentru noi este „Pe ce altar arde jertfa ta de zi cu zi?”. Romani 12:1  Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, Sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.   (Marius Bădescu). În învăţătura creştină etica şi starea credinciosului este dictată şi văzută de Dumnezeu, dar asistăm la aspecte deloc plăcute în plan moral.   Avort rasism discriminare sexuală şi Cristos[74]. (Autor Jhon Piper, album, tematică diverse adăugată în 22/06/2007, sursă originală http: //www. desiringgod. org/). Faptul că există rasism discriminare, rase umane sau alte forme false care ne despart vine în contradicţie cu Isus Cristos care vede egalitatea dintre oameni făcuţi după Chipul şi asemănarea lui Dumnezeu,   Ymago Dey.   Galateni 3:28  Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi Sunteţi una în Hristos Isus. Atunci când ne referim, la discriminare sexuală, căsătorii interasiale, sau avort, de cele mai multe ori sunt respinse, pentru că fiecare „rasă” se consideră dominantă. Copiii rezultaţi din căsătoriile dintre albi şi negri afro-americani, sau albi şi asiatici, nu sunt suficient de albi şi aduc ofensă rasei „superioare”. Mai există un aspect la fel de monstruos în care fetiţele sun omorâte în mod sistematic de-a lungul istoriei fiind considerate inferioare bebeluşilor de sex masculin. Dar şi în multe civilizaţii, copiii care erau slabi şi nu erau apţi de luptă erau zdrobiţi de stânci sau lăsaţi să moară de foame (spartanii). Dacă e să definim termenii de „discriminare sexuală, tot aşa este definit şi rasismul, se acceptă că există diferenţe între sexe, ele sunt semnificative, dar sunt complementare şi se face o sumă a calităţilor şi valorilor dintre bărbaţi şi femei, fiindcă este la fel de bine să ai o fetiţă sau un băiat, fiindcă ambii au valoare în ochii lui Dumnezeu. Toţi sunt păcătoşi şi pentru toţi a murit Cristos şi reflectă meritul lui Dumnezeu în mântuire în egală măsură. Dumnezeu caută lideri smeriţi pentru familiile lor şi lideri sprituali în biserici. Lucrul cel mai rău este avortul fiindcă răneşte „rãneşte femei, rãneşte prunci, rãneşte bãrbaţi, rãneşte societatea, şi îi aduce dezonoare lui Dumnezeu” Milioanele de avorturi din lume sunt un rezultata al rasismului şi a discriminării sexuale. Dacă ne întoarcem la poporul evreu, după moartea lui  Iosiv, egiptenii au luat Cele patru mãsuri radicale progresive în (Exod 1:1-22). Gruparea etică dominantă erau egiptenii care au luat măsuri  esenţiale şi radicale împotriva etniei lui Israel.   Peste Egipt s-a ridicat un nou împărat care nu l-a cunoscut pe Iosiv, iar faraonul afirmă că „Iatã cã poporul copiilor lui Israel este mai mare şi mai puternic decât noi”, ei nu erau egipteni, erau o altă etnie, aveau o altă cultură, se înmulţeau, fapt ce însemna o ameninţare pentru egipteni. Împotriva acestei ameninţări s-au luat măsuri indirecte ca a. Egiptenii iau făcut sclavi Exod 1:11-12."Şi au pus peste ei isprãvnicei, ca sã îi asupreascã prin munci grele. Astfel a zidit el cetãţile Pitom şi Ramses, ca sã slujeascã de hambare lui Faraon. Dar cu cât îl asupreau mai mult, cu atât se înmulţea şi creştea; şi s-au scârbit de copiii lui Israel". Acestă măsură[75] nu a adus la rezultatele aşteptate. b. Egiptenii au făcut robia mai grea. Exod 1:13-14."Atunci Egiptenii au adus pe copiii lui Israel la o aspră robie. Le-au fãcut viaţa amarã prin lucrãri grele de lut şi cãrãmizi, şi prin tot felul de lucrãri de pe câmp; şi în toate muncile acestea pe care-i sileau sã le facã, erau fãrã nici un pic de milã”. c. Împăratul dă poruncă ca moaştele evreilor să ucidă toţi copiii de parte bărbătească. Exod 1:15-16."Împãratul Egiptului a poruncit moaşelor Evreilor, numite una Şifra şi cealaltã Pua, şi le-a zis: "Când veţi împlini slujba de moaşe pe lângã femeile Evreilor, şi le veţi vedea pe scaunul de naştere, dacã este bãiat, sã-l omorâţi; iar dacã este fatã, s-o lãsaţi sã trãiascã". Ca şi ţintă era o reducere a numărului de bărbaţi, dar moaştele au refuzat să îndeplinească acestă poruncă, iar împăratul trece la o altă măsură şi mai drastică. d. Faraonul porunceşte ca copiii evrei de parte bărbătească să fie ucişi. . Exod 1:22."Atunci Faraon a dat urmãtoarea poruncã la tot poporul lui: Sã aruncaţi în râu pe orice bãiat care se va naşte, şi sã lãsaţi pe toate fetele sã trãiascã”. Măsura nu a dat roadele scontate fiindcă la ieşirea poporului din Egipt erau 600 000 de mii de bărbaţi în Israel. Se pot face câteva observaţii cu privire la situaţia de atunci şi acum în privinţa avorturilor. a La început faraonul a practicat infanticidul mascat, care comparat cu ce se face astăzi nu există nici o diferenţă de ordin moral. b. Infanticidul   mascat a fost selectiv, fiind ucişi doar băieţii, acest lucru se întâmplă şi azi din diferite motive sau în perioade diferite. c. Infanticidul a fost impus de din motive etnice „să faceţi acest lucru numai evreilor”. Azi există un sait pe internet denumit Purificarea Etnică în care prin jocuri video alergi prin ghetou împuşti negrii şi evreii care sau ascuns şi dacă poţi îi arunci în aer. d. Dumnezeu a răsplătit faptul că moaştele au călcat porunca împăratului."Dar moaşele s-au temut de Dumnezeu şi n-au fãcut ce le poruncise împãratul Egiptului: ci au lãsat pe copiii de parte bãrbãteascã sã trãiascã. Împãratul Egiptului a chemat moaşele şi le-a zis: "Pentru ce aţi lãsat pe copiii de parte bãrbãteascã sã trãiascã?" Moaşele au rãspuns lui Faraon: „Pentru că femeile Evreilor nu Sunt ca Egiptencele; ele Sunt vânjoase şi nasc înainte de venirea moaşei.” < > Dumnezeu a fãcut bine moaşelor; şi poporul s-a înmulţit şi a ajuns foarte mare la numãr. Pentru cã moaşele s-au temut de Dumnezeu, Dumnezeu le-a fãcut case." e. Dacă ne uităm  la ce s-a întâmplat  vedem Scriptura ne dă o înţelegere a rãutãţii şi atrocitãţii infanticidului mascat, şi anume avortul. El este un rezultat al rasismului şi discriminării sexuale.   Ne întoarcem şi vom da exemple despre Avort şi discriminare sexuală şi la alte popoare, unul din exemple este   Maharashtra.   ”Într-un spital, în perioada iunie 1976 – iunie 1977,700 de indivizi au încercat stabilirea prenatalã a sexului copilului. Din aceşti fetuşi, s-a stabilit ca 250 să fie de sex masculin iar 450 de sex feminin. În timp ce toţi fetuşii de sex masculin au fost pãstraţi în viaţã, 430 din cei 450 de fetuşi de sex feminin au fost avortaţi. (Miller 1985)”.   În China şi în India asemenea sau dat legi pentru restricţionarea avortului în scopul selecţiei, dar practicile continuă.   ”China a întărit legile cu privire la numărul de copii pe care îi poate avea un cuplu casatori... făcând astfel şi mai clar de ce [avortul pentru selecţia sexului] şi infanticidul copiilor de sex feminin a devenit atât de relevant... Într-adevăr se poate observa o creştere alarmantã a numărului de sate atât din India cât şi din China cu urmãtoarea caracteristicã, exprimatã astfel prin gura unui sãtean local: "Anul trecut s-a nãscut o singurã fatã în satul nostru – toţi ceilalţi au avut bãieţi" (Kristof 1993,1)”. Sătenii nu e arată preocupaţi ce se întâmplă peste 20 de ani când băieţii îşi vor căuta neveste ci îi interesează cine să îi ajute la munca câmpului şi nici cine va continua spiţa de neam. Fetiţele care sunt avortate în ţările vestice, cu efect negativ, este o practică care creşte în dimensiune, iar argumentul persoanelor implicate  nu are justificare. Mişcarea feministă este pro-avort în mod declarat dar în mod ciudat nu se opun selecţiei naturale a sexului „din moment ce fetiţele sunt aproape întotdeauna avortate”.   Un alt aspect este avort şi rasism, şi denumim aşa pentru că "Planned parenthood", este o organizaţie cu cele mai multe avorturi din  SUA, fondată de Margaret Sanger, care este o rasistă. Împotriva acestei practici Corinne Cords, membrã a bisericii Betleem,   a făcut o lucrare  pro-viaţã[76] numitã "Self Evident Truth" Ea a studiat implicaţiile rasismului a lui Margaret Sanger în "Planned Parenthood", iar Randy Alcorn a fãcut acelaşi lucru în editorialul sãu "Eternal Perspectives". Un[77] alt personaj Sangers ia susţinut pe eugenişti (eugenetica, „rasa pură a fost practicată şi de nazişti), el s-a declarat în favoarea  sterlizării preferenţiale pentru a reduce numărul de negrii.   „Marvin Olasky spune:   că "< >" lui Margaret Sanger din anii 1930 a fost mult lãudată pentru munca depusã în răspândirea contraceptivelor în rândul celor de care eugeniştii se temeau cel mai mult." Din datele şi sursele obţinute Planned Parenthood" nu a renunţat la acestă practică, o industrie care a ucis  peste 10 000 000 de copii negi din 1973 încoace. Numai rasiştii se bucură de această statistică îngrozitoare. Astfel „Populaţia afro-americanã din America reprezintă 14% din întreaga populaţie. Dar bebeluşii afro-americani reprezintă 33% din totalul vieţilor pierdute prin avort (74% în Washington DC, 62% în Mississippi, 52% în New York City, 50% în Georgia”. Nu se poate afirma că   nu este genocid.   De  asemenea avortul pentru minorităţi nu a avut un efect şi „nu va sluji cauzei egalităţii la fel de mult cum slujeşte cauzei supremaţiei celor de culoare albă, a celor sănătoşi şi bogaţi". Crima tot crimă rămâne, dar Dumnezeu a dat viaţă şi nimeni nu are dreptul să ia viaţa altei persoane, în cazul nostru fiind bebeluşii. Aceste fapte au fost O provocare pentru creştinii afro-americani de a conduce, dar care ar trebui  să se dezmeticească şi să conducă această ţară, fiindcă avortul este tot aşa de rău ca şi cum ai fi sclav. Mulţi albi nu s-au implicat în mişcarea pro – viaţă, fiind indiferenţi la prejudecăţile rasiale, tot aşa cum mulţi lideri nu au mai crezut în divinitatea lui Cristos.   Dacă lucrurile bune, Scriptura se adună, tot aşa se întâmplă cu ce este rău şi care te desparte de Dumnezeu.   „Oh, mai degrabă sã dãm mâinile – negri, albi, asiatici, hispanici, indieni – şi sã spunem împreunã cu glas rãspicat: este o cale mai bunã spre libertate decât cea a uciderii pruncilor!”. Ne întoarcem în Egipt la momentul uciderii copiilor când se naşte Moise, care urma să fie eliberatorul poporului Israel, Dumnezeu în suveranitatea Sa are grijă de Moise care creşte la curtea faraonului şi scoate poporul din Egipt, el fiind salvatorul unui viitor popor. Cu mult mai mult s-a Născut Isus Fiul lui Dumnezeu care este salvatorul lumii întregi, El a supravieţuit uciderii pruncilor din Betleem, a trăi o viaţă desăvârşită a Murit şi a Înviat din morţi pentru ca noi să avem o mântuire veşnică. Calea spre cer este Isus Cristos. O altă întrebare este  Ce spune Biblia despre avort? [78]. Ea nu  abordează în mod specific problema avortului, dar după cele spuse anterior este pro-viaţă prin  anumite texte care reflectă din plin acest lucru. Ieremia 1:5  „Mai bine înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoşteam, şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte, şi te făcusem prooroc al neamurilor.” De asemenea Psalmul 139:13-16,   ne arată implicarea activă a lui Dumnezeu în formarea bebeluşilor înainte de a se naşte. La fel în cartea (Exodul 21:22-25), cel care provoacă moartea unui copil când femeia este însărcinată primeşte aceeaşi pedeapsă ca şi când comite o crimă. Dumnezeu consideră copilul nenăscut o fiinţă umană. David afirmă şi el. Psalmi 139:13  Tu mi-ai întocmit rinichii, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele: Omul  este făcut după Chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (Geneza 1:26-27; 9:6). iar a ucide este o ofensă adusă lui Dumnezeu. O întrebare care se ridică în zilele noastre este ce se întâmplă în caz de viol / incest, fapte oribile, dar care se întâmplă.   Uciderea copilului este o greşeală, pentru că poate fi dat la adopţie unei familii care iubeşte copiii, şi îl creşte ca şi cum ar fi mama lui. Copilul nu trebuie pedepsit cu moartea pentru faptele tatălui. O altă problemă este când viaţa mamei este în pericol, dar acest aspect în care se poate face avort este abia de 0,01 din cazuri. Dar dumnezeu poate face miracole şi să păzească atât viaţa femeii cât şi a copilului. Decizia aparţine soţilor, ei trebuie să se roage pentru înţelepciune (Iacov1:5)  Multe femei recurg la avort pentru aşi păstra silueta de „miss” în proporţie de 94% sunt alte motive, decât pericol de moarte pentru mamă sau copil. Multe cupluri nu doresc copilul conceput de ei, aspect de o răutate care nu se poate imagina, chiar şi în cazuri de mare sărăcie, avortul nu trebuie să fie prima opţiune. Ca şi o încurajare pozitivă, pentru femeile care au făcut avort, prin pocăinţă autentică toate păcatele pot fi iertate. (Ioan 3:16, Romani 8:1, Coloseni 1:13  El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului, şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui, 14  în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor. Acest aspect este valabil şi pentru medicii care au făcut avort. Una alt  aspect care este primejdios pentru creştini şi influenţează Biserica sunt Pericolele postmodernismului? [79] „Postomodernismul este o filozofie în care se afirmă că nu există un adevăr absolut în materie de religie sau spiritualitate”, fapt care contrazice atributele naturale ale lui Dumnezeu. Postodmernişti afirmă că adevărul poate fi adevărat pentru tine dar nu şi pentru mine, în care avem o gândire  cu un real pericol, şi nu vorbim despre lucruri banale ci de probleme care ţin de adevăr viaţă sau moarte veşnică. Postmodernismul este o reacţie faţă de promisiunile eşuate ale modernismului, folosit în raţiunea umană care voia să facă o lume mai bună şi un loc mai bun pe Pământ. Una din credinţele modernismului au fost că există absoluturi, iar postmodernismul, elimină această idee în ştiinţă  şi religie şi spiritualitate, se întoarce spre un relativism care se legă de fiecare persoană în mod separat. Avem deja de a face cu o spirală descendentă în care se respinge adevărul absolut. Astfel se pierde deosebirea dintre religie şi credinţă  şi spiritualitate şi apare un pluralism religios în care dispare obiectivitatea şi nimeni nu mai poate pretinde că religia lui este falsă sau adevărată vizavi de alte religii. În postmodernisma adevărul este relativ, fiind un rezultat a multor generaţii în care predomina gândire filozofică. Acest lucru a început de la Augustin, până la Reformă, în care umanitatea a încercat ca omul să fie înălţat mai sus în centrul  realităţii. Luând perioadele istorice la rând găsim „un arbore familial”, Renașterea ar fi bunica modernismului și Iluminismul ar fi mama lui. Afirmația „Gândesc, deci exist", a lui Renee Descartes, personifică începutul acestei epoci”. În cazul acesta Dumnezeu nu mai este în centrul adevărului ci omul, sub această formă de gândire păguboasă. Iluminismul a impus modelul ştiinţific asupra tuturor aspectelor vieţi cu pretenţia de adevăr.   El a afirmat faptul că „informațiile ștințifice pot fi înțelese, definite și apărate în mod obiectiv.” Un  exponent al Iluminimului a fost un Kant. „Filosoful care a contribuit la ideea adevărului relativ a fost prusacul Immanuel Kant și lucrarea lui Critica rațiunii pure, care a apărut în 1781”. El argumentează că adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu este imposibilă şi s-a creat o separare între ”fapt„ şi „credinţă”, chestiuni care nu au nici o legătură cu religia. În problemele spirituale numai ştiinţele empirice au dreptul să vorbească despre adevăr. Astfel Biblia în gândirea acestor filozofi a fost scoasă din domeniul adevărului şi a lucrurilor sigure. Problema de fond este deja că omul nu mai are la ce se raporta, şi bâjbâie în căutarea lui cu privire la apariţia vieţii, scopul omului, sau destinul şi rostul lui pe acest Pământ sau alte aspecte principale.   Din modernism s-a trecut la postmodernism şi la „ideile lui Frederick Nietzche. El „a susținut „perspectivismul", care spune că toată cunoașterea (inclusiv știința) e o chestiune de perspectivă și interpretare.” Filozofi au clădit mai departe filozofia lor pe ideile lui Nietzche, ca exemplu Foucault, Rorty și Lyotard, şi l-au respins pe Dumnezeu şi religia în general. Respingerea unui adevăr absolut este „o respingere a unei metanarațiuni (un adevăr care transcende toți oamenii și toate culturile”, (Lyotard) astfel războiul filozofic împotriva unui adevăr obiectiv, a avut ca şi rezultat o împotrivire a postmodernismului faţă de orice se declara absolut, o gândire care respinge un adevăr inerant cum este Biblia. Un alt aspect al postmodernismului este pierderea discernământului. Teologul Toma de Aquino afirmă că „E sarcina filosofului să facă distincții." Ce a vrut de Aquino să spună e că adevărul depinde de capacitatea de a discerne – priceperea de a deosebi „asta" de „cealaltă" în domeniul cunoașterii. Dar dacă adevărul obiectiv şi absolut nu există, se rămâne la o problemă de interpretare personală, şi atunci Biblia nu mai are un singur autor, ci oameni cu diferite interpretări considerate adevărate. În cazul acesta omul nu mai are un standard  şi etică la care să se raporteze şi se creează o situaţie haotică, referindu-se la religie şi credinţă. Ne uităm în jur la multitudinea de secte şi religii şi nu ne mai mirăm. Un alt pericol este pluralismul în care dacă adevărul absolut nu mai există, nu se mai poate face deosebirea dintre ce este rău sau bun toate credinţele şi religiile sunt considerate valide şi adevărate mergându-se spre ecumenism[80]. Pentru această formă de gândire este folosit termenul de „pluralismul filosofic". În acest caz nici-o o religie nu are dreptul la pretenţia de adevăr şi să afirmă că celelalte religii sau false sau inferioare, iar conceptul de erezie dispare. „D. A. Carson evidențiază îngrijorările mediului evanghelic conservator cu privire la ceea ce vede ca fiind pericolul pluralismului: „În cel mai sobru mod mă întreb uneori dacă nu cumva fața urâtă a ceea ce menționez ca fiind pluralism filosofic e cea mai periculoasă amenințare la adresa Evangheliei de la apariția ereziei gnostice în secolul II." Aceste pericole ale postmodernismului în care adevărul este relativ, piederea discenământului şi pluralismul filozofic sunt un pericol real pentru creştinism  şi trebuie să dai un răspuns acestei provocări.   Răspunsul la pericolul postmodernismului. Creştinismul afirmă că există absoluturi, că  se poate discerne între adevărat şi fals, ce este corect sau greşit cu privire la afirmaţiile despre religie, spiritualitate şi Dumnezeu iar orice afirmaţie contrară este incorectă. Dar adevărurile nu stau pe temelia Postmodernismului, Iluminam sau altceva şi bazele lor se prăbuşesc în confruntarea cu creştinismul.   Creştinismul afirmă că există adevăr absolut iar Isus Cristos a fost trimis să facă acest lucru Ioan 18:37  „Atunci un Împărat tot eşti!” I-a zis Pilat. „Da” a răspuns Isus. „Eu Sunt Împărat. Eu pentru aceasta M-am născut şi am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu,” deşi  postmodernismul negă problema adevărului, ei spun că „nici un adevăr nu trebuie afirmat”, iar poziţia lor se autoanulează. Filozofii lor scriu cărţi şi aşteaptă ca cititorii să le îmbrăţişeze ca şi adevăruri. Mai  simplu „Când cineva spune că nu există adevăr, el îți cere să nu-l crezi. Așa că nu-l crede, spunea un profesor. În al doilea rând există diferenţe semnificative între credinţa creştină şi celelalte credinţe, iar cei care afirmă că  distincțiile semnificative nu există, în realitate ei nu se obosesc să facă aceste deosebiri. Dacă o fac afirmă ce cred ei despre adevăr despre afirmaţiile creştinismului. Postmoderniştii  aşteaptă ca cititori să ajungă la concluziile filozofilor cu privire la ce au scris şi corectează pe aceia care interpretează intenţia lor, iar în acest caz poziţile lor, deci îşi anulează singur poziţia pentru că şi ei se grăbesc să facă deosebirea dintre adevărat şi fals. Creştinismul face afirmaţia că universul este adevărat şi arată starea omului căzut în păcat un Dumnezeu care ne iubeşte şi Jertfa lui Crtistos care aduce mântuire. Orice om despărţit de Dumnezeu prin păcat are nevoie de mântuire.  ”Când Pavel s-a adresat filosofilor stoici și epicurieni pe Colina lui Marte, a spus: „Dumnezeu nu ține seama de vremurile de neștiință și poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască." (Fapte 17.30), el nu face afirmaţia că acest adevăr este valabil pentru el dar nu  poate nu este adevărat pentru voi, ci este o poruncă care vizează întreaga omenire. În privinţa filozofiei pluralismului în care toate religiile au un statut egal Biblia corectează fiindcă mântuirea vine numai prin Jertfa lui Cristos, care rămâne în ultima instanţă o problemă de credinţă. Creştinul are dreptul de a afirma că ceva este adevărat sau fals şi că adevărul absolut există. Ioan 14:6  Isus i-a zis: „Eu Sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.  „Creștinul trebuie să prezinte adevărul lui Dumnezeu cu dragoste și pur și simplu să-l întrebe pe orice postmodernist mâniat de afirmațiile exclusiviste ale creștinismului: „Așadar am ajuns dușmanul tău prin faptul că îți spun adevărul?" (Galateni 4.16). Diferitele afirmaţii ale unor creştini despre filozofie, că este bună sau rea că ajută sau nu ajută credinţa creştină, trebuie să fie pe loc secundar, prioritatea este vestirea Evangheliei celor car nu-l cunosc pe Dumnezeu, iar mai departe lucrarea rămâne în mâna Duhului Sfânt.   Rămân în mintea filozofilor, a omului obişnuit, şi a celui care nu ştie carte întrebări esenţiale cum ar fi ce semnificaţia are rolul lui pe pământ, de unde vine ca şi specie umană, şi destinul în viitor.

8). Care este rostul vieţi? [81] omului pe acest pământ, care este scopul vieţii, împliniri sau neânpliniri, ce este semnificaţia vieţii, de unde venim şi care va fi sfârşitul omului sau a speciei umane, doar ţărână sau şi ceva dincolo de moarte, fiindcă există o nenplinire în această viaţa iar specia umană face eforturi pentru aşi depăşi poziţia, a transcede statutul de om, dar  nu reuşeşte sunt întrebări pe care fiecare om le pune. Atunci când privim în urmă, la întrebarea ce este justificarea vieţii omului pe acest pământ, unii nu se gândesc la aşa ceva, dar alţii se uită înapoi  şi descopere ani în care au luptat fără să-şi atingă scopul şi descopere goliciune şi ani irosiţi pentru zile şi scopuri care nu s-au împlinit. Ca şi scopuri umanitatea urmăreşte succesul în afaceri, o sănătate bună, relaţii şi plăceri sexul, filantropia şi altele dar majoritatea au mărturisit un sentiment de gol pe care nu au reuşit să-l umple. Solomon în cartea sa Eclesiastul, recunoaşte că totul este deşărtăciune,   „Deşertăciune a deşertăciunilor„ deşi avea palate bogăţii, faimă.   A avut aproape tot ce şi-a dorit, precizând faptul şi trăgând o linie  „sub soare”, o limitare la viaţa existentă pe acest pământ.   Se pune întrebarea de ce există acestă deşertăciune şi gol în inima noastră iar răspunsul este că la creaţie Dumnezeu a pus ceva în noi ce nu putem experimenta aici pe pământ iar Solomon dă unul din răspunsuri „Eclesiastul 3:1 „… a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcarcă omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu.” Noi suntem conştienţi de faptul că „acest “aici-şi-acum” nu înseamnă totul”. În cartea Genezei descoperim că Dumnezeu ne-a creat după Chipul şi asemănarea Sa, Yamgo Dey. Geneza 1:26  Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.”  Deci dintre toate vieţuitoarele omul este cel mai apropiat de Dumnezeu, chiar dacă este o fiinţă căzută în păcat şi a făcut ca blestemul lui Dumnezeu să se abată pe om şi peste Pământ. Totuşi rămân lucruri care sunt adevărate cum ar fi. „(1) Dumnezeu a făcut omul o fiinţă socială (Geneza 2:18-25), (2) Dumnezeu i-a dat omului o ocupaţie (Geneza 2:15), (3) Dumnezeu a avut comuniune cu omul (Geneza 3:8), şi (4) Dumnezeu i-a dat omului stăpânirea asupra pământului (Geneza 1:26). „Semnificaţia acestor adevăruri, stă în faptul că Dumnezeu a intenţionat ca omul să refacă părtăşia cu el. Acest lucru nu se poate întâmpla decât prin Jertfa lui Isus Cristos. În cartea Apoalipsei evenimentele arată sfârşitul lumii, Dumnezeu va distruge cerul şi pământul şi va fi creat un cer nou şi un pământ nou Apocalipsa 21:1  Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era. Înainte de acest lucru omenirea va fi judecată „Însă unii dintre oameni vor trebui să fie judecaţi şi declaraţi nedrepţi şi astfel să fie aruncaţi în Lacul de Foc (Apocalipsa 20:11-15),” pentru a suferii o veşnicie întreagă. Dar cei credincioşi vor locui împreună cu Dumnezeu şi ei vor fi copiii Lui şi aşa se închide cercul (Apocalipsa 21:7). Această comuniune va fi veşnică, iar Dumnezeu a creat o  singură cale prin care se obţine fericirea veşnică prin Isus Cristos. Apocalipsa 1:5  „şi din partea lui Isus Hristos, martorul credincios, cel întâi-născut din morţi, Domnul împăraţilor pământului! A Lui, care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său”. Adevărul este că Dumnezeu a creat omul pentru părtăşie şi comuniune, iar refacerea acestori stări în care intră  este rostul vieţii este restaurat prin Isus Hristos şi este singura cale prin care omul se poate împăca cu Dumnezeu (Faptele Apostolilor 4:12, Ioan 14:6). Viaţa veşnică se obţine prin pocăinţă, persoane în cauză nu mai doreşte să trăiască în păcat iar Cristos prin Duhul sfânt o face o persoană nouă. Tit 3:5  El ne-a mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înoirea făcută de Duhul Sfân. Scopul adevărat al unei persoane este să-l aibă pe Isus ca şi mântuitor să înveţe din Cuvântul Lui, părtăşie în rugăciune să trăiască în ascultare de poruncile Lui  să vestească Evanghelia şi altor persoane. Cu toate greutăţile vieţii Isus spune  Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.” (Matei 11:28-30). “Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug.” (Ioan 10:10b). “Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze. Pentru că oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va câştiga” (Matei 16:24-25). “Domnul să-ţi fie desfătarea, şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima” (Psalmul 37:4).” Versetele citate sunt un îndemn dar şi o alegere, ne putem ghida după voinţa proprie sau ideile noastre dar rezultatul va fi o viaţă fără sens. Suntem împliniţi dor în comuniune cu acela care nea creat cu Dumnezeu „A-L privi pe Dumnezeu lucrând  DIN PRIMUL RÂND nu este pentru creştinii de Duminică. Ei nu au plătit un astfel de preţ. A-L privi pe Dumnezeu lucrând DIN PRIMUL RÂND este pentru ucenicii adevăraţi, dedicaţi din toată inima lui Hristos, care au renunţat în a-şi urma propriile dorinţe în viaţă astfel încât să poată să urmeze scopurile lui Dumnezeu în vieţile lor.” Creştinii amintiţi mai sus au plătit un preţ, au devenit robi a lui Cristos şi pot experimenta viaţa împreună cu El. Dintr-o stare de păcat refacerea relaţiei se face doar prin convertire. Ca şi răspuns pentru o evanghelie falsă[82] (13 APRIL 2019   Samy Tuțac), afirmăm că  în Scriptură avem Evanghelia lui Dumnezeu, şi prin puterea lui oricine crede în Isus Cristos este mântuit. Evanghelia îl prezintă pe Isus ca şi Rege  Mare Preot, şi Domn ca şi autoritate supremă. Evanghelia prezentată este cristocentrică şi vesteşte centralitatea lui Cristos în tot Universul. „El este Domnul, iar noi trebuie să venim și să ne dedicăm Lui, să ascultăm de El când ne vorbește ca Domn”. Prin această Evanghelie, avem pace, bucurie, sănătate, sau boală dar mai ales binecuvântări cereşti „Această evanghelie care-l predică pe sărmanul Isus, cerșetorul, care stă în frig și bate la ușa inimilor noastre, este o formă de evaziune. Tot o formă de evaziune este și evanghelia “eliberării” de duhuri, propovăduită de profeți falși ieșiți din garanție”. Cine crede nu face un favor lui Dumnezeu (unii „creştini” se cred centrul universului) şi predică o falsă evanghelie. Dumnezeu este în centru universului iar noi gravităm în jurul Lui şi trebuie să îi dăm ascultare. „Dacă deci Îl mărturisești cu gura ta pe Isus ca Domn și crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți, vei fi mântuit.” Pavel avertizează. Galateni 1:9  „Cum am mai spus, o spun şi acum: dacă vă propovăduieşte cineva o Evanghelie, deosebită de aceea pe care aţi primit-o, să fie anatema!”  (blestemat) Această Evanghelie a Împărăţiei  Cerurilor mărturiseşte despre Isus Cristos ca Domn şi produce o transformare radicală în viaţa noastră o înnoire a minţii, iar orice altă formă este o evaziune şi înşelătorie. (Samy Tuțac).

9). Veghere şi pocăinţă.  [83]. În Vechiul Testament avem două cuvinte prin care e exprimă termenul de pocăinţă, sau echivalentul acestora ele fiind („a-i părea rău", „a se răzgândi") şi (cu sensul de „a se întoarce înapoi, a se reîntoarce". Cuvântul  naham este utilizat  cu privire la om în (Exod 13:17; Iov 42:6; Ieremia 8:6), , dar şi la Dumnezeu în contextul distrugerii relaţiilor dintre om şi Dumnezeu. În mod concret când omul se depărtează de Dumnezeu  spune „îi pare rău de răul", dorind o readucere a omului pe calea dreaptă omul suportă consecinţele păcatului, el se poate întoarce de la căile sale rele spre Dumnezeu, sau să ajungă mult mai rău (Geneza 6:6… 1 Samuel 15:11, Ieremia 18:10). În dragostea Sa Dumnezeu primeşte pocăinţa şi în ultimul moment, El se întoarce de la judecată la iertare (Ieremia 18:8, Iona 3:9 …), iar importanţa unui mijlocitor între om şi Dumnezeu este subliniată în („Exod 32:12-14 şi Amos 7:3,6). Cu toate că nu putem pune la îndoială fermitatea cu care va judeca Dumnezeu păcatul (Numeri 23:19,   1 Samuel 15:29, Psalmul 110:4; Ieremia 4:28; Ezechiel 24:14; Zaharia 8:14), deşi Dumnezeu s-a descoperit pe Sine ca şi un Dumnezeu care judecă păcatul, şi o face (Numeri 23:19; 1 Samuel 15:29; Psalmul 110:4, Ieremia 4:28; Ezechiel 24:14, Zaharia 8:14), El s-a revelat pe Sine şi ca un Dumnezeu al dragostei, milei şi  îndurării, cu privire la poporul necredincios, lui Dumnezeu îi pare rău de răul pe care trebuie să-l facă pedepsind păcatul şi poporul ales „(Exod 32:14, Deuteronom 32:36, Judecători 2:18,1Cronici 21:15, Psalmul 106:45, Ieremia 42:10, Ioel 2:12, … Iona 4:2). Dumnezeu cheamă la pocăinţă  care este o chemare sub starea de dependenţă a lui Dumnezeu dar şi la respectarea Legământul mozaic legământ condiţionat care a fost călcat de poporul evreu. Acest gen de chemări sunt numeroase înainte ca poporul  să fie dus în robie din ambele Regate de Nord şi de Sud. Pedeapsa nu porneşte dintr-o dorinţă de răzbunare (Amos 4:6-11), ci  din dorinţa să aducă la pocăinţă. Comiterea răului se amplifică dacă nu intervine Dumnezeu.   Expunerea acestor idei le găsim în (Osea 6:1-3 şi 14:1-2), în care speranţa alternează cu „disperarea” (Isaia 3:5,7:10), „pasajul din (Osea 11:1-11) fiind deosebit de mişcător”. La fel  sunt speranţele prorocului Isaia date prin numele pus fiului său „Şear-Iaşub, („o rămăşiţă se va întoarce", (7:3; vezi, de asemenea, 10:21…).” La fel sunt cererile lui Ieremia (Ieremia 3:1-4-: 4, . . 15:15-21),   în care prorociile sunt amestecate cu disperarea prorocului    (Isaia 6:10, Ieremia 13:23). Sunt numeroase şi puternice expresiile care Domnul cheamă omul şi naţiunea la pocăinţă (Deuteronom (30:1-10,1 Împăraţi 8:3. . 2 Cronici 7:14, Isaia 55:6-7. . Ioel 2:12-14). Exemplele sunt numeroase, avem model clasic de pocăinţă a unei naţiuni a fost cazul când Iosua a condus poporul la pocăinţă (2 Cronici 34-33). În Noul Testament cuvintele traduse pentru pocăinţă sunt  în greacă metanoeo şi metamelomai, cu semnificaţia „a se răzgândi", deci „a regreta, a-i părea rău", avem  exemplul din pilda vameşului şi a fariseului (Luca 18:13),    Matei 21:29, şi Luca 17:4 („îmi pare rău") iar cel mai explicit în (2 Corinteni 7:8-10). Modul în care Noul testament foloseşte aceste cuvinte sunt influenţate de Vechiul Testament, în care pocăinţa este o schimbare radicală a vieţii unui om în raport cu relaţia sa cu Dumnezeu. „De aceea cea mai bună traducere a verbului metanoeo este deseori „a converti", adică „a se întoarce îndărăt" (*CONVERTIRE). Acest lucru ne ajută de a înţelege de ce Ioan Botezătorul a cerut botezul atât celor păcătoşi cât şi celor neprihăniţi, botezul fiind un act hotărâtor în care persoane respectivă se întoarce de la modul vechi de trai şi se încrede în acele care urma să vină (Matei 3:2,   Marcu 1:4, Luca 3:3,8, Faptele Apostolilor 13:24,   19:4). Şi Isus face chemarea la pocăinţă a oamenilor ( Matei 6:12,   Matei (4:17,12:41), ca mai târziu să ofere posibilitatea mântuiri prin Cruce. Natura  radicală este bine subliniată în Pilda fulului risipitor (Luca 15:11-24), „Caracterul ei condiţionat este vizibil în Pilda fariseului şi a vameşului - pocăinţă înseamnă ca o persoană să recunoască faptul că nu are nici un merit înaintea lui Dumnezeu şi să se bazeze pe îndurarea lui Dumnezeu fără să încerce să se scuze sau să se justifice înaintea Lui (Luca 18:13).” „Întoarcerea înapoi" la viaţa de dinainte este arătată în întâlnirea dintre Isus şi tânărul bogat, caracterul ei condiţionat   în contrast cu Zacheu (Luca 19:8). În Matei 18:3 ni se indică în mod clar că cine doreşte să se pocăiască trebuie să-şi mărturisească păcatul şi imaturitatea înaintea lui Dumnezeu incapacitatea de a trăi fără El şi să recunoască dependenţa sa de Dumnezeu în mod total. Chemarea la pocăinţă  dar şi promisiunea iertării apare în Luca şi la predicarea primilor creştini (Faptele Apostolilor 2:38,3:19). Cuvântul „metanoeo este suplimentat de epistrepho „(a se întoarce înapoi, a se reîntoarce"   Faptele Apostolilor (9:35,),” unde  metanoeo însemnă mai mult, iar epistrepho înseamnă întoarcere la Dumnezeu. (Faptele Apostolilor 3:19; 26:20). Aceşti doi termeni pot fi luaţi separat, dar în acelaşi timp fiecare termen poate indica ambele sensuri. (Faptele Apostolilor 11:18,1 Tesaloniceni 1:9). Pocăinţa este darul lui Dumnezeu dar şi responsabilitatea omului (Faptele Apostolilor 5:31 şi 11:18). Prorocul Isaia este amintit (Isaia 6:9-10) de mai multe ori ca şi o explicaţie a eşecul omului de a se pocăi (Matei 13:14, Marcu 4:12, Faptele Apostolilor 28:26 …). De asemenea în cartea Evrei se arată importanţa pocăinţei iniţiale (Evrei 6:1), în timp ce se pune la îndoială posibilitatea pocăinţei  a doua oară (Evrei 6:4-6; 12:17). Alte  pasaje din Bibliei sunt mai categorice şi afirmă faptul că credincioşii trebuie să se pocăiască (2 Corinteni 12:21, Iacov 5:19… 1 Ioan 1:5,   2:2,   Apocalipsa 2:5,21… 3:3,19). În predicarea primilor creştini subiectul pocăinţei şi al iertării era dominant.   Pavel foloseşte destul de rar aceste două concepte, şi ele nu apar în Evanghelia lui Ioan fiindcă „că ambele concepte spun răspicat că viaţa creştină începe cu afirmarea pozitivă a *credinţei”.   În altă ordine de idei se poate pune întrebarea  de Ce este pocăinţa şi de ce este necesară pentru mântuire? [84]. În Noul Testament  termenul este înţeles pentru mulţi ca pocăinţă este „întoarcerea de la păcat”, dar definiţia bibică a pocăinţei este schimbarea minţii cuvântul folosit fiind metanoia, iar Biblia ne vorbeşte de o pocăinţă reală care implică şi schimbarea faptelor (Luca 3:8-14; Faptele Apostolilor 3:19). Pavel a firmă Faptele Apostolilor 26:20  “Ci am propovăduit întâi celor din Damasc, apoi în Ierusalim, în toată Iudea, şi la Neamuri, să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu, şi să facă fapte vrednice de pocăinţa lor.” Cartea Faptele Apostolilor se focalizează pe pocăinţă spre mântuire având numeroase texte. (Faptele Apostolilor 2:38,3:19, … 26:20). În contextul celor spuse de Pavel pocăinţa, schimbarea minţii este legată de Persoana lui Isus Cristos. La Rusalii Petru cheamă oamenii la pocăinţă (Fapte2:38), în al recunoaşte pe Isus ca şi Mesia (Faptele Apostolilor 2:36), ca şi “Domn şi Cristos”  Îndemnul lui Petru este să treacă de la actul respingerii lui Cristos  „voi l-aţi răstignit” la acceptarea lui  ca Mântuitor. În acest fel pocăinţa este înţeleasă ca şi “două părţi ale aceleiaşi monede”, pentru că nu ai cum să-ţi pui credinţa în Isus Cristos dacă nu ţi-ai schimbat gândirea cu privire la El,   şi ce a făcut, adică  Jertfa de pe Calvar. Cu alte cuvinte  „Indiferent dacă este vorba de pocăinţa de respingere conştientă sau de pocăinţa de ignoranţă şi dezinteres, aceasta este o schimbare a minţii. Tit 3:5  El ne-a mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înoirea făcută de Duhul Sfânt. Pocăinţa biblică în privinţa mântuirii este schimbarea minţii de la respingerea lui Hristos la credinţa în El”. Este important să înţelegem faptul că pocăinţa nu  este o lucrare a omului pentru a câştiga mântuirea pentru că nimeni nu se poate pocăi şi nu poate veni la Dumnezeu dacă El nu atrage persoana respectivă spre Sine (Ioan 6:44)”. De asemenea în Fapte 5:31 şi 11:18  ni se spune că pocăinţa vine de la Dumnezeu şi este posibilă doar prin Harului Lui. „Întreaga mântuire, inclusiv pocăinţa şi credinţa, este rezultatul faptului că Dumnezeu ne atrage spre Sine, ne deschide ochii şi ne schimbă minţile. Îndelunga răbdare a lui Dumnezeu ne conduce spre pocăinţa (2 Petru 3:9), la fel şi bunătatea Lui (Romani 2:4)”. Este un fapt imposibil ca să se producă o schimbare a minţii fără să ducă şi la schimbarea faptelor, a conduitei şi a comportamentului. De aceea Ioan Botezătorul mustră pe acei care nu au fost sinceri „Faceţi, deci, roade vrednice de pocăinţa voastră” (Matei 3:8). Cel care s-a pocăit cu adevărat va avea o viaţă schimbată (2 Corinteni 5:17, Galateni 5:22-24 ). „Întoarcerea de la păcat nu este definiţia pocăinţei, însă este unul din rezultatele pocăinţei autentice, bazată pe credinţa în Domnul Iisus Hristos”. Mai trebuie să adăugăm faptul că credinţa este mare sau mică, iar pocăinţa este un proces în sensul apropieri tot mai mult a celui convertit  de Dumnezeu. Biblia ne îndeamnă la fapte bune ca un rezultat al convertiri. Tit 2:7  şi dă-te pe tine însuţi pildă de fapte bune, în toate privinţele. Iar în învăţătură, dă dovadă de curăţie, de vrednicie. Pocăinţa este un rezultat al lucrării Duhului Sfânt în inima păcătosului, El este acela care convinge omul de păcat. De asemenea în viaţa de credinţă omul trebuie să fie tot timpul atent la atacurile lui Satana 1 Petru 5:8  Fiţi treji, şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă tîrcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită.

10). Concluzii. Noi avem azi sus în cer pe Isus Cristos, care face o slujbă de Mare Preot şi Mijlocitor între om şi Dumnezeu fiindcă şi dacă suntem mântuiţi nu ne ridicăm la standardele de sfinţire cerute de Dumnezeu iar dacă ne întoarcem la cartea Geneza ea este o carte a începuturilor cu referire la creaţie, fiinţa umană,   începutul păcatului dar şi începutul promisiuni răscumpărări promise de Dumnezeu. Cartea ne prezintă puterea lui Dumnezeu în ciuda eşecului şi neascultării omului de Creator. În carte avem simbolisme, Adam fiind antetipul lui Cristos. Moartea şi despărţire omului de Dumnezeu a venit prin Adam dar mântuirea a venit prin Cristos. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că Adam a fost creat de Dumnezeu, dar cade în ispită şi antrenează întreaga rasă umană în păcat, pe când Cristos deşi ispitit în condiţii mult mai puţin favorabile iese biruitor fiind un exponent al mântuirii. Din cele opt legăminte divin amintim Legământul Edenic şi Legământul Adamic care sunt condiţionate în care Adam şi Eva îşi aveau partea lor de responsabilitate şi trecând peste celelalte Legăminte divine ajungem la Noul Legământ din cartea Evrei. Căderea omului în păcat a fost aşa de cumplită (depravare totală) încât dacă Dumnezeu nu ar fi intervenit prin Revelaţia Generală şi Specială, omul nu şi-ar fi recunoscut niciodată Creatorul. Astfel Dumnezeu infinit şi perfect se descopere sub multiple forme în Revelaţia Specială una din cele mai evidente este descoperirea făcută lui Moise unde îşi spune şi numele ca YHWH – Iehova, Elohim, Adonai, ca nume  de bază, dar şi nume compuse ca „El-Elion:   Dumnezeul Cel Prea înalt, etc. YHWH este format numai din consoane, un nume dificil de pronunţat  şi este înlocuit cu Domnul sau Yahweh, iar astăzi ca Iehova care înseamnă „Stăpân" sau „Domn", El-Roi, Dumnezeul care mă vede (Gen. 16:13), Iehova-Iire, Domnul va purta de grijă  (Gen. 22:14) El Shaddai - Dumnezeul cel Atotputernic  El Olam - Dumnezeul Etern  şi alte nume. Ele este Domnul Creaţiei a făcut cerurile şi pământul care neagă categoric Ateismul, Politeismul, Fatalismul, Evoluţionismul, Panteismul, Materialismul, sau alte forme aberante de necredinţă. În Geneza avem  drama căderi în care păcatul se amplifică şi devine universal,   este prezentată istoria răscumpărări  din planul lui Dumnezeu ce se derulează cu un epilogul din Apocalipsa. Cartea Genezei ne vorbeşte despre vorbeşte despre păcat judecată, izbăvire şi o viaţă nouă. Vechiul Testament şi Noul  Testament ne indică faptul că autorul Genezei este Dumnezeu şi omul, iar Dumnezeu este acela care cheamă oameni în lucrarea Sa.   Iată-mă- (hinneni)” este folosit în special ca răspuns atunci când Dumnezeu cheamă pe oameni, iar în Biblie avem numeroase cazuri de genul acesta. Dumnezeu se descopere lui Avram, Isac şi Iacob din care rezultă poporul ales care îl va aduce pe scena istoriei pe Mesia Unsul Cristosul în care Fiul lui Dumnezeu a fost gata să răspundă prin această formulă: Iată – mă:   Evrei 10:7  Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!”.   Geneza ne indică existenţa eternă a lui Dumnezeu, creaţia omului iar toţi oamenii indiferent de cultură, naţionalitatea, limbă, timp istoric, sau alte elemente în care trăiesc sunt responsabili în faţa Creatorului de faptele lor, după moarte vor merge la judecată cu o destinaţie precisă Iadul sau Cerul.   Reluăm ideea de un început în care Dumnezeu creează omul Ymago Dey, îl pune în grădina Eden cu un scop precis să o lucreze şi să o păzească dar şi interdicţia de a nu mânca din pomul cunoaşterii binelui şi răului. Dar   acolo era Şarpele care ispiteşte pe Eva şi pe Adam, ei cad în ispită  calcă porunca lui Dumnezeu şi începe drama umanităţii de 6000 de ani care încă continuă. Omul îşi ascunde păcatul personal sau naţional aşa cum a făcut Adam şi Eva. În cartea Genezei  găsim explicaţia răului din lume, atitudinea lui Dumnezeu faţă  de omul păcătos sau naţiuni păcătoase şi Harul lui Dumnezeu concretizat prin promisiunea a restaurării omului după Ymago Dey din (Geneza 3:15), care are o dublă semnificaţie ce constă şi dintr-o închinare adevărată care curge în istorie paralel cu o închinare falsă. Satana s-a apropiat de femeie prin înşelăciune şi a pune la îndoială Cuvântul lui Dumnezeu  „oare”, din care a rezultat  necredinţa, şi neascultarea. La modul concret păcatul este o răzvrătire a omului, a fiinţe create împotriva Creatorului. Ca şi consecinţă apare aspectul vinovăţiei, despărţirea omului de Dumnezeu, moartea fizică şi spirituală plus blestemul aruncat asupra Şarpelui, a omului a femeii dar şi a pământului. Păcatul lui Adam s-a resfrânt asupra întregii rase umane.   Prin ispitirea permisă de Dumnezeu omul se maturizează spiritual sau cade de la credinţă. Omul nu s-a mai centrat pe Dumnezeu ci pe el însuşi şi dorea să fie ca şi Dumnezeu, lucru imposibil. Dumnezeu nu a creat roboţi ci oameni cu  care dorea să aibă părtăşie  dar omul şi-a ales în mod dezastruos destinul. Satana s-a apropiat de femeie care este mai comunicativă, a discutat cu Şarpele,   chiar şi azi mişcările religioase sunt conduse de femei ce poartă numele a celor care a fondat-o, ex mişcare feministă  răsfrântă şi în religie, dar la fel sunt multe secte religioase cu bărbaţi fondatori  ce poartă numele lor. Credinţa în Dumnezeu duce omul la ascultare de El  dar necredinţa duce la dezastrul spiritual. Pentru aşi atinge scopul Pavel avertizează că Satana se poate preface în înger de lumină. Diavolul s-a adresat simţurilor umane Pomul era bun de mâncat”, factorul psihologic „pomul era plăcut de privit”, iar apoi trece în dimensiunea spirituală “Pomul era de dorit să deschidă cuiva mintea” Am vorbit deja despre Ispitirea lai Adam şi a lui Cristos şi contrastele dintre primul Adam şi al doilea Adam. Ioan afirmă şi el că „Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşenia vieţii, nu este de la Tatăl. Ci din lume”. Nici Adam nici Eva nu-şi recunosc păcatul şi aruncă pisica în curtea vecinului, aşa cum fac mulţi creştini astăzi, oameni religioşi care fac ritualuri, merge la biserică şi sunt foarte evlavioşi dar nu se simt vinovaţi. Diavolul  atacă din exterior inima omului în contrast cu Dumnezeu care începe procesul de restaurare a omului din interior. În discuţia dintre Isus şi Nicodim se arată imperativul Naşterii din Nou.   Creştinismul nu este o religie ci este Cristos cu tot ce presupune acest lucru de la Întrupare, lucrarea şi învăţăturile date de El prin ucenici şi apostoli, Jertfa de pe Calvar, Moartea şi Învierea, arătările de după Înviere şi Înălţarea la cer. Fariseii şi cărturarii din timpul lui Isus se credeau buni, erau religioşi şi mândri dar aveau o inimă murdară incompatibilă pentru a intra în Împărăţia cerurilor, se înşelau singuri aşa cum mulţi creştini o fac astăzi. Adam şi Eva nu-şi recunosc păcatul, şi astăzi oamenii sunt victime dar nu vinovaţi de păcatul lor, tot  o autoînşelare.   În capitolul 4 din cartea genezei se arată urmările păcatului (Cain şi Abel), iar păcatul se amplifică (Geneza 4:23  Lameh a zis nevestelor sale: „Ada şi Ţila, ….”, şi culminează cu Potopul. Cain a construit o cetate, şi ia pus numele fiului său,   iar civilizaţie este şi acum construită pe crime şi corupţie, deşi oraşele sunt corupte oamenii aleargă la ele şi pun nume de oameni la oraşe străzi sau alte edificii omul fiind centrat pe el însuşi. La fel se întâmplă în creştinism unde diferite fundaţii, şcoli, organizaţii poartă numele fondatorului. Din istorie cunoaştem faptul că progresul   omenirii a adus mai mult rău decât bine, un exemplu este fisiunea nucleară  din care a rezultat bomba atomică. Căderea a avut efecte psihologice în care se arată faptul că deşi oamenii ştiu că sunt păcătoşi refuză adevărul Evangheliei din răutate. Avem şi o doctrină istorică despre căderea omului în păcat în care postmodernismul afirmă că omul s-a ridicat din ignoranţa religiei, contrazicând Biblia care afirmă că restaurarea omului se face numai prin Cristos. La începutul creştinismului după unirea Bisericii cu Statul au apărut erezii ca erezia pelagiană, care reapare  în secolele 16-17 sub denumirea de socinianism şi continuă sub masca religie moderne. Biserica Catolică afirmă că omul poate contribui la mântuirea sa negând în acest fel Jertfa universală şi completă a lui Cristos (semipelegialismul).   În   Biserica ortodoxă  tradiţia este pusă mai înaltă ca şi Scriptura. Mult mai rău teologia liberală îl „dezbracă” pe Cristos de atributele divine, bisericile se golesc şi trece 100 de ani până îşi revin. La fel şi filozofie existenţialistă modernă respinge termenul de cădere şi o percepe sub aspect optimism, deci omul se poate ajuta singur. Biblia în contras cu părerile diferitelor filozofii, sau idei religioase afirmă consecinţele dezastruoase datorită căderi,   şi explică Întruparea lui Cristos sub scop soteorologic, păcatul este pedepsit, iar azi se aşteaptă a doua venire a lui Cristos, parousia, când vine ca şi judecător şi va începe o nouă creaţie. Astfel  Prin Harul lui Dumnezeu tot ce s-a pierdut prin Adam s-a  refăcut prin Cristos. Biblia afirmă că Dumnezeu l-a creat pe om după Chipul şi asemănarea Sa, acest lucru îi dă valoare, dar cei care refuză adevărul lui Dumnezeu văd omul în alte posturi cu privire la rolul fiinţei umane ca omul ca maşină, ca animal omul ca şi fiinţă sexuală, , ca fiinţă economică ca un   rol  de marionetă a universului, ca fiinţă liberă, ca fiinţă socială, etc. Isus Cristos reafirmă valoarea sufletului şi face Jertfa pentru păcat pentru a salva omenirea, iar David în psalmul 8 vede omul ca şi o cunună a creaţiei „şi l-ai încununat cu slavă şi cu cinste”.  Omul este o fiinţă contigentă  dependentă de Creator şi se arată motivul existenţei omului de al lăuda pe Creator şi faptul că există ceva superior omului, el face parte din creaţie şi are un început fiind creat în ziua a şasea, după cădere Dumnezeu a trimis pe Fiul Său ca să facă răscumpărarea omului din păcat. Ca şi fiinţă creată are limitări precise şi tot ce realizează se datorează faptului că Dumnezeu a pus această capacitate în el începând de la o simplă colibă la zgârie nori sau rachete spaţiale. Evanghelia face apel la un întreg din care este compus omul, trup şi suflet, de asemenea există un aspect universal legat de umanitate în care sunt cuprinse toate rasele, ambele sexe sărăci sau bogaţi, cei bătrâni, cei nenăscuţi, cei necăsătoriţi. Deşi omul a căzut în păcat au rămas urme ale Ymago Dey în om, omul poate să gândească, să aleagă destinul veşnic fiind o fiinţă socială.   Un exemplu este Isus Cristos care deşi era om a avut părtăşie cu Dumnezeu, iar credincioşii prin credinţă în El şi atributele transmisibile puse în om poate la rândul lui să aibă părtăşie cu Dumnezeu doar prin Isus Cristos. Munca nu mai este un blestem, este interzisă uciderea semenului tocmai faptului că suntem creaţi de Dumnezeu. Trecem peste termenii care definesc păcatul şi ne uităm la natura păcatului după cădere enumerând senzualitatea, egoismul, înlocuirea lui Dumnezeu cu sinele propriu şi altele. Ca şi consecinţe pentru păcat se pot enumera în primul rând dizgraţia divină, vina, moartea fizică şi moartea spirituală, iar dacă omul nu se împacă cu Dumnezeu în timpul vieţii vor fi despărţii de Dumnezeu o veşnicie în Iadul cel veşnic.   Ca şi efecte ale păcatului se pot amintii înrobirea, fuga de realitate, negarea păcatului, insensibilitatea, egocentrismul, neastâmpărul, competiţia (chiar şi în Biserică), rivalitatea,   incapacitatea de a simţii cu semenii, incapacitatea de a iubi alţi oameni, lista este lungă, iar rezultatul este condamnarea divină adică Iadul, cu suferinţa veşnică şi despărţirea totală de Dumnezeu. Dragostea față de Dumnezeu este esența moralități iar opusul acestora este alegerea sinelui ca bine suprem. Restaurarea omului nu se poate face decât prin Jertfa lui Cristos care înseamnă pocăinţă.   Pavel face o afirmaţie „Fiindcă n-au căutat să-L păstreze pe Dumnezeu în cunoștința lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minții lor blestemate." (Romani 1.28), iar în contrast Isus spune ”Eu am venit ca să fiu o lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric. " (Ioan 12.46). Deci scopul mântuirii este ca oamenii să se întoarcă de la întuneric la lumină, de sub puterea  Satanei la Dumnezeu (Fapte 26.18). Afirmam faptul că Revelaţia Generală şi Specială au fost necesare pentru că omul a căzut atât de jos încât sub nici o formă nu mai ave cum să-şi recunoască Creatorul. Prin Revelaţie se descopere un Dumnezeu Creator în care ne sunt descoperita „puterea, gloria, natura, şi caracterul, voinţa, calea şi planurile Lui - pe scurt, pe Sine Însuşi, pentru ca oamenii să-L cunoască”. Prin Revelaţie se descopere  scopurile lui Dumnezeu şi Persoana lui Dumnezeu. El s-a descoperit în suficientă măsură cu un caracter normativ  şi obligatoriu cu privire la conduita umană. El le spune oamenilor cine este şi ce va face, astfel Dumnezeu se descopere lui Noe, Avram, Moise, sub diferita forme, una este teofania prin care se descopere lui Moise şi dă porunci poporului ales în cadrul Legământului mozaic (legământ condiţionat) care cuprinde cele 10 porunci şi încă 613 cu privire la viaţa socială, religioasă şi aspecte de igienă în care poporul evreu îşi are partea lui de responsabilitate. În Noul Testament Isus reafirmă voinţa lui Dumnezeu, scopurile Sale, le promite ucenicilor Duhul Sfânt şi le spune despre evenimente viitoare. Cel mai important este planul de mântuire a lui Dumnezeu pentru toţi oamenii, adevărul revelat în contrast cu minciunile Satanei. În momentul în care Dumnezeu se descopere el obligă omul la un răspuns pozitiv sau negativ ce are consecinţe veşnice. În toate cazurile Dumnezeu este Mesagerul Însuşi  iar centru Revelaţiei este Cuvântul scris de origine divină cu scopul de a reface relaţia eu – Tu cu Creatorul. Chiar şi prin literatura de înţelepciune Dumnezeu îşi exprimă voinţa Sa, prin care oamenii primesc lumină şi percep autoritatea Revelaţiei. Dumnezeu este bun, au atribut divin, dar Biblia ne vorbeşte şi despre mânia şi judecata lui Dumnezeu, astfel în ziua judecăţii oamenii nu mai au nici o scuză pentru respingerea lui Dumnezeu şi răutatea lor. Dumnezeu se descopere oamenilor, le vorbeşte despre iertare, Lege şi Judecată. Iluminarea lăuntrică a Duhului Sfânt îi convinge pe oameni că sunt păcătoşi şi au nevoie de mântuire. Iudeii deşi erau poporul ales îl resping pe Cristos de două ori pentru că aveau un văl pe ochi, şi nu au înţeles mesajul divin. Încă din vechime Dumnezeu îşi descopere numele YHWH, înlocuit cu Domnul, dar şi prin nume compuse, unor personaje biblice. Aşa s-a descoperit lui Avram, face Legământ cu el, lui Moise, le dă legile amintite mai sus şi se angajează pentru bunăstarea poporului şi cu scop de răscumpărare, prin sistemul de jertfe în contul Jertfei lui Cristos. Revelaţia are un conţinut în  Vechiul Testament cu scop soteorilogic, astfel Dumnezeu interzice evreilor să practici vrăjitoria, farmecele orientale pe care o aveau popoarele din Canaan. Preoţii  aveau responsabilitatea de a învăţa poporul Legea dată de Dumnezeu prin Moise la Sinai, ea trebuia citită odată la 7 ani. Prorocii deşi se presupune că colaborau cu preoţii aduceau un mesaj de la Domnul de pace, sau judecată cu privire le evenimentele actuale dar şi viitoare, ei vorbeau în faţa norodului şi a împăratului. Poporul Israel cunoaşte multe forme de teofanii, vise sau vedenii prin care vede gloria lui Dumnezeu, se bucură de prezenţa lui dar cunoaşte şi mânia lui Dumnezeu. În Vechiul Testament se pune accentul pe unicitatea lui Dumnezeu, în calitate de Creator şi Conducător al tuturor lucrurilor,   se pune accent pe sfinţenia Lui, adică totalitatea caracteristicilor Sale copleşitoare care îl separă de om şi credincioşia Legământului Lui, răbdarea, compasiunea, şi loialitatea manifestată în împlinirea scopurilor Sale faţă de poporul cu care a încheiat un Legământ.   Din cauză căderii în dragostea Sa  Dumnezeu se descopere pentru că în final va fi judecătorul creaţiei Sale. Aici apar doua aspecte ce ţin de natura lui Dumnezeu Transcendenţa, în care se afirmă că Dumnezeu este aşa de sus încât omul  nu are cum să-l vadă, săi ghicească gândurile, iar pe de altă parte avem atributul Imanenţei prin care Dumnezeu se implică în viaţa omului, popolului evreu şi în toată istoria fiind Domn peste creaţie. Ambele atribute divine au suport biblic. Se poate aminti Voia povăţuitoare a lui Dumnezeu care îndeamnă omul la mântuire şi Voia Sa hotărâtoare prin care îşi duce la îndeplinire planurile indiferent de voinţa oamenilor. Dumnezeu nu face presiuni asupra omului cu privire la pocăinţă, fiindcă inima perversă a omului se întoarce spre idolatrie, răul se amplifică sub aspect patologic, şi de la lumină se întorc la întuneric. Iudeii au avut din plin parte de Revelaţia lui Dumnezeu, dar din cauza necredinţei a învăţăturilor rabinice legaslismului nu îl recunosc pe Mesia şi îl resping. Un exemplu este Pavel care a încercat să nimicească Evanghelia lui Cristos şi pe creştini până la convertire. Cea mai completă formă a Revelaţiei este momentul în care Dumnezeu s-a făcut om Logosul Întrupat. Cristos în scop mântuitor. Astfel Evanghelia are un conţinut care cuprinde Logosul Întrupat, relatările ucenicilor despre învăţăturile Lui, semnele şi minunile, Jertfa de pe Cruce, Moartea şi Învierea, arătările de după Înviere, Înălţarea la cer şi poziţia pe care a ocupă acum de autoritate şi putere ca Împărat, Mare Preot  şi Mijlocitor. „El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui, şi care ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui, a făcut curăţirea păcatelor, şi a şezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte”. El a desfiinţat sistemul de jertfe cultul preoţesc fiind El Însuşi Mare Preot ca prin Sângele Lui să avem mântuire. El a făcut voia Tatălui Său. Isus a venit prima dat ca şi act al Revelaţiei, promite Duhul Sfânt ca înlocuitor, dar avertizează şi de apariţia anticristului şi a doua Sa venire ca şi judecător numită de noi şi Parousia. Dumnezeu desparte zidul dintre evrei şi neamuri „Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi Sunteţi una în Hristos Isus”. Ca şi o mică concluzie Revelaţia generală  se referă la adevăruri general / universale  prin care oamenii pot să-l recunoască pe Dumnezeu în natură, iar Revelaţia Specială ţine de supranatural cu intervenţia directă a lui Dumnezeu sau a agenţilor Lui. Cu referire la Revelaţia Generală avem mai multe referinţe. Psalmul 19:1-4 declară: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu și întinderea lor vestește lucrarea mâinilor Lui. O zi istorisește alteia acest lucru, o noapte dă de știre alteia despre el. Și aceasta fără vorbe, fără cuvinte al căror sunet să fie auzit; dar răsunetul lor străbate tot pământul și glasul lor merge până la marginile lumii.” Din observarea universului se descopere existenţa, ordinea şi complexitatea, minunea creaţiei şi puterea lui Dumnezeu. Revelaţia Generală este prezentată în cartea  Romani 1:20: „În adevăr, însușirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiți cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Așa că nu se pot dezvinovăți”,   Revelaţiei Generale care este, „revelația lui Dumnezeu față de toți oamenii, în toate timpurile și în toate locurile, care demonstrează existența lui Dumnezeu și faptul că El este inteligent, puternic și transcendent.” Revelaţia Specială este modul în care Dumnezeu a ales să se descopere în mod miraculos, prin vise, viziuni teofanii, dar cel mai important este prin Cristos  şi prin a ne indică multe ocazii de teofanii Biblia este una din formele Revelaţiei Speciale prin care în mod miraculos autorii Scripturii au înregistrat mesajul lui Dumnezeu. Cu privire la descoperirea de Sine a lui Dumnezeu Biblia a fost scrisă de 40 de autori diferiţi pe o perioadă de 15000 de ani şi nimeni nu poate face aşa ceva decât Dumnezeu. Noi suntem  Legaţi de timp şi spaţiu. Geneza 1:14  Dumnezeu a zis: „Să fie nişte luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie nişte semne care să arate vremurile, zilele şi anii.    Atunci cînd Dumnezeu a luat hotărârea să creeze universul, venind din eternitate,  a adus în fiinţă prin Cuvânt  și dar nu doar universul are un început în spaţiu timp şi energie, dar se afirmă că spaţiul şi timpul  nu au existat înainte de Univers. Ştiinţa nu poate explica acest lucru şi trebuie să accepte o cauză non -  materială sau spirituală. Apocalipsa 1:8  „Eu Sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul” zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic”. Ca și o confirmare a ce spune Scriptura în cartea Genezei oamenii de știință au descoperit faptul că universul a fost creat printr-o explozie inițială originară, de energie și lumină. A existat un punct zero de care omul nu s-a putut apropia. Acesta cauza spirituală  are o existență care nu depinde de legile fizice. Deci Creatorul universului a fost o Ființă eternă, spirituală și cu putere de creativitate  ce nu se poate imagina. La început a fost gândirea și apoi materia, exact ce spune Biblia. Timpul este o durată, perioadă dintre două evenimente mai apropiate sau depărtate, deşi este o măsură abstractă se poate măsura fiind un concept fundamental în filozofie. Potrivit cu cele spuse mai sus el are un început, şi o direcţie clară spre viitor. Măsurarea lui se face şi în funcţie de domenii, în fizica clasică timpul este un  continuu dar în fizica cuantică este sugerată ideea că timpul este doar continuu spaţiu - timp, aspect disputat. Există un sens al scurgerii timpului  cu aspect liniar și avem „sensul termodinamic, sensul în care crește entropia, sensul psihologic, determinat de faptul că ne amintim trecutul și nu ne amintim viitorul, și sensul cosmologic, cel în care Universul este în expansiune. Grecii credeau că timpul este circular, în religiile orientale se crede în reîncarnare ”o altă viață”, în S. F. oamenii discută despre călătorii în trecut sau în viitor, dar Biblia afirmă în mod categoric Evrei 9:27  Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata”. Mulți oameni de alte religii se amăgesc singuri și merg la moarte. Pentru măsurarea timpului în epoca modernă este folosit ceasul și există calendare Iulian Gregorian iar evreii au propriu calendar ebraic. Biblia nu pune accentul pe o continuitate a timpului ci pe scopurile lui Dumnezeu în istorie, în cazul omului restaurarea lui așa cum a fost în Eden înainte de cădere. Un moment al istorie este Dumnezeu întrupat Isus Cristos care rupe istoria omenirii în două. Nu există limite temporale care se aplică lui Dumnezeu,   descris ca veșnic și divin, Transcendența care ține de natura lui dar și Imanența prin care revarsă Harul lui peste poporul ales și peste toată omenirea. Transcendeţa şi Imananţa sunt atribute divine care nu sunt date şi omului dar pe de altă parte avem atributele comunicabile le experimentăm şi noi, dar la nivel mul inferior, uman.   Imanenţa este un atribut necomunicabil pe când sentimentul de milă sau dragoste există şi în fiinţa noastră sunt atribute comunicabile. Când vorbim despre Dumnezeu în termeni de esenţă  şi substanţă, aceştia sunt practic sinonimi astfel atotexistenţa lui Dumnezeu nu se întemeiază voinţa Lui ci pe natura Sa. Atenţia se concentrează ulterior pe momentul Morţii şi Învierii lui Isus Cristos. Creștinii așteaptă pe Cristos să vină a doua oară, pe când evreii încă îl așteaptă pe Mesia, fiindcă l-au respins pe Cristos.    Mulţi creştini în condiţia sa de muritor s-a bazat şi pe alte lucruri, exemplu pe filozofie, dar a căzut în erezie şi a perceput un Dumnezeu diferit de cel al Scripturii, fiind influenţat de platonism şi neoplatonsm. Nici Hegel nu acceptă Transcendenţa şi Imanenţa lui Dumnezeu ca fiind simultane. Transcendeţa nu poate veni din interiorul omului chiar şi Plotin, adeptul transcendenţei în Sus, a ratat ţinta şi  nu l-a găsit pe Dumnezeu. Henry nu este de acord cu Pascal care  foloseşte termenul de „dumnezeul filozofilor” ce desemnează Fiinţa, Absolutul, Cauza Primă, Temeiul, Unul, sau elemente ca Începutul, Sfârşitul, Adâncul, Înălţimea, cu alte cuvinte „Altul”,  dar nicidecum un Dumnezeu al Scripturii, Dumnezeu este o cauză, necauzată şi cum spunea Toma de Aquino „ El este Prima Cauză. Afirmaţia  Eu Sunt cel ce Sunt ( Exod 3:14),   se legă de ce spune Isus ce se compară cu Eu Sunt   din Vechiul Testament şi din învăţăturile lui Hristos despre Sine. (Ioan 8:58). Dumnezeu se prezintă ca şi o Persoană ce are calităţi naturale care ţin de măreţia Sa şi atribute morale transmisibile legate de bunătatea Sa.   Deşi atributele morale ale lui Dumnezeu sunt egale în relaţia Sa cu umanitatea atributul transmisibil dragostea iese mai mult în evidenţă,   creştinii uită uşor de dreptatea, mânia şi judecata lui Dumnezeu pentru păcat. Percepţia omului este întunecată şi din pricina căderii în păcat Biblia ne declară orbi spirituali. Dumnezeu este singura  sursa a monoteismului etic proclamat de către Moise şi de  profeţii evrei. De asemenea Revelaţia specială prin Cuvânt, profeţiile sau miracolele, inspiraţia Bibliei, Încarnarea Logosului, toate acestea presupun Imanenţa divină  (Ioan 1:14).   Crezurl teologic ale Bisericii primare afirmă  acţiunea iniţiatoare şi răscumpărătoare prin Imaneţa  a lui   Dumnezeu.   Dumnezeu  a coborât printre noi, creaturile care odată s-au răzvrătit, au primit şansa ca prin acţiunea Duhului Sfânt,   să poată comunica iarăşi cu El. Dumnezeu a „împrumutat” limbajul uman, ca omul să aibă posibilitate de comunicare. Dumnezeu comunică cu Moise, se dă Legea poporului Israel iar în perioada lucrării lui Cristos,    sunt prezentate   trei ocazii în care Dumnezeu a vorbit din ceruri pentru al face cunoscut pe Fiul Său. Ultima sursă de autoritate este Dumnezeu. Din păcate şi în mediul creştin negarea acestor atribute divine aduce la o percepţie falsă despre Dumnezeu, care va genera o închinare falsă. Post-modernismul a deformat Revelaţia Generală şi Specială  şi  a enunţat „un cu Altul” dar nicidecum manifestarea lui Dumnezeu creaţie şi istorie, iar negare unui Dumnezeu al Scripturii duce omul în abisurile necredinţei. Dacă vrem să-l cunoaştem pe om cu adevărat trebuie să acceptăm un Dumnezeu al Scripturii chiar dacă nu înţelegem tot. Prin Revelaţia Generală (Creaţia şi conştiinţa noastră),  şi Revelaţia Specială (Cuvântul scris al lui Dumnezeu, Cristos şi Biblia, El s-a descoperit omului pentru a ne mântui prin Jertfa lui Isus Cristos. Din cauza vieţii scurte a omului  70-80 de ani trebuie să preţuim timpul, şi să alocăm cât mai mult timp de rugăciune, citirea Cuvântului şi meditaţie ca model îl avem pe Domnul Isus care şi-a petrecut mul timp în rugăciune pentru a înţelege voia lui Dumnezeu cu privire la activitatea noastră de creştini în vestirea Evangheliei. Faptele Apostolilor 10:31  şi a zis: „Cornelie, rugăciunea ta a fost ascultată, şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de milosteniile tale. Pentru acest lucru trebuie să cerem ajutorul lui Dumnezeu. “Alergaţi la Domnul şi la sprijinul Lui, căutaţi necurmat Faţa Lui!” (Psalmii 105:4), de asemenea deşii este secolul vitezei, având multe lucruri de făcut în domeniul laic timpul trebuie folosit cu înţelepciune Efeseni 5:15-16) „Luaţi seama deci să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi. Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele.” Solomon afirmă că Eclesiastul 3:1  Toate îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui, iar noi trebuie să păstrăm un echilibru între munca noastră, odihna necesară şi hrana spirituală zilnică, dar în nici un caz să fim creştini pasivi de suprafaţa pierzând timpul cu activităţi nefolositoare, a stăm pe internet multe ore, la televizor, la jocuri video, etc.   Deşi suntem copiii lui Dumnezeu avem lupte spirituale şi în acele momente este necesar să nădăjduim în Domnul. Avem exemplu în Vechiul Testament când fiii lui Ruben au purtat război  împotriva lui hagareniţilor, cu Ietur, cu Nafiş şi cu Nodab, şi au strigat către Domnul obţinând victorie. Pavel ne îndeamnă Efeseni 6:11–18,11  Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţinea pept împotriva uneltirilor diavolului. Dumnezeu ne-a pus în lume pentru a fi lumină şi sare răspândind Evanghelia lui Cristos. Dar Satana este activ.   2 Corinteni 11:3  Dar mă tem ca, după cum şarpele a amăgit pe Eva cu şiretlicul lui, tot aşa şi gândurile voastre să nu se strice de la curăţia şi credincioşia care este faţă de Hristos. Aşa cum păcatul a amăgit prima pereche de oameni tot aşa a înşelat poporul ales şi pe mulţi creştini astăzi iar creştinii adevăraţi sunt în biserica locală alături de creştinii fireşti, ori până la seceriş grâul şi neghina cresc împreună. Se face politică bisericească, poliţie bisericească, politică eclesială pe care uni creştini o numesc „dragoste faţă de fraţi”. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune  „După faptele lor îi veţi cunoaşte.” Şi găsim fraţi care rostesc vorbe fără conţinut şi o totală absenţă a evlaviei. Isus spune „Lăsaţi-le să crească amândouă împreună până la seceriş; şi, la vremea secerişului, voi spune secerătorilor: „Smulgeţi întâi neghina, şi legaţi-o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeţi-l în grînarul meu. ,” acest lucru se va întâmpla la final. (M. Teor). Avem exemplu paiului şi bârnei ce se aplică în viaţa reală şi noi vedem paiul. Este un lucru din păcate adevărat ca biserica a fost infectată, altă dată oamenilor le-a fost ruşine de răutatea lor, dar azi creştinismul a degenerat, se fac glume despre căile păcătoase ale firii, multe roade fireşti se găsesc în inima credinciosului şi a bisericii  care le tolerează, morala noastră biblică lasă foarte mult de dorit, dar unii rând şi se amuză de acest aspect, în momentul în care filozofia morală a unei întregi generaţii devine aşa iar „credincioşii” şi oamenii îşi expun şi admiră răutatea şi putreziciunea din inimă, doar pentru a fi lăudaţi sau să ajungă în mas – media, dar ei sunt putrezi din interior este o stare deplorabilă. Biserica este ca şi o barcă care pluteşte deasupra lumii, dar din păcate ia apa murdară a lumii care intră în ea. Majoritatea creştinilor nu se simt deranjaţi de acest lucru iar influenţele sunt aşa de împletite că  e greu să faci o deosebire. Ca şi în timpul lui Cristos cei care conduc au convingerea că totul este bine  iar în biserică trebuie să ne simţim „bine”, dacă Dumnezeu este prezent fiindcă „Atunci am zis: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci Sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!”.   La o biserică compromisă credincioşii nu pot fi mai buni decât cei care o conduc. Există o dezordine în viaţa spirituală a bisericii şi în viaţa multor credincioşi care nu au o destinaţia clară a vieţii lor  nu există maturitate în Cristos „Şi noi, deci, fiindcă Suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice pedică, şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne, şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte, trăind altfel decât după standardele Scripturii amăgirea este mare. Îmbrăcămintea noastră constă mai ales în funcţie de ceea ce facem sau unde ne ducem, dacă mergem la mare avem o îmbrăcăminte adecvată pentru aşa ceva. Acolo se fac poze pe plaje, iar păcatul este prezent la uşa inimi noastre. Printre alte ispite există un fotograf ce are siluete umane din carton frumoase la exterior, şi o gaură unde îţi introduceai capul, (trucuri fotografice), dar spatele cartonului este deosebit de murdar, şi ai de lucru ulterior pentru a fi curat. Poza iese frumoasă, dar în mintea noastă persistă murdăria din spatele cartonului. Întrebarea este dacă ne uităm în oglindă, arătăm de multe ori bine, dar cum arătăm cu adevărat în „spatele cartonului” la o raportare a ceea ce spune Scriptura cum arătăm? Ne ascundem, purtăm o mască, dar într-o zi cunoscuţii, rudele, părinţii vor spune „păcat de el”, murdăria va ieşi la iveală, iar curăţirea se face doar prin Sângele lui Cristos. Din pricina căderii omului în păcat moartea este o realitate pentru tot ce are viaţă şi  „Întreaga creație geme" şi aşteaptă izbăvirea. Dacă omul moare neîmpăcat cu Dumnezeu, va experimenta moartea a doua şi Iadul cel veşnic. Noi am fost creaţi cu scopul de al glorifica pe Dumnezeu pritr-o binecuvântare veşnică. Dragostea noastră faţă de Dumnezeu este esenţa eticii, moralităţii şi a bunătăţii. Ceea ce este contrar este alegerea sinelui suprem, egoismul, din care rezultă celelalte fapte nelegiuite care se fac împotriva lui Dumnezeu. David, apostolul Pavel recunosc că păcatul este  făcut în primul rând înaintea lui Dumnezeu. Păcatul este o întoarcere spre sine a omului aspect confirmat de viaţă noastră, noi pe „tronul” vieţii noastre în timp ce „uzurpând  Tronul şi rolul lui Dumnezeu”. Tot aşa se întâmplă şi cu păgânii „„Fiindcă n-au căutat să-L păstreze pe Dumnezeu în cunoștința lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minții lor blestemate” Isus afirmă „Eu am venit ca să fiu o lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric." Scopul mântuirii este „ca să le deschizi [necredincioșilor] ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină și de sub puterea Satanei la Dumnezeu", dar oamenii care refuză să facă acest lucru şi sunt „însemnaţi cu ferul roşu în însuşi cugetul lor”. În acestă stare nu mai este posibil să cunoşti voia lui Dumnezeu „21  fiindcă, cu toate că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat”. Duhul, Sfânt este acela care poate convinge omul că este păcătos şi să se întoarcă la Dumnezeu. „Ceea ce s-a pierdut la Cădere este recuperat la cruce.” O altă formă de necredinţă şi amăgire este utilitarismul, o filozofie centrată pe om care în  esenţa ei are conceptul de plăcere sau durere la modul propriu. Este de tip hedonist, începând în istorie încă de la Epicur filozof grec, şi este preluată de filozoful britanic Jeremy Bentham. Etica  se bazează pe filozofie pe fizică şi cunoscând natura înţeleptul poate fi fericit. Utilitarismul are problemă că se concentrează doar pe rezultate, dar Biblia ne arată că omul se uită la ce izbeşte privirea dar Dumnezeu se uită la inima omului. Definiţia binelui şi plăcerea sunt definite de om într-un fel, şi de Dumnezeu în altă manieră dar în mod diferit şi obiectiv şi concret. Bunătatea este un atribut divin transmisibil, dat parţial şi omului, dar avem instabilitate între a face bine ca să simţim plăcere, şi fuga de durere şi uităm de şi facem numai bine pentru a ne simţi confortabili, dar devenim dependenţi de binele proprie, exemplu fiind persoanele care consumă droguri. Evitarea dureri nu este rea în sine, poate fi o operaţie făcută de medici care te vindecă, dar Dumnezeu este interesat mai mult de sfinţirea noastră decât neapărat fericirea pământească. Biblia ne spune că trebuie să trecem prin bucurie şi încercări, care sunt teste ale credinţei şi ne face perseverenţi în credinţa noastră. Cine trăieşte doar pentru acestă viaţă va fi dezamăgit Iacov 1:2  „Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, 3  ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare". La suprafaţă utilitarismul apare frumos, nimeni nu doreşte suferinţă, dar Biblia ne arată că nimic nu se poate compara cu o gloria viitoare, iar ţinta noastră trebuie să fie cerul şi fericirea pe acest pământ Evrei 12:2  Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. Omul  fără Dumnezeu rămâne o fiinţă neîmplinită fiindcă în inima lui este un gol în forma lui Dumnezeu, ce nu poate fi umplut cu surogate. Este acolo un spaţiu gol în suflet, duhul şi viaţa omului, care nu se poate complecta decât de Dumnezeu. Din acestă pricină omul doreşte mereu altceva, depăşirea condiţiei umane, Dumnezeu a pus în om gândul veşniciei, dar mulţi oameni ignoră acest lucru. Ieremia afirmă despre inima omului că Inima este nespus de înșelătoare și de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască? , Solomon afirmă că totul este deşertăciune Cine iubeşte argintul, nu se satură niciodată din argint, şi cine iubeşte bogăţia multă, nu trage folos din ea. Şi aceasta este o deşertăciune! , iar Noul Testament întăreşte acest lucru Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământești este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu și nici nu poate să se supună. Pe oamenii care nu se supun îi aşteaptă judecata lui Dumnezeu, ei se închină la alte lucruri, iar surogatele ca afaceri, sport familie, etc, nu sunt viabile iar  oamenii rămân neîmpliniţi fiindcă golul rămâne şi nu se poate înlocuii cu altceva decât cu Dumnezeu. Doar o relaţie mântuitoare cu Dumnezeu prin Jertfa lui Cristos restabileşte relaţia eu –Tu, dintre fiinţa creată şi Dumnezeu.   A te amăgi singur „calea cea largă” este un drum sigur către Iad. Şoapta din Grădina Edenului, este o realitate actuală. aşa cum la urechea lui Adam şi Eva,   s-a şoptit cuvântul „oare a zis Dumnezeu” tot aşa răsună şi acum la urechea fiecărui om, felurite îndoieli sub diferite forme pentru a ne îndepărta de Dumnezeu. Credem că prin păcatul arogonaţei umane ne descurcăm în toate situaţiile singuri, dar nu este aşa, un exemplu a fost Titanicul despre care oamenii au declarat în mândria lor că nici Dumnezeu nu-l poate scufunda şi acum zace pe fundul oceanului Atlantic. El avea peste1500 de oameni la bord, bărcile de salvare era doar jumătate din câte ar fi trebuit să fie. Condiţiile de navigare nu erau potrivite pentru o cursă transatlantică, nu era pregătit suficient pentru condiţiile maritime grele, un aisberg, la zgâriat, şi a făcut o spărtură  sub linia de navigaţie lungă cam de 1000 de metri, vasul a luat apă şi s-a scufundat luând în adâncuri multe vieţi umane. Din nefericire mândria omului face pe mulţi oameni să respingă cuvântul lui Dumnezeu iar Isus avertizează că trebuie să fim smeriţi "Isus a chemat la El un copilas, l-a pus in mijlocul lor si le-a zis: " Adevarat va spun ca daca nu va veti intoarce la Dumnezeu si nu va veti face ca niste copilasi, cu nici un chip nu veti intra in Imparatia cerurilor. „Motoul multor oameni este „pot să mă descurc şi singur” dar acest lucru este o amăgire fiindcă evaluarea corectă şi obiectivă o face Dumnezeu „Nu este nici unul care să aibă pricepere. Nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu”. Nu suntem destul de pregătiţi de impact în luptă cu Diavolul şi ne pândeşte pericolul unei tragedii veşnice. „Fiţi treji, şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă tîrcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită”. Există multe feluri de mândrii, ca mândria religioasa, mândria unui nume, mândria unei imagini a unui prestigiu, mândrie spirituală etc… care ne împiedică să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu. „Căci este o zi a Domnului oştirilor împotriva oricărui om mândru şi trufaş, împotriva oricui se înalţă, ca să fie plecat: Apostolul Pavel   afirmă şi el "... pe cand eram noi inca fara putere, Hristos, la vremea cuvenita a murit pentru cei nelegiuiti... pe cand eram noi inca pacatosi, Hristos a murit pentru noi... " trebuie să renunţăm la aroganţă să ne smerim fiindcă Cristos este singura noastă posibilitatea de a ne feri de mânia lui Dumnezeu care s-a revărsat asupra Fiului pe Cruce. Doar prin El trecem de la moarte la viaţă veşnică. Şi în  vechime şi acum se poate vorbi de zeii vechi şi noi care ne stăpânesc viaţa sub diferite forme. Un exemplu este oraşul Efes din imperiul roman, patronat de  o zeiţă numită Artemis, la greci sau Diana la romani, care stăpânea oraşul cu tot tacâmul, templu preoţi jertfe etc. Templul era considerat una din cele 7 minuni ale lumii, era un loc de pelerinaj, avea o bancă comercială, fiind o sursă de câştig al oraşului, se fabricau mici statuete de argint ce reprezenta zeiţa sau templu,   iar desfrânarea era la modă, existau taverne şi hanuri în care prostituatele îşi vindeau trupul „sexul fiind considerat drept act de închinare”.   În acest loc a predicat Pavel Evanghelia lui Crtistos,   dacă era primită  oraşul pierdea câştigul material. Argintarul Dimitrie se răscoală „mare este Diana efesenilor” iar Pavel pleacă de acolo. Din păcate şi astăzi avem zeii noştri, banul puterea şi sexul, şi alţii poate mai puţin vizibili dar care produc tot aşa de mul rău şi iau locul lui Dumnezeu în inima noastră. Isus Cristos trebuie să fie totul în inima noastră 1 Corinteni 2:2  Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos şi pe El răstignit, nu punem pe primul rând familia, casa, masa, jocuri video, muzică, pornografie, internet, filme, prieteni, cărţi, baruri, cumpărături, iubit(ă), somn, maşină, cruciuliţa, arta, cariera, avere, televizor, cafea, zâmbete şi lacrimi, o viata căldicică şi o mântuire ieftină. Pe ce altar ne depunem jertfa de zi cu zi a lui Dumnezeu sau a lui mamona? . „Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, Sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească”. Dacă ne uităm la starea omeniri morala este departe de etica creştină şi vedem avorturi, rasism, faptul că există aşa de multe diferenţe vine în  contrast cu ce spune Biblia   „Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi Sunteţi una în Hristos Isus”. În discriminarea rasială sau avort şi copii rezultaţi din căsătorii ineterasiale, copiii afro-americani sau albi, asiatici,   avem diferenţe copiii nu sunt suficient de albi şi aduc ofensă rasei superioare  ca şi rasa ariană promovată de nazişti. Un aspect groaznic este faptul că fetiţele sunt omorâte în mod sistematic de-a lungul istoriei şi lăsaţi în viaţă bebeluşii masculini. Dar ca şi în acest caz de exemplu spartanii ucideau fără nici o remuşcare copii care nu erau apţi  de luptă. Dar în faţa lui Dumnezeu ori fiinţă are valoare,   El face suflete oamenilor şi pentru fiecare a murit Cristos. Avortul răneşte femei bărbaţi  ucide copiii şi aduce dezonoare lui Dumnezeu, iar dacă ne întoarce la momentul în care poporul evreu era robi în Egipt, faraonul care nu cunoştea pe Iosiv se iau patru măsuri radicale. Ca şi grupare  dominantă erau egiptenii iar evreii erau mulţi la număr, Iatã cã poporul copiilor lui Israel este mai mare şi mai puternic decât noi, erau o altă etnie, altă cultură şi erau o ameninţare pentru egipteni chiar în postura de robi. Faraonul ia măsuri, iau făcut  sclavi, au făcut robia mai grea, se dă poruncă moaştelor să ucidă toţi copiii de parte bărbătească,   dar ele refuză, iar porunca se înăspreşte Exodul 1:22  Atunci Faraon a dat următoarea poruncă întregului său popor: „Să aruncaţi în râu pe orice băiat care se va naşte şi să lăsaţi pe toate fetele să trăiască.”. Vedem că de la infanticidul mascat s-a trecut la cel selectiv, să fie ucişi numai băieţii, şi aceştia să fie evrei din motive etnice. Măsurile luate nu au avut un rezultat pentru că la ieşirea poporul evreu din Egipt erau 600 000 de bărbaţi apţi de luptă.   A exista un sait numit denumit Purificarea Etnică, un joc video în care alergi prin ghetou şi omori negrii şi evrei iar dacă poţi îi arunci în aer. „Frumoasă” sursă de inspiraţiei pentru tineretul de azi.   Prin avort şi alte atrocităţi comise înţelegem răutatea infaticidului mascat ce este avortul, el fiind rezultatul rasismului şi discriminării rasiale, practicat de majoritatea popoarelor. Întru-n spital în perioada iunie 1976 – iunie 1977,700 de „cercetători”? au încercat să stabilească prenatalã a sexului copilului. În timp ce toţi fetuşii de sex masculin au fost păstraţi în viaţã, 430 din cei 450 de fetuşi de sex feminin au fost avortaţi. (Miller 1985)”. În China sau dat legi pentru oprirea avortului, sa stabilit câţi copii poate să aibă un cuplu de oameni căsătoriţi, etatizare, dar legea nu se respectă. Atât în India şi China în sate sunt preferaţi băieţii care pot să muncească, un exemplu  este  săteanul care afirmă  fără să se gândească cu cine se vor căsătorii copii lor „Anul trecut s-a ascut o singurã fatã în satul nostru – toţi ceilalţi au avut bãieţi" (Kristof 1993,1)”. Şi în Vest fetiţele sunt avortate fără o justificare clară, deşi mişcarea feministă  deşi este pro- avort în mod ciudat se opun selecţiei matinale ale sexului fetiţele sunt aproape totdeauna avortate. O altă latură  negativă este avortul şi rasismul denumit  aşa pentru că "Planned parenthood", este o organizaţie ci cele mai multe avorturi di USA Margaret Sanger, fiind o rasistă, Sangers ia susţinut pe eugenişti (eugenetica, „rasa pură a fost practicată şi de nazişti), el s-a declarat în favoarea  sterlizării preferenţiale pentru a reduce numărul de negrii. Ca şi reacţie Corinne Cords, membrã a bisericii Betleem,   a făcut o lucrare  pro-viaţã numitã "Self Evident Truth, iar Randy Alcorn a fãcut acelaşi lucru în editorialul sãu "Eternal Perspective". Industria avorturilor a ucis  peste 10 000 000 de copii negi din 1973 încoace. Astfel „Populaţia afro-americanã din America reprezintă 14% din întreaga populaţie. Dar bebeluşii afro-americani reprezintă 33% din totalul vieţilor pierdute prin avort (74% în Washington DC, 62% în Mississippi, 52% în New York City, 50% în Georgia”, un adevărat genocid. Acest lucru a fost o provocare pentru creştinii afro-americani de a conduce şi să vadă realitatea, avortul fiind  la egalitate în ceea ce priveşte răul cu sclavagismul. Din păcate mulţi albi au rămas indiferenţi la mişcarea pro viaţă, la prejudecăţile rasiale tot aşa cum nu au mai crezut în divinitatea lui Cristos. În mas- media toţi ajung în Rai fie că este vorba de filme sau viaţa reală fapt care este o amăgire. Răul se adună dar şi binele şi au existat voci care au exclamat „Oh, mai degrabã sã dãm mâinile – negri, albi, asiatici, hispanici, indieni – şi sã spunem împreunã cu glas rãspicat: este o cale mai bunã spre libertate decât cea a uciderii pruncilor!”. Dumnezeu a avut grijă de Moise în Egipt şi a urmat exodul, scoţând poporul din robia egipteană, tot aşa El la protejat pe Isus care urma să fie salvatorul lumii.   Biblia  deşi nu are o abordare specifică a avortului  este pro- viaţă având texte în sensul acesta. Ieremia 1:5 ne spune că Dumnezeu ne cunoştea înainte ca să ne fi întocmit în pântece. Asemenea Psalmul 139:13-16,   ne arată implicarea activă a lui Dumnezeu în formarea bebeluşilor înainte de a se naşte. De asemenea în cartea (Exodul 21:22-25), cel care provoacă moartea unui copil când femeia este însărcinată pedeapsa este aceeaşi ca şi când comite o crimă. Copilul care încă nu s-a născut este o fiinţă umană Psalmi 139:13  Tu mi-ai întocmit rinichii, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele. Omul este făcut după Chipul şi asemănarea lui  Dumnezeu ucidere copiilor este o ofensă la adresa Lui. În caz de viol, incest, sau alte lucruri oribile copilul nu trebuie pedepsit pentru păcatele părinţilor şi poate fi dat la o dopţie unei familii creştine. Una din probleme este când viaţa mamei este în pericol, dar aceste exemple sunt rare, 94 % sunt alte motive „ ex ca să rămână cu o siluetă de „miss” iar multe cupluri nu doresc copilul conceput de ei, aspect de o răutate care nu se poate imagina,   ori chiar şi în cazuri de mare sărăcie, avortul nu trebuie să fie prima opţiune. Biblia ne încurajează prin versete, El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului, şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui, 14  în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor. Aceste aspecte sunt valabil şi pentru medicii care au făcut avort.   Dacă în Iluminism ca mişcare ideologică şi culturală se urmărea „iluminarea maselor” sec LVII-XIX, în ţinuturile Europei America de Nord şi de Sud, şi se urmărea crearea unei societăţi raţionale şi înlăturarea dogmelor religioase de fapt burghezia avea nevoie de forţă califică pentru revoluţia industrială, în modernism, sec IX, tradiţia a fost refuzată, „Artiștii abstracți, inspirați de mișcarea impresionistă și de lucrările lui Paul Cézanne și Edvard Munch, au pornit conceptual de la presupunerea că atât culoarea cât și forma - nu reprezentarea lumii naturale - sunt elementele esențiale ale artei vizuale.” Sub alt aspect  „Wassily Kandinsky,  Piet Mondrian și Kazimir Malevich au încercat să redefinească arta ca și aranjamentul culorii pure. Dezvoltarea fotografiei a afectat puternic acest aspect al modernismului, fiindcă nu mai era nevoie de funcția pur descriptivă ale niciuneia din artele vizuale. Acești artiști moderniști au crezut cu tărie că prin refuzarea reprezentărilor reale și materiale, arta va trece de faza materialistă și va intra într-una spirituală,” în perioada respectivă încă existau absoluturi la care omul se putea raporta. În  post-modernism nu mai există un absolut ci se trece la relativism în materie de religie sau spiritualitate. Negând absoluturile, post-modernişti neagă atributele naturale ale lui Dumnezeu. Post-modernişti afirmă că adevărul poate fi adevărat pentru tine dar nu şi pentru mine, în care avem o gândire  cu un real pericol, şi nu vorbim despre lucruri banale ci de probleme care ţin de adevăr. Astfel se pierde deosebirea dintre religie şi credinţă  şi spiritualitate şi apare un pluralism religios în care dispare obiectivitatea şi nimeni nu mai poate pretinde că religia lui este falsă sau adevărată vizavi de alte religii. În post – modernism adevărul este relativ, ideea a început de fapt de la Augustin până la reformă, înălţând omul mai presus de realitate în centru fiind omul nu Dumnezeu.   Un reperezentant a fost  Renee Descartes,   iar a Iluminismului a fost un Kant. „Filosoful care a contribuit la ideea adevărului relativ a fost prusacul Immanuel Kant și lucrarea lui Critica rațiunii pure, care a apărut în 1781”. El argumentează că adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu este imposibilă şi s-a creat o separare între ”fapt„ şi„credinţă”, chestiuni care nu au nici o legătură cu religia cunoaşterea şi ştiinţa fiind prioritare. Biblia este scoasă în afara ecuaţiei din domeniul adevărului. De fapt în aceste momente omul orbecăieşte în aflarea adevărului iar ştiinţa şi toată cunoaşterea este o problemă de interpretare. Filozofii au clădit mai departe filozofia lor pe ideile lui Nietzche, ca exemplu Foucault, Rorty și Lyotard, şi l-au respins pe Dumnezeu şi religia în general şi nu mai există un adevăr obiectiv la care să te raportezi. Pierderea discernământului este un alt rezultat al acestei filozofii păguboase, aspect care a început încă de la teologul Toma de Aquino, în acestă situaţie Biblia nu mai are un singur autor ci oamenii o interpretează cum doresc Nici Reforma nu a scăpat total de aceste influenţe şi dacă ne uităm în jurul nostru vedem mulţimea de secte şi religii înţelegem pericolul post-modernismului. Un alt aspect este pluralismul religios/filozofic, iar dacă adevărul absolut nu mai există toate religiile sunt bune şi nu se mai poate deosebirea  între fals şi adevărat şi se tinde către ecumenism. Aceste pericole ale postmodernismului în care adevărul este relativ, piederea discenământului şi pluralismul filozofic sunt un pericol real pentru creştinism  şi trebuie să dai un răspuns acestei provocări. „D. A. Carson evidențiază îngrijorările mediului evanghelic conservator cu privire la ceea ce vede ca fiind pericolul pluralismului: „În cel mai sobru mod mă întreb uneori dacă nu cumva fața urâtă a ceea ce menționez ca fiind pluralism filosofic e cea mai periculoasă amenințare la adresa Evangheliei de la apariția ereziei gnostice în secolul II”. La acest gen de pericol este necesar un răspuns. În primul rând creştinismul afirmă că există absoluturi, că se poate discerne ce este adevărat sau fals, iar afirmaţiile despre Dumnezeu sunt contrare şi incorecte. Creştinismul afirmă că faptul că există un adevăr absolut Ioan 14:6  Isus i-a zis: „Eu Sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. Când Pavel s-a adresat filosofilor stoici și epicurieni pe Colina lui Marte, a spus: „Dumnezeu nu ține seama de vremurile de neștiință și poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască”, dar mulţi oameni nu vor acest lucru şi se ascund în spatele diferitelor ideologii sau filozofii. Jertfa lui Cristos,   rămâne în ultima instanţă o problemă de credinţă ce duce la mântuire.   Deci rămân în mintea filozofilor, a omului obişnuit, şi a celui care nu ştie carte întrebări esenţiale cum ar fi ce semnifcaţia are rostul vieţii lui pe pământ, de unde vine ca şi specie umană, şi destinul în viitor, dar întrebările fără un răspuns. Fiecare om mai mult sau mai puţin pune întrebarea filozofică care este rostul vieţii pe acest pământ, care este semnificaţia vieţii, de unde venim şi ce este dincolo de moarte. Fiind neîmplinit în acestă viaţă efemeră omul face eforturi disperate de a-şi depăşi condiţia, dar fără de folos, ei se uită  înapoi şi  descopere anii irosiţi pentru scopuri care nu s-au împlinit. Majoritatea oamenilor vor „succesul în afaceri, o sănătate bună, relaţii şi plăceri, sexul, filantropia şi altele dar majoritatea au mărturisit un sentiment de gol pe care nu au reuşit să-l umple”. Solomon recunoaşte că tot ce este sub soare e deşertăciune „Deşertăciune a deşertăciunilor„ deşi avea palate bogăţii şi faimă.   Eclesiastul 4:8  „Un om este singur singurel, n-are nici fiu, nici frate, şi totuşi munca lui n-are sfârşit, ochii nu i se satură niciodată de bogăţii, şi nu se gândeşte: „Pentru cine muncesc eu, şi-mi lipsesc sufletul de plăceri?” Şi aceasta este o deşertăciune şi un lucru rău”. Dumnezeu a pus în om gândul veşniciei şi ne face conştienţi că există ceva dincolo de moarte, binecuvântare sau blestem. În cartea Geneza Dumnezeu a făcut omul după Chipul şi asemănarea Sa, într-o relaţie de părtăşie şi deşi omul a căzut în păcat, au rămas câteva aspecte valabile şi după cădere. Dumnezeu l-a făcut pe om o fiinţă socială,   ia dat o ocupaţie, Dumnezeu a avut comuniune cu omul, şi ia dat în stăpânire asupra pământului pământului, dar nu să îl strice. Aceste adevăruri ne indică faptul că Dumnezeu intenţionează să refacă părtăşia cu omul aşa cum a fost în Eden, El va distruge cerul şi pământul şi va crea altele noi, dar înaintea acestor lucruri omenirea va fi judecată, cei necredincioşi vor merge în Iadul cel veşnic şi doar aceia care au crezut şi şi-au spălat hainele în Sângele Mielului vor fi în cer cu Dumnezeu şi aşa se închide cercul. Restaurarea omului nu se poate face decât prin Jertfa lui Cristos  nu prin eforturi proprii. Tit 3:5  El ne-a mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înoirea făcută de Duhul Sfânt. Isus afirmă “Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug.” (Ioan 10:10b). Fără promisiunile Lui viaţa noastră nu are sens şi suntem împliniţi doar în părtăşie cu cel care ne-a Creat. Creştinii de Duminică nu au nici o şansă, pe când creştinii adevăraţi au plătit un preţ au devenit robi a lui Cristos şi pot experimenta viaţa împreună cu El.   Evanghelia lui Cristos este Evanghelia Împărăţiei Cerurilor se prezintă puterea lui Dumnezeu pentru ca oricine crede în Cristos să fie mântuit. Biblia îl prezintă pe Cristos ca Împărat, Mare Preot şi Mijlocitor, ca Domn şi Stăpân cu o autoritate supremă.   Evanghelia este cristocentrică iar noi trebuie să vestim această Evanghelie. Apostolul Pavel: „Dacă deci Îl mărturisești cu gura ta pe Isus ca Domn și crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți, vei fi mântuit.” (Romani10:9) Din păcate apar şi false evanghelii în care omul se pune în centru universului iar „creştinii care se pocăiesc” nu fac nicidecum un favor lui Dumnezeu ci se osândesc singuri. Apar tot felul de evanghelii false dar Pavel avertizează Galateni 1:8  „Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!” (Samy Tuțac)  Conform titlului  credinciosul trebuie să fie într-o permanenţă stare de veghere, pocăinţa fiind un proces iar primejdiile de a cădea sunt reale 1 Petru 5:8  „Fiţi treji, şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă tîrcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită”. În Vechiul Testament termenul de pocăinţă echivalează cu a-i părea rău", „a se răzgândi",   sau  „a se întoarce înapoi, a se reîntoarce" în contextul distrugerii relaţiei dintre om şi Dumnezeu sau poporul evreu şi Domnul, iar da că nu o face suportă consecinţele şi ajunge şi mai rău. Dragostea lui Dumnezeu primeşte omul la pocăinţă în ultimul moment şi se întoarce  de la judecată la iertare. El  s-a descoperit pe Sine ca şi un Dumnezeu al dragostei, a milei şi îndurării faţă de poporul ales ce cheamă poporul la pocăinţă într-o stare de dependenţă totală faţă de El, dar şi în contextul Legământului mozaic făcut cu poporul şi care a fost călcat. Aici se poate aminti Voia povăţuitoare a lui Dumnezeu care îndeamnă omul sau poporul la pocăinţă şi Voia lui Dumnezeu hotărâtoare prin care indiferent de voinţele oamenilor sau a demonilor îşi duce planul la îndeplinire. El o face înainte ca ambele Regate de Nord şi de Sud să fie duse în robie. Apocalipsa 21:22  În cetate n-am văzut nici un Templu; pentru că Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, ca şi Mielul, Sunt Templul ei. Din cauza neascultării poporul evreu suportă consecinţele care sunt teribile. Trebuie să înţelegem faptul că Dumnezeu poate să îşi schimbe hotărârea cu privire la pedeapsă sau binecuvântare 2 Cronici 7:14  „dacă poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga, şi va căuta Faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul, şi-i voi tămădui ţara”, dar nu-şi schimbă natura Sa de Dumnezeu drept şi sfânt. În Noul Testament semnificaţia cuvintelor sunt cam aceleaşi „a se răzgândi", deci „a regreta, a-i părea rău", ex este pilda vameşului şi a fariseului ce înseamnă o schimbare radicală a vieţii în raport  cu relaţia dintre om şi Dumnezeu. Termenul înseamnă şi convertire, de aceea Ioan botezătorul cheamă la pocăinţă şi face botezul atât celor păcătoşi cât şi neprihăniţi fiindcă este un act  decisiv a persoanei respective de la modul vechi de trai la unul nou şi să se încreadă în Mesia care urma să vină. Pocăinţa adevărată este ceva radical, avem pilda fiului risipitor în contrast cu pilda vameşului şi fariseului, dar cel mai bun exemplu este Pilda tânărului bogat în contrast cu Zacheu. Cine doreşte cu adevărat să se pocăiască trebuie să-şi mărturisească păcatul înaintea lui Dumnezeu, neputinţa de a şi rezolva singur păcatul şi a trăi într-o totală dependenţă de Dumnezeu. Primii creştinii chemau oamenii la pocăinţă şi iertarea lui Dumnezeu pocăinţa este darul lui Dumnezeu dar e şi responsabilitatea omului. De asemenea în cartea Evrei se arată importanţa pocăinţei iniţiale şi se pune la îndoială posibilitatea pocăinţei  a doua oară Evrei 6:4-6. Şi în alte pasaje se afirmă în mod categoric faptul că credincioşii trebuie să se pocăiască, pocăinţa şi sfinţirea  fiind un proces continuu. În primul rând se arată că în viaţa creştină există aspectul pozitiv al pocăinţei şi al iertării. Pocăinţa înseamnă schimbarea minţii întoarcerea de la păcat dar să fie ceva real Matei 7:16  „Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? făcând fapte vrednice de pocăinţa lor”. Cartea Faptele  Apostolilor este focalizată pe  pocăinţă şi mântuire legate de Persoana lui Isus Cristos şi al recunoaşte pe Isus ca Domn şi Mântuitor. În predica lui Petru l-a Rusalii el atacă în mod direct  pe evrei „voi l-aţi răstignit” şi îi îndeamnă pe oameni să-l accepte pe Isus ca şi Mântuitor. Indiferent cum pui problema pocăinţa înseamnă un om nou în Cristos „El ne-a mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt”. Ea  este o lucrare  a omului şi al lui Dumnezeu care atrage oamenii la el  şi se face prin Harul Lui. Nu se poate admite o pocăinţă fără o schimbare a minţii respectiv a conduitei, comportamentul omului şi a faptelor lui.   De aceea Ioan a mustrat  pe cărturari şi farisei „Faceţi, deci, roade vrednice de pocăinţa voastră.”  De asemenea trebuie să avem capacitatea da a face fapte bune după convertire „şi dă-te pe tine însuţi pildă de fapte bune, în toate privinţele. Iar în învăţătură, dă dovadă de curăţie, de vrednicie”. Pocăinţa este un rezultat al lucrării Duhului Sfânt în inima păcătosului, El este acela care convinge omul de păcat, sau poate respinge oferta Mîntuitoare a lui Dumnezeu în Cristos cu consecinţe veşnice. Veghere în viaţa creştină este un lucru esenţial pentru că Geneza 4:7  Nu-i aşa? Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti.” Amin

11). Bibliografie

Studiu introductiv în Legea  Istoria și Poezia Vechiului Testament de VASILE TALPOŞ EDITURA DIDACTICĂ ŞI PEDAGOGICĂ, R. A. BUCUREŞTI 1999

Sait www. theophilos. 3x. ro

Sait http: //dictionarbiblic. blogspot. ro/2011/11/cartea-geneza. html

SCURTĂ INTRODUCERE BIBILICĂ  de  ERNEST AEBI

Enciclopedia Iudaismului. Saithttps: //cristytepes. wordpress. com/2012/10/17/cd-ul-adevaruri-crestine-editia2012

Sait https: //ro. wikipedia. org/wiki/Las_Vegas

Sait Itinerar Biblic http: //www. twrro. ro/attb/ J Vernon Mc Gee

Sait http: //dictionarbiblic. blogspot. ro/2012/08/pentateuh. html

DICŢIONAR BIBLIC   SOCIETATEA  MISIONARĂ ROMÂNĂ,      Editura  “Cartea Creştină”  Oradea  1995.

Sait http: //dictionarbiblic. blogspot. ro/2012/08/pentateuh. html

Sait http: //www. gotquestions. org/Romana/cartea-genesa. html

Sait Itinerar Biblic http: //www. twrro. ro/attb/ J Vernon Mc Gee

Sait http: //dictionarbiblic. blogspot. com/2011/11/caderea. html

Sait http: //www. voxdeibaptist. org/pacatul_si_caderea_Gill. htm

Millard,   Erickson   Teologie Creştină,  Volumul 2 Editura „Cartea Creştină”  Oradea  1998.

Sai http: //dictionarbiblic. blogspot. com/2012/08/revelatie. html

Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/revelatie-generala-speciala. html

Sait https: //ro. wikipedia. org/wiki/Timp

MĂREŢIA CREŞTINISMULUI  de DINESH D, SOUZA  Editura Imago Dei, Oradea 2011

Sait http: //dictionarbiblic. blogspot. com/2013/04/timp. html

Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/Dumnezeul-infinit. html

Lucrare de Licenţă. Importanţa Conceptului de Suveranitate al lui  Dumnezeu în scrierile  lui Carl F. Henry de Ardelean Viorel

TEOLOGIE SISTEMATICĂ de WAYNE GRUDEM, Editura Făclia, Oradea 2004

PRELEGERI DE TEOLOGIE SISTEMATICĂ  de Henry Clarence Thiessen

C. F. Henry, Dumnezeu revelaţie şi autoritate, vol 6

NORMAN, GEISLER   Filozofia Religiei,    Editura „Cartea Creştină” Oradea 1999.

Sait https: //www. resursecrestine. ro/cugetari/181297/pretuiti-timpul-cand-sunteti-doar-voi-si-dumnezeu

Sait https: //www. resursecrestine. ro/studii/180580/folositi-va-timpul-cu-intelepciune

Sait https: //www. resursecrestine. ro/cugetari/181297/pretuiti-timpul-cand-sunteti-doar-voi-si-dumnezeu Autor Igor Opincă

Sait https: //www. resursecrestine. ro/studii/180580/folositi-va-timpul-cu-intelepciune Igor opincă

Sait https: //www. resursecrestine. ro/studii/179842/in-timpul-luptei-nadajduiti-in-domnulIgor Opincă  

Sait http: //publicatia. voxdeibaptist. org/literatura3_ian05. htm M. Teor

Sait https: //www. resursecrestine. ro/eseuri/132876/biserica-a-fost-infectata Autor:  A. W. Tozer 

Sait https: //ro. wikipedia. org/wiki/Las_Vegas

Sait https: //www. resursecrestine. ro/eseuri/132876/biserica-a-fost-infectata Autor:  A. W. Tozer  

Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/caderea-afecteaza-omenirea. html

Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/utilitarismul. html

Sait https: //ro. wikipedia. org/wiki/Epicur#Scrieri

Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/utilitarismul. html

Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/gol-forma-lui-Dumnezeu. html

Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/caderea-afecteaza-omenirea. html

Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/utilitarismul. html

Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/gol-forma-lui-Dumnezeu. html

Sait https: //www. resursecrestine. ro/predici/40179/aroganta-umana Stefan Tohatan

Sait stiricrestine. ro Zeii vechi şi noi - Stiri Crestine. ro Marius Bădescu

Saithttps: //www. resursecrestine. ro/predici/39908/avort-rasism-discriminare-sexuala-si-cristos John Piper  

Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/avort. html

Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/pericolele-postmodernismului. html

Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/rostul-vietii. html

Sait http: //www. baptist-tm. ro/evanghelia-imparatiei-lui-dumnezeu-un-raspuns-evanghelicilor-care-au-luat-o-pe-ulei/ Samy Tuțac

Sait http: //dictionarbiblic. blogspot. com/2012/08/pocainta. html

Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/pocainta-mantuirea. html

ARDELEAN VIOREL

 [1] STUDIU INTRODUCTIV ÎN LEGEA ISTORIA ŞI POEZIA VECHIULUI TESTAMENT  pag 60

[2] Sait http: //dictionarbiblic. blogspot. ro/2011/11/cartea-geneza. html

[3] SCURTĂ INTRODUCERE BIBILICĂ  de  ERNEST AEBI pag 7-80

[4] n b. – acest lucru este impropriu spus pentru că Hristos a realizat mântuirea,   fiindcă se arată umanitatea lui Isus.  

[5] Enciclopedia Iudaismului. Saithttps: //cristytepes. wordpress. com/2012/10/17/cd-ul-adevaruri-crestine-editia2012

[6] Sait Itinerar Biblic http: //www. twrro. ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[7] Sait www. theophilos. 3x. ro

[8] Sait http: //dictionarbiblic. blogspot. ro/2012/08/pentateuh. html

[9] Dicționar Biblic pag 1001

[10] Sait http: //dictionarbiblic. blogspot. ro/2012/08/pentateuh. html

[11] Dicționar Biblic pag 1006

[12] Sait http: //www. gotquestions. org/Romana/cartea-genesa. html

[13] Sait Itinerar Biblic http: //www. twrro. ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[14] Sait http: //dictionarbiblic. blogspot. com/2011/11/caderea. html

[15] Sait Itinerar Biblic http: //www. twrro. ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[16] Sait Itinerar Biblic http: //www. twrro. ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[17] Sait http: //www. voxdeibaptist. org/pacatul_si_caderea_Gill. htm

[18] Sait Itinerar Biblic http: //www. twrro. ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[19] Sait http: //www. voxdeibaptist. org/pacatul_si_caderea_Gill. htm

[20] Sait Itinerar Biblic http: //www. twrro. ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[21] Sait http: //dictionarbiblic. blogspot. com/2011/11/caderea. html

[22] Sait Itinerar Biblic http: //www. twrro. ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[23] Sait Itinerar Biblic http: //www. twrro. ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[24] Sait Itinerar Biblic http: //www. twrro. ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[25] Sait http: //dictionarbiblic. blogspot. com/2011/11/caderea. html

[26] Millard,   Erickson   Teologie Creştină,  Volumul 2 pag 399  

[27] Millard,   Erickson   Teologie Creştină,  Volumul 2 pag 412-415

[28] Millard,   Erickson   Teologie Creştină,  Volumul 2 pag 412-415

[29] Millard,   Erickson   Teologie Creştină,  Volumul 2 pag  449-153                                                   

[30] Millard,   Erickson   Teologie Creştină,  Volumul 2 pag  489-558

[31] Millard,   Erickson   Teologie Creştină,  Volumul 2 pag  489-558

[32] Millard,   Erickson   Teologie Creştină,  Volumul 2 pag  138 - 141

[33] Millard,   Erickson   Teologie Creştină,  Volumul 2 pag   525- 540

[34] Saithttp: //dictionarbiblic. blogspot. com/2011/11/caderea. html

[35] Sai http: //dictionarbiblic. blogspot. com/2012/08/revelatie. html

[36] Saithttp: //dictionarbiblic. blogspot. com/2011/11/caderea. html

[37] Sai http: //dictionarbiblic. blogspot. com/2012/08/revelatie. html

[38] Sait http: //dictionarbiblic. blogspot. com/2012/08/revelatie. html

[39] Sait http: //dictionarbiblic. blogspot. com/2012/08/revelatie. html

[40] Sait http: //dictionarbiblic. blogspot. com/2012/08/revelatie. html

[41] Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/revelatie-generala-speciala. html

[42] Sait https: //ro. wikipedia. org/wiki/Timp

[43] Măreția creștinismului pag 136 - 140

[44] Sait http: //dictionarbiblic. blogspot. com/2013/04/timp. html

[45] Sait http: //dictionarbiblic. blogspot. com/2013/04/timp. html

[46] Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/Dumnezeul-infinit. html

[47] Lucrare de Licenţă. Importanţa Conceptului de Suveranitate al lui  Dumnezeu în scrierile  lui Carl F. Henry de Ardelea Viorel

[48] GRUDEM WAYNE  „SYSTEMATIC THEOLOGY   pag 162

[49] Dicţionar Biblic pag 351

[50] PRELEGERI DE TEOLOGIE SISTEMATICĂ  de Henry Clarence Thiessen pag 89

[51]  Henry, Dumnezeu revelaţie şi autoritate, vol 6 pag. 36.

[52]  Henry, Dumnezeu revelaţie şi autoritate, vol 6 pag. 37.

[53] Henry, Dumnezeu revelaţie şi autoritate, vol 6 pag. 38- 39.

[54] Henry, Dumnezeu revelaţie şi autoritate, vol 6 pag.   54.

[55] Norman N, Geisler  Filozofia Religiei, pag 50-52

[56] Norman N, Geisler  Filozofia Religiei, . pag 47.

[57] Norman N, Geisler  Filozofia Religiei,  42-45.

[58] Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/Dumnezeul-infinit. html

[59] Sait https: //www. resursecrestine. ro/cugetari/181297/pretuiti-timpul-cand-sunteti-doar-voi-si-dumnezeu  Igor Opincă

[60] Sait https: //www. resursecrestine. ro/studii/180580/folositi-va-timpul-cu-intelepciune Igor Opincă.

[61] Sait https: //www. resursecrestine. ro/studii/179842/in-timpul-luptei-nadajduiti-in-domnul Igor Opincă

[62]  Sait http: //publicatia. voxdeibaptist. org/literatura3_ian05. htm M. Teor

[63] Sait https: //www. resursecrestine. ro/eseuri/132876/biserica-a-fost-infectata Autor:  A. W. Tozer  

[64] Sait http: //publicatia. voxdeibaptist. org/literatura3_ian05. htm M. Teor

[65] Sait https: //www. resursecrestine. ro/eseuri/132876/biserica-a-fost-infectata Autor:  A. W. Tozer  

[66] Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/caderea-afecteaza-omenirea. html

[67] Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/utilitarismul. html

[68]  Sait https: //ro. wikipedia. org/wiki/Epicur#Scrieri

[69] Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/utilitarismul. html

[70] Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/gol-forma-lui-Dumnezeu. html

[71] Sait https: //www. resursecrestine. ro/predici/40179/aroganta-umana Stefan Tohatan

[72] Sait https: //www. resursecrestine. ro/predici/40179/aroganta-umana Stefan Tohatan

[73] Marius Bădescu – Timisoara www. stiricrestine. ro Zeii vechi şi noi - Stiri Crestine. ro 

[74] Sait https: //www. resursecrestine. ro/predici/39908/avort-rasism-discriminare-sexuala-si-cristos John Piper  

[75] Sait https: //www. resursecrestine. ro/predici/39908/avort-rasism-discriminare-sexuala-si-cristos John Piper  

[76] Sait https: //www. resursecrestine. ro/predici/39908/avort-rasism-discriminare-sexuala-si-cristos John Piper  

[78] Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/avort. html

[79] Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/pericolele-postmodernismului. html

[80] Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/pericolele-postmodernismului. html

[81] Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/rostul-vietii. html

[82] Sait http: //www. baptist-tm. ro/evanghelia-imparatiei-lui-dumnezeu-un-raspuns-evanghelicilor-care-au-luat-o-pe-ulei/ Samy Tuțac

[83] Sait http: //dictionarbiblic. blogspot. com/2012/08/pocainta. html

[84] Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/pocainta-mantuirea. html

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 42
Opțiuni