Cuvântul lui Dumnezeu îi biruie pe eretici
Autor: William Gurnall  |  Album: Creştinul în armătură completă  |  Tematica: Adevărul
Resursa adaugata de floridinmaracineni in 08/10/2018
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Cuvântul lui Dumnezeu îi biruie pe eretici

   Prigonitorul ucide numai trupul dar Ispititorul otrăveste sufletul. Este mai bine sa fii rănit în trup de sabia lui, decât să fii prins viu, în 'cursa Diavolului', aşa cum a scris apostolul în 1 Timotei 3.7.

   Când Pavel a fost prins în lanţurile prigonitorului, el s-a bucurat că a scăpat de capcană:

   'M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii. '

   El triumfa, ca şi cum bătălia s-ar fi încheiat şi el ar fi câştigat, când de fapt călăul Nero avea să-i taie capul:

   'Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură. '

   Cum putea Pavel să proclame biruinţa când se afla într-o situaţie atât de disperată? Iată ce l-a făcut să triumfe: EL SI-A PĂZIT CREDINŢA! Dacă el ar fi părăsit-o prin viclenie sau ar fi sacrificat-o pentru o doctrină falsă, el şi-ar fi pierdut sufletul. Dar pentru ca a ales să-şi păstreze credinţa, el a renunţat la viaţa lui pentru a primi din mâna lui Dumnezeu una mai bună decât cea care-i fusese luată de oameni.

   Cu toate că sabia războiului în mâna unui popor barbar reprezintă o judecată aspră, propagarea erorii este ceva mult mai rău. Aceasta este înţepătura în coada acelei judecăţi. Mulţi oameni evlavioşi ar putea cădea datorită sabiei vrăjmaşului lor, dar numai aceia care nu sunt pecetluiţi de Dumnezeu simt înţepătura otrăvită a înşelăciunii. Noi putem fi tăiaţi de sabia vrăjmaşului şi să nu fim răniţi, dar nu putem spune acelaşi lucru când bem, fie si o picătură, din doctrina lor.

   Când Pavel l-a avertizat pe Timotei sa se apere împotriva înşelăciunilor, el l-a trimis la Scriptură şi i-a spus sa persevereze în studierea ei:

   'Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat. '

   Noi putem să ne autodistrugem cu armele altora, împiedicându-ne de mulţi autori; dar oricine are sabia Duhului are tot ce-i trebuie pentru a-l înfrunta pe cel mai fioros campion al înşelăciunii pe care Diavolul îl antrenează şi-l conduce. Oamenii înşelaţi nu vor mai putea sta înaintea noastră ţinând acea sabie, ci se vor asemăna cu un copil care are un pumnal de lemn şi vrea să lupte împotriva unui uriaş înarmat cu arme ucigătoare.

   Toate înşelătoriile se înspăimântă de lumina Cuvântului şi este mult mai de temut să fii examinat de el decât s-ar îngrozi un hoţ de o judecată aspră. A da pe faţă doctrina ereticilor înseamnă a-i birui. Când vin faţă în faţă cu Cuvântul, ei trebuie să-şi plece capul, precum Cain: ei sunt daţi de ruşine. Aceasta este singura cale de a testa învăţăturile dubioase - dacă ele pot trece peste această lege înspăimântătoare fără să fie rănite sau cenzurate, ele pot fi considerate drept adevăruri.

   Pavel ne spune că unii oameni,

   'nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă'.

   Ei vor avea o doctrină care să corespundă dorinţelor lor, iar Cuvântul nu va face acest lucru. 'Cel care este propriul lui învăţător, este sigur că are ca stăpân un nebun! ' spunea Bernard.

   Dumnezeu a rostit acelaşi cuvânt-avertisment prin Solomon:

  'Calea nebunului este fără prihană în ochii lui, dar înţeleptul ascultă sfaturile'.

   CEL CARE FACE DIN CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU SFĂTUITORUL LUI ESTE ÎNTR-ADEVĂR UN OM ÎNŢELEPT!

   

Da, Cuvântul este Standardul nostru de aur!
Adăugat în 16/10/2018 de loredanam
Statistici
  • Vizualizări: 552
  • Export PDF: 1
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni