Credinciosul nu a fost identificat cu Hristos numai în moartea Sa, dar şi în învierea Sa: 'Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine'.

   Fiind înviaţi împreună cu Hristos, Dumnezeu ne vede acum în Hristosul înviat. Prin moartea noastră împreună cu El, noi am fost izbăviţi de vechea stare naturală. Prin învierea noastră împreună cu El, El ne prezintă întotdeuna înaintea lui Dumnezeu, într-o poziţie nouă. Prin credinţă, noi prindem aceste adevăruri şi prin puterea Duhului Sfânt suntem făcuţi capabili să le realizăm în viaţa noastră zilnică. Atunci putem să umblăm într-un fel potrivit cu poziţia noastră de înviaţi în Hristos. Nu prin umblarea noastră putem căpăta această poziţie desăvârşită înaintea lui Dumnezeu, ci ne este dată în virtutea lucrării Domnului Hristos. Noi suntem în stare să arătăm această desăvârşire în mersul nostru, tocmai pentru că avem o poziţie desăvârşită. Este important ca fiecare din noi să înţelegem că este în afara lui, în Hristosul înviat, o PLINĂTATE DE VIAŢĂ PE CARE NOI O AVEM PRIN CREDINŢA ÎN EL.

   EFECTE PRACTICE ALE ÎNVIERII NOASTRE CU HRISTOS:

   'Deci, păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor, ... Să nu vă daţi păcatului mădularele voastre ca unelte ale nelegiuirii, ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii din morţi cum eraţi, şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, ca nişte unelte ale neprihănirii. ' 'Vă îndemn dar, fraţilor... să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujire duhovnicească. '

   Credinciosul se pune deci în totul la dispoziţia Domnului.

   El ştie că nu-şi mai aparţine lui însuşi căci a fost cumpărat cu sângele scump al lui Isus în aşa fel că acum el are cinstea de a slăvi pe Dumnezeu în trupul său:

   '... a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc, să nu mai trăiască pentru ei înşisi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei. '

   Iar noi, ne predăm viaţa noastră CA SĂ FIM AI LUI, PENTRU CĂ SUNTEM AI LUI!

   ATÂTA TIMP CÂT SUNTEM ÎNCĂ ÎN TRUP ÎN FIREA PĂCATOASĂ, NOI SLUJIM PĂCATULUI ŞI ADUCEM ROADE PENTRU MOARTE. DAR PRIN ÎNVIEREA NOASTRĂ ÎMPREUNĂ CU HRISTOS, NOI SUNTEM ROBI AI NEPRIHĂNIRII CA SĂ ADUCEM ROADE PENTRU DUMNEZEU!

   Slujirea noastră e cu totul diferită. Altădată era pentru păcat; azi, e pentru neprihănire. Roada acestei slujiri e de asemeni cu totul alta. Altădată, era pentru moarte, acum e în sfinţenie, pentru viaţa veşnică.

   Izbăvirea aceasta de robia păcatului şi viaţa după voia lui Dumnezeu nu pot fi realizare decât prin credinţă şi în puterea Duhului Sfânt.

   Această consacrare-predare Domnului, cuprinde toate mădularele trupului nostru. Totul e cuprins, nimic nu e omis. Ea se produce ca o lucrare de temelie la naşterea din nou, dar trebuie reînoită zilnic. În fiecare zi, trebuie ca şi la început să-I deschidem Domnului uşa inimii noastre spunându-I:

   'DOAMNE, VINO SĂ LOCUIEŞTI ÎN MINE. TU EŞTI ÎN FIINŢA MEA PESTE TOT CA LA TINE ACASĂ! '

   'DOAMNE, IATĂ-MĂ! CE VREI SĂ FAC PENTRU TINE? '

   Apostolul Pavel care, ştiind că nu a ajuns la desăvârşire, 'alerga, căutând să apuce premiul'. Cât priveste identificarea noastră cu moartea lui Hristos, temelia eliberării el spunea: 'Purtăm întotdeuna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca viaţa lui Isus sa se arate în trupul nostru'. Era un lucru înnoit în permanenţă în umblarea de fiecare zi:

   'Totdeauna, peste tot'

   Fie ca aceste cuvinte să se sape în inimile noastre!