Interfața site-ului a fost îmbunătățită și mai sus vedeți săgeți care indică unde se află acum fiecare element principal de navigare și căutare.

Chenoza Crucii
Autor: Marin Mihalache  |  Album: Impărăţia Cuvântului  |  Tematica: Paste
Resursa adaugata de marin2016 in 06/04/2017
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 4 voturi

In războiul nevăzut al sufletului nostru cu lumea, cu păcatul și cu forțele întunericului, semnul crucii este promisiunea dumnezeiască, sigilul tainic, arvuna divină că toți cei care vor considera lumea răstignită pentru ei și ei față de această lume în numele lui Iisus Hristos vor învinge moartea mântuindu-se.

Transparenta cruce așezată între Dumnezeu și om, între Logosul nemuritor și învierea noastră devine o realitate și pe cât ne coborâm mai adânc în misterul trăirii și al propriei crucificări, al lepădării de noi înșine și de haina veche a păcatului, cu atât lumina înălțării noastre în duh și adevăr prinde conturul certitudinii transfiguratoare, devine realitate.

Astfel și Iisus Hristos, vrând să umple cu slavă dumnezeiască firea împătimită a omului, pentru a ne ajuta deci să ne depășim și pe dinăuntru condiția noastră de cădere din har, a acceptat “chenoza” întrupării în om, dar și crucificarea: „El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n'a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S'a desbrăcat pe sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcîndu-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S'a smerit şi S'a făcut ascultător pînă la moarte, şi încă moarte de cruce. (Fil. 2, 6-8)

Împlinind voia Tatălui, prin “chenoza” întrupării și jertfa supremă de pe cruce  “Dumnezeu L-a preaînălțat şi I-a dat Numele, care este mai pe sus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pămînt şi de sub pămînt, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul. (ibid. 2, 9-11)

Astfel Persoana dumnezeiască, prin Întrupare comunică și împărtășește firii omenești o putere divină, o putere întăritoare a harului, fără de care omul ar cădea poate iremediabil în descompunere morală și spirituală. Crucea este o confirmare a lucrării tainice a harului, a acelei energii și puteri duhovnicești în virtutea cărora omul este chemat și pregătit să-și suporte durerile și suferințele vieții precum și  întunericul și tragedia morții. În mintea și în sufletul său se aprinde ca o candelă lumina speranței și încredințarea că moartea nu este ultima realitate, ci că este doar o poartă spre viața veșnică, a eternei Învieri.

A accepta moartea pe cruce în numele adevărului nu este un act de slăbiciune ci de tărie spirituală. Căci iată că pe Cruce s-a purtat și marele război spiritual pentru sufletul lumii aceasteia. Învierea din morți care a urmat suferinței de pe cruce a schimbat cursul logic ale legilor cosmice și ale naturii. Implacabila condiție muritoare a omului este depășită. Supranaturalul schimbă naturalul fără a anula pe acesta. Ba dimpotrivă, i se dă firii omenești acea putere a duhului spre a se opune chiar morții și diavolului. Omul devine un participant direct și conștient alături de Dumnezeu la actul mântuirii. Rupând cercul vicios al păcatului și dizolvând sâmburele egoismului, Crucea și Învierea lui Hristos dau posibilitatea unui nou fel de comunicare și comuniune între oameni, o comuniune bazată pe iubirea față de Dumnezeu și aproapele.

De asemenea, pe Cruce s-a restabilit libertatea de decizie a omului și i s-a întărit puterea de voință înspre bine. S-a trecut deci din imperiul necesității în cel al libertății lui Dumnezeu. Finalitatea existenței văzute și nevăzute este dată de taina învierii care prin jertfa de pe cruce s-a dovedit a fi victoria finală asupra dușmanului ultim al vieții.

Crucea este însăși „semnul Fiului omului” (Matei 24, 30), „stindardul” Bisericii (Isaia 5, 26), „cale de a-L urma pe Hristos” (Marcu 8, 34-35).  Nu este de fapt și de drept o altă cale către Împărăția lui Dumnezeu decât prin Cruce (Fapte 7, 55-56). Însăși Biserica își are rădăcina în “lemnul crucii”, fiindcă “El a purtat păcatele noastre, în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, murind față de păcate, să trăim spre îndreptare“ (1 Petru 2, 24).  Dar Crucea este și o piatră de poticnire pentru toți aceea ce nu cred în puterea ei (1 Corinteni 1, 20-23).

Între răstignirea pe cruce și învierea lui Hristos este un raport firesc: crucea este drumul spre înviere, iar învierea este îngemănată în actul jertfei de sine a Omului – Dumnezeu. În acest context al continuității dintre patimă și înviere, crucea devine pentru om o adevărată scară spre ceruri“. Crucea modifică drumul fatidic spre moarte într-o victorie asupra morții. Este o schimbare fundamentală de sens, deoarece din sfârșit al vieții moartea devine un început al vieții în Hristos. Învierea lui Hristos, care pe cruce a călcat moartea prin moarte, nu a rămas un eveniment al trecutului. Forța și lumina învierii pătrund în istorie și organic în firea umană, devenind o realitate mai ales pentru aceea care trăiesc în duhul adevărului. Crucea devine deci semnul “Fiului Omului “, al victoriei Sale definitive asupra morții, semn sub tutela căreia se va face și dreapta judecată a lumii.

Crucea înlocuiește astfel sabia îngerului așezată la poarta Edenului. Pe cruce și tâlharul pocăit este primit printre cei vii în duh și moștenitori ai împarăției cerești. Puterea purificatoare a crucii lasă pe păcătos înăuntrul cerului dar oprește păcatul afară. Crucea pregătește firea umană să intre într-o adevărată comuniune cu Dumnezeu, dându-i astfel omului libertatea de spirit a învierii veșnice. Astfel omul eliberat de frica morții sau de veșnicia morții“ poate iubi în adevăr atât pe Dumnezeu cât și pe aproapele său omul.

Prin puterea și mesajul său crucea unește tot mai mult pe om cu Dumnezeu prin Iisus Hristos și lucrarea Duhului Sfânt. “Chenoza“ crucii este de aceea mai mult spre înălțarea decât spre coborârea noastră, o înălțare în spiritul adevărului, al dragostei, răbdării în suferință și al sacrificiului pentru alții. Este o înălțare din lumea închisă, din temnița păcatului spre libertatea fără de margini a Duhului lui Dumnezeu.  Este puterea învierii noastre de veci care începe de fapt pentru fiecare din momentul în care noi înșine ne luăm propria cruce spre a-L urma pe Hristos.

Copyright © 2017 Marin Mihalache 

În faţa cruci care ne stă în faţă fiecare avem reacţia lui Petru:„Să ne ferească Dumnezeu, să nu ni se întâmple aşa ceva!” Imaginaţi-vă ce s-ar fi ales de noi dacă Dumnezeu l-ar fi ferit pe Domnul Isus de cruce? Prin aceasta Dumnezeu ar fi desfinţa planul Lui cu privire la Domnul Isus dar şi cu privire la mântuirea lumii. Acelaş lucru se alege de noi dar şi de lumea noastră în cazul în care ne ferim de purtarea cruci.

În relaţia cu crucea pe care care ne stă în faţă, avem două opţiuni:
1. Să ne purtăm crucea în fiecare zi şi atunci facem eficient planul lui Dumnezeu cu privire la noi dar şi cu privire la lumea noastră
2. Să ne purtăm ca vrăjmaşi ai cruci,( noastre) şi atunci zădărnicim planul lui Dumnezeu cu privire la noi dar şi cu privire la lumea noastră.

Dacă aceste lucruri ar fi nişte teori pe tema:,, purtări cruci,, atunci am putea sta liniştiţi că sunt doar nişte situaţi ipotetice. Dar purtarea cruci pentru creştin e un lucru de care se loveşte în fiecare zii şi în fiecare relaţie. În fiecare zii trebuie să biruim răul prin bine.

Toţi oameni de pe pământ sunt în fiecare zi şi in fiecare relaţie în lupta cu răul. Cei care fug de purtarea cruci: de biruirea răului prin bine, nu scapă de lupta cu rău,că răul trebuie biruit. Aceştea se folosesc de puterea răului care locuieşte în ei şi în lumea lor ca să biruie răul. Rezultatul este că, răul ,creşte atât în ei, cât şi în lumea lor. Cu alte cuvinte, prin fuga de cruce omul dă peste o cruce şi mai mare. De aceea singura cale prin care ne putem face crucea mai uşoară este să ne purtăm crucea în fiecare zii.

E adevărat că în ,,săptpmâna patimilor,, lucrurile scapă de sub control, că Celui Rău, i se permite să ne arate de ce este în stare.Dar nu în fiecare săptămână, e ,,săptpmâna patimilor,, Iov a avut parte odată-n viaţă de o ,,săptpmână a patimilor;,, în rest a trebuit sa-şi poarte crucea în condiţi normale în fiecare zii: în relaţia cu familia, cu robii , cu autorităţile, cu idolii lumi , cu vrăjmasi lui cu bogăţiile lumi, cu cei ce călcau Adevărul în picioare .... cu munca. Iov a avut o viaţă normală ca ceilalţi oameni singurul lucru care a fost diferit la el a fost faptul că el biruia răul prin bine în toate relaţile lui ( citiţi Iov cap. 31 ca să vă convingeţi de acest lucru).
Adăugat în 06/04/2017 de pascaioan
Multumesc frumos Dle Ioan Pasca pentru osteneala de a citi articolul de mai sus si pentru comentariile interesante si pline de adevar pe care le-ati postat. Teologia crucii este un subiect hermeneutic adanc, fundamental pentru intelegerea si teleologia ontologica, pentru conditia umana din imanent si in eschatologie. In articol am incercat succint doar sa mentionez aspectul "chenotic" al crucii, si anume ca Iisus Dumnezeu fiind se intrupeaza in om si accepta jertfa de pe Cruce pentru mantuirea neamului omenesc. Va doresc un Sf. Paste binecuvantat.
Adăugat în 06/04/2017 de marin2016
Crucea, fără de care Isus Însuși nu concepe ucenicia fiecăruia-condiția de creștin- implică toate aspectele vieții noastre...nu e doar un semn, ci o trăire, o umblare de fiecare clipă cu Domnul....Crucea-i ascultarea Domnului Isus de Tatăl și este acceptarea voii lui Dumnezeu în toate aspectele vieții noastre...și o transformare majoră a caracterului nostru, eul noastru fiind crucificat.
Slăvit să fie Domnul pentru această abordare profundă a teologiei Crucii!
Și vă mulțumesc în Numele Domnului pentru toate comentariile și încurajările dvs!
Adăugat în 10/04/2017 de loredanam
Cum oare s-ar putea explica mai bine și mai clar acest „fenomen” defapt „Taină” Dumnezeiască de care avem parte noi astăzi și prin care Dumnezeu ne-a unit cu El în Fiul Lui Preaiubit ca să fim „preaiubiți ai Tatălui” decât cu aceste minunate cuvinte:
„Transparenta cruce așezată între Dumnezeu și om, între Logosul nemuritor și învierea noastră devine o realitate și pe cât ne coborâm mai adânc în misterul trăirii și al propriei crucificări, al lepădării de noi înșine și de haina veche a păcatului, cu atât lumina înălțării noastre în duh și adevăr prinde conturul certitudinii transfiguratoare, devine realitate.”
Și: „Între răstignirea pe cruce și învierea lui Hristos este un raport firesc: crucea este drumul spre înviere, iar învierea este îngemănată în actul jertfei de sine a Omului – Dumnezeu. În acest context al continuității dintre patimă și înviere, crucea devine pentru om o adevărată “scară spre ceruri“. Crucea modifică drumul fatidic spre moarte într-o victorie asupra morții. Este o schimbare fundamentală de sens, deoarece din sfârșit al vieții moartea devine un început al vieții în Hristos. Învierea lui Hristos, care pe cruce a călcat moartea prin moarte, nu a rămas un eveniment al trecutului. Forța și lumina învierii pătrund în istorie și organic în firea umană, devenind o realitate mai ales pentru aceea care trăiesc în duhul adevărului. Crucea devine deci semnul “Fiului Omului “, al victoriei Sale definitive asupra morții, semn sub tutela căreia se va face și dreapta judecată a lumii.
Crucea înlocuiește astfel sabia îngerului așezată la poarta Edenului. Pe cruce și tâlharul pocăit este primit printre cei vii în duh și moștenitori ai împarăției cerești. Puterea purificatoare a crucii lasă pe păcătos înăuntrul cerului dar oprește păcatul afară. Crucea pregătește firea umană să intre într-o adevărată comuniune cu Dumnezeu, dându-i astfel omului libertatea de spirit a învierii veșnice. Astfel omul eliberat de frica morții sau de “veșnicia morții“ poate iubi în adevăr atât pe Dumnezeu cât și pe aproapele său omul.
Prin puterea și mesajul său crucea unește tot mai mult pe om cu Dumnezeu prin Iisus Hristos și lucrarea Duhului Sfânt.”
Bogată lucrare teologică, frate Marin și plină da har revelator! Glorie și mărire Domnului și Mântuitorului nostru! Glorie și mărire veșnică Tatălui, Fiului și Sfântului Duh!!! Amin.
Fiți binecuvântat în Numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt! Amin
Adăugat în 01/06/2017 de Ioanhapca
Statistici
  • Vizualizări: 563
  • Comentarii: 4
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni
Versetul zilei
n-au vrut să asculte şi au dat uitării minunile pe care le făcuseşi pentru ei. Şi-au înţepenit grumazul şi, în răzvrătirea lor, şi-au pus o căpetenie ca să se întoarcă în robia lor. Dar Tu, Tu eşti un Dumnezeu gata să ierţi, îndurător şi milostiv, încet la mânie şi bogat în bunătate. Şi nu i-ai părăsit
Neemia 9:17
Pune-l pe pagina ta