Interfața site-ului a fost îmbunătățită și mai sus vedeți săgeți care indică unde se află acum fiecare element principal de navigare și căutare.

Principii de evanghelizare şi misiune în Biserica Primară
Autor: Ardelean Viorel  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Viorelardelean in 14/04/2016
    12345678910 0/10 X

Principi de evanghlizare şi misiune  în Biserica Primară 

 

1.) Introducere

2). Evanghelia

3). Metode de evanghelizare şi misiune 

a.) Principi

b.) Metode

c). Principii nou – testa mentale de Evanghelizare.

4). Evanghelizarea în masă şi evanhjelizarea peronală 

a.) Evanghelizarea personală

b.) Evanghelizarea în masă

5). Implicarea  bisericii locale 

a). Susținerea evangheliștilor

b). Trimiterea  de misionari

c). Aspecte esențiale pentru o evanghelizare eficace

d). Pregătirea bisericii pentru Evanghelizare

 6). Implicaţii şi aplicaţii astăzi 

 a). Evanghelizarea de la om la om.

 b) . Evanghelizarea unei colectivități

 c). Problemele secolului XXI

 d). Cerințe și prezentare în planul de evanghelizare

 e) . Desfășurarea unui serviciu de Evanghelizare

 7). Concluzii

 8). Biblografie

 1.) Introducere

Noi știm că Dumnezeu există din veșnicie în veșnicie (Psalmi 90:2), El este Atotputernic și în ”sfatul voii Sale” (Efeseni 1:11) „ a hotărât să aducă în ființă Universul, Pământul, și să creeze pe om după Chipul și asemănarea Lui (Imago Dey – Geneza 1:26). După tragedia din Eden din Geneza cap 3, Dumnezeu face o promisiune omului în ce privește salvarea sufletului omului din fața mâniei lui Dumnezeu (Geneza 3.15), iar acest lucru izvorăște din dragostea lui Dumnezeu pentru omenirea căzută în păcat. Acest lucru este exprimat în mod foarte clar în Noul Testament în Evanghelia după  Ioan 3:16  ”Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine”. Astfel Evanghelizarea își are sursa din Inima lui Dumnezeu.  El trimite pe Fiul, Hristosul și pe Duhul Sfânt care la rândul lor  trimite ucenicii dar ne trimite și pe noi pentru a duce Veste Bună  oamenilor care nu-l cunosc pe Dumnezeu. Ioan Botezătorul cheamă oamenii la pocăință Matei 3:1  În vremea aceea a venit Ioan Botezătorul, şi propovăduia în pustia Iudeii. 2  El zicea: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” La fel face și Isus Hristos în  Matei 4:17  De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască, şi să zică: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” Mesajele sun identice în esența lor și practic înseamnă Evanghelizare. Mergem mai departe și pentru acest lucru[1] este necesar ca pentru Biserică termenii să fie bine definiți. Începem cu enunțarea Scopului  care este valabil pentru toate bisericile nou – testamentale și ele  se aplică la evanghelizare, edificare, conducere, comunicare, organizare și administrare. Ele au baza biblice și noi ne vom referi în cazul de față la evanghelizare. Obiectivul unei biserici precizează mai bine și mai specific scopul și în general există două sau mai multe obiective pentru fiecare scop. Țelul este și el o afirmație specifică  care se dorește a fi realizat înaintea obiectivului. Sunt mai multe țeluri pentru fiecare obiectiv.  Standardul  de realizare este o măsură de evaluare care se referă atât la scop, obiectiv și țel dar și aici sunt mai multe standarde de măsură pentru fiecare scop, obiectiv sau țel. Observăm o subordonare a acestora dar și o legătură strânsă între ele și ele vor fi corecte dacă punctul de referință va fi Biblia. Acestea luate împreună formează un Model de bază[2] pentru fiecare Biserică în parte. Scopul trebuie să fie același pentru toate bisericile iar în primul rând scopul evanghelizării este de a face evanghelizare prima dată în localitatea noastră, și abia apoi să mergem cu Vestea Bună în localitățile din apropiere sau în alte țări străine. Țelul în cazul acesta se referă la pașii care trebuie să fie făcuți în procesul de Evanghelizare și implică pregătirea și învățarea credincioşilor prin exemple biblice despre acest subiect. De asemenea trebuie să prezentăm nume de biserici care au făcut acest lucru. Obiectivele pot să fie diferite de la o biserică la altă  biserică, de la o comunitate la altă comunitate, diferă și în funcție de cultura vremii respective. Credincioșii trebuie să fie educați și motivați pentru Evanghelizare. Standardele, care sunt o evaluare a activității trebuie prezentate cel puțin o dată pe an sub formă de predică, dar se poate și sub alte forme ca de exemplu Adunarea Generală. De asemenea un grup de credincioși calificați pentru lucrarea respectivă, vor pregătii grupuri mici pentru lucrare și vor analiza principiile și metodele prin care s-a lucrat, iar corecțiile trebuie să fie biblice. Scopul  evanghelizări este ca prin vestirea Evangheliei și pocăință, oamenii care cred să aibă posibilitatea de a intra și a face parte din Împărăția Cerurilor.  Biserica primară[3] avea o activitate intensă descrisă în Faptele Apostolilor 2:42  ”Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii, şi în rugăciuni”, și trebuie să fie model de referință pentru bisericile secolului XXI, pentru ca ele să supraviețuiască în fața altor, filozofii, religii, sau a ateismului. Ea a trebuit să lupte timp de secole pentru a păstra învățătura curată și a doctrinelor din Scriptură, iar Pavel atenționează în acest sens  bisericile. Faptele Apostolilor 20:29  ”Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma” În urma lui Pavel au venit iudaizatori, s-au sa format partide în jurul unor lideri ambițioși ca și în Biserica din Corint. Pavel avertizează bisericile despre evanghelii false  Galateni 1:8  ”Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!” De asemenea  Biserica Apostolică a trebuit să lupte și împotriva lumii care făcea presiune asupra ei prin diferite curente filozofice din acele timpuri. Un exemplu sunt epicurieni[4] greci întâlniți de Pavel în Atena (Fapte 17:17), din școala poetului roman Lucrețius, iar ca și fondator a fost Epicur, (341 î.Cr), iar Democrit ia fost discipol. Ei credeau că lumea este făcută din atomi și respingeau orice intervenție divină și nu se temeau de o pedeapsă după moarte. Ei găseau satisfacții doar în această viață, dar termenul de fericire a fost pervertit. Evreii foloseau cuvântul ”apiqoro”- cei care nu cred în viața după moarte”, denumiți mai târziu necredincioși. În Grecia[5] antică zeitățile au rezultat din forțe neclare, imprecise și confuze pe care zeii le-au înlocuit. Ei nu au creat universul, iar în concepția lor ” Teogonia” Hesiod afirmă faptul că la început a existat Haosul, apoi Pământul care a fost o ”nouă ființă”, cerul fiind o mamă a tuturor. Epicurienii au considerat că totul s-a datorat combinațiilor întâmplătoare a atomilor iar stoicii panteiști au conceput un logos sau principiu a unei lumi impersonale.  Mitul lui Orfeu avea un impact deosebit în care ”marele creator” a fost Phanes, ieșit dintr-un ou și a creat universul și pe oameni, până ce Zeus l-a înghițit pe el inclusiv creația lui, după care a creat din nou tot ceea ce există. Oamenii au rezultat din Titani, care au fost risipiți și împrăștiați fiindcă l-au mâncat pe Dionysus, fiul lui Zeus. Acesta este motivul pentru care oamenii au în ei elemente ale răului și elemente divine. În contrast Stoicii[6] care aveau școala filozofică tot la Atena, fondată de Zenon (300 B.C),  care s-a dezvolta ca o reacție împotriva epicurienilor cu o filozofie cinică fondată de Antisthene, un discipol al lui Socrate. Morala lor deriva din legile naturi și acceptă evidențele acestei lumi, iar prin acest fel de gândire se compensează durerea, nefericirea binele sau răul, viața și moartea. Dintre reprezentanți gândirii stoicilor se pot aminti câteva nume ca ”Panaitios din Rodos, Antipatros din Tars, Poseidonios din Apameia - învățătorul lui Cicero -  Diogene din Babilon”. Mai târziu în epoca romană se poate aminti Cicero, Seneca, Epictet, Marc Aureliu. Acesta a fost cadrul ideilor filozofice, religioase în care s-a dezvoltat Biserica, care a avut de luptat împotriva lor, plus valurile de prigoană la care a fost supusă de către Imperiul Roman. Biserica  se avântă într-o luptă de pionerat, într-o dimensiune spirituală, având ca și bază Marea Trimitere din  Matei 28:18-20.  Această lucrare se poate face acasă,  aproape de casă sau în țări străine, la oameni necredincioși. Acest lucru  însemnă ”Întoarcerea Bisericii dinspre Sine în afară”[7] și are de a face cu a fi trimis.  Această poruncă a fost valabilă atunci dar este și acum în secolul XXI, când Biserica are de luptat împotriva neopăgânismului, umanismului, ateismului, sau alte curente filozofice și religii păgâne din secolul nostru. Dacă nu se respectă Fapte 2:42, Biserica respectivă nu are nici o șansă în evanghelizare, sau în cel mai fericit caz, va realiza lucruri de suprafață, fără un impact serios asupra necredinciosului.

 2). Eevanghelia

Cuvântul euaggelion înseamnă Evanghelia sau Vestea Bună[8] iar în limba greacă clasică avem trei sensuri. 1. Cuvântul înseamnă ”o răsplată dată unui mesager pentru aducerea unei vești bune”, 2. Înseamnă ”același lucru atunci când aduceau jertfe de sacrificii zeităților păgâne iar interpretările erau bune”, 3. În limba elină de mai târziu ajunge să însemne Vestea Bună adică Evanghelia. În toate traducerile românești cuvântul euaggelion înseamnă Evanghelie. În Septuagintă[9]  există o anticipare a cuvântului care urma să fie folosit în Noul Testament. Cuvântul se găsește în Ps. 40:10 și 96:2, cu ”referință la dreptatea și puterea mântuitoare a lui Dumnezeu”. De asemenea Isaia folosește cuvântul respectiv cu  privire la Unsul lui Dumnezeu ( Isaia 40:9, 52:7). Atunci când cuvântul este folosit în Noul Testament, el are un sens deosebit. Cuvântul euaggelion – Evanghelie însumează întregul mesaj creștin (Marcu 1:1, 1 Cor. 1:15). Ioan Botezătorul și Isus Hristos a predicat Vestea Bună ( Matei 4.23,… 24:14). Cuvântul apare de 72 de ori în Noul Testament, iar în unele cazuri Evanghelia înseamnă că Ea este a lui Dumnezeu ( Marcu 1.14, 1 Tes. 2: 2, 8 și 9), și ne arată caracterul lui Dumnezeu, dar și faptul că este trimisă de Dumnezeu însuși. În alte cazuri Evanghelia este atribuită lui Isus Hristos, în sensul că El a adus-o oamenilor, dar și prin faptul că fără El oamenii nu ar fi cunoscut-o niciodată. Acest lucru a însemnat Întruparea Fiului, prin care oamenii au văzut pe Tatăl (Evrei 1:3). Și apostolul Pavel folosește termenul Evanghelia mea sau Evanghelia noastră arătând că omul poate să o însușească progresiv, până ce îi aparține, un lucru care este extraordinar. De asemenea Evanghelia este pentru toți oamenii,  fără granițe de nici un fel. Evanghelia este o Revelație a lui Dumnezeu, și ea nu poate fi descoperită prin rațiunea umană sau un proces intelectual. În Ea Dumnezeu se revelează pe Sine însuși ( Gal 1.11-12). Un aspect esențial este faptul că Evanghelia trebuie să fie acceptată și crezută, și numai în felul acest omul ajunge la mântuire. Evanghelia trebuie dusă mai departe, iar cel care o cunoaște cu adevărat o predică și la alte persoane. Această obligație de a vesti mai departe Evanghelia deși este într-un anume fel sarcina fiecărui credincios, nu este alegerea credinciosului ci este ceva încredințat (Cor. 9:16). Pentru Ea trebuie să îți asumi orice fel de risc, o slujești, și mai există numeroase aspecte, în care Evanghelia  devine o piatră de poticnire pentru necredincioși și Ea poate să fie refuzată.  Evanghelia poate să fie deformată de anumiți oameni ( 2 Cor. 11:4). Dar Evanghelia este Vestea Bună a adevărului ( Gal. 2:5), aduce speranță,  și este Evanghelia păcii (Efes.6:15). Ea rămâne vestea promisiunii lui Dumnezeu, care s-a împlinit și ne spune despre nemurirea sufletului (2.Tim 1:10),  în care avem exemplu pe Isus Hristos care a înviat, și care ne aduce mântuirea sufletului, dar și mai mult Ea este Vestea bună a victoriei lui Isus Hristos împotriva forțelor întunericului.  Evanghelia[10] înseamnă ” vestea bună – evanghelia”, iar în cadrul creștinismului este Vestea Bună în Isus Hristos, în împlinirile Sale față de Avram,  poporul  Israel și de lumea întreagă.  Ea nu este în contrast cu Vechiul Testament ci este o împlinire a lui. Ea nu poate exista în afara sau despărțită de Împărăția Cerurilor sau Împărăția lui Dumnezeu. Marcu spune în Evanghelia sa  Marcu 1:15  El zicea: „S-a împlinit vremea, şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă, şi credeţi în Evanghelie.” A respinge Evanghelia înseamnă condamnarea la moarte a sufletului, iar acceptarea ei de către om înseamnă viață veșnică (Marcu 16: 15-16). Mesajul evangheliei a fost mult mai clar după Moartea și Învierea lui Isus Hristos. Ioan Botezătorul și Isus au  predicat această Evanghelie, iar mai târziu ucenicii, apostolii și creștinii. Evanghelia vine cu putere (1Tes.1:2), Ea descopere dreptatea, neprihănirea și îndreptățirea lui Dumnezeu și are puterea să ducă la mântuire persoanele care cred în Ea (Romani 1:16-17). Pentru Pavel[11] Evanghelia este o însărcinare sacră (1Tim 1:11) și are datoria de a o proclama. Mai mult el cere fraților să se roage pentru el pentru ca să poată duce la îndeplinire această sarcină (Egeenei 6.9), chiar dacă există împotrivire și suferință.  Evanghelia este Cuvântul adevărului și este ascunsă  în fața necredincioșilor ( Egeenei 1:3), iar cei care nu cred în ea cer dovezi supranaturale și raționale, dar acestea sunt dor motive. Evanghelia a avut asupra lui Pavel un impact teologic pentru că știa bine Vechiul Testament, și a înțeles-o în urma unei revelații, produse la întâlnirea cu Isus Hristos pe drumul Damascului, dar și prin credință și numeroase frământări lăuntrice și clarificări, probabil cât timp a sta în Arabă (Gălăteni 1:17). Evanghelia vine cu putere mântuitoare în urma auzirii și a primirii ei prin credință (Evrei 4:2). La început era gândită și percepută o singură Evanghelie (Romani 1:1-3), iar cele patru evanghelii, cu patru autori diferiți este datată mai târziu prin secolul II. D.C. Cele patru evanghelii din Noul Testament au o formă de singular până la jumătatea secolul II  D.C, ( Dioache 8. 2, Ignațiu – Philadelphus 8.2).  Se folosește termenul de singular mult timp iar folosirea celor patru evanghelii scrise de de cei patru autori, Matei, Marcu, Luca și Ioan, care sunt percepute ca o singură Evanghelie. Isus Hristos și-a început lucrarea în Galilei Matei 4:17  De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască, şi să zică: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.”, iar în paralel cu mesajul Său, a ales ucenici, pe care ia învățat în mod sistematic învățăturile Sale, într-o formă ușor de memorat. Evanghelia a fost vestită cu putere și Împărăția celui Rău a început să se prăbușească.  La început a existat o fază  orală prin care s-a transmis Evanghelia pentru că existau martori în viață, dar a existat necesitatea scrierii lor în timp, pentru că ucenicii și apostolii, au avut o viață fizică limitată. Aceasta se numește ”faza orală  – gr. paradosis,  sau tradiția apostolică”, și este transmisă mai departe de către credincioși. Au fost predicate în special adevăruri esențiale despre Evanghelia lui Isus Hristos. O schiță a Evangheliei se găsește în 1 Cor. 15 : 3- și mai departe….1 Cor. 7 – 9, și alte locuri din epistolele pauline în care se dădea învățătură cu privire la diferite adevăruri creștine. La cina Domnului în special era o ocazie de a-și aduce aminte și a povesti despre Moartea  și Învierea lui Hristos. Nu știm exact dar ne imaginăm felul cum s-a transmis Evanghelia pe cale orală. În altă ordine de idei în special în rândul credincioșilor iudei aveau în spate învățătura din Vechiul Testament care cerea ca fiecare bărbat să fie preot în casa lui, aspect care s-a reflectat și în transmiterea mesajului creștin în sânul familiei și mai departe. Evangheliile în formă scrisă coincide cu  sfârșitul primei generații de creștini, scrise între anii 60 -100 D. C, relatare  pe care o avem în Luca 1:1, din care înțelegem că și alte persoane au încercat să scrie. Primele trei evanghelii se numesc sinoptice pentru că sunt legate între ele,  au în principiu  aceiași formă și mult material comun. Evanghelia lui Ioan este diferită de celelalte și se studiază separat. După numeroase abordări și frământări a sfinților părinți ca  Iustin, Tatian, Iranaeus, se poate afirma că cele patru evanghelii incluse în Canon cuprind mărturia despre Revelația mântuitoare a lui Dumnezeu în Hristos, păstrată în cele patru evanghelii. Un alt aspect este  definirea a ce anume înseamnă a fi evanghelist. Cuvântul evanghelist,  tradus este ”euaghelizomai” și înseamnă cel care aduce vești, tradus și prin cel care predică Evanghelia. Termenul se aplică lui Dumnezeu (Gal 3:8), lui Isus Hristos (Luca 20:1) și membrilor de rând (Fapte 8:4).  Un evanghelist poate să facă și lucrarea de păstor și învățător. De asemenea dacă toți apostolii au fost evanghelişti, nu toți evangheliștii erau și apostoli. În Efes. 4:11, slujba de evanghelist este menționată după cea de apostol și proroc, dar înainte de păstor și învățător. De aici rezultă faptul că pentru a fi evanghelist sau misionar este necesară o chemare specială, și oameni înzestrați cu Duhul Sfânt pentru acest fel de lucrare.

3). Metode de evenghelizare şi misiune 

a). Principii. Gândirea celui care evanghelizează trebuie să aibă ca și suport Biblia. În ziua cincizecimii, la Rusalii, în momentul pogorârii Duhului Sfânt, Petru s-a ridicat în picioare, a vorbit mulțimii, l-a predicat pe Hristos care a Murit și a Înviat.  El face legătura cu ce a spus David în psalmi (Psalmi 16:8-10) și îl prezintă pe Hristos Mesia care a biruit moartea, a Înviat și acum stă la dreapta Tatălui într-o poziție de autoritate și putere[12] Fapte 7:56  ”şi a zis: „Iată, văd cerurile deschise, şi pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.” Mesajul trebuie adaptat fără a face compromisuri așa cum a făcut apostolul Pavel în Atena, când a văzut mulțimea zeităților păgâne, s-a tulburat în sufletul lui (Fapte17:16). Ei în zelul lor religios se închină și în fața unui zeu necunoscut (Fapte 17: 23). Pavel prezintă atenienilor în locul unui dumnezeu necunoscut, un Dumnezeu real și viu, un Dumnezeu al dragostei, care l-a dat pe Fiul Său, Isus Hristos ca să moară pentru păcatele omenirii (Ioan 3:16). Deși în majoritatea lor atenieni au respins mesajul, totuși au fost câteva persoane care au crezut ( Fapte 17:34). Mesajul Evangheliei trebuie să fie simplu și clar bazat pe învățăturile din Sfânta Scriptură ca Moartea pe Cruce care înseamnă Jertfa lui Isus Hristos pentru păcatele omenirii, și Învierea din morți care înseamnă biruință.  În predicile lor ucenici, apostolii și Pavel când stau de vorbă cu iudeii, aduc argumente din Scriptură că Isus Hristos este Mesia cel promis, dar când au vestit Evanghelia romanilor, grecilor sau popoarelor păgâne, modul de abordare  a fost diferit

b). Metode. Apostolul Pavel a început să predice Evanghelia prima dată la iudei, iar când a văzut că nu este ascultat s-a întors și a predicat neamurilor. El face trei călătorii misionare și a înfiinţat biserici în marile centre urbane, fiind convins că mai târziu aceste centre urbane vor răspândi Evanghelia în jurul lor, fapt care s-a și întâmplat. El reia de trei ori traseul unde a plantat biserici, pentru a rezolva diferite probleme, dar era necesară și o clarificare a învățăturilor în ceea ce primește Evanghelia lui Hristos. Pavel rămâne un timp în aceste centre urbane pentru a învăța și consolida învățătura creștină.   El ajunge în Perga, Antiohia Pisidiei, Listra, Iconia, Derbe,  Corint, Neapolis, Tesalonic, Bereea, Atena, Efes, și alte localități, apoi trece în Macedonia, după aceea la Milet,  Tir, și în fine după ce este arestat la Ierusalim, ajunge la Roma ca și prinzioner pentru a se înfățișa în fața Cezarului.  În bisericile formate au fost aleși slujitori ca ”bătrâni și diaconi” (Faptele Apostolilor 14:23), după care s-au rugat, au postit și ia încredințat în mâna Domnului. Antiohia devine un centru a misiuni creștine și atunci când bătrânii și diaconii, au probleme trimit reprezentanți acolo pentru a clarifica și rezolva problemele din biserică.  De asemenea scrisorile lui Pavel pe care le trimite unei biserici, primesc un aspect circular și sunt citite și în celelalte biserici pe care  noi astăzi le avem sub formă de epistole.  Bisericile respective au legătură una cu alta, ele erau unite de aceeaşi credință și învățături, se fac schimb de vizite reciproce, sau ajutoare în caz de nevoie. Este  necesar a specifica faptul că răspândirea Evangheliei, conține și o componentă socială atunci când este cazul Romani 15:25  ”Acum mă duc la Ierusalim să duc nişte ajutoare sfinţilor” (1 Corinteni 16:1).  Evanghelizarea se face în echipe, și avem  ca exemple pe Petru și Ioan, Saul și Barnaba, Pavel și Sila. De asemenea Pavel are colaboratori dintre care se poate aminti Tit și Timotei.

c). Principii nou – testamentale de Evanghelizare. Nimic nu ne face să credem faptul că   principiile de Evanghelizare[13] valabile în Biserica Primară, nu sunt valabile și astăzi, fiindcă Biserica a fost motivată spre misiune de către învățăturile și poruncile Bibliei. Atunci ca și astăzi, indiferent de condiții poruncă și motivația rămân valabile. Avem câteva principii cheie care rezultă din acțiunile și funcțiile Evangheliei descrise în Faptele Apostolilor. Este necesară crearea unei baze de Evanghelizare, formată din orice grup de credincioși, care pot comunica verbal, au o bună mărturie, și puterea de al prezenta pe Isus Hristos. Acest principiu reiese din Noul Testament  din scopul, orientarea, atitudinea și conduita pe care au avut-o ucenicii și apostolii cu privire la lucrarea de misiune. Ei au pornit din Ierusalim în localitățile învecinate în Samaria și mai departe. Modelul  a fost urmat de ceilalți credincioși. Este o greșeală să mergi departe în misiune și să neglijezi localitățile apropiate. Lumea începe de la ușa bisericii în acolo și mai departe. Apostolii au avut o viziune corectă despre cum se face Evanghelizarea, începând de la Ierusalim, până la ”marginile pământului” (Fapte 1:8). Atunci când Isus Hristos a fost pe pământ oamenii l-au văzut pe El, puterea și minunile Sale, dar după înălțarea la cer Biserica a fost mijlocul vizibil prin care oamenii aveau posibilitatea să-l vadă pe Hristos, iar oamenii pot să prețuiască și să estimeze mesajul lui Isus Hristos (Ioan 13: 13-35, 17:19-22). Una alt aspect este faptul că Evanghelizarea colectivă,  este importantă și fundamentală pentru Evanghelizarea personală. În Noul Testament Trupul viu a lui Hristos este Biserica care  a pregătit cadrul pentru Evanghelizarea personală, de aceea dragostea dintre credincioși este indispensabilă. Poruncă  ”să vă iubiți unii pe alții”  răsună de nenumărata ori în Noul Testament (Ioan 13: 34-35, 1 Petru 2 : 12). Evanghelizarea personală are efect, atunci când sunt implicați creștini maturi și integri în lucrarea de misiune (1 Tes. 4:12),  să fie altruiști (Romani 13:6), să se poarte corect ( 1 Cor. 6:1), să fie umili (1 Petru 2:18) și să aibă o mărturie directă despre Persoana lui Isus Hristos. Doar o biserică unită are puterea de a avea impact în lumea păgână sau atee în care se găsește. Evanghelizarea se face în dragoste, iar Biblia nu spune că necredincioșii să fie scoși afară de la întrunirile bisericii ci din contră ei trebuie să vadă unitatea și dragostea Trupului. Biserica din Corint este un exemplu negativ în acest sens, care era dezbinată, partide, lideri ambițioși și păcat (1Cor 14: 23-25). Doar atunci când biserica funcționează în mod unitar, poate să fie folosită de Duhul Sfânt. Părinții credincioși sunt model pentru copiii lor, iar familia are un impact deosebit în creșterea spirituală a bisericii. Bisericile care au familii credincioase au potențial pentru Evanghelizare și misiune. Se evanghelizează părinții, nu copii, foarte rar inversarea rolurilor duce la succes. Influenţa părinților este mai mare decât a copiilor, iar faptul că tineri și copii vin la biserică, ne arată eșecul nostru în Evanghelizarea adulților. De asemenea nu este obligatoriu dacă un părinte se convertește, soția să îi urmeze exemplu, sau copiii, mai ales dacă sunt mai mari. Dar  pe de altă parte nu este exclus să se întâmple acest lucru. Oamenii a liber arbitru să aleagă a crede sau nu în Isus Hristos, cu consecințele de rigoare. În cultura apuseană se pune accentul pe decizii individuale și nu colective. Pe de altă parte modelul biblic este normativ și trece dincolo de barierele culturale. Așa a fost în Biserica Primară, și tot așa trebuie să fie și acum, dacă vrem să respectăm standardele din Biblie. Din alt punct de vedere Biserica este aceea care trebuie să identifice misionarii și nu invers. Dacă se aplică modelul din Biserica Primară, observăm că mulți credincioși au vestit Mesajul lui Isus Hristos, dar în special apostolii au avut o chemare specială în cadrul de Evanghelizare, predicare și învățare. Petru și Pavel sunt cele mai bune exemple din Scriptură.  Biserica are și responsabilitatea de a cere binecuvântarea peste persoanele puse în lucrare, iar în acest sens este bun exemplu bisericii din Antihoia, care l-a pus deoparte pe Barnaba și pe Saul și ia însărcinat cu lucrarea de Evanghelizare (Fapte 13:1-8). De asemenea nu trebuie neglijat aspectul material se susținere a persoanelor implicate în misiune. Acela principiu trebuie aplicat și astăzi, în stabilirea identității unor persoane care sunt chemate de Duhul Sfânt în misiune, punerea lor de o parte și sprijinirea lor prin rugăciune și aspecte materiale. Un alt aspect important[14] este integrarea celor convertiți în viața bisericii. Ei la început  sunt copii în credință și nu ajung la maturitate peste noapte. Acest lucru se poate face foarte puțin la organizațiile extra bisericeşti, fiindcă locul cel mai potrivit este în biserică unde credincioșii pot să fie hărăniți și edificați pentru a ajunge la maturitate creștină.  De asemenea folosind principiile Noului Testament, biserica are datoria pe baza lor să dezvolte metode noi contemporane, dar fără a afecta mesajul Evangheliei. Ceea ce contează este felul și modul în care se aplică principiile de Evanghelizare, care diferă de la o situație la alta, ele rămân absoluturi, dar felul și modul în care este prezentat mesajul pot să aibă o notă de relativism. Repetăm exemplul lui Pavel din Atena, care fără a schimba esența Evangheliei, a schimbat modul și felul de abordare. O problemă spinoasă a bisericilor secolului XXI, este faptul că a permis ca metodele să fie normative. De asemenea în loc că se privească la toate metodele din Biserica Apostolică, multe biserici se uită doar la un mod, sau o singură metodă și se rămâne plafonat în felul respectiv. Biserica nu trebuie să se plafoneze în forme și metode din primul veac, sau al XXI - lea, care sunt doar mijloace și nu scopuri biblice. Sub călăuzirea Duhului Sfânt ea trebuie să dezvolte metode și strategii de Evanghelizare bazate pe principii și linii directoare din Noul Testament

4). Evanghelizarea în masă şi evanghelizarea peronală 

a). Evanghelizarea personală.  Atunci  când se face evanghelizarea personală, nici pentru atunci în perioada bisericii primare, nici pentru acum în secolul XXI nu se pot da rețete. Momentele și situațiile diferă de la caz la caz și nu se poate face o Evanghelizare cu succes fără o călăuzire a Duhului Sfânt. Avem exemple biblice în sensul acesta. Isus[15] însuși a evanghelizat persoane la modul individual. În Ioan 4 El a evanghelizat o femeie samariteană păcătoasă, iar în versetele 32 -34, El își arată adevărata menire. De asemenea atunci când Isus  a predicat mulțimilor El s-a adresat și omului la modul personal. Un alte exemplu este Filip.  Fapte 8:26  ”Un înger al Domnului a vorbit lui Filip, şi i-a zis: „Scoală-te, şi du-te spre miazăzi, pe drumul care pogoară spre Ierusalim la Gaza, şi care este pustiu.” Pe drumul respectiv era un famen etiopian care se întorcea de la Ierusalim și citea din prorocul Isaia. Duhul sfânt îi spune să meargă și să ajungă carul respectiv.  La întrebarea lui Filip, ”înțelegi tu ce citeşti”? la care famenul răspunde că nu înțelege dacă nu este călăuzit de cineva. El citea din Isaia 53. După  ce împreună fac o parte din drum Filip îl ajută să înțeleagă  Scriptura și de la Isaia 53,  apostolul ajunge să îl propovăduiască pe Isus.  După ce famenul înțelege, ei ajung la  o apă și cere să fie botezat. După ce Filip l-a botezat pe famen, acesta plin de bucurie își continuă drumul, iar Biblia ne spune că Duhul Sfânt l-a răpit pe Filip. În acest caz catehizarea a fost de scurtă durată dar cu folos.  Un alt caz este acela a lui Petru și Corneliu în care ambii au o vedenie dar cu conținut diferit (Fapte 10:9-48). Corneliu era sutaș în armata romană, dar om temător de Dumnezeu, iar Petru era iudeu, ucenicul lui Isus Hristos. Petru se împotrivește când i se spune ce să facă dar Dumnezeu îi poruncește ” să mănânce”. În urma întâlnirii dintre Petru și Corneliu, ucenicul înțelege faptul că Dumnezeu în dragostea Sa este nepărtinitor și vestește evanghelia și neamurilor. Duhul Sfânt s-a pogorât peste toți cei care au ascultat Evanghelia  și Petru poruncește să fie botezați în Numele lui Isus Hristos (Fapte 10:48). La fel se întâmplă și cu apostolul Pavel care afirmă în Fapte 20: 20, că nu s-a ferit să învețe ”înaintea norodului și în case”. Este frumos să predici în fața unei biserici sau mulțimi, dar este păcat să te ferești de a vorbi unui singur om despre Isus Hristos atunci când ai ocazia.

 b). Evanghelizarea în masă. Ucenicii și apostolii au vorbit și unor grupuri de oameni sau mulțimi. Ca și la Evanghelizarea personală, nici la Evanghelizarea în masă nu se pot da rețete, situația diferă de la caz la caz în funcție   de grupul de oameni, cultura lor, timpul istoric în care ne găsim, singurul lucru care este comun e persona sau evanghelistul,  ancorat în gândirea Bibliei, care se găsește în fața unui auditoriu  și îl vestește pe Isus Hristos ca și Domn și Mântuitor. Și în acest caz este necesară călăuzirea Duhului Sfânt, aspect valabil și în Biserica Apostolică și în bisericile secolului XXI. Isus Hristos se adresează mulțimii dar și ucenicilor, dar sunt foarte puține cazuri în care pildele trebuiau tălmăcite, iar iudeii au înțeles întotdeauna ce a vrut să spună Isus, dar nu au fost de acord ca spusele Sale. Petru vorbește în ziua cincimii cu îndrăzneală și se pocăiesc aproape 3 000 de suflete  (Fapte 2:41). El face o incursiune în Vechiul Testament, face legătura între David și Isus Hristos și acuză mulțimea că ei l-au răstignit. Rezultatul vestirii Evangheliei a fost  uluitor, se convertesc multe suflete care sunt ”străpunse în inimă” și pun întrebarea ” fraților ce să facem ?” (Fapte 2:37). Pavel vorbește de multe ori  în diferite situaţii, în sinagogă, piață, sau popoarelor păgâne. Ultima călătorie a lui Pavel în postura de om liber a fost la Ierusalim și în momentul prinderii sale primește aprobarea să vorbească (Fapte 21:40). El o face sub presiunea momentului și de pe treptele Templului. Își relatează viața prima dată ca și prigonitor al creștinilor , convertirea pe drumul Damascului și lucrarea de misionar ca și creștin. Iudeii nu primesc mărturia lui și cer să fie omorât.

 5). Implicarea bisericii locale

a). Susţinerea evangheliștilor. Biserica locală trebuie să susțină evangheliștii implicați în misiune în primul râne prin post și rugăciune. Împăratul Irod a arestat pe unii dintre ucenici, ia aruncat în temniță și a pus să-i chinuiască. Când a  văzut că acest lucru este pe placul iudeilor l-a arestat și pe Petru.  Biserica a reacționat prin post și rugăciune și când Petru era păzit în temniță  Biserica se ruga pentru el (Fapte 12:5).  Planurile lui Dumnezeu și rugăciunea bisericii și-au spus cuvântul, iar Petru a fost eliberat de un înger. El este eliberat în mod miraculos merge în casa Mariei și găsește biserica în rugăciune.

b). Trimiterea  de misionari. Biserica locală trimite misionari în satele și comunele din jur. Biserica din Antiohia[16] devine un important centru misionar. În timpul unui serviciu divin Duhul Sfânt le spune ucenicilor să pună de o parte pe Barnaba și pe Saul pentru o lucrare specială (Fapte 13:2). Acești doi bărbați a fost  consacrați și puși de o parte pentru o lucrare de misiune și au plecat în Seleucia și apoi în Cipru. Apoi Pavel merge în Perga și Antiohia Pisidiei și mergând mai departe își începe călătoriile misionare. Biserica locală trebuie să fie asemenea unui sfeșnic care luminează în întuneric. Lumina trebuie să vină începând de fiecare membru din Biserică[17] , păstorul, diaconii, misionarii, evangheliștii, adică toată Biserica. Dacă mergem în Apocalipsa Bisericile de acolo sunt asemuite cu niște sfeșnice (Apocalipsa 1:20).

c). Aspecte esențiale pentru o evanghelizare eficace. Evanghelizarea[18] nu se face oricum și câștigarea de suflete pentru Hristos implică câteva aspecte esențiale care sunt necesare în inima credinciosului a bisericii și a celor implicați în misiune. În primul rând dragostea lui Hristos obligă să facem acest lucru fapt pe care Pavel  amintește în 2 Corinteni 5:14, motivat de ce a spus Ioan în Evanghelia sa (Ioan 3:16). Această dragoste ”agape” este darul lui Dumnezeu pentru om și are un caracter altruist. În altă ordine de idei este necesar să avem o responsabilitate pentru sufletele pierdute (Romani  9:1-3). Apoi trebuie să ne aducem aminte felul în care se răspândește Evanghelia cu lacrimi. Isus a plâns pentru Ierusalim (Ioan 11.35), Pavel a făcut la fel ( Fapte 20:9), dar la fel avem și cazuri în Vechiul Testament în care pelerinii întorși din robie plâng ( Ps. 126:6), la fel face și Ieremia (Ieremia 9:1). Lacrimile pot fi în exterior dar  se  poate plânge cu inima în interior. Atunci când se face lucrarea de misiune se ia în considerare realitatea Cerului și realitatea Iadului cu care nu se  poate glumi (Luca 16:23), fiindcă este vorba de mânia lui Dumnezeu care se revarsă în final asupra celor care nu cred în El. de asemenea câștigarea de suflete pentru Hristos este o favoare și un privilegiu pentru credincios. De fapt acest lucru trebuie să fie o prioritate pentru credincios ( Proverbe 11:30). De asemenea este necesară mărturisirea  oricărui păcat care trebuie adus înaintea lui Dumnezeu pentru a fi iertat și numai în felul acesta credinciosul poate fi folosit în lucrarea de Evanghelizare de către Dumnezeu ( Prov. 28: 13), sau Isaia 59:1-2). La fel de mult  absența credinței este  în lucrarea de misiune este de neconceput, iar ca și o încurajare pentru că de multe ori ne simțim slabi și neputincioși este de folos ce scrie în 1 Cor. 1:27 și mai sun versete de îmbărbătare în acest sens, atunci când ne smerim înaintea Domnului (1 Petru 5:6). În plus se pune problema roadei pe care o poate aduce un credincios (Ioan 15:16), și se poate conta pe această promisiune. De asemenea este necesar curajul și cutezanța necesară atunci când predici pe Hristos. Avem exemplu ucenicii și apostolii care au predicat în vremuri de prigoană (Fapte 4:33). Și în Vechiul Testament Domnul este alături de Ieremia (Ier.1:8). Toate aceste aspecte esențiale din viața credinciosului în lucrarea de misiune nu se poate face fără o viață plină de Duhul Sfânt. De fapt lucrarea este a Lui iar noi avem partea noastră umană. Duhul Sfânt[19] este acela care regenerează inima păcătosului (Tit  3:5), convinge omul de păcat (Rom. 8:14;Gal. 5:18), și luminează inima omului (1 Cor. 2:15). Un om cu inima laică nu va duce pe nimeni la Hristos, și tot ce va spune nu va fi decât vorbe goale. Pulsul lucrării de misiune și Evanghelizare este Duhul Sfânt  din inima credincioșilor.

d.) Pregătirea bisericii pentru Evanghelizare. O condiție[20] necesară pentru ca Evanghelizarea să aibă succes este ca în biserică să existe oameni mântuți, altfel predicarea și mesajul nu au cum să aibă efect. În mod spiritual creștinii trebuie să se aștepte ca și cei ne mântuiţi să fie în biserică (1 Cor 14:24). Există modalități și în aceste condiții de  a aduce oameni ne mântuiţi la Hristos. Prezentăm câteva din ele. Credincioșii  trebuie să fie copleșiți de suferință și griji pentru starea celor năpăstuiţi. Dacă nu este așa biserica devine moartă, iar credincioșii trebuie sa aibă îndemnuri pentru ca inima lor să nu fie împietrită (Evrei 3:13). În Biserică trebuie să fie creat o atmosferă potrivită pentru serviciu de Evanghelizare. Acest lucru este important pentru succesul bisericii. Credincioșii trebuie să fie îndemnaţi să ducă oameni ne mântuiţi la biserică. Oamenii ne mântuiţi vin foarte rar sau deloc la biserică dacă nu sunt chemați. Isus Hristos spune să îi aducem cu ”forța” – invitați la Nunta Lui),  în Casa lui Dumnezeu ( Matei 22.9). Și acest lucru este o practică care se ia în calcul. La serviciul de Evanghelizare se predică pe Isus Hristos cel Răstignit care este trimisă de sus (Galateni 1:11). De asemenea credincioșii trebuie să se roage, să creadă și să se aștepte ca oamenii să fie mântuiți. Acest lucru ține foarte mul de starea spirituală a credincioșilor  (Iacov 5:16).

6). Implicaţii şi aplicaţii astăzi

O biserică locală care  arde deranjează lumea în care trăiește, fiindcă are standarde, etică și o morală diferită și mai ridicată decât lumea în care se află, și în mod inevitabil intră în conflict cu ea. Pentru că este sare și lumină, Biserica este diferită de lume, într-o stare de ciocnire de interese, dezacord și antagonism, și tinde să o transforme. Pentru ca biserica[21] să se poată implica în misiunea de evanghelizare o cerință necesară este întoarcerea biserici de la problemele din interior la problemele din afara bisericii, astfel Biserica trebuie să  aprindă prima dată localitatea sau orașul în care se găsește și apoi în mod concentric să trimită misionari și evangheliști tot mai departe după porunca din Scriptură : Fapte 1:8  ”Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorâ Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, şi până la marginile pământului.”. Această  ordine nu se poate inversa, iar dacă cineva totuși o face, nu este biblic și are puține șanse, sau non șanse  de izbândă. De asemenea credincioșii care compun Biserica trebuie să fie maturi în credință să accepte sacrificii, sau chiar prigoana dacă este cazul. La rândul ei Biserica are datoria să-și mențină doctrinele și conceptele teologice curate, fără erezii interne sau externe, ancorate într-o puternică bază biblică în paralel cu sfințenia și puritatea morală a credincioșilor. Dacă nu reușește să facă acest lucru, vom avea de a face cu o biserică fără viață căzută în formalism și tot felul de programe tip spectacol ca și Biserica din Sardes (Apocalipsa 3:1). A trimite misionari în condițiile descrise mai sus se numește ” jertfa nebunilor”. Biserica adevărată din secolul I, sau secolul XXI, trebuie să aibă capacitatea spirituală să susțină în post și rugăciune (vezi Isaia 58) pe cei antrenați în misiune și să facă și sacrificii materiale dacă este cazul.

a). Evanghelizarea de la om la om. Isus Hristos[22] afirmă ”….îmi veți fi martori” (Fapte 1:8), iar cartea Faptele Apostolilor este un exemplu în sensul acesta. Mărturia prin Cuvânt și fapte a jucat un rol important în răspândirea Evangheliei. Acest lucru a fost valabil atunci și este valabil și astăzi. Biserica este o reflectare a păstorului ei și a celor care o slujesc / conduc prin diaconi și comitetul biserici. Pavel dă un exemplu în sensul acesta  1 Corinteni 11:1  ”Călcaţi pe urmele mele, întrucît şi eu calc pe urmele lui Hristos”.  Atunci când pastorul va predica și mărturii despre Isus Hristos, o va face și Biserica, dacă nu o face, nici membri bisericii nu sunt motivați de acest lucru, sau vor fi prea puțin. Un alt aspect principal este ca toți oamenii să cunoască adevărul Scripturii (1Tim. 2:3-4). Acest lucru vizează în primul rând creștinii din biserica respectivă, și orașul respectiv. Este o greșeală mare să trimiți misionari în alte părți și să neglijezi localitatea sau cartierul din care face parte biserica respectivă, ca să nu spune gafă. Atunci când ”flacăra pasiunii” se stinge în inima păstorului, este o mare probabilitate să se nu mai ardă nici în Biserică.  Pe de altă parte Biserica nu poate face totul, și deși mandatul bisericii este clar, ea face lucrurile care îi stau cu putință.  Nu este logic să te arunci dincolo de posibilitățile tale ca și credincios sau ca și biserică. În altă[23] ordine de idei bisericile care nu fac Evanghelizare merg spre moarte spirituală. Porunca este  Matei 4:19  El le-a zis: „Veniţi după Mine, şi vă voi face pescari de oameni,” iar păstorul. conducerea bisericii trebuie să facă așa ceva și să nu fie îngrijitori a unor ”acvarii spirituale”. Atunci când o biserica sau mai  multe ani de zile nu au o persoană născută din Dumnezeu, există un mare semn de întrebare cu privire la biserica respectivă. Pavel dă un îndemn în acest sens  2 Timotei 4: 5 ”….., fă lucrul unui evanghelist, şi împlineşte-ţi bine slujba”. În sensul acesta avem exemple biblice ca  Petru și Pavel, care sunt exemple în sensul acesta. De asemenea dorința de a mântuii alți oameni vine din inimă și se obține prin muncă, eforturi și perseverență, nu se învață așa de –a gata. Evanghelizarea[24] se poate face în diferite situații, începând de la școală sau facultate când ești elev sau student, la locul de muncă sau alte locuri pe care le frecventează credinciosul. Evanghelizarea se poate face și în timpul unei călătorii lungi, la băi, stațiuni sau în spitale, când faci naveta cu trenul,  mai nou și în penitenciare. De asemenea este important să o facem acasă dacă avem în familie persoane necredincioase. Există multiple situații și posibilități pe care credinciosul trebuie să le fructifice. Cel care este implicat în lucrarea de evanghelizare trebuie să fie susținut de un grup de rugăciune. Credinciosul trebuie să aibă o atitudine cuviincioasă, să vorbească cu mult tact, care este necesar să fie împletit cu u o bună mărturie a vieții celui credincios, și o bună orientare în teren. Nu se poate evangheliza în orice loc și avem o avertizare biblică în acest sens. Matei 7:6  ”Să nu daţi cînilor lucrurile sfinte, şi să nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare, şi să se întoarcă să vă rupă”. În cazul acesta cunoaşterea bine a Sfintelor Scripturi și călăuzirea Duhului Sfânt sunt indispensabile.

b). Evanghelizarea unei colectivități. Atunci când se face Evanghelizare[25] ea se poate face și chemând oamenii la Biserică dar și trimițând misionari. Ambele aspecte pot să fie adevărate. Pavel abordează ambele variante și trebuie păstrat un echilibru între ele. Pavel se aștepta la acest lucru și îl avea în vedere când scrie corintenilor (1Cor.14: 23-25) și mai ezită multe exemple prin care apostolul Pavel  se așteaptă ca oamenii să fie mântuiți prin predicarea Evangheliei (1Cor 1:21, Romani 10.37, 1 Cor. 14: 23). Dar echilibrul trebuie să fie păstrat și este suficient să ne gândim la cele trei călătorii a lui Pavel, sau la Marea Însărcinare din (Matei 28: 18-20). Chemarea la Cristos după mesajul predicării prin pastori sau evangheliști este necesară, iar dacă nu se face apare o problemă de credință cu privire la lucrarea de Evanghelizare, dar  și cu așteptările noastre din partea lui Dumnezeu. O biserică vie înseamnă oameni mântuiți prin auzirea Cuvântului lui Dumnezeu. Nimic nu este mai dezarmant pentru biserică, păstori, evangheliști, etc, ca după un număr de predicări, nimeni să nu îl primească pe Hristos. Cred că responsabilitatea se împarte atât pentru cei care predică cât și pentru persoanele care ascultă. Un bun exemplu este David ( Psalmul 142: 4), în care nepăsarea își spune cuvântul. Evanghelizarea[26]  se poate face și în biserică în cadrul unor servicii de Evanghelizare, mai multe seri, sau pe parcursul unei săptămâni de Evanghelizare, depinde de la caz la caz și rămâne la aprecierea bisericii cum să facă acest lucru. În timpul serviciului de Evanghelizare este necesară o echipă tehnică care asigură o bună desfășurare a serviciului divin, un grup de închinare prin cântări și un grup de rugăciune. Utilizarea stadioanelor,  a sălilor de sport, piețelor, caselor de cultură, pot să fie un loc din care se vestește Evanghelia, dar să aibă suport tehnic și spiritual.  Astăzi am ajuns să folosim spațiul unor posturi locale sau naționale de radio și televiziune, iar concertele de muzică creștină sunt un lucru obișnuit. De asemenea broșurile, revistele și cărțile, dar mai ales răspândirea de Biblii, sunt un lucru de dorit și de folos, pentru al prezenta pe Isus Hristos. La aceste servicii de Evanghelizare după ce Mesajul a fost transmis ” Noi predicăm pe Isus Hristos cel Răstignit” – parafrazat Ioan 20:31”, după ce serviciul divin a fost împodobit cu cântări de laudă se face apelul celor care doresc să-l urmeze pe Isus Hristos. Ei vor fi preluați de fratele păstor, diaconi, frați și surori din biserică. De asemenea persoanele în cauză vor fi prinși în rugăciune și apoi crescuți spiritual de către frați și surori maturi în Cristos. În mod normal va urma catehizarea și botezul.

c). Problemele secolului XXI.[27] Omul modern este implicat în alt fel de probleme decât credinciosul din Biserica Primară cel puțin așa presupunem noi. Lumea de astăzi este diferită de lumea în care a trăit Isus, știința ne ajută, în boli și tehnologie dar ridică alt gen de probleme față de lumea în care a trăit Isus Hristos, în care problemele erau mai simple. Mijloacele de deplasare facilitatea călătorie la distanțe mari în timp scurt, față de călătoriile lui Pavel de exemplu care au durat cu mult mai mult. Deșii[28] prin mijloacele actuale, se poate comunica rapid cu rudele sau prietenii, relațiile dintre oameni s-au răcit. Ele în loc să fie mai profunde sunt tot mai superficiale, față de perioada lui Isus și a Bisericii Apostolice în care dragostea frățească era mult mai puternică. Astăzi se uită cu ușurință importanța vestirii Evangheliei, când cu mijloacele actuale și informați se poate ajunge foarte ușor în cele mai depărtate colțuri ale lumii, posibilitate pe care creștinii din primele secole nu au avut-o. Absența motivației de a misiona este un lucru foarte dăunător pentru creștin și pentru biserici. Primii creștin au înțeles să facă efortul acesta. Creștinul de astăzi este foarte comod, se stă acasă și în biserică și se mulțumește Domnului că suntem mântuiți, dar acest lucru nu este de ajuns. Avem de a face cu o formă de religie, fără fond când nu ne pasă faptul ca alte persoane merg în Iad. Este  ușor să spunem că nu avem chemare la misiune care este pentru alte persoane, dar când este vorba de creștinism, Pavel o privește în termenii unei lupte și alergare pentru a primi ”cununa vieții” și să vestim cuvântul ”la timp și ne la timp”(2 Tim. 4: 9). Vom fi responsabili înaintea lui Dumnezeu pentru nepăsarea noastră, fiindcă nu la așa ceva suntem chemați. Este drept că dacă vom face lucrarea de Evanghelizare vom fi etichetați rapid ca și fundamentaliști, sectanți, extremişti, etc…dar acest lucru nu trebuie să ne deranjeze. Dacă trăim într-o societate sau regim intolerant, automat ea va reacționa, și vom fi batjocoriți, persecutați, înlăturați din viața publică, sau colectivitate, exilați, sau aruncați în închisoare. Exemplul actual sunt creștinii din țările arabe, care sunt martirizați, și care reușesc fug ca să şi scape viața. În postura de creștini avem datoria să luptăm cu imoralitatea acestei lumi așa cum au făcut și ucenicii. Imoralitatea din Biserica Primară era taxată imediat și este suficient să ne aducem aminte de Anania și Safira (Fapte 5, 1Cor. 1:15). Astăzi nu se întâmplă așa și sunt biserici care tolerează păcatele ”mici” în biserică,  iar tinerii care au nevoie de modele, le caută în alte părți pentru că în biserica nu există părinți spirituali. Niciodată copilul, elevul sau studentul nu va fi ce spune dascălul ci va devenii ceea ce este profesorul. Matei 28:18-20 ne trimite în misiune, și trebuie să o facem după modelul Biserici Apostolice. Este potrivit să ne punem întrebarea, rămânem la confortul nostru sau ducem Vestea Bună mai departe. Pentru acest lucru inima noastră trebuie să ardă. Dumnezeu[29] ne pune la dispoziție multiple mijloace pentru ca frontul de slujire să atingă ”marginile pământului”. Pavel afirmă despre el ”Iată la ce lucrez eu și mă lupt”( Col. 1:29). Există câteva aspecte care sunt esențiale în misiune. O primă întrebare este cum aducem oamenii la Hristos, iar sămânța Evangheliei trebuie să se găsească prima dată în ”țarina inimi noastre”, pentru a aduce Evanghelia mai departe (Luca 8:15). Predicarea trebuie să fie Hristocentrică, este Mesajul fundamental, apologetic, complet și suficient, oferit prin Har de către Dumnezeu, care duce la decizii corecte (Fapte 9:20). Biserica care renunță la predicare Hristocentrică își pierde ”identitatea scripturală”. Mesajul Evangheliei are un caracter universal și care poate ajunge ușor și înțeles de toți oameni. Isus Hristos este ”piatra unghiulară” ale Revelației lui Dumnezeu (1 Cor. 2:7). Cel care pleacă în misiune trebuie să cunoască bine Scriptura și memorarea este un lucru de bază în transmiterea Evangheliei. Avem exemple biblice în sensul acesta pe Barnaba și Acuila și Priscila (Fapte 18:26), sau Pavel care dă îndrumări lui Timotei (2 Tim:2:2). Scopul este de a forma oameni care să aibă  caracter bazat pe Biblie. De asemenea sfințenia trebuie să caracterizeze pe credincioși. Acest lucru sau ”Expresia „desăvârșiți” înseamnă „maturi, compleți, întregi”. Este greu de acceptat ca un om care trăiește în păcat să aducă suflete la mântuire. Mântuirea este deplină și se dobândește prin Naștere din Nou, o primim prin credință și prin Har (Efeseni 2:8 – 9), iar Duhul Sfânt este acela care transformă și înnoieşte inima omului. Biserica este biruitoare prin  credincioși cinstiți, onești, corecți, și integrii. Lumea va observa diferența dintre un credincios și un necredincios. De asemenea statornicia este esențială în viața de credință ( Col.1:1-4). Dumnezeu este acela care deschide uși pentru vestirea Evangheliei și nu omul.

d). Cerințe și prezentare în planul de evanghelizare. Există câteva aspecte[30]  și cerințe care sunt necesare atunci când Biserica face servicii de Evanghelizare. Un aspect esențial este organizarea timpului  pus de o parte de către fiecare credincios, în vederea de câștigarea de suflete pentru mântuire. Uneori dă roade, alteori acest lucru se întâmplă când te aștepți mai puțin. Acest lucru este valabil și pentru biserică în general. Trebuie să existe o conștientizare a importanței  de câștigare a sufletelor pentru Hristos. În urma acestui fapt, Evanghelizarea se face la timp și ne latimp în funcție de situații, și este valabil pentru fiecare credincios în parte dar și pentru Biserică (2 Timotei 4:2).  De asemenea este necesar a se bate la uși, dar acest lucru presupune și delicatețe și ele nu trebuie să fie dărâmate. O Evanghelie primită cu forța, nu va fi decât o formă goală a unui ritual religios. Un alt lucru necesar este perseverența ( Gal.6:9), iar dezamăgirea și disperarea pot ușor să pună stăpânire pe inima pastorului și a credinciosului, atunci când nu se văd rezultate. Mai mult ea primește un aspect de trădare atunci când se abandonează lupta, fiindcă Diavolul se opune din răsputeri și se luptă pentru a câștiga pentru el chiar și pe cei aleși (1 Petru 5:8).   Un alt aspect este acela de a împrăștia sămânța, și se caută căi pentru a face acest lucru fiindcă a semăna mai mult sau mai puțin este o datorie ( 2 Cor. 9:6), iar Isus Hristos dă pilda semănătorului (Matei 13 : 1- 9), în care ne arată că nu este obligatoriu dacă am semănat, să fie și roade, fapt care ține de mai mulți factori. De asemenea Satana va încerca  cel puțin să devieze omul de la planul de evanghelizare, spre alte scopuri mai puțin importante. Mai grav uneori lupta se dă între culte sau alți predicatori, fapt care este o mare greșeală. O biserică se zidește spiritual atunci când este predicat Hristos, și nu tot felul de istorisiri, povestioare, consilierea sau altceva fiindcă Pavel spune clar împotriva cui trebuie să luptăm (Efeseni 6:12). La fel nu se discută în contradictoriu (2 Tim. 2:24), fiindcă în felul acesta nimeni nu poate să ducă suflete la Hristos. Dacă discuția ia o întorsătură nedorită și se aprinde este mai bine să te oprești, chiar cerându-ți scuze, fiindcă oricum nu ai nimic de câștigat dacă se continuă. De asemenea ușa deschisă trebuie să fie o stare permanent în viața credinciosului și a bisericii, din punct de vedere spiritual,  disponibilitatea de a asculta chiar și cuvinte neplăcute și ironice și nu este permis de a răspunde cu aceiaşi monedă (Coloseni 4:6). Se pune în calcul și problema autorității celui care aduce mesajul de Evanghelizare. Autoritatea înseamnă în cazul de fața și de a vorbi ce spune Dumnezeu ( Marcu 1:22),  ”Așa vorbește Domnul” dar și viața celui care predică să fie în  conformitate cu ce spune, altfel mesajul nu este primit (1 Petru 2:21). Glumele își au locul lor, dar nu sunt benefice de la amvon,  când este vorba de Cuvântul lui Dumnezeu, dar nici în cazuri particulare. Distragerea atenției, prin diferite mijloace, ca telefonul mobil, televizorul, internetul, sau altceva sunt mijloace prin care Satana încearcă să-l facă pe ascultător să nu ia seama cu atenție la Mesaj. De asemenea în conversație  trebuie folosit Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că el vine ” în urma auzirii” ( Rom 10:7), iar cuvântul lui Dumnezeu este ”Sabia Duhului” ( Efesen 6:17), și prin el Duhul Sfânt are puterea să convingă și să distrugă inamicul din inima omului care este păcatul și pe acela care generează starea de păcat, pe Satana (Fapte 7:54). De asemenea trebuie prezentată Evanghelia și nu altceva fiindcă prin el vorbește  puterea lui Dumnezeu (Romani 1:16). La el  nu se folosesc termeni de doctrină sau teologie, care sunt bineveniți în alte medii de studiu și învățare, dar în predicare termenii trebuie să fie cât ai simplii pentru a fi înțeleși.  Apelul este necesar cât și aducerea celui care a ascultat Evanghelia la starea de ași mărturisi păcatele ( Matei 10:32).  Mergând[31] pe firul ideii mai departe, credinciosul este ajutat prin broșuri și discuții, se pot face diferite tipuri de sondaje cu multă discreție și diferite tipuri de  abordări ” uși de încercare” prin care credinciosul într-un anume fel testează terenul în care poate vesti Evangheliei. În momentul în care o persoană este adusă în Biserică urmează procesul de învăţare și catehizare printre care și cele patru legi spirituale, omul să primească siguranța mântuirii, mărturisirea publică a convertirii, Botezul, citirea Bibliei și rugăciunea, mărturisirea păcatelor, și dragostea celor din jur (1Ioan 4:7) .

e). Desfășurarea unui serviciu de Evanghelizare. Planificarea[32] și  conducerea unui serviciu de Evanghelizare la modul tehnic înseamnă organizarea desfășurări serviciului în mod planificat în care se iau în considerare câteva aspecte ca muzica, ce presupune un organist care să poate cânta un preludiu și o echipă de închinare prin muzică, cântări potrivite, iar cel care conduce cântările să aibă o bună pregătire muzicală. De multe ori chemarea la mântuire se poate face pe fondul unor cântări și de nenumărate ori rezultatele au fost nemăsurate și foarte valoroase. Anunțurile se reduc la minim, sau se includ în predică, iar acest lucru este o artă și ține de pregătirea păstorului, mai puțin a evanghelistului dacă este o persoană invitată. Rugăciunile trebuie să fie scurte, nu să impresioneze oameni sau mai grav, o vorbire plină de cuvinte înflorate. Dumnezeu nu poate fi manipulat și este indicat ca omul să-și reverse sufletul înaintea Domnului așa cum a făcut Ana, mama lui Samuel (1 Sam 1:13). Credincioșii trebuie să știe să spună  Amin în biserică, conform cu textul din 2 Corinteni 1:20. El are o importanță deosebită pentru că are un efect electrizant în biserică dar mai însemnă și faptul că ascultătorii sunt de acord cu ceea ce se cere în biserică. Cuvântul Amin[33] vine din Vechiul Testament  și era o regulă când se citea ultimele cuvinte din Șema, împreună cu primul cuvânt din paragraful următor ”Adonai Elohehem emet “(Domnul este Dumnezeu cu adevărat”, cf. Ier. 10: 10)”. În conformitate cu sursele din Talmud (Şab. 119b; Sanh. 111a), această formulă nu este aleasă întâmplător fiindcă ” El meleh neeman” înfățișează și evocă o mărturisire de credință iar în acrostih este echivalentul cuvântului Amin. În Biserică este o întărire a întregii adunări cu privire la serviciul de Evanghelizare, se spune în urma unui solo, a unei mărturisiri, a unei cântări și a predicării  și are un puternic impact spiritual. În limita[34] timpului disponibil se poate intercala o mărturie personală scurtă, cu privire la convertirea unei persoane, iar mărturia este un prilej de identificare cu persoanele ne mântuite. Înainte de proclamarea mesajului în sine este de dorit o cântare specială. Evanghelistul, misionarul sau păstorul trebuie să aibă claritate în mesajul de Evanghelizare. Vestirea Cruci și a Harului lui Dumnezeu este ceva adânc care poate mișca inimile oamenilor, și are puterea să îi conducă la mântuire ( Tit 2:11). La Evanghelizare se predică Evanghelia lui Hristos, iar cei care nu înțeleg acest lucru și folosesc tot felul de surogate, nu se pot aștepta la rezultate pozitive. A vorbi despre Isus Hristos, Jertfa de pe Calvar, Moartea și Învierea, este esențial pentru a conduce omul la mântuire. Vorbirea trebuie să fie clară și simplă, trebuie să ții seamă de auditoriu, iar vorbele pompoase  nu impresionează ci de cele mai multe ori încurcă pe cei care ascultă. Isus Hristos în vorbirea Sa a folosit tot felul de ilustrații în funcție de împrejurări, iar predicatorul poate folosi acest gen de imagini  pentru o claritate a ideilor expuse, care ajută mai mult la o înțelegere a textului și a predicării decât cuvinte care țin de domeniul doctrinal sau teologic. Ele pot fi folosite într-un cerc de credincioși maturi și pregătiți să învețe mai mult dar în cadrul altor gen de întruniri. Atunci când mesajul nu pornește din inima predicatorului, este puțin probabil să ajungă la inima celor care ascultă. Timiditatea  și teama de reacția publicului, a celor care ascultă pot, să acționeze ca un inhibitor și o blocare a celui care  predică. Din contră el trebuie să aibă curaj (Faptele Apostolilor 4:29). Umorul trebuie folosit discret și cu atenție, pentru că oamenii au nevoie de o bucurie adevărată, nu de falsuri pe care le vede în mas – media (1Tesaloniceni 1: 6). Cuvântul trebuie predicat cu putere și autoritate, iar prin glasul predicatorului să vorbească Dumnezeu prin Duhul Sfânt (Romani 15:15). Predicatorul trebuie să fie el însuși fără a încerca să copieze pe nimeni. A încerca să imiți alți predicatori este dăunător și se simte imediat falsul. Dacă Isus Hristos este în inimă este suficient ca mesajul să fie transmis cu putere dintr-o inimă frântă pentru a avea efect (1 Corinteni 3:6). Atunci când se face chemarea, este bine să o facă acela care a vestit Evanghelia, dacă o face altcineva, efectul poate să fie minimalizat și au fost cazuri în care nu s-a făcut apelul, un lucru dăunător, dar el trebuie făcut în anumite condiții. Nu se folosesc cuvinte amăgitoare fiindcă lumea este plină de așa ceva și nu îl glorifică pe Dumnezeu. Cinstea este deosebit de importantă în relația evanghelistului cu auditoriul. De asemenea nu se pun oameni în situații neplăcute ca ridicare mâini, ridicarea în picioare, sau altceva de acest gen  pentru că unii oameni sunt mai sensibili ci mai bine sunt rugați să rămână la urmă. Credința în Dumnezeu și Isus Hristos, respectiv convertirea nu este obligatorie.  De asemenea nu se exercită presiuni, iar Duhul Sfânt este acela care va mișca inimile oamenilor pentru a lua decizii pentru o viață veșnică. Dacă se face contrariul, nu va exista certitudine pentru o convertire adevărată. Credincioșii din biserică în timpul apelului trebuie să plece capul și să se roage, iar cei care răspund apelului se simt mai lejeri. De asemenea se poate cere credincioșilor ridicarea mânii dacă au siguranța mântuirii, iar acest test este și o bună evaluare, iar dacă există ezitări și sunt observate de pastor, acesta împreună cu cel credincios poate remedia situația. De asemenea prin faptul că se mulțumește celor care s-a convertit, se arată respectul față de Dumnezeu și persoanele în cauză. Sunt necesari lucrători care să meargă în sala de rugăciune cu oamenii care s-au convertit la Hristos. Este necesară și o chemare din rândul tineretului pentru că și acolo sunt suflete ne mântuite. Decizia celor care s-au convertit este importantă pentru ei, pentru Biserică dar mai ales este bucuria cerului. Un suflet care se întoarce la Domnul valorează mai mult decât bogățiile lumii întregi. Matei 16:26  ”Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau, ce ar da un om în schimb pentru sufletul său”? Biserica lui Hristos trebuie să funcționeze ca și Trup al lui Hristos cu aplicația că durerea unui credincios se micșorează când sunt implicați și alți credincioși, iar în cazul nostru bucuria se amplifică când u suflet se convertește și se întoarce la Dumnezeu.

7). Concluzii

Lucrarea de Evanghelizare a pornit din inima lui Dumnezeu, El a trimis pe Fiul să  vestească   și să realizeze această lucrare. Motivația a fost dragostea lui Dumnezeu pentru omul căzut în păcat. Fiul vestește și realizează lucrarea de Ispășire a păcatelor omenirii prin Jertfa de pe Cruce, iar după înviere Isus Hristos  trimite ucenicii ca să ducă vestea mai departe de la Ierusalim până la marginile pământului. Mai mult Isus Hristos și Duhul Sfânt ne trimite pe noi cu același mandat. Oamenii vestesc Evanghelia minunată a lui Hristos iar  Duhul Sfânt lucrează la inima omului, astfel avem o implicare masivă a divinității dar și o participare a omului. Dacă privim lucrarea de Evanghelizare luată în ansamblul ei vedem un paradox. Pe de o parte suntem mici, neînsemnaţi, în mare parte anonimi, comparativ cu lucrarea vastă și măreață de Evanghelizare desfășurată de-a lungul secolelor și parcă ne pierdem. Pe de altă parte omul are valoare pentru că Isus Hristos a murit pentru noi pentru iertarea păcatelor această lucrare de Evanghelizare se face prin oameni creștini, Născuți din Nou, călăuziți de Duhul Sfânt care îl au în inimă pe Hristos. Paradoxul în sine rămâne, omul nu are capacitatea de a rezolva acest lucru și nu cred că este cazul să o facă.  Indiferent de timpul istoric în care trăim, cultura vremii respective, zona geografică, țara în care trăim evenimentele în care suntem prinși, mandatul respectiv rămâne, iar noi dacă îl avem în inimă pe Hristos cel Răstignit trebuie să vorbim despre El, oamenilor din anturajul în care trăim, începând cu familia, locul de muncă și alte locuri pe care le frecventăm, iar dacă avem capacitatea respectivă se poate vorbi și chiar și în fața unei mulțimi. De asemenea conduși de Duhul Sfânt și la chemarea Lui, oameni dedicați pot să meargă mai departe de casă, chiar în țări străine în lucrarea de Evanghelizare și misiune. Noi trebuie să fim unelte bune în mâna celui care ne-a creat, slujitori vrednici în lucrurile mici sau mari. De precizat că întotdeauna mandatul cultural se supune mandatului spiritual. De asemenea nu poți vestii ceea ce nu cunoști, sau și mai grav să știi la nivel teoretic dar să nu îl ai pe Hristos în inimă. Vestea Bună se poate proclama la început la modul comprimat, și apoi dezvoltată ulterior. Acest lucru presupune să vorbești despre Isus Hristos, în primul rând de faptul că omul este păcătos și Sângele lui Isus Hristos iartă toate păcatele. Puțin mai extins se poate vorbii despre Naștere lui Isus Hristos, de semnificația acestui lucru apoi despre viața și învățăturile Sale culminând  cu Jertfa de pe Calvar, Moartea pe Cruce Învierea și Înălțarea la cer și  poziția pe care o are astăzi Hristos în cer, la dreapta Tatălui, o loc de autoritate și putere cât și funcția respectivă de Mare Preot care mijlocește la Tatăl pentru noi. Apoi lucrurile se derulează mai departe spre maturizarea celui convertit pentru a fi cât mai aproape de învățătura Bibliei, iar principiile de Evanghelizare trebuie să fie desprinse din modelul Scripturii. Există metode și principii de Evanghelizare care trebuie chiar dacă se fac în secolul XXI, să aibă ca suport învățătura Bisericii Primare pentru acest lucru, iar  Petru și Pavel sunt un exemplu bun în sensul au păstrat esența Mesajului Evangheliei ca principiu, dar metodele lor de lucru au fost diferite. Petru la Rusalii pe baza Scripturi demonstrează evreilor faptul că Isus Hristos care a fost răstignit era Mesia pe care evreii îl așteptau. Același lucru îl face și apostolul Pavel, care îl predică pe Hristos evreilor și apoi neamurilor. Și ceilalți ucenici fac lucrarea de misiune, dar Biblia vorbește mai puțini despre ei, iar din această cauză, este greu de dat ca și exemplu. Ca metode nu se pot da rețete, fiindcă situațiile diferă de la cazuri la cazuri. Pavel în Atena, construiește o punte pentru a vorbii atenienilor despre Dumnezeu, fară a afecta mesajul propriuzis și le prezintă un Dumnezeu viu și adevărat în contrast cu zeitățile păgâne fără viață. Apostolul Pavel în cele trei călătorii  misionare aduce Vestea Bună, plantează biserici, reia traseul,  pune în bisericile respective bătrâni și diaconi, trimite scrisori de încurajare sau mustrare, care se citesc în biserici în mod circular. De asemenea el clarifică o serie de învățături pe parcursul lucrării sale de misiune. Aici este demn de remarcat faptul că deșii cei care au primit Evanghelia  au fost mântuiți, a fost necesară o perioadă de timp în care creștinismul s-a desprins de iudaism, iar creștinismul ca și religie și crez, trebuia definită în alți termeni și pe alte baze, iar acest lucru nu se poate face într-o zi, ci a necesitat o perioadă destul de mare de timp. Se consideră că religia creștină ea suficient de bine definită în perioada 60 – 100 D.C.  Dacă aducem aceste lucruri în secolul XXI, nimic nu ne dă dreptul să folosim alte principii de Evanghelizare, chiar dacă metodele diferă. Astfel biserica trebuie să identifice membrii din biserică care au o bună mărturie, pe cei care au chemarea să meargă în misiune, să aibă dragoste față de Hristos, biserică și lume. De asemenea biserica care se implică în misiune trebuie să fie caldă, iar lucrarea de Evanghelizare, trebuie să înceapă din localitatea sau orașul respectiv, la comunele din jur, și apoi mai departe. De asemenea Evanghelia trebuie predicată în primul rând adulților. O altă  greşeală este ca  să faci din metode, principii care să aibă un caracter normativ, fiindcă în acest caz nu vom avea de a face cu o convertire adevărată. Doar confruntarea omului păcătos cu sfințenia lui Dumnezeu va realiza acest lucru. În Biblie avem exemple de Evanghelizare personală și Evanghelizare în masă, sau a unei colectivități de oameni.  Evanghelizarea personală  este exemplificată în Biblie și nici atunci nici acum nu avem o modalitate fixă de a face acest lucru. Un lucru este sigur faptul că este necesară o călăuzire a Duhului Sfânt.  Isus Hristos a Evanghelizat persoane individuale printre care se pot aminti femeia samariteană, dar și tânărul bogat. Ucenicii repetă modelul lui Isus și se poate reaminti Filip și Famenul din Etiopia, Petru și Corneliu, și Pavel care a vorbit norodului dar și în case, adică la modul particular. Atunci când cineva aduce Vestea Bună în fața unei mulțimi acest lucru se poate defini ca evanghelizarea în masă, sau a unei colectivități. La fel ca și vorbirea de la om la om nu există o rețetă anume, ci aducerea mesajului diferă în funcție de situație. Misionarul sau evanghelistul se găsesc în fața unui auditoriu, și indiferent de timpul istoric în care se află sau zona geografică, cultura vremii respective etc, este necesar să fie bine ancorat în Biblie și să nu deformeze, falsifice sau să altereze mesajul creștin. Isus Hristos se adresează și mulțimilor și cercului de ucenici. La fel face Petru la Rusalii, Pavel în sinagogă, în piață,  și alte locuri, sau de pe treptele Templului. Biserica locală trebuie să se implice în lucrarea de misiune și să susțină evangheliștii prin post și rugăciune care sunt esențiale, dar și financiar când este cazul. Biserica trebuie să trimită misionari în localitățile și satele din jur după modelul Bisericii Primare, dar ea este obligată să răspândească lumină începând de la fiecare credincios, la o totalitate a credincioșilor, să fie lumină prima dată în localitatea sau orașul în care se găsește, altfel efortul este zadarnic și cu puține șanse de izbândă. Există aspecte esențiale în procesul de Evanghelizare pentru ca ea să producă aspecte pozitive și enumerăm câteva dintre ele. Evanghelizarea se face în dragoste, și cu responsabilitate din partea misionarului sau a evanghelistului. De asemenea lacrimile exterioare, sau plânsul interior sunt necesare și avem exemple biblice în sensul acesta. Atunci când vorbim  de realitatea cerului care înseamnă binecuvântare și viață veșnică sau a Iadului care înseamnă mânia lui Dumnezeu și pedeapsă eternă, lucrurile trebuie luate în cel mai serios mod posibil. Câștigarea de suflete pentru Hristos este o onoare pentru un credincios. Mărturisirea păcatelor a celui credincios este imperios necesară pentru a putea să fie folosit de Dumnezeu. El nu lucrează prin oameni care trăiesc în păcat. La fel de mult absența credinței celui care evanghelizează este de neconceput, din păcate există cazuri de genul acesta, și culme este că se așteaptă rezultate. Misionarii trebuie să fie plini de curaj și de Duhul Sfânt. Lucrarea de misiune necesită implicarea credinciosului și lucrarea Duhului Sfânt care produce convertirea și Nașterea din Nou. Un laic nu are cum să facă lucrul acesta. De asemenea la Evanghelizare se va predica Hristos și nu altceva. Biserica trebuie să fie pregătită spiritual pentru Evanghelizare, să poarte în rugăciune sufletele ne mântuite. Deși porunca este ”să mergeți” nu este greșit să chemăm oamenii la seri de evanghelizare, fiindcă de obicei aceștia vin rar la biserică sau niciodată. Rugăciunea pentru sufletele ne mântuite este absolut necesară, iar nivelul de spiritualitate a celor care se roagă contează foarte mult Iacov 5:16  ”……… Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit”. Atunci când se face misiune  iar în biserică există probleme de doctrină, partide sau păcate și  avem servicii gen spectacol, trimiţând misionari departe de casă acest lucru este definit ca și ”jertfa nebunilor”. Evanghelizarea de la om la om urmează același model ca și în Biserica primară. Mărturia prin Cuvânt și viață personală este foarte importantă. Trebuie să ai curajul să afirmi ce  a făcut Pavel ”Călcaţi pe urmele mele, întrucît şi eu calc pe urmele lui Hristos”, dar acest lucru să fie adevărat. Inima păstorului trebuie să ardă și să aprindă și alte inimi din biserică pentru misiune, dacă ea se stinge, nici membrii bisericii nu vor fi motivați, sau prea puțin. Evanghelizarea trebuie să înceapă din casa noastră, la vecini, locul de muncă mediile în care ne petrecem timpul liber, și abia apoi în localitățile din jur sau mai departe. Nici a chema oamenii la Biserică în serile de evanghelizare nu este un lucru greșit. Acest lucru implică ca vorbitorul să se afle în fața unei mulțimi de oameni. Exemplele din Noul Testament  au aceiași aplicație și astăzi. Chemarea oamenilor la Hristos este necesară după ce s-a predicat Evanghelia. Biserica confirmă viața ei spirituală prin oamenii care se întorc la Dumnezeu în urma auzirii mesajului creștin. Dar această sarcină de răspundere se împarte atât pe cel care predică cât și pe cel care ascultă. Evanghelizarea se poate face și pe stadioane sau cămine culturale, săli de sport, dar acestea nu sunt spații consacrate, dar acest lucru nu exclude pocăința și convertirea celor care aud Evanghelia. și aici echipa tehnică și cea spirituală trebuie să susțină serviciul de evanghelizare. Astăzi s-a ajuns mai departe la posturi de radio și televiziune, concerte creștine, broșuri sau reviste, literatură creștină dar esența rămâne predicare lui Isus Hristos cel răstignit. Persoanele care s-au hotărât să îl urmeze pe Hristos vor fi preluați de păstor diaconi, alți frați din biserică, iar dacă focul nu este de paie va urma catehizarea și botezul. Evanghelizarea nu se face oricum și există o anumită exigență, și obligații care trebuie să fie luate în calcul. Organizarea timpului este esențială cât și o conștientizare a semnificației și însemnătății câștigării sufletelor pentru Hristos. Delicatețea este necesară, poți să bați la ușa inimi credinciosului dar să nu o strici. Perseverența și  semănarea ogorului sunt la fel de importante. Atunci când se luptă împotriva altor culte sau alți predicatori, plus discuțiile în contradictoriu ni zidesc pe nimeni ci din contră, ascultătorul în cel mai bun caz este dezorientat dacă nu este dărâmat cu totul. Disputele nu se duc de la amvon fiindcă funcția sa este alta. Problema autorității celui care vorbește este esențială pentru că prin el vorbește fiindcă prin vocea predicatorului vorbește Dumnezeu. O viață curată și sfântă face cât o mie de cuvinte. Vestirea Cuvântului lui Dumnezeu care este o sabie a duhului care străpunge inima credinciosului, a vorbii despre alte lucruri nu este de nici un folos și sunt surogate. Chemare  la pocăință prin apelul care se face în urma auzirii Evangheliei este necesară, pentru că s-ar putea ca unele persoane să nu mai aibă această ocazie. Dacă există convertiți, aceștia vor fi preluați în vederea introduceri lor în biserică, a creșterii spirituale spre maturizare. Mărturisirea în public a celui convertit este factorul care ne arată importanța și seriozitatea deciziei luate. Atunci când se face un serviciu de evanghelizare este de o mare importanță o bună planificare a lui atât din punct de vedere spiritual cât  și la nivel tehnic, iar aceste două trebuie împletite armonios împreună. Se ia în calcul o muzică adecvată, organist bun, anunțurile se reduc la minim, amânaţi-le rostite în anumite momente sunt benefice, de asemenea și o mărturie personală este de folos. Claritatea Mesajului este esențială pentru ascultător și se predică Evanghelia nu altceva, iar umorul și ilustraţiile se folosesc cu reținere. Nu se face presiune asupra publicului pentru a obține neapărat rezultate. Se mulțumește publicului pentru timpul acordat ascultării timpului de predicare și prin acest lucru se arată respectul față de cei care ascută. Decizia celor care se convertesc este o bucurie pentru biserică atunci când biserica este cu adevărat Trupul lui Hristos. Ea este amplificată și mărește bucuria credincioșilor și a celor convertiți. Sufletul celui care a scăpat din mâna Satanei valorează mai mult decât bogățiile întregii lumi. Lumea de astăzi diferă de lumea în care a trăit Isus prin multe aspecte. Viața atunci avea simplitatea ei, dar și neajunsurile respective. Majoritatea bolilor nu erau tratabile, tehnica aproape inexistentă, dar astăzi teologia și cantitatea de informații ne depăşesc, dar beneficiem pe de altă parte de medici, și având posibilitatea de a ajunge la ”capătul pământului”, rapid la propriu, dar și prim mijloace de comunicare. Și totuși calitatea vieții a scăzut, sub aspect fizic dar mai ales spiritual. Există o comoditate a creștinului care îl ține pe scaunul din biserică, și este departe de a egala spiritul misionar al ucenicilor și a primilor creștini. Nu există o motivație în sensul acesta și sunt foarte puțini animați de spiritul misionar. Mulți se mulțumesc cu faptul că există o mântuirea personală pentru care mulțumesc Domnului, dar numai acest lucru, denotă un creştinism fals, dacă nu ne pasă de cei care ajung sub mânia lui Dumnezeu. Se știe că în cele mai multe cazuri Evanghelia este respinsă de oameni și puțini creștini riscă să îndure rușinea, teama,  sau prigoana. Întotdeauna filozofia, rațiunea, alte religii, au influențat creștinismul mai mult sau mai puțin, iar astăzi a fi misionar sau evanghelist ești supus oprobriului public în cel mai bun caz, iar în țările comuniste cu regimuri totalitare, sau unde predomină alte religii exclusiviste, creștinii sunt martirizați. Un exemplu în secolul XXI, sunt țările cu religie Musulmană,  India,  sau alte țări așa zis democratice, dar care prigonesc religia creștină. Și bisericile diferă de cele din secolul I, în sensul că păcatul era disciplinat imediat, în timp ce în multe biserici creștine de azi, multe păcate sunt tolerate. În cazul acesta puritatea bisericii lasă de dorit, și misiunea de Evanghelizare are puține șanse de succes. Totuși nu trebuie să uităm că este datoria noastră de a aduce Evanghelia la cei pierduți, cale a fost deschisă de Hristos, ucenici și creștinii, prin sângele lor. O inimă care arde pentru Evanghelie nu poate să stea nepăsătoare. Și totuși trebuie să facem ce a poruncit Isus Hristos.  Matei 28:18  ”Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei, şi le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. 19  Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. 20  Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu Sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului”. Amin.

8). BIBLIOGRAFIE :

DINAMICA BISERICII”  de GENE A. GETA. Fundația BEE Cluj 2000

 Ghid  de Păstorire  Practică” de C. Surfer Temp  Societatea Misionară Română 1994

 Tenney,   C.  Merrlill    STUDIU AL   NOULUI  TESTAMENT ,   Imprimeria de Vest Oradea 1992

 DICŢIONAR BIBLIC   SOCIETATEA  MISIONARĂ ROMÂNĂ,     Editura  “Cartea Creştină”  Oradea  1995.

”ANALIZA SEMANTICĂ A UNOR TERMENI DIN NOUL TESTAMENT” de WILLIAM BARCLAY Societatea Misionară Română Wheaton Illinois  U.S.A. 1992

O scurta mărturisire de credință scrisă de Beniamin Cocar - doctor in teologie, Detroit - Sait ROBOAM http://www.roboam.com/

Întoarcerea Bisericii dinspre Sine în afară. (curs intern 1 ) de Dorin Hnatiuc

Dinspre inima lui Dumnezeu ( curs intern 2 ) de Doru Hantiuc

Enciclopedia Iudaismului. Saithttps://cristytepes.word press.com/2012/10/17/cd-ul-adevaruri-crestine-editia2012

Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/epicurieni.html

Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/creatia.html

Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Stoicism#Filosofia_stoic.C4.83

Claudiu Ignațu  Sait http://www.baptist-tm.ro/este-crestinul-secolului-al-xxi-lea

Pastor Nelu Aliman https://damianion.word press.com/articole-publicate-in-farul-crestin/

Ardelean Viorel

 

[1] DINAMICA BISERICII  de GENE A. GETTZ pag  269

[2] DINAMICA BISERICII  de GENE A. GETTZ pag   270

[3] Ardelean Viorel

[4] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/epicurieni.html

[5] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/creatia.html

[6] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Stoicism#Filosofia_stoic.C4.83

[7] Întoarcerea Bisericii dinspre Sine în afară. (curs intern 1 ) de Dorin Hnatiuc

[8] ANALIZA SEMANTICĂ A UNOR TERMENI DIN NOUL TESTAMENT de WILLIAM BARCLAY pag 163

[9] ANALIZA SEMANTICĂ A UNOR TERMENI DIN NOUL TESTAMENT de WILLIAM BARCLAY pag 164- 168

[10] Dicționar Biblic pag 420

[11] Dicționar Biblic pag 420 - 425

[12] Întoarcerea Bisericii dinspre Sine în afară. (curs  intern 1 ) de Dorin Hnatiuc

[13] DINAMICA BISERICII pag 61- 67

[14] DINAMICA BISERICII pag 68-70

[15] Ghid  de Păstorire  Practică de C. Summer Wemp pag 134

[16] Studiul Noului Testament de M.C. Tenney pag 231

[17] Studiul Noului Testament de M.C. Tenney pag 231

[18] Ghid  de Păstorire  Practică de C. Summer Wemp pag 135 - 138

[19] O scurta mărturisire de credinţa scrisa de Beniamin Cocar - doctor in teologie, Detroit

[20] Ghid  de Păstorire  Practică de C. Summer Wemp pag 156- 157

[21] Dinspre inima lui Dumnezeu (curs intern 2) de Dorin Hantiuc

[22] Ghid  de Păstorire  Practică de C. Summer Wemp pag 133

[23] Ghid  de Păstorire  Practică de C. Summer Wemp pag 134 - 138

[24] Dinspre inima lui Dumnezeu (curs intern 2) de Dorin Hantiuc

[25] Ghid  de Păstorire  Practică de C. Summer Wemp pag 155 -156

[26]  Dinspre inima lui Dumnezeu (curs intern 2) de Dorin Hantiuc

[27] Claudiu Ignațu  Sait http://www.baptist-tm.ro/este-crestinul-secolului-al-xxi-lea

[28] Claudiu Ignațu  Sait http://www.baptist-tm.ro/este-crestinul-secolului-al-xxi-lea

[29] Pastor Nelu Aliman https://damianion.wordpress.com/articole-publicate-in-farul-crestin/

[30] Ghid  de Păstorire  Practică de C. Summer Wemp pag 139 - 144

[31] Ghid  de Păstorire  Practică de C. Summer Wemp pag 144-154

[32] Ghid  de Păstorire  Practică de C. Summer Wemp pag 159 - 160

[33] Enciclopedia Iudaismului. Saithttps://cristytepes.wordpress.com

[34] Ghid  de Păstorire  Practică de C. Summer Wemp pag 160-

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2852
  • Export PDF: 2
Opțiuni