Interfața site-ului a fost îmbunătățită și mai sus vedeți săgeți care indică unde se află acum fiecare element principal de navigare și căutare.

Turnul din Siloam şi Clubul Colectiv
Autor: Dan Bercian  |  Album: Lumea in care traim  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de RadioUnison in 09/11/2015
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 3 voturi
Turnul din Siloam şi Clubul Colectiv

 

Când, în vremea în care Domnul Isus Hristos trăia pe acest pământ, a avut loc un eveniment care a fost capul de afiş ce a dat tonul discuţiilor pentru o bună bucată de timp, mă refer la căderea turnului din Siloam, tragedie în care şi-au pierdut viaţa optsprezece oameni (Luca 13), Domnul Isus le spune celor ce erau în preajma lui că acei optsprezece inşi nu au fost mai păcătoşi ca şi cei ce au rămas în viaţă dar, înţeleg eu, a fost un semn pentru cei ce au rămas în viaţă pentru ca aceştia să se pocăiască. Şi dacă nu va fi aşa, adică dacă nu se vor pocăi, atunci toţi vor pieri la fel. La fel nu în sensul că turnul din Siloam va cădea peste ei, sau un alt turn, ci în mod dramatic, printr-o mare nenorocire. Iar despre această nenorocire tot Domnul Isus vorbeşte de multe ori atunci când avertizează în legătură cu pedeapsa veşnică şi cu Judecata de la final de vremi când Dumnezeu va despărţi pe oameni şi pe unii îi va trimite în nenorocirea focului veşnic iar pe alţii în fericirea veşnică a raiului lui Dumnezeu. Cei optsprezece oameni din tragedia de la Siloam ar fi trebuit să fie un avertisment pentru ceilalţi foarte mulţi rămaşi în viaţă. Din nefericire nu avem indicii că aşa ar fi fost, adică oamenii s-ar fi pocăit de faptele lor rele şi ar fi ales calea lui Dumnezeu.

Evident că nu am scăpat nici eu de ispita de a scrie despre tragedia de la Clubul Colectiv din Bucureşti, tragedie în care au murit până azi 32 de persoane. Am şi citit ce au scris unii sau alţii şi constat că părerile sunt împărţite, sau, altfel spus, fiecare are propria lui perspectivă. Este normal să fie aşa.

O să abordez evenimentul din perspectiva muzicii care se promova în acel loc în momentul când s-a declanşat tragedia. Ceea ce mă uimeşte pe mine nu este ce s-a întâmplat ci reacţia noastră după ce evenimentele tragice au avut loc.

Nu vreau să intru în detalii tehnice şi să fac o analiză a muzicii rock, au făcut-o alţii de multe ori şi în multe feluri şi cine vrea să ştie mai multe poate afla de pe Internet. Ceea ce este clar şi dovezi există în acest sens din belşug, este inspiraţia de origine satanistă a muzicii rock. Cei mai însemnaţi promotori ai acestui gen de muzică mărturisesc deschis şi pe faţă ura lor faţă de Dumnezeu şi atracţia faţă de satan, precum şi inspiraţia pe care au primit-o din partea lui satan atunci când au scris aceste aşa zise melodii. Spun „aşa zise melodii” pentru că ele nici nu sunt melodii în sine, dacă înţelegem ce înseamnă muzica. Piesele lor muzicale sunt o ofensă adusă lui Dumnezeu şi o închinare adusă lui satan şi aceasta în mod voit şi explicit. Cine participă la un astfel de concert implicit devine un adorator şi un închinător al lui satan şi un răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, un blasfemiator. Una dintre cele zece porunci spune clar şi limpede că nu avem voie să luăm în derâdere, în batjocură, nici măcar să vorbim într-un mod nepotrivit atunci când facem referinţă la Numele lui Dumnezeu. În aceste concerte rock nu doar că Numele lui Dumnezeu este batjocorit dar, în schimb, satan este cel căruia i se aduce închinare. Aceste lucruri sunt atât de evidente încât, în mod normal, ar trebui să stârnească în noi o puternică reacţie de împotrivire şi respingere. Dar nu se întâmplă aşa.

Nu vorbesc din perspectiva unuia care judecă ci din perspectiva unuia care trage un semnal de alarmă. Nu pot vorbi din perspectiva unuia care judecă pentru că multă vreme, până la vârsta de 33 de ani, am fost şi eu adeptul acestui gen de muzică. Şi nici mie atunci nu mi se părea a fi ceva rău în ea, dimpotrivă. Credeam că aceasta este adevărata muzică care poate împlini un om. Lucrurile le-am înţeles după acestă vârstă, după ce Dumnezeu mi s-a făcut cunoscut şi mie, luându-mi vălul de pe ochi.

Este ceva de-a dreptul de speriat faptul că un om obişnuit nu vede răul imens din spatele acestui gen de muzică şi, fără să realizeze, ajunge un adorator al lui satan, închinându-se lui şi proferând blasfemii la adresa lui Dumnezeu. Ba şi mai mult, unii dintre aceştia poate chiar se cred creştini şi sâmbăta seara merg la club şi se închină lui satan iar duminica dimineaţa merg la biserică.

Reacţiile care au fost după producerea tragicului eveniment de la Clubul Colectiv arată că aproape pe nimeni nu interesează aspectul pe care eu îl aduc în discuţie, implicarea spirtuală prin muzică. De la lideri politici, la cei ce fac educaţie copiilor sau ar trebui să o facă, la lideri religioşi, oameni care ar trebui să vadă şi să tragă concluzii potrivit cu adevărul şi spre binele oamenilor de rând, nu văd reacţii în acest sens, decât foarte palide şi ambigue.

La fel putem vorbi şi despre un alt fenomen care se află în aceeaşi zonă a ocultului şi care este promovat cu insistenţă de toţi aceşti factori amintiţi: sărbătoarea de Halloween. Muzica rock şi Halloween-ul sunt clar instrumente prin care satan îşi duce planurile la îndeplinire, punând stăpânire pe minţile oamenilor şi legându-i cu legăturile întunericului şi a morţii. Ce mă surprinde este lipsa de reacţie şi din partea părinţilor. Prin muzica Rock şi prin Halloween copiii sunt îndoctrinaţi şi iniţiaţi în ocultism şi satanism, se cultivă în ei un spirit de rebeliune atât împotriva societăţii cât şi a lui Dumnezeu, şi aceasta cu ajutorul părinţilor, a dascălilor, a liderilor religioşi. Dacă s-ar întâmpla aceasta în Papua Noua Guinee sau într-un trib oarecare din junglă nu m-ar mira deloc, dar faptul că se întâmplă în România cea declarată creştină nu mă poate lăsa rece şi indiferent.

După mine cel mai grav lucru care s-a întâmplat la Clubul Colectiv nu a fost că acel club nu a avut avizul de la pompieri sau că buretele de pe pereţi a fost de proastă calitate sau că uşa de evacuare a fost prea strâmtă sau că sistemul sanitar nu este pregătit să facă faţă la situaţii de acest fel ci că acolo se aducea o închinare lui satan şi nimeni pâna la acest tragic eveniment nu a luat atitudine. Vorbim de o ţară creştină!

http://www.social-media-romania.eu/clubul-mortii-a-gazduit-un-ritual-satanic-in-saptamana-patimilor/

Lipsa de reacţie în faţa răului, a adevăratului rău, mă sperie pe mine. Copiii creştinilor din România merg spre iad şi părinţii şi educatorii şi politicienii le urează drum bun şi călătorie plăcută. Aici văd eu tragedia.

Din nefericire chiar şi atitudinea bisericii şi poziţia ei în această chestiune este slabă şi lipsită de fermitate. Când spun biserică mă refer la tot spectrul grupărilor creştine care există în România. De la cei mai mari la cei mai mici. Cei mari, Biserica Ortodoxă, cea care ar putea avea o influenţă semnificativă şi care s-ar putea folosi de astfel de evenimente ca să cheme poporul la pocăinţă nu are curajul suficient să ia o poziţie fermă. Nu are curajul, nu vrea, nu ştie, nu poate, nu vede răul mare şi nenorocirea spre care tinerii se îndreaptă, nu ştiu... Am văzut reacţia Patriarhului Daniel şi mi s-a părut potrivită dar mult, mult prea timidă. Poate şi pentru că atunci când ar trebui să luăm o poziţie fermă într-un aspect ca şi acesta nu putem pentru că alte lucruri ne acuză şi discreditează mesajul pe care îl avem. Nu degeaba ne îndemna Domnul Isus să nu datorăm nimănui nimic şi să nu fim pricini de poticnire pentru nimeni. Şi nu la întâmplare Duhul Sfânt l-a îndemnat pe apostolul Petru să scrie (1 Petru 2:12): „Să aveţi o purtare bună în mijlocul Neamurilor, pentru ca în ceiace vă vorbesc de rău ca pe nişte făcători de rele, prin faptele voastre bune pe care le văd, să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării.” Iar apostolul Pavel spunea: „Să nu fiţi pricină de păcătuire nici pentru Iudei, nici pentru Greci, nici pentru Biserica lui Dumnezeu.” (1 Cor. 10:32)

Nu doar că poziţia Patriarhului Daniel a fost timidă dar el a dat înapoi şi a ajuns aproape să-şi ceară scuze sub presiunea mulţimii pentru că a îndrăznit să afirme adevărul şi să spună lucrurilor pe nume. Biserica nu este chemată să fie pe placul opiniei publice ci să mărturisească adevărul cu orice preţ. Când mulţimea are ultimul cuvânt şi biserica caută să ajungă la pace cu aceasta atunci biserica nu mai este biserică.

S-ar părea că celelalte grupări creştine, cu o mai mică influenţă la nivel naţional, să aibă o poziţie mai clară şi mai tranşantă, acuzând practicile tinerilor care participă la evenimente ca şi cel de la Clubul Colectiv. Poziţia lor ar putea părea mai aproape de ceea ce ar trebui să fie reacţia unui creştin care se lasă condus de învăţăturile Sfintelor Scripturi şi de lumina Duhului Sfânt. Dar multe dintre aceste grupări creştine fac un şi mai mare rău prin faptul că au adus această muzică rock în biserici! Îi aud câteodată pe câte unii dintre cei ce promovează această muzică satanistă în biserici spunând că ei, prin această muzică, aduc între tinerii din biserici un mesaj pozitiv. Cât de pozitiv este putem vedea (dacă mai avem ochi să vedem) dacă ne uităm la starea spirituală a tinerilor de azi.

Să asculţi muzică satanistă într-un club de noapte este o nenorocire dar să o asculţi în biserici, îmbrăcată într-o haină falsă a evlaviei, este nebunie de-a dreptul. Şi totul este din cauza orbirii spirituale, a faptului că oamenii nu mai văd ceea ce ar trebui să fie clar şi evident. Ajungi uneori la demersuri de-a dreptul descurajante atunci când trebuie să-i explici unui om că nu este bine ceea ce este evident rău, cum ar fi această muzică rock adusă în biserici sau cântată în cluburile de noapte.

În urmă cu mulţi ani, după convertirea mea, am fost iniţiat de către unii din biserica în care am intrat, în muzica rock creştină. Îmi plăcea pentru că mi-a plăcut muzica rock atunci când eram în lume dar ceva din mine striga că nu este bine. Am înnăbuşit glasul interior pentru că iubeam acest idol, dar pace deplină nu am avut şi greu am dat idolul la moarte. Abia după aceea am început să văd mai bine şi tot mai bine. Înţeleg că ochii nu se limpezesc până când nu dăm idolii la moarte. Şi acum ştiu de ce este atât de mult întuneric şi aşa de puţină lipsă de reacţie. Avem prea mulţi idoli şi aceştia ne orbesc cu întunericul sau cu strălucirea lor. Liderii politici au prea mulţi idoli dar problema este că liderii religioşi, de la ortodocşi la toţi la cei mai neo au la fel de mulţi idoli. Şi nu doar muzica rock satanistă este un idol. Idol este orice ia locul lui Dumnezeu şi este mai important decât El.

Un idol mare care îi ţine în întuneric pe foarte mulţi, lideri religioşi sau oameni de rând, este banul, Mamona, dumnezeul acestui veac, idol însoţit de cohorta de interese meschine, pământeşti, cum ar fi influenţa între cei din jur, poziţia socială, slava deşartă, mândria, dragostea de sine, etc.

Unii se închină înaintea lui Mamona pe faţă, mărturisind că doar dacă îl ai eşti fericit, alţii se închină lui pe ascuns, vorbesc despre smerenie şi iubirea de aproapele dar gândul lor este la idol de dimineaţa până seara şi religia nu este nici pentru aceştia decât o sursă de câştig. Iar idolul orbeşte, nu te mai lasă să vezi adevărul, de aceea lipsa de reacţie şi de aceea conflictul dar şi confuzia dintre credincioşi.

Uneori stai de vorbă cu creştini la care te-ai aştepta să vezi o altă reacţie, o altă înţelegere, cum spunea Domnul Dumnezeu despre Israel că se aştepta să aducă struguri buni şi, când colo a adus struguri acri. Problema strugurilor acri nu era solul sau faptul că terenul nu era prăşit ci idolii, ceva ce nu ai zice că are legătură cu agricultura. Tot aşa în biserică azi, biserica de toate felurile, nu este lipsa lucrărilor, a activităţilor, a prăşitului, ci a idolilor. Idolii cei muţi au puterea de a orbi şi ca ei, adică orbi sunt toţi cei ce se închină la ei. Şi apoi închinătorii orbi care se compromit ajung şi muţi, adică nu mai pot mărturisi pentru adevăr.

Biserica din Laodiceea avea o părere foarte bună despre ea. Se credea bogată şi că nu ducea lipsă de nimic, aşa ca biserica de azi. Dar starea ei era exact pe dos şi Domnul o mustră spunându-i, printre altele, că are nevoie de doctorie pentru ochi, ca să vadă. (Apocalipsa 3:18) Domnul Isus spunea că „ochiul este lumina trupului tău. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău este plin de lumină; dar dacă ochiul tău este rău, trupul tău este plin de întuneric. 35 Ia seama, deci, ca lumina care este în tine, să nu fie întuneric.” (Luca 11:34-35) Ce tragedie a creştinilor de azi care sunt robiţi de idoli să creadă că întunericul în care se află este lumină! De aici toată confuzia care creşte, creşte şi care face ca omul să nu mai vadă nici chiar ceea ce ar trebui să fie evident.

Idolii din viaţă duc şi la un alt mare păcat care este frica de oameni, de aceea reacţia noastră în faţa oamenilor ori nu există atunci când ar trebui să fie ori este atât de slabă, de timidă. Frica de oameni este cu adevărat o cursă şi cei ce cad în ea ajung orbi, Dumnezeu îi lasă să fie aşa, indiferent câte diplome universitare ar avea sau câte titluri de doctori în teologie. Apostolul Pavel spune lămurit în a doua epistolă către Tesaloniceni, capitolul 2: 9 „Arătarea lui (a celui nelegiuit) se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase, 10 şi cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi.

11 Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună:

12 pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi.”

Însuşi Dumnezeu îi orbeşte pe cei ce fac rabat de la adevăr şi Îl înlocuiesc pe Dumnezeu cu idoli. Iată de ce este azi atât de multă rătăcire şi confuzie.

Turnul din Siloam a căzut, din nou, în România de această dată. Dar se pare că prea puţini iau seama la aceasta iar cei ce ar trebui să-i avertizeze pe cei ce nu văd pericolul ori tac, ori sunt timizi, ori nu au cuvinte pentru că au ajuns să se închine la acelaşi idol chiar în ceea ce ei numesc biserică, pentru că trăiesc în compromis şi cuvintele bune nu sunt susţinute de fapte pe măsură. Se aplică această mustrare fiecărui creştin din România, de la cei mari la cei mai mici. Ori nu vedem pericolul mare şi necesitatea unui avertisment ori suntem compromişi şi nu putem sta cu fruntea sus în faţa celor ce ar trebui ajutaţi. Şi, în felul acesta, Colectiva se întăreşte şi răul propăşeşte iar întunericul şi focul îi cuprind pe tot mai mulţi, la propriu şi la figurat. Biserica care ar trebui să fie o lumină aşezată sus şi să o vadă toţi nu mai răspândeşte decât o lumină palidă. Lumina fără rost a lumânărilor din ziua de 1 noiembrie sau lumina-întuneric a focului străin de pe altar. În zile ca acestea Biserica ar trebui să se ridice hotărâtă şi să mărturisească fără teamă că tot răul care ni se întâmplă este din pricină că l-am părăsit pe Dumnezeu şi aproape toţi românii sunt închinători ai lui Mamona iar alţii chiar ai lui satan. În loc să aducem roade bune, aşa cum le stă bine unor creştini, am ajuns să producem struguri acri de care nimeni nu se poate bucura.

Nu puterea celui rău mă întristează ci lipsa de putere şi de curaj a bisericii, a celor ce spun că o reprezintă, a noastră a tuturor celor ce mărturisim că suntem creştini dar care ne scăldăm în apele tulburi ale lipsei de viziune şi ale lipsei de pasiune pentru Hristos. Pentru că ne iubim prea mult idolii, unul dintre ei fiind chiar propria noastră persoană care nu mai vrea să sufere pentru Hristos şi să spună oamenilor ce se află în întuneric şi chiar sub robia lui satan că drumul pe care merg îi duce la pierzare, la focul veşnic. Nu ne mai pasă decât de noi şi acesta nu este creştinism.

 

Sincer!
Acesta este singurul articol -parere care este autentica si ar trebui sa intereseze!
tiam de marturia fratelui Dan Bercian si ma gindeam zilele trecute ca ar trebui sa intervina, sa scrie din realitatea unei vieti traite in mijlocul unora ca ce la care si-au pierut viata putin timp in urma (Colectiv)
Multumesc frate Dan Bercian ( sper sa nu-mi stergeti iar comentariul atit de sincer)
Adăugat în 09/11/2015 de sanda_tulics
Statistici
  • Vizualizări: 709
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni