În explicarea cuvintelor despre închinare, am văzut că este vorba de SLUJIRE (LATREUO) şi din ultimul citat avem A TE TEME DE DUMNEZEU; SĂ UMBLI ÎN TOATE CĂILE LUI; SĂ IUBEŞTI ŞI SĂ SLUJEŞTI DOMNULUI; DIN TOATĂ INIMA TA; DIN TOT CUGETUL TĂU.

   Este necesar de subliniat aceste condiţiuni capitale privin închinarea la Dumnezeu şi anume:

   "să umbli în toate căile Lui", "să iubeşti şi să slujeşti lui Dumnezeu", "din toată inima ta şi din tot cugetul tău";

   Fără îndeplinirea acestor condiţiuni închinarea este doar o formă înşelătoare. Daca creştinul vrea sa umble pe căile Domnului, dar vrea să umble si pe căile lumii, nu va avea un sfârşit bun; iar dacă creştinul vrea sa iubească pe Dumnezeu, dar îi place să iubească plăcerile din sistemul secular al lumii, se înşeală pe sine căci este scris:

   "Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona",

   "Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor, şi lăudăroşia vieţii, nu sunt de la Tatăl, ci din lume, şi lumea cu pofta ei trece, dar cine va face  voia lui Dumnezeu, rămâne în veac."

   Mai trebuie precizat aici, că sistemul de închinare ceremonial de la Templul iudaic, teoretic, s-a încheiat odată cu jertfirea Domnului Isus Hristos şi apoi practic, s-a realizat prin dărâmarea acelui Templu, dar principiile de închinare lui Dumnezeu au rămas aceleaşi.

   După cum am arătat la început, instinctul de închinare unei divinităţi este de la începutul omenirii, astfel am avut jertfele lui Cain şi Abel; apoi Noe, când a ieşit din corabie (a zidit un altar Domnului).

   Apostolul Pavel subliniază acest adevăr, zicând:

   "În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui Dumnezeu, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii. Aşa că nu se pot dezvinovăţi."

   În Noul Testament, Domnul Isus face unele precizări privind închinăciunea:

   "Credeţi-Mă că vine ceasul când nu vă veţi închina Tatălui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim. Dar vine ceasul, şi acuma a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi adevăr, fiindcă astfel de închinători doreşte Tatăl. Dumnezeu este duh şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi adevăr."

   În acest citat Dumnezeu arată care este adevărata închinare, insistând asupra unei închinări duhovniceşti adică dinlăuntrul omului şi nu prin forme exterioare.

   După învierea din morţi a Domnului Hristos, la început, urmaşii Săi se închinau de Sabatul iudaic la Templu, şi apoi a doua zi - prima zi din săptămâna iudaică, duminica,- celebrau acasă EUHARISTIA şi aceasta a fost numită ZIUA DOMNULUI.

   Închinarea creştină publică a fost de la început o închinare deschisă tuturor, creştini şi necreştini, aşa cum menţionează apostolul Pavel ("Dacă s-ar aduna toată Biserica la un loc ... şi ar intra cei necredincioşi...").

   În primul secol creştin, închinarea era sub influenţa apostolilor şi este modelul sau etalonul unei închinări creştine. În această perioadă apostolică, au fost scrise cărţile canonice ale Noului Testament din Sfânta Scriptură, care sunt constituţia de bază a închinării şi a vieţii creştine. Pe lângă epistolele apostolilor Domnului Isus Hristos, au apărut şi alte scrieri creştine de la diferiţi scriitori, necunoscuţi la timpul lor, din care unele au fost scrise în numele vreunui apostol, dar în mod mincinos, de aceea toate aceste cărţi sunt numite cărţi apocrife adică îndoielnice, sau neinspirate. Pe lângă această lacună, aceste scrieri conţin învăţături noi ce nu corespund cu ale apostolilor. Apostolul Pavel previne pe creştini despre acest pericol zicând:

   "Să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră, şi să nu va tulburaţi de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă, ca venind de la noi."