Cărţi cu har şi cărţi cu otravă

17.02.2015

A fost o vreme în România când nu găseai aproape nimic în magazine, prin urmare nici cărţi. Singurele cărţi care se găseau preamăreau ideologia partidului comunist şi pe cei aflaţi la putere. În rest era o adevărată aventură să reuşesti să găseşti o carte bună. Şi acesta era apanajul unor privilegiaţi. Despre cărţi cu conţinut religios nici nu putea fi vorba. Bibliile se aduceau clandestin din străinătate şi nu puţini au plătit un preţ mare pentru îndrăzneala de a aduce aceste Biblii şi de a le distribui în România. Alte cărţi cu conţinut religios nu se găseau decât foarte, foarte rar. Cei ce îndrăzneau să scrie asemenea literatură erau aspru pedepsiţi, chiar dacă nu aveau posibilitatea să o multiplice prin copiere. Pur şi simplu nu era voie să scrii o poezie sau să compui un cântec prin care să-L preamăreşti pe Dumnezeu. Pentru că în afară de dictatorul care conducea nu trebuia să fie un alt dumnezeu. Doar cei trecuţi de 40 de ani ştiu despre ce vorbesc.

A venit însă vremea ca domniile şi stăpânirile care se credeau veşnice să fie spulberate şi Dumnezeu să aducă şi peste această ţară atât de năpăstuită vremuri de libertate. Mulţumim lui Dumnezeu pentru ele.

În libertate şi democraţie, aşa cum era de aşteptat, literatura religioasă a cunoscut o creştere semnificativă. Au apărut multe edituri care şi-au propus să umple acest gol şi să satisfacă o nevoie reală a oamenilor care-L caută pe Dumnezeu. Dar, din păcate, nu acesta a fost singurul motiv pentru care literatura cu conţinut religios a apărut în România. Un alt motiv a fost dorinţa unora de a face bani. Segmentul de populaţie care urma să fie atins nu era de neglijat, prin urmare se întrevedeau posibilităţi serioase de câştig financiar. Iar dacă banul dictează atunci orice se vinde este bun. Şi nu în ultimul rând, prin apariţia unor titluri de carte, s-a încercat, mai ales în ultimii ani, impunerea anumitor învăţături şi, prin acestea, atragerea unor segmente de populaţie pe anumite direcţii doctrinare, în spate fiind aceeaşi dorinţă de influenţă şi câştig.

Într-o pornire emoţională justificată am putea spune că explozia de carte religioasă este un mare bine de care avem parte în aceşti ani de libertate, numai că eu sunt mai temperat în a aprecia lucrurile în felul acesta. Ştiu sigur că mult bine s-a făcut prin publicarea unor titluri cu adevărat valoroase dar cât rău s-a făcut prin publicarea şi mai multor titluri care au adus doar confuzie sau chiar rătăcire de la adevărata credinţă nu cred că putem acum aprecia la adevărata dimensiune a tragediei. Pentru că eu cred că este o tragedie.

O carte cu conţinut relgios este fie sursa unui mare har şi binecuvântare duhovnicească, fie sursa unui mare blestem şi nenorocire, dacă cel ce o citeşte nu are discernământ. Şi constat că tot mai puţin discernământ există astăzi, chiar şi acolo unde te-ai aştepta să fie.

În urmă cu mai mulţi ani o tânără s-a convertit la credinţa creştină şi frecventa adunarea din care şi eu făceam parte. Mai discutam din când în când şi căutam să o ajut pe aceasată cale nouă a credinţei. Într-o zi ne-am întâlnit şi mi-a spus, foarte fericită, că a fost la o bibliotecă şi că a găsit nişte cărţi minunate care vorbesc atât de frumos despre Domnul Isus încât nu mai poate dormi noaptea, fiind preocupată cu citirea lor. Din întâmplare le avea la ea. Am rugat-o să mi le dea ca să văd despre ce este vorba. Le-am răsfoit preţ de câteva clipe şi mi-am dat seama că aceste cărţi nu aveau nimic de-a face cu adevăratul Mântuitor Isus Hristos. Era vorba despre un fals Isus iar cărţile erau cărţi ale mişcării New Age, o mişcare eretică şi păgână. Am întrebat-o: „Spui că ţi-au fost de folos aceste cărţi?” Iar ea mi-a răspuns entuziasmată: „Da! Niciodată nu am citit ceva cu atât de multă bucurie şi pasiune! Ce frumos vorbesc despre dragostea lui Dumnezeu şi despre Domnul Isus!” Am lăsat să treacă câteva momente şi apoi i-am spus: „Ai fost înşelată. Aceste cărţi, învăţătura din ele, prezintă un fals Dumnezeu şi un fals Domn Isus Hristos”. Reacţia ei a fost una de mare mirare; la altceva se aştepta să audă din partea mea.. Am sfătuit-o să nu mai citească alte cărţi cu conţinut religios până ce nu discutăm despre ce intenţionează să citească. A fost atentă şi lucrurile s-au schimbat în bine şi creşterea ei s-a văzut. Dar după un timp a emigrat în SUA şi nu mai ştiu nimic de ea. Poate că lecţia aceea să-i fi fost de folos în jungla religioasă în care a intrat pe acele meleaguri.

De multe alte experienţe de acest fel am avut parte: să văd oameni care citesc ceva ce cred că le este de folos dar acele lecturi să-i otrăvească şi să îi ducă spre boală sufletească. Imaginaţi-vă numai valul acesta imens de literatură religioasă care vine din Orient, din religiile păgâne, literatură care amestecă ocultismul cu noţiuni despre Dumnezeu, despre sănătate, despre bine şi fericire, contopire cu Dumnezeu şi pace, despre împlinire personală. Pentru un om care nu a fost născut din nou din Dumnezeu toată această literatură este otravă curată. Şi ea se tipăreşte şi se distribuie în cantităţi colosale. Efectele sunt dezastruoase.

Dar dacă pe această direcţie sunt oarecum detaşat, ştiind că întotdeauna Satana a lucrat pentru a-i înşela pe oameni, mai ales pe cei ce sunt ai lui, pe cei ce nu L-au cunoscut pe Dumnezeu cu adevărat, durerea mai mare o am atunci când vorbesc despre cei ce se numesc creştini, creştini evanghelici care pretind că sunt născuţi din nou, din Dumnezeu. Şi aici sămânţa de neghină a fost aruncată şi literatura bună stă şi se află pe aceeaşi tarabă (biserică, televiziune, editură) cu cea plină de otravă. Şi tocmai aici este pericolul mai mare. Pentru că omul se uită la tarabă şi lasă garda jos, mulţumit că alţii au ajuns să gândească pentru el. Creştinul, poate bine intenţionat dar imatur, va cădea în plasa de păianjen întinsă cu dibăcie de Marele Mincinos care este diavolul şi care se transformă în înger de lumină. Cum poţi fi mai bine înşelat decât atunci când crezi că ceea ce faci este cel mai bine pentru tine, dar de fapt acel aşa zis bine să fie o capcană îngrozitoare?

Nu mai târziu de ieri mi-a fost dat să aflu de o soră dintr-o adunare de aici din împrejurimi, care a fost vizitată de cineva care mi-a relatat ce s-a întâmplat cu ocazia acestei vizite. Discutând despre una şi despre alta, la un moment dat sora i-a arătat persoanei care o vizita o carte, întrebând-o dacă o cunoaşte. Cartea i-a fost împrumutată de o altă soră de credinţă şi care i-a recomandat-o cu mare căldură. Aşa a fost că persoana căruia i s-a cerut părerea cunoştea cine era autorul iar sfatul a fost ca sora cu pricina să nu citească cartea, deoarece era foarte posibil ca în ea să fie strecurate lucruri care să îi facă rău din punct de vedere spiritual. Autorul, decedat acum, era un nume de frunte dintre cei ce promovau „râsul sfânt”, mişcare care mărturiseşte „beţia în Duhul Sfânt”, stări de fericire extatică la care cel ”plin de Duhul Sfânt” poate să ajungă şi care se manifestă, în special, printr-un râs necontrolat.

Am rămas profund întristat când în urmă cu vreo trei ani de zile am găsit pe pagina de Internet a unei televiziuni creştine din România o reclamă la trei sau patru cărţi ale acestui autor. Televiziunea cu pricina, care are şi o editură de carte, promova învăţăturile acestui om, alături de alte învăţături ale altor scriitori creştini aflaţi pe acelaşi palier şi în orientări similare. Multe cărţi cu astfel de învăţături se distribuie chiar gratuit.

Asistăm la o ofensivă puternică susţinută prin mijloace media pentru introducerea în mijlocul comunităţii evanghelice din România a unor învăţături care seamănă cu cele din Scripturi dar care conţin doze letale de otravă şi pe care mulţi nici nu le pot indentifica ca fiind periculoase.

Îmi aduc aminte că am citit, cu mulţi ani în urmă, o carte care m-a impresionat foarte mult, carte scrisă de cineva care este apreciat ca un mare proroc în America. Toată cartea mi s-a părut deosebită dar a fost ceva, un lucru pe care l-am considerat minuscul, care mi-a atras atenţia pentru un moment. Însă, în contextul în care restul cărţii mi s-a părut deosebit, am neglijat acel semnal pe care, am aflat mai târziu, Dumnezeu mi l-a dat. Au trecut câţiva ani până când mi-am dat seama că acea poveste frumoasă era doar o înşelătorie.

Literatura religioasă din mediul evanghelic a ajuns să fie invadată de învăţături care promovează respectul de sine, prosperitatea, binele pământesc, succesul, sănătatea trupească, ceea ce unii numesc „Evanghelia prosperităţii”. Exact ceea ce propovăduiesc cei din lume: „Şapte paşi spre succes şi realizare financiară”, propovăduiesc şi învăţătorii falşi ai vremurilor noastre din biserici. Diferenţa este că aceştia din urmă Îl implică în această afacere pe Dumnezeu, şi, din această cauză, par spirituali şi-i înşală pe mulţi cu un limbaj religios, citând eronat versete din Scripturi pe care le scot din contextul general. Iar cei slabi nici nu-şi dau seama.

Tot în urmă cu mai mulţi ani o femeie din oraşul nostru l-a cunoscut pe Dumnezeu şi aşa a fost că familia mea ne-am apropiat de acea femeie şi ne-am bucurat apoi împreună pe calea aceasta minunată a pocăinţei. La scurt timp după convertirea ei, împreună cu soţia, i-am făcut acestei surori în credinţă acum, o vizită acasă. M-am aşezat pe un fotoliu, lângă biblioteca ei. Sunt interesat de cărţi şi îmi sunt dragi aşa că m-am uitat la titlurile pe care sora le avea în bibliotecă. La un moment dat mi-am dat seama că aproape toate cărţile ei erau cărţi care vorbeau despre succes în afaceri (sora era implicată într-o afacere la nivel de familie). Titluri de genul: „Cinci paşi pentru succes”, „Zece trepte spre realizare finaciară”, etc. M-am uimit şi am întrebat-o pe soră ce este cu aceste cărţi? Mi-a spus că aceste cărţi au ajutat-o în afacerea ei şi că ţine la ele şi că a dat şi foarte mulţi bani pe ele. I-am explicat pericolul din aceste învăţături, i-am vorbit despre noua noastră relaţie cu Dumnezeu şi lucrurile materiale şi a înţeles. Când am plecat m-a rugat să iau toate cărţile cu mine şi să le distrug, pentru că ea încă nu o putea face. Am umplut câteva sacoşe cu cărţi şi, într-o zi în curtea mea, am făcut un foc şi le-am ars.

Au trecut anii şi odată sora mi-a spus: „Dane, multe din cărţile care se vând acum pe tarabele aşa zis creştine promovează exact aceleaşi învăţături pe care eu le-am urmat atât de multă vreme. Diferenţa este că autorii sunt „creştini”. Şi mai îmi spunea că de multe ori Satana a venit cu gândul că a făcut rău atunci când a renunţat la acele cărţi şi principii din ele. Şoapta lui era: „Vezi că mulţi creştini îşi conduc viaţa şi principiile după aceleaşi învăţături. Tu de ce n-ai face-o?” Dar, prin harul lui Dumnezeu, sora a rămas la învăţăturile Scripturii chiar dacă câştigurile ei financiare s-au redus şi chiar dacă mulţi creştini care sunt implicaţi în afacerea cu pricina au condamnat-o aspru şi au ridiculizat-o, ei continuând să-şi conducă afacerile după acele principii şi susţinând sus şi tare că dacă eşti copilul lui Dumnezeu trebuie să fii bogat şi sănătos.

Nu ştiu cât bine va face literatura religioasă în România dar ştiu sigur că va face mult rău. Pentru că vremurile sunt grele şi înşelăciunile mari. Soluţia este să ne păzim. Să nu credem că tot ce zboară se mănâncă şi, aşa cum ne îndeamnă Duhul Sfânt, să ne păzim de orice pare a fi rău. Eu recomand cititul şi văd folosul imens care vine din lecturarea de literatură creştină bună, dar pentru mulţi, recomand abstinenţa de la aceasta, în lipsa unui om matur spiritual care să îndrume, şi rămânerea la Scripturi.

Înţeleg mai bine acum de ce Leonard Ravenhill avea o listă cu cărţi pe care le recomanda celorlalţi. Lista aceasta o putem consulta şi noi şi, prin harul Domnului şi cu ajutorul unor fraţi scumpi care şi-au propus să ne aducă această literatură bună, multe cărţi din listă sunt disponibile. Le găsiţi la editura „Perla Suferinţei”. Le recomand şi eu cu căldură, dar să nu se înţeleagă că doar acolo sunt cărţi care ne pot face bine. Sunt multe şi la alte edituri şi în smerenie să-i cerem Domnului să ne dea discernământ în alegerea lecturilor noastre, iar dacă observăm un lucru minuscul că nu se potriveşte învăţăturilor Scripturilor să nu ne fie jenă să punem cartea la o parte şi să ne rugăm. Să însoţim cititul cu rugăciunea şi să-L implicăm pe Dumnezeu şi în cititul nostru. Nu doar mersul la bar sau pornografia ne pot îndepărta de Dumnezeu ci şi ceea ce pare a fi o carte bună dar care să conţină în ea doze însemnate de otravă spirituală. Şi nu ştim, de multe ori, de ce suntem slabi, fără putere, de ce dormim sau unii chiar sunt morţi. Contează cu ce ne hrănim.

Pe mulţi îi aud spunând aşa: „Frate eu iau numai ceea ce este bun, că aşa spune şi Scriptura”. Dar dacă nu mai poţi face diferenţa şi ambalajul te înşală? Mai bine să nu ne bazăm pe înţelepciunea noastră şi să ne ferim. Domnul nu se va supăra pentru că procedăm aşa şi, văzând că suntem atenţi, în timp, ne va da har să putem deosebi bine voia Lui, cea sfântă plăcută şi desăvârşită. Şi, după o vreme de creştere, în care ne vom obişnui cu gustul mâncării bune şi sănătoase pe care îl vom găsi în cărţile cu adevărat duhovniceşti, vom putea citi şi altceva, fără să fim în pericolul de a fi înşelaţi, pentru că vom putea face diferenţa şi vom identifica imediat mâncarea stricată care ne-ar putea pune sufletele în pericol. Dar până atunci atenţie maximă! Şi până atunci, până la maturizare şi umblare pe picioarele proprii, poate că nu ar strica niţică (sau chiar mai multă) cenzură, chiar şi în adunări. Cuvântul „cenzură” nu ne place dar putem învăţa ceva chiar de la comunişti. Lor le era frică ca nu cumva învăţătura despre Dumnezeu să ajungă la urechile oamenilor pentru că, în felul acesta, ştiau că ar putea fi convinşi de Adevăr şi nu ar mai crede minciunile lor. Aşa că erau foarte atenţi la tot şi cenzurau orice informaţie. Ideile corup, conving, chiar dacă în spatele lor se ascunde o minciună. Comunismul este un exemplu în acest sens, evoluţia unul şi mai bun. În adunări sunt şi copii din punct de vedere spiritual, şi sunt chiar mulţi, chiar dacă au fire albe pe cap. Cum îi protejezi şi cum îi fereşti de înşelare? Numai avertizându-i şi, uneori, chiar interzicând unele lucruri care le-ar putea face rău. Dar mai face cineva lucrul acesta? Eu nu prea am auzit. Se pare că cei puşi să vegheze asupra turmei dorm liniştiţi în timp ce lupii îmbrăcaţi în piei de oi au reuşit să intre în ţarc. Cred că ştiţi ce urmează.