Să nu uităm de cei mai trişti ca noi...
Autor: Marcel Urs  |  Album: fara album  |  Tematica: Mărturii
Resursa adaugata de BenHur in 25/09/2007
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 3 voturi
Să nu uităm de cei mai trişti ca noi...

16 iulie 2004. Era o noapte senină de vară. Stelele străluceau pe cer mai tare ca altă dată. Undeva pe atostrada 5, care duce la Sacramento, din Portland, într-o maşină marca Chevrolet Suburban, familia Stănesecu era în drum spre Disneyland, pentru a petrece o vacanţă mult aşteptată. La volan era Dana, soţia lui George, iar în dreapta era George, care o ţinea de vorbă. În spate se aflau cei 6 din 7 copii ai familiei, patru fete şi doi băieţi. Al şaptelea copil, cel mai mic membru al familiei, de aproape un an, a rămas acasă cu bunicii.

Deodată ceva neaşteptat s-a întâmplat la una dintre roţile maşinii, care a făcut-o pe Dana să piardă controlul volanului. Maşina gonea cu o viteză de peste 100 km pe oră pe asfaltul autostrăzii pustii. În câteva secunde maşina a ieşit de pe carosabil, s-a întors de câteva ori şi s-a prăbuşit undeva la marginea drumului. Toţi pasagerii au fost catapultaţi afară din maşină şi zdrobiţi de impactul accidentului. Şi-au pierdut viaţa mama - Dana, 33 ani, tatăl - George, 40 ani, şi trei din cele 4 fetiţe - Miriam, Tabita şi Jessica. Cea mai mare fetiţă, Ema, a fost găsită de către autorităţi zdrobită, fără cunoştinţă, printre cadavre. Dar încă mai răsufla. Cel mai mic dintre ocupanţii maşinii, al doilea copil al familiei Stănescu, Daniel, atunci de numai 2 ani, a fost cules de asemenea de printre morţi.

Al treilea copil, Jonatan, pe atunci de numai 5 ani, asista neputincios şi cofuz la scena groaznică ce i se desfăşura în faţa ochilor, fiind singurul supravieţuitor care a scăpase cu doar câteva zgârieturi. La puţin timp au sosit autorităţile, dar numai pentru a constata tragedia: cinci morţi, doi răniţi foarte grav şi unul cu răni uşoare. "M-am uitat în jur şi i-am văzut pe toţi pe jos, morţi", îşi aminteşte Jonathan, încercând să descrie tragedia bunicilor.

Vestea a zguduit comunitatea română din Portland, OR. La înmormântare, mii de oameni se uitau neputincioşi şi îngroziţi la cele 5 sicrie albe, două mai mari - ale lui George şi soţiei sale, şi trei mai mici, ale celor trei fetiţe, aşezate în linie în biserica Philadelphia. Au trecut peste doi ani de atunci. Băieţelul, de numai 3 ani atunci, a stat 2 luni în comă. Ema, atunci de numai 12 ani, a fost în comă peste 8 luni de zile. Doctorii nu îi mai dădeau nici o şansă. După cele 8 luni, medicii s-au hotărât să o deconecteze de aparatele care o ţineau în viaţă. Ei le-au sugerat bunicilor că, dacă vor, ar putea să facă un bine, donând organele fetiţei, care va muri oricum a doua zi.

Ema nu a murit, ci trăieşte. Este bine. Merge la şcoală, o şcoală normală din partea de est a oraşului Portland, adică la Liceul Centenial. Îi place matematica. Vorbeşte puţin mai greu, dar este foarte comunicativă şi îşi exprimă bucuria prin zâmbete largi, deschise. Cu toate că pentru moment se foloseşte de căruciorul cu rotile, bunicii ei au speranţa că Ema va umbla din nou în curând. Acum poate să umble, dar numai sprijinită de cineva.

Cu câteva duminici în urmă, Ema a surprins pe mulţi din biserica Philadelpia, când a recitat un verset din Biblie, pe care îl memorase, de la Plângerile lui Ieremia 3:21-23 "Iată ce mai gândesc în inima mea şi iată ce mă face să mai trag nădejde: Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare!"

Ema va împlini, cu ajutorul Domnului, 15 ani, în luna Noiembrie. Recent i-am vizitat să văd ce mai fac. Se vedea pe faţa copiilor că sunt fericiţi. Bunicii din parte părinţilor fac tot ce le stă în putinţă pentru a-i face pe copii să uite tragedia prin care au trecut.

Cât despre David, băieţelul care avea 3 ani la data accidentului şi a fost 2 luni în comă, cred că nici nu îşi mai aduce aminte de tragedie. Când l-am vizitat recent, acesta se juca de zor cu frăţiorii săi. Şi erau toţi foarte veseli.

Am fost surprins de atmosfera "normală" din casa familiei Stănescu. Bunicul George nu are carnet de conducere şi nici bunica Floarea. Este puţin mai greu pentru ei, pentru că aici, în America, depinzi foarte mult de maşină. Se descurcă oarecum bine cu pensiile pe care le primesc de la stat şi mai sunt ajutaţi din când în când de către biserica Philadelphia din Portland. Din două în două weekend-uri, bunicii din partea lui Dana îi iau pe copii în îngrijirea lor pentru câteva zile.

Viaţa este ca un "roller coaster". Alergăm în fiecare zi încoace şi încolo prin vârtejurile acestei lumi, pentru pâinea noastră cea de toate zilele. Şi uităm de multe ori de cei care sunt în jurul nostru, de aproapele nostru. Iar aproapele nostru trece de atâtea ori prin încercări mai gele decât ale noastre.

"Uitarea" este un lucru minunat, care ne prelungeşte viaţa pământească. Căci uitând de dureri, de nedreptăţi şi de jigniri, alungăm de multe ori tristeţile şi adăugăm zile zilelor noastre. Dar Împărăţia Cerurilor se face prin "neuitarea" de aici, de pe pământ, a celor mai trişti ca noi!



Impresionant
E tirsta si zguduitoare intamplarea dar vedem cum Dumnezeu chiar daca ingaduie sa trecem prin incercari El nu ne lasa singuri ci este alaturi de noi......oricant de greu ar fii important e sa stim ca Dumnezeu este cu noi si El nu ingaduie mai mult decat putem duce.........Dumnezeu sa binecuvinteze acesti copii si pe bunicii care ii cresc si pe noi inacelasi timp..........Iar noi sa ne aducem aminte sa mai privim in jurul nostru si sa ajutam pe cei ce au nevoie
totusi DOMNUL RAMANE BUN
DOMNUL ESTE TARIA NOASTRA .de la Roma chiar daca nu va cunosc vreau sa va binecuvintez in numele Domnului Isus.nu ma simt capabil sa va incurajez dar sa stiti ca Domnul este bun. am avut si eu in 21 12 2006 un accident la Roma cu motocicleta in care DOMNUL A FOST BUN cu mine.m-iam rupt coloana IN 8 locuri si am trait o adevarata bunatate din partea Domnului ca nu am ramas paralizat. Am o vertebra la care am facut 2 operatii, 1 prin spate am 4 suruburi de 70mm cu 2 bare de 95mm iar a doua operatie in 3 10 2007 prin fata pe la piept care a durat 11 ore pentru aceasi vertebra care de fapt a ramas doar cioburi dar Domnul a pazit maduva .De fapt Domnul a ingaduit in familia noastra pana azi,in anul 2007 ,5 operatii din care 4 grele dar DOMNUL A FOST BUN CU NOI Astept sa ne-ntalnim in cer dar rugativa Domnului sa ne-nvredniceasca pentru aceasta si sa vina cat mai curand.
Alaturi de EL vom izbuti!!
..zilnik vedem kum maNA TARE A lui Dumnezeu este la lucru in vietile noastre..ji chiar dak incerkarile sunt multe..ji adesea par de nesuportat..dragostea ji credinciosia Tatalui nostru ne vor ajuta intotdeauna,vor fi un sprijin pt noi.Siguranta revenirii Domnului ne da zilnik noi puteri ji ne indreapta privirile spre pace ji bukurie sufleteask,spre credinta ji rabdare,pentru k ,la sfarsit sa capatam premiul alergarii noastre!!Domnul sa va intareask!!Amin!
Slavit sa fie Domnul

Dragostea Lui Dzeu nu se termina niciodata si intotdeauna avem in El taria si nadejdea si trebuie sa ne incredem in cuvintul Sau ...ca va fi vesnic cu noi,chiar si in necaz.
De multe ori nu intelegem planul lui Dzeu ...dar sa ne ajute El sa-i dam Slava Lui in orice vreme si sa intelegem
ca si astfel de pierdere este dragoste de la HRISTOS.
Dzeu sa va tina treji, dragi bunici, ati trecut printr-o mare incercare... dar si o mare izbinda ,ca in fata Dzeului nostru viu care nu a ramas indiferent la lacrimile voastre ...vi s-a pregatit calea spre acasa presarata cu petale de trandafiri .
Cind Dzeu are un plan...Laudat sa-I FIE Numele!
In cer nu vom lua nimic cu noi de pe acest pamint si chiar si cei dragi ai nostri...copiii nostri...vor fi cu noi acolo sus...doar ca in zborul spre acasa trebuie sa plece singuri.
Dzeu sa va dea dragostea si mingiierea Lui si nu va ingrijorati ...aveti rabdare ca cei plecati va asteapta acolo sus.
Cu multa dragoste de la cineva care_L iubeste pe Domnul si ma rog sa-mi dea si mie puterea de a-L accepta in planurile sale
amin
Dumnezeu e ajutorul nostru
Dumnezeu e ajutorul nostru in nevoi.Dar noi ca oameni ar trebui sa privim mai atent la cei din jurul nostru care au nevoie de ajutor,si poate ar trebui sa ne mai intoarcem din cand in cand privirile de la nevoile noastre, care oricum nu se vor termina nici odata.Sa ne gandim ca nu stim niciodata ce ne asteapta in viitor si atunci in nevoile noastre poate vom primi ceea ce am oferit altora aflati in nevoi inaintea noastra.
secretul fericirii
cred că este numai dorinţa de a-ţi ajuta aproapele să fie fericit. e o fericire care cred că înseamnă şi lacrimi şi dor şi suferinţă, uneori, dar are gust de Viaţă şi se numeşte iubire. cred.
Adăugat în 07/04/2008
Domnul este turnul nostru de scapare...
chiar daca valurile lovesc in barca vietii si vantul vuieste cu putere, in ceruri exista un Tata care coordoneaza fiecare clipa a existentei noastre si poate transforma chiar evenimentele cele mai triste in adevarate izvoare de biruinta si binecuvantare.Ce minunat Tata avem!
Adăugat în 23/05/2008
Filipeni 1:21
Caci pt mine a trai este Hristos si a muri este un castig..
Dumnezeu sa va ajute in continuare...si sa va intareasca.
Adăugat în 05/09/2008
Statistici
  • Vizualizări: 7787
  • Export PDF: 1
  • Favorită: 2
  • Comentarii: 8
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni