Interfața site-ului a fost îmbunătățită și mai sus vedeți săgeți care indică unde se află acum fiecare element principal de navigare și căutare.

Chemare la mijlocire pentru România
Autor: alex si simona palade  |  Album: Pentru ziua naţională de rugăciune pentru România  |  Tematica: Diverse
Adaugata in 28/01/2006
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot

Am fost deosebit de uimit când am aflat că problema Bisericii din Efes, din Apocalipsa 2, nu era faptul că această Biserica nu lucra pentru Dumnezeu.

Ba din contră, Domnul Isus, sub aspectul acesta, o laudă, recunoscându-i osteneala, răbdarea, suferinţele din pricina Numelui Său, ba chiar dorinţa după sfinţenie. Ceea ce Hristos a avut împotriva acestei Biserici a fost că şi-a părăsit (nu a pierdut-o) dragostea dintâi. Acea dragoste în căutarea, mereu şi mereu, a Feţei Lui Dumnezeu în Cuvânt, în rugăciune, în părtăşie cu alţii, dornică de închinare, dornică de a petrece mult timp în prezenţa celei mai iubite Fiinţe, dornică de a mărturisi la toţi despre dragostea Lui nemărginită; preocupată de foloasele Lui şi de a descoperi din Cuvânt noi şi noi adevăruri despre Fiinţa Lui Dumnezeu. Acea dragoste care se supune şi găseşte ca un mare privilegiu să-I slujeasca Lui Dumnezeu, indiferent care ar fi preţul, şi care Îl iubeşte pe Dumnezeu mai presus de orice.

Această Biserica alunecase în prea multe preocupări, activităţi, punând în centru lucrarea, dar nu pe Dumnezeu. Au uitat să se închine lui Dumnezeu, înaintea Celui care conduce Biserica, lucrarea Sa, şi care gândeşte planurile. Domnul Isus a spus în Ioan 4:23 că Dumnezeu Tatal doreşte închinare şi închinători. Şi numai aşa vor fi ridicaţi lucrători consacraţi, care să stea dependenţi de Domnul.

Dacă astăzi Biserica Domnului din Romania suferă, suferă tocmai din această cauză. Îl lăudăm şi ne închinăm Lui prea puţin. Petrecem puţin timp în părtăşie cu El şi ne mai mirăm de ce ne simţim atât de departe de El şi de reci, am ajuns să ne obişnuim cu Dumnezeu, iar teama sfântă se stinge încetul cu încetul. Să ne rugăm ca David în Psalmul 86:11-12. Dispare pasiunea pentru Cuvânt iar, încetul cu încetul, devenim fireşti; şi în loc să fim o binecuvântare în Biserici, suntem o sursă de tensiune.

E uimitor să vedem în 1 Timotei 2:1 că Pavel vorbeşte Bisericii din Efes despre aceeaşi problemă de care îi avertizase Hristos în Apocalipsa 2 – "Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceţi rugăciuni..." Cu alte cuvinte, înainte de toate, închinaţi-vă lui Dumnezeu! Sursa tensiunilor din această Biserica a fost lipsa închinării. Soluţia de a fi după voia Domnului o găsim în cuvintele Lui Hristos din Apocalipsa 2:5.

Starea Bisericii se va reflecta întotdeauna şi în societatea în care trăim. Noi, ca Biserică, am uitat că suntem sarea lui Dumnezeu, care opreşte stricăciunea! O Biserică vie, cu o dragoste fiebinte pentru Hristos, va fi o unealtă puternică în mâna lui Dumnezeu pentru societate. În momentul în care Biserica nu se mai închină, ea nu poate să fie o voce puternică într-o lume aflată în derivă. Ea este o problemă şi nu cea care să dea soluţia la problemele unei societăţi bolnave.

Isaia 59 ne descrie o astfel de stare de lucruri şi în versetul16 Dumnezeu e mirat că nu e nimeni să simtă pentru o astfel de stare de lucruri.

Doamne, trezeşte Biserica din România!

E de dorit ca fiecare din noi să spuna: "Doamne, începe cu mine". Să nu stăm nepăsători faţă de păcatul care dă să ne înghită pe toţi. Astăzi, la fiecare pas ce-l facem pe stradă, ochii noştri nu văd decât păcat, suferinţă şi moarte. Orice om care trăieşte în păcat, unul mai îngrozitor decât altul, arată o nevoie profundă dupa iubirea lui Dumnezeu, după împlinire şi scop. Dacă vom spune că va face altcineva lucrul acesta, călcăm cuvântul din 1 Petru 2:9 şi de fapt am uitat cine suntem în Hristos şi care este menirea noastră pe pământul acesta.

Am ajuns prea preocupaţi de noi înşine şi am uitat că suntem datori celor ce nu-L cunosc. Romani 1:14. Ne-am închis în sfera noastră şi privim de aici o lume aflată în deznădejde, pradă lui Satan, care e mai nebun ca oricând, fiindcă ştie că mai are puţină vreme. Dumnezeu nu începe trezirea cu omul de pe stradă, ci cu Biserica Lui. Biserica Lui e unealtă în mâna Sa. Frâna în calea lucrării lui Dumnezeu nu sunt necreştinii. Dumnezeu i-a dat la o parte (ex: Irod) sau S-a îndurat de ei (ex: Pavel), ci frâna suntem noi, credincioşii. Am uitat să dăm "slava cuvenită Numelui Său". Ne lăudăm cu oameni, cu ce câştigăm, cu ce avem, şi slavă Domnului pentru Harul Său, dar ne lăudăm mai puţin sau deloc cu Dumnezeu. Vorbim mai mult despre noi înşine, fie că suntem în mijlocul necreştinilor, fie cu fraţii noştri. Ci "oricine se laudă, să se laude în Domnul". Pentru că "nu cine se laudă singur va fi primit, ci acela pe care Domnul îl laudă" (2 Corinteni 10:17-18)

Ce doreşte Domnul de la noi?

În 2 Cronici 7:14 ni se spune că Dumnezeu doreşte trezirea!!! Important este să o dorim şi noi. Depinde de noi, credincioşii Săi, dacă ea va veni sau nu. Trebuie să facem ce spune Domnul: "...dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu, se va smeri, se va ruga şi va căuta Faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele – îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara." Daniel, în capitolul 9:1-23, şi Neemia, în capitolul 1, ne învaţă cum să începem.

I. Să mărturisim păcatele personale: pacate de mândrie (Galateni 6:3; 2 Cor 10:12); minciună sau adevar spus pe jumătate (Fapte 5); curvie (Matei 5:27-28) - aici Domnul Isus spune că problema nu este numai a bărbaţilor, prin insinuări sau avansuri, dar şi a femeilor, prin modul de vorbire şi îmbrăcare (Proverbe 7:7-11); păcatul înşelării lui Dumnezeu, când ne facem stăpâni pe ce este a Lui şi oprim pentru noi ce este pentru El, pentru ca Împărăţia Sa să fie lărgită (Maleahi 3:8-9 şi Neemia 13:10) sau înşelându-i pe alţii (Levitic 19-11). La acest capitol îl avem ca exemplu pe David, prin ce a spus în 1 Cronici 29:14. Păcatul necinstirii lui Dumnezeu (Maleahi 1:6-8) - pentru mine şi pentru alţii, ce este mai bun, iar pentru Dumnezeu, lucruri de mâna a doua - timp de părtăşie în fugă, lipsa de dedicare, o viaţă şi cu lumea, şi cu păcatul etc; păcatul judecăţii şi criticii altora (Matei 7:1-5, Romani.2:17-24); păcatul uciderii şi al neiertării (1 Ioan 3:15, Marcu 11:25-26); păcatul cârtirii şi nemulţumirii (Exod 16:3); păcatul necredinţei (Numeri 13:27-33) şi al necredincioşiei faţă de Domnul (Ieremia 2:11), şi asta de multe ori fiindcă ne temem de oameni (Proverbe 29:25).

II. Să mărturisim păcatele părinţilor noştri - (Neemia1:6) "...căci eu şi casa tatălui meu am păcătuit"

III. Să mărturisim păcatele naţiunii (Daniel 9:20 şi Neemia 1:6).

Apoi rugaţi-va pe baza unui psalm de laudă. Spre exemplu: Psalmul 145.

Dumnezeu a atins inima noastră. Fie ca El să o atingă şi pe a ta. Să ne plecăm dar genunchii înaintea Lui.

Cu multă dragoste în Domnul – Alex şi Simona.

Încheiem cu Apocalipsa 7:9-10.

www.evenimentcrestin.4t.com

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1402
  • Export PDF: 1
  • Recomandări email: 2
  • Favorită: 1
Opțiuni