Sărbătoarea Învierii!
Autor: E.O. England  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
    12345678910 0/10 X
Au sosit Paştele! Dintr-o dată, aproape pe neobservate, primăvara şi-a făcut apariţia. În jurul nostru zărim mugurii care se deschid şi galbenul strălucitor al minunaţilor clopoţei de Paşti. În văzduh răsună ciripitul păsărilor. Din pământul întunecat, maroniu, se înalţă spre soare mii de firicele verzi. Pretutindeni se desfăşoară splendoarea încântătoare a perioadei de Paşti, însoţită de muzica minunată a primăverii.

Şi totuşi, există ceva care aduce de Paşti o bucurie mai mare, mai adâncă decât toată această splendoare a primăverii.

Este mesajul simplu, însă puternic, al Învierii. El a fost vestit întâi femeilor care, cu inimile pline de durere, s-au dus la mormântul în care fusese pus trupul Domnului Isus. Ele au văzut că piatra cea mare de la intrarea mormântului era răsturnată iar sigiliul de pe mormânt fusese îndepărtat. Atunci au auzit cuvintele îngerului, cel mai minunat mesaj care fusese rostit vreodată: "Pentru ce căutaţi între cei morţi pe Cel ce este viu? Nu este aici, ci a înviat!" (Luca 24:5b-6a).

În zilele următoare, Cristos cel înviat S-a arătat la peste 500 de ucenici şi urmaşi (vezi 1 Corinteni 15:6). Când s-a răspândit minunata veste că Isus Cristos, Cel care fusese răstignit, trăieşte, atunci ucenicii Săi şi-au pus în primejdie chiar viaţa ca să vestească acest mesaj în întreaga lume. De ce? Fiindcă Învierea Domnului Isus Cristos este de o importanţă vitală pentru toţi oamenii de pretutindeni.

El a înviat pentru a fi Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni. El Şi-a dat viaţa ca jertfă pentru păcatele noastre, şi numai pe baza morţii Sale de la Golgota Dumnezeu ne iartă nouă păcatele (1 Ioan 2:12). "În nimeni altul nu este mântuire (decât în Isus Cristos); căci nu este sub cer nici un alt nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi" (Faptele apostolilor 4:12).

Oamenii nelegiuiţi au considerat că vor putea lichida creştinismul prin uciderea lui Isus Cristos, dar El a înviat ca Biruitor şi trăieşte şi astăzi! Prin moartea şi prin Învierea Sa pot fi salvaţi toţi aceia care Îl cheamă pe El.

"Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă crezi în inima că Dumnezeu L-a înviat din morţi vei fi mântuit" (Romani 10:9).

"Cristos a murit pentru păcatele noastre după Scripturi, a fost îngropat şi a înviat a treia zi după Scripturi" (1 Corinteni 15:3b-4).

Ce înseamnă pentru tine Învierea Sa?

E.O. England
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2552
  • Export PDF: 1
Opțiuni