Din leoparzii mici se fac leoparzi mari
Autor: Anonim  |  Album: Sub copacul Buyu  |  Tematica: Diverse
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Perembi, vânătorul, se furişa încet prin junglă. În mâna dreaptă avea arcul, pe spate avea o tolbă cu săgeţi. Pe coapsă i se bălăbănea cuţitul de vânătoare, iar cu mâna stângă ţinea suliţa de vânătoare căreia îi pusese cel mai ascuţit vârf. El se mişca atent împotriva vântului. Ochii lui cercetau orice umbră, orice arbust din desişul gros pe care-l străbătea.

Deodată s-a oprit. Acolo se mişca ceva!

Iute ca fulgerul a pus o săgeată în arc, dar apoi a scuipat dezamăgit. Era numai o zebră care n-aduce nici un folos vânătorului. Căci carnea de zebră este o jignire pentru orice stomac.

Gândul lui Perembi stătea la un leopard, pentru a cărui blană putea să plătească la piaţă multe vaci.

El a continuat să se furişeze. Desişul din jurul lui micşora puterea luminii şi o făcea să cadă în picăţele şi dungi. Ochii lui se uitau atent în jur. Chewi, leopardul, putea să se ascundă bine în acest desiş sălbatic. Se putea întâmpla să nu-l descoperi decât atunci când se arunca cu dinţii şi ghearele lui puternice asupra ta.

Deodată, Perembi a sărit în umbra unui copac şi a aşteptat nemişcat. Descoperise ceva.

Se uita agitat în faţă, dar de data asta era numai Twiga, girafa, al cărei corp de abia putea fi recunoscut în umbră. Numai capul i se înălţa deasupra copacilor şi ronţăia păstăi verzi. Supărat, Perembi şi-a continuat mai departe vânătoarea.

Iarăşi s-a oprit dintr-odată, dar de data aceasta n-a mai fost dezamăgit. A pus în arc săgeata cea mai ascuţită şi s-a furişat încet până în spatele unui trunchi mare de copac Buyu. Suliţa stătea în apropiere gata de aruncat.

Pe o stâncă la soare stătea Chewi, leopardul.

Perembi a încordat arcul. Ochii îi scânteiau, când a văzut ce animal mare avea în faţă. Petele se desenau clar pe blana lui întunecată. Avea o blană minunată.

"Este o pradă care merită", se bucura Perembi.

A ţintit cu grijă. Săgeata a zbârnâit. Perembi a sărit în faţă pe cealaltă parte a copacului, având într-o mână suliţa, iar în cealaltă cuţitul de vânătoare.

Încordat, gata de salt înainte sau de fugă, a aşteptat, apoi a lăsat încet armele jos. Peste faţă i-a trecut un zâmbet. Săgeata nimerise exact. Chewi, leopardul, era mort. Muşchii lui puternici s-au destins.

Perembi a început să jupoaie marea pisică sălbatică. A încercat cu degetul tăişul cuţitului lui. Ce ascuţit era! S-a gândit cum să taie ca să lase blana cât mai întreagă.

Atunci a simţit instinctiv un pericol. I s-a ridicat părul măciucă. A apucat suliţa, s-a întors; şi acolo - la nici doi paşi, stătea un al doilea leopard.

Perembi era liniştit de tot. Cuţitul lui a sclipit şi s-a înfipt într-un mărăcine. A tăiat cu cuţitul o fâşie de coajă, i-a făcut un nod şi a prins cu el trupul leopardului - era cel mai mic pe care-l văzuse vreodată - şi l-a legat de un copac. Apoi a jupuit animalul cel mare. Când a fost gata, şi-a pus blana pe umăr, aşa încât capul mare al puternicei fiare sălbatice aproape se târa pe pământ.

El a desfăcut coaja cu care legase micul leopard de copac şi l-a pus şi pe el pe spate. Cu paşi uşori a plecat prin junglă spre casă. Se gândea la câştigul pe care o să-l obţină când o să vândă marea blană şi-şi imagina câte vite o să poată cumpăra el acum. Sunt un vânător curajos şi priceput, se gândea el în sinea lui, şi am o avere mare.

Cu un cântec de victorie pe buze a intrat în sat. Oamenii l-au salutat, iar copiii au râs şi au ţipat de uimire şi bucurie. Apoi au văzut micul leopard.

"Iah", au strigat ei. "Ia uitaţi ce dulce e micuţul. Şi ce ochi drăguţi are".

Mânuţele mângâiau blana.

"Da", au spus ei, "o să ne jucăm cu el".

Vânătorul a râs şi a arătat bătrânilor satului blana preţioasă. Căpetenia, care auzise de succesul lui, a venit să-l salute şi i-a lăudat isprava. Apoi a văzut grupul de copii care râdeau. Dintr-odată s-a oprit şi şi-a ridicat suliţa.

"Kah", a zis el, "un leopard mic nu este un animal paşnic pe care să-l ţinem în satul nostru. Din leoparzii mici se fac leoparzi mari, şi leoparzii mari ucid".

Dar copiii au insistat: "Te rog, nu-l ucide pe micul nostru leopard. Vezi ce ochi blânzi are şi cum mănâncă terci din mâinile noastre? Ghearele lui sunt mult prea mici ca să ne poată răni. Iar dinţii lui, priveşte numai, de abia se văd".

Şi vânătorul le-a luat apărarea. "Doar nu se poate întâmpla nimic", a spus el, "e numai un animal mic".

"Desigur", a spus căpetenia, care era în acelaşi timp cel mai bun vânător din tribul lui, "dar leoparzii mici se fac mari, şi cei mari ucid. Ascultaţi-mi sfatul şi lăsaţi-mă să-l omor!"

Dar toţi i s-au împotrivit.

Zi de zi au hrănit copiii micul leopard cu terci de ovăz, şi încetul cu încetul el a crescut. Dinţii şi ghearele lui au crescut, iar petele întunecate de pe blană au devenit tot mai mari. Dar ochii lui erau tot cei mai prietenoşi care puteau exista. Copiii se jucau cu el, şi duritatea celor mici nu-l supăra: Ei îl trăgeau de coadă şi de urechi, dar ochii lui rămâneau tot prietenoşi. Când trebuia să mănânce îi împingeau fără grijă terciul în bot. Dar dinţii şi ghearele îi creşteau, şi la fel petele de pe blană.

Într-o dimineaţă, căpetenia stătea în faţa colibei lui Perembi cu cuţitul de vânătoare în mână. Prin deschizătură a ieşit afară leopardul deja crescut acum. Căpetenia s-a dat înapoi, cu cuţitul gata de a lovi.

Dar vecinii l-au apucat de braţ şi au strigat: "Bagă cuţitul liniştit înapoi în teacă, căpetenie! Acesta este leopardul nostru, pe care l-am crescut cu terci de ovăz. El are cei mai prietenoşi ochi din toată jungla. Suntem siguri de el. Şi copiii noştri se joacă cu el".

Dar căpetenia a clătinat din cap: "Chiar dacă a fost crescut cu terci de ovăz şi copiii încă se joacă aşa frumos cu el, leoparzii mici se fac mari, şi cei mari omoară!"

"Kah", a spus râzând Perembi; a răsturnat animalul cu piciorul şi l-a gâdilit cu degetul mare de la picior. Animalul torcea tare şi se tăvălea de plăcere:

"Ah", a spus el, "n-ai de ce să-ţi fie teamă de el. De ceilalţi poate, dar nu de el. El a primit doar terci de ovăz ca mâncare". Căpetenia a dat din umeri. "Voi mi-aţi auzit sfatul. Ţine de firea leoparzilor ca ei să ucidă".

Dar sătenii nu l-au ascultat. Zilnic îşi hrăneau leopardul. Dinţii i-au devenit mai puternici, ghearele i-au crescut, şi punctele întunecate de pe blana lui au devenit tot mai multe. Dar ochii Iui nu şi-au pierdut prietenia, chiar şi când îl călăreau patru copii şi-l dirijau cu coada.

Unii din sat dădeau din cap şi ziceau: "Da, a devenit un animal puternic".

Însă Perembi râdea numai. "Desigur: Dar a fost hrănit numai cu terci de ovăz, nu e nici o sălbăticie în el".

"Micul" leopard mânca terci în cantităţi mari. Într-o zi, dinţii lui au devenit mai mari ca cei pe care vraciul Muganga îi purta la gât. Ghearele lui erau mai lungi şi mai ascuţite ca cei mai mari spini din junglă. Coada lui lungă se mişca paşnic, şi ochii lui erau cei mai prietenoşi din toată jungla.

Apoi, într-o dimineaţă, copilul cel mai mic al lui Perembi a fugit pe poteca care ducea la izvor. O ramură de mărăcine se ridicase peste drum, şi copilul şi-a zgâriat piciorul. Sângele se prelingea roşu pe picior în jos, iar din ochi îi curgeau lacrimi mari.

Când a auzit strigătul, Chewi leopardul a alergat într-acolo. Cu limba lui mare a lins piciorul zgâriat. Timp de o secundă, ochii lui au mai fost cafenii şi prietenoşi, dar deodată în ei a intrat o duritate de oţel. Laba lui mare a vâjâit prin aer, şi copilul atins a zburat prin aer în tufiş, prea speriat să mai poată striga.

Chewi, leopardul, s-a întors şi s-a îndreptat încet spre casa vânătorului. Muşchii puternici jucau sub blana pătată. Ghearele ascuţite s-au desfăcut. Şi-a arătat colţii cei lungi cu un mârâit rău. O lucire rece, crudă şi vicleană stătea în ochii ca oţelul.

În colibă, Perembi stătea aşezat şi tăia săgeţi noi. În umbră l-a văzut pe Chewi intrând în casă.

"Nenda", a strigat el, "ieşi afară!" şi şi-a aplecat capul ca să netezească un loc aspru.

În aceeaşi clipă, dinţii şi labele lui Chewi au sărit asupra lui. Apucat dintr-odată de groază, Perembi a ţipat. Mâna lui s-a întins după cuţit, dar puterea fostului "leopard mic", care devenise între timp unul mare, era prea mare. După câteva clipe, mâna a slăbit mânerul cuţitului ascuţit. Perembi, vânătorul, începuse marea călătorie spre străbunii lui.

Vestea s-a răspândit ca vântul prin tot satul. Toţi fugeau care încotro şi se ascundeau. Micul leopard de altădată hoinărea în puterea şi sălbăticia lui prin tot satul.

Cu suliţa în mână, înaintea colibei lui, căpetenia i-a ieşit în întâmpinare. "I-am avertizat eu", a murmurat el încetişor.

Atunci leopardul a sărit asupra lui. A început o luptă sălbatică pe viaţă şi pe moarte: Căpetenia a fost rănită la mâini, la picioare şi la şold. Leopardul însă zăcea în sfârşit mort în sângele lui. Căpetenia şi-a strigat oamenii.

"Leopardul este mort. Nu mai trebuie să vă temeţi de el. Dar şi Perembi este mort. El nu s-a sinchisit de avertismentul meu. Din leoparzii mici se fac leoparzi mari. Iar leoparzii mari omoară totdeauna".

"Această poveste conţine o dublă ghicitoare. Cine este leopardul şi cine este căpetenia?” Întreabă Daudi.

M`gogo sare în sus:

"Numele leopardului este, păcat`. Căci păcatele mici se fac păcate mari, şi păcatele mici, ca şi cele mari, omoară. Iar căpetenia este Fiul lui Dumnezeu: Şi El a fost rănit la mâini, la picioare şi la coaste. El a murit ca noi să fim iertaţi".

"Da", întăreşte Daudi, "Biblia spune: `Pedeapsa pentru păcatele noastre a fost asupra Lui, şi prin rănile Lui suntem noi vindecaţi`".
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2003
  • Export PDF: 3
  • Favorită: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni