Biserica și educația sexuală
Autor: Larisa Iftime  |  Album: Asociația ProVita  |  Tematica: Păcat
Resursa adaugata de Mada_O in 19/06/2015
    12345678910 9/10 X
Media 9 din 3 voturi

Șocul transgenderismului a devenit un ritual anual. Acum un an Eurovision ne-a șocat cu prezența femeii cu barbă care, culmea, a câștigat marele premiu. În toamnă, Conchita a făcut turul Națiunilor Unite la New York și a pozat cu Secretarul General al ONU care zâmbea cu gura până la urechi. În iunie anul acesta, Bruce Jenner, fostul atlet american, s-a transformat din bărbat în femeie. În anii 60 ai vieții! Știrea a făcut înconjurul lumii la viteza unui click de mouse, și singurele persoane care probabil încă nu știu că Jenner s-a mutilat pentru a deveni femeie, sunt cei care nu au acces la internet, nu citesc ziarele, ori nu li s-a spus de către cei care au auzit ori citit. Întrebarea, însă, este, cât timp va mai fi până când vom înceta să fim șocați, ne vom obișnui cu transgenderismul, vom fi desensitivizați față de această practică barbară, și vom zice, "de ce nu?", "la urma urmelor sunt și ei oameni", ori binecunoscutul refren "cu ce mă afectează asta pe mine? Nu mă interesează"! Acestea au fost atitudinile față de avort, homosexualitate, pornografie, eutanasie, suicidul asistat, avortul selectiv, infanticidul, avortul post-natal și alte manifestări dezumanizante și depravate ale vremurilor noastre. Îndrăznim să pronosticăm că nu în mulți ani majoritatea occidentalilor vor confirma, prin sondajele de opinie care fără îndoială se vor face, ca majoritatea simpla, iar apoi majoritatea covârșitoare a occidentalilor privesc mutilarea genitalelor pentru schimbarea sexului biologic ca un act "normal și moral". Tot mai puțini vor fi aceia care vor obiecta, vocifera ori dezaproba practica aceasta dezgustătoare. În final, și noi, românii, la rândul nostru, ne vom obișnui cu astfel de practici grețoase occidentale așa cum ne-am obișnuit și cu celelalte păcate sociale care ne distrug națiunea și pe care le-am importat din Occidentul "progresist".

Dar, la urma urmelor, transformarea fizica a sexului uman dintr-un sex biologic în altul e o maladie, o nebunie pe care mass media, Hollywood-ul, Eurovision-ul, și marile cotidiene occidentale o promoveaza și o va normaliza în timp. Numim nebunia aceasta "nebunia lui Jenner". Iar după ce mass media ne va îndoctrina cu nebunia lui Jenner, nebunia se va transforma în drept al omului sub pretext că e o forma de "expresie sexuala", ori "sexual expression", o expresie folosită în publicațiile occidentale de jurisprudență. Prezicem că în timp tribunalele, instituțiile europene, și CEDO vor recunoaște dreptul ființei umane de a se mutila și de a se transforma în ceva diferit. E vorba de un aspect mai larg, acela al nebuniei autonomiei personale, o autonomie fără limita, care se exprima la nivele multiple, bizare și iresponsabile. O autonomie personală care are consecințe. Toate negative. Consecințe cu impact imediat, dar mai ales cu impact de lungă durată. Implicațiile financiare sunt imediate și evidente. Companiile de asigurări ori fondurile publice acoperă majoritatea covârșitoare a acestor proceduri. Deja în Statele Unite și Brazilia unele tribunale au emis decizii care constrâng autoritățile să plătească, din fonduri publice, cheltuielile aferente schimbării sexului biologic pentru întemnițați. Cazul cel mai notoriu în America e al trădătorului Chelsea Manning, găsit vinovat de curtea marțială de trădare pe timpul războiului din Irak. Ajuns în închisoare s-a transformat din bărbat în femeie. Pe cheltuiala publicului. Și-a schimbat numele în numele feminin de "Chelsea". La fel și în Marea Britanie unde schimbarea sexului a devenit o modă la pușcăriași, tot pe cheltuiala publicului.

Cultul lui Jenner

În doar câteva zile, nebunia lui Jenner a devenit un cult. Milioane și milioane de pământeni deja se închină acestui cult. Începând cu primele zile ale lui iunie când poza bărbatului transformat în femeie, Jenner, a fost publicată în Vanity Fair și apoi peste tot în lume, lumea occidentală s-a împărțit în două tabere: cei care fac parte din Cultul lui Jenner și cei care nu. Noi, cei care nu facem parte, suntem ostracizați, numiți îngușți la minte, medievali, descreierați, obstacole în fața progresului. Iar cei care se închina sunt oameni "luminați", "toleranți" și de treaba. Jenner și-a schimbat numele din "Bruce", care denota bărbat, în "Caitlyn", care denotă femeie. Mai nimeni nu îndrăznește, în mass media, să folosească numele original a lui Jenner - adică Bruce Jenner. Media a devenit politcally correct și face referințe la Jenner doar ca fiind femeie și cu numele lui nou. Suntem, deci, confruntați cu o "jennermanie" fără limite. La fel ca și mișcarea homosexuală, acum mișcarea pentru "drepturile" persoanelor transgender a devenit intolerantă față de cei care gândesc ori exprimă opinii diferite. În zilele după care Jenner și-a anunțat mutilarea genitatelor, organizația americană GLAAD care promovează homosexualitatea, a lansat un program special de depistare a persoanelor influente din America care refuza să îl numească pe Jenner femeie ori îi spun "Bruce" în loc de "Caitlyn". Odată identificate, aceste persoane apar pe "lista neagră" a intoleranților și a celor înguști la minte.

Transableism

Transgenderismul, însă, e doar începutul unui lanț al multor păcătoșenii moderne ale omului. Vă întroducem astăzi unui termen și mai radical, bizar și bolnav - acela al "transableismului". E un termen relativ recent care încă nu se găsește în dicționare. E o noțiune mai largă care include transgenderismul și denotă o boală a minții. În categoria transableismului intră oamenii care doresc să-și schimbe ori să-și elimine anumite parți ale trupului pe motiv că nu se simt comfortabile cu ele. Exemple de transableism, toate deja cunoscute medicinei și psihologiei sunt multe. Amintim câteva cunoscute nouă din materialele pe care le citim ori le publicam în buletinul informativ AFR de marți: persoane care doresc un picior de lem în loc de unul normal; ori un singur picior în loc de două și cer amputarea celuilalt picior. Ori persoane care cer amputarea ambelor picioare pentru ca ei (ori ele) preferă o viață intr-un cărucior de handicapați decât să umble pe propriile picioare. (Ne întrebăm dacă au existat astfel de ființe umane înainte de apariția căruciorului pentru handicapați!) La fel privind mâinile: una în loc de două, ori una de lemn și una normala. Ori persoane care prefera un sigur ochi în loc de doi. Ori ochi de culori diferite. Ori trei ochi în loc de doi. Și lista continuă. Pe scurt, transableismul denotă o stare a minții la persoanele care doresc să se transforme dintr-o persoană sănătoasă într-o persoană handicapată. O dismorfie, cum o numesc psihologii. Astfel de persoane cred ca natura a "intenționat" ca ele să fie handicapate și cer societății să îi transforme din persoane fizic sănătoase în persoane handicapate. Dezmembrarea intenționata a trupului e o nebunie. Una chiar mai mare decât nebunia lui Jenner, dar și cu implicații financiare extraordinare. Cine va avea grijă de astfel de persoane după mutilare?

McHugh împotriva transgenderismului

Ce zic experții despre astfel de persoane? Cum explică ei boala minții pe care noi o numim nebunia lui Jenner? Recomandăm opiniile lui Paul McHugh, care 40 de ani a fost profesor de psihiatrie la Johns Hopkins University în Baltimore, Maryland. Transgenderismul e direct conectat cu ideologia de gen, afirmă el. Ideologia de gen a apărut odată cu revoluția sexuală și afirmă că sexul biologic e o "alegere" proprie (a se citi "autonomie personală") nu un dat al naturii, ori unul biologic. Treptat, ideologia de gen a prins teren, iar în anii 1980 au început să apară primele cazuri de bărbați care au vrut să se transforme în femei sub influenta ideologiei de gen. Apoi au urmat femeile doritoare să fie bărbați. În primul deceniul al noului mileniu au urmat adolescenții, iar în ani recențți copiii minori care încă nici măcar nu merg la grădiniță.

McHugh numește nebunia lui Jenner "autoginefilia",  o boală a persoanelor care sunt atrase nu de persoane de sex opus, ori de același sex, ci de ele însele. Persoane care se simt stimulate sexual gândinduse ca sunt persoane de sex opus. Adică sunt obsedate cu ele însele când un bărbat, de exemplu, devine atașat erotic de el însuși imaginindu-și că e o persoană de sex opus. Autoginefilia, zice McHugh, se poate vindeca cu psihoterapie și medicamente. Consecințele negative ale nebuniei lui Jenner doar se vor multiplica, zice McHugh. În primul rând, transgenderismul e o boală contagioasă. Se transmite prin osmoză. Copiii și adolescenții sunt captivați de ideologia de gen și transgenderism. Li se pare un lucru normal și își exprimă sentimentele părinților lor care se trag de cap. În al doilea rând, la persoanele transgender nu se poate vorbi de o adevărată schimbare a sexului. Sexul biologic se schimbă, dar persoana rămâne tot ce a fost înainte. Un bărbat transformat într-o femeie prin proceduri chirurgicale e asemenea unui cadavru vopsit și împăiat care în sicriu pare fi o persoană prinsă într-un somn adânc. Bărbații transformați în femei, zice McHugh, sunt bărbați feminizați, iar femeile care se transformă în bărbați, sunt femei masculinizate. În al treilea rând, adaugă el, în loc ca astfel de persoane să dobândească liniște sufletească, devin și mai neliniște. În Suedia, de exemplu, rata suicidului la persoanele transgender e de 20 de ori mai mare în comparație cu aceea a persoanelor normale. [Paul McHugh, Public Discourse, 10 iunie 2015 "Transgenderism: A Pathological Meme": http://www.thepublicdiscourse.com/2015/06/15145/] Iar un alt studiu indică faptul că aproape 40% dintre persoanele care își schimbă sexul se sinucid. [Detalii: Daniel Payne, The Federalist, 16 iunie 2015 "Left Resorts to "Gaslighting" Tactics in Transgender Debate" http://thefederalist.com/2015/06/16/left-resorts-to-gaslighting-tactics-in-transgender-debate/] [Vă recomandam și un articol, publicat în New York Times pe 16 iunie, privind chinurile prin care adolescenții trec pentru a-și schimba sexul: http://www.nytimes.com/2015/06/17/nyregion/transgender-minors-gender-reassignment-surgery.html?_r=0]

Pentru a accepta transgenderismul trebuie să ne schimbăm gândirea. Trebuie să acceptam că realitatea pe care o vedem în jurul nostru este o farsă, un fals, o falsă percepție a simțămintelor noastre. Să acceptam filosofia că un bărbat poate fi femeie dacă vrea, ori are libertatea să aleagă să fie femeie. Să acceptăm nebunia ca normalitate și normalitatea ca nebunie. Căci o patologie a minții nu poate fi jubilată decât de cei lipsiți de minte. Trebuie să fim preocupați când o minoritate infima caută să influnțeze înspre rău mințile inocente ale copiilor, ori pe cele naive ale adolescenților.

Biserica și transgenderismul

Culmea, Jenner se identifică ca fiind creștin. Se spune ca o vreme mergea regulat la biserică. Are ceva Biserica de spus privind subiectul? Nu a luat mult timp bisericii occidentale (Anglicane și Luterane) să capituleze în fața presiunilor homosexualilor sp-i accepte și să le acomodeze mofturile. Credem că aceste biserici vor capitula și mai repede în fața presiunilor persoanelor transgender și ale aliaților lor. Căci odată ce pierzi Stalingradul spiritual, războiul s-a sfârșit. Biserica Anglicană deja discută posibilitatea de a re-boteza persoanele transgender după schimbarea sexului. În alte cuvinte, dacă Maria a fost botezată ca fată și i s-a emis un certificat de botez care o identifica cu un nume femeiesc și sex feminin, dupp ce se transformă în bărbat cere să fie botezată din nou și să i se emită un certificat de botez nou, cu un nume nou de bărbat și cu sex masculin. [Detalii: http://www.theguardian.com/society/2015/may/21/proposal-for-transgender-baptism-to-go-before-church-of-england]

În final, însă, așa cum spunea recent un rabin, transgenderismul e incompatibil cu Tora și deci, cu Scriptura. Căci transgenderismul înseamnă mutilarea genitalelor, o practică pe care Biblia o interzice. (Deuteronom 23:1) Transgenderismul e incompatibil și cu învățăturile Noului Testament (Matei 19:4). Omul de la zidirea lumii a fost făcut barbat și femeie și bucuria vieții este ca el să își trăiască viața in trupul dat lui de Dumnezeu. După ce Jenner și-a anunțat schimbarea sexului, Cardinalul Cordileone din San Francisco a emis un comunicat în care reamintește creștinilor această realitate și că în viitor e foarte probabil ca revoluția sexuală să inventeze noi forme de identități sexuale. Similară a fost și reacția lui Russell More, unul din liderii creștini ai Americii: toți oamenii sunt păcătoși și înstrăinați de Dumnezeu, dar mutilarea intenționată a genitatelor e o formă extrema și deliberată de înstrăinare a omului și mai mult de Dumnezeu.

EDUCAȚIA SEXUALĂ ORI ABSTINENȚA?

Materialul care l-am publicat săptămâna trecută a suscitat mult interes. Colega noastră Larisa Iftime, a publicat un sequitur foarte interesat care merită să fie citit de orice părinte care nu e sigur privind metoda cea mai bună: abstinență ori educația sexuală:

Post-scriptum la scrisoarea deschisă adresată Ministrului Sănătății și Ministrului Educației

de Larisa Iftime

Recent, am fost întrebată următoarele lucruri în legătură cu scrisoarea deschisă adresată Ministrului Sănătății și Ministrului Educației:

Nu cumva este o exagerare sau „un lucru dus la extrem” ceea ce propunem noi pentru copiii noștri: abstinența sexuală până la căsătorie? Astăzi tinerii ajung să se căsătorească cam pe la 28-30 de ani și chiar mai mult, având în vedere că-și găsesc cu greu un job, se angrenează apoi în muncă ș.a.m.d.

Este adevărat, dar de ce să sărim noi direct la căsătorie, când acum vorbim, totuși, de copii? Tinerii de 28-30 de ani, adulți în toată firea, pot decide singuri ce au de făcut. De ce să sărim în timp așa departe dacă până atunci, avem de-a face cu elevi de școală? Anumiți ziariști sunt impacientați de ceea ce vor face copiii noștri peste 5-10 ani, și nu observă că anumeaici și acum se duce bătălia pentru sufletul și mințile copiilor.Copiii nu pot decide de unii singuri, prin virtutea faptului că sunt copii. Când vor fi adulți, vor fi liberi să aleagă. Evident, pornind de la repere pe care le vor primi acum… Noi, ca părinți, acum, trebuie să le spunem clar: „Așteaptă”. De la abstinență până la căsătorie nu a murit nimeni. În schimb, lumea moare din cauza HIV/SIDA, din cauza cancerului de col uterin și de la alte astfel de boli. Apar forme noi de boli cu transmitere sexuală care nu mai răspund la antibiotice, iar din cauza schimbării comportamentului sexual, în ultima vreme, a început să facă ravagii printre oamenii tineri cancerul de gât.

Dar de ce să speriem copiii în acest fel? Nu e o abordare corectă.

Bine-bine, dar atunci când îi avertizăm asupra nocivității fumatului, a drogurilor, nu tot această tactică abordăm? Nu le spunem oare despre cancerul de plămâni, despre plămâni perforați, despre dinți cariați, despre deteriorarea generală a sănătății și despre moarte?

E o concepție veche, cine mai urmărește așa ceva?

E chiar o concepție din ce în ce mai actuală. Cel mai recent raport al Centrul pentru Controlul Bolilor din Atlanta (SUA) afirmă hotărât, pe baza unor date certe, că abstinența până la căsătorie și apoi monogamia sunt cele mai sigure moduri de a evita bolile cu transmitere sexuală: „Cea mai bună metodă pentru prevenirea transmiterii bolilor venerice este abstinența de la sexul oral, vaginal ori anal sau relațiile monogame de lungă durată cu o persoană care nu e infectată. Pentru persoanele care sunt tratate de o boala transmisibilă alta decât SIDA, consilierea pentru abstinența de la relații sexuale până la terminarea tratamentului medical este crucială”. Textul raportului poate fi citit aici.  

Dar statisticile arată că 15% din adolescenți își încep viața sexuală de la 15 ani

Și noi să încurajăm această viață sexuală la copii, dacă statisticile spun asta? Celor de 15-16 ani, care deja și-au început viața sexuală, trebuie să le spunem: „Stop.” Dacă doriți să evitați bolile cu transmitere sexuală, avortul, suferința emoțională, nu vă implicați prea devreme în relații sexuale. Este unicul mod sigur 100% de a evita toate aceste suferințe. Și apoi, 15% nu înseamnă toți adolescentii. Oare restul de 85% nu ar trebui avertizați că încă nu e timpul? E pentru sănătatea și pentru binele lor. Aceasta este prevenția. Oare nu acesta ar trebui să fie și scopul Ministerului Sănătății? Aici cred că ar trebui să facem apel la medicii ginecologi, la pediatri. Am citit prea multe sfaturi și recomandări despre cum se utilizează contracepția modernă, dar sfaturi de genul „biologia îți spune să aștepți” pentru tinerele de 15-16 ani nu am prea citit. Colul uterin al tinerelor fete este foarte vulnerabil la infecțiile cu transmitere sexuală. Doar un singur pas greșit și îi poate afecta întreaga viață. Se poate infecta chiar la primul act sexual cu herpes sau HPV.  Citez din cartea lui Miriam Grossman, „Youʼre Teaching My Child What?” (în curs de apariție la Editura Provita Media): „Cervixul este locul a două dintre cele mai cunoscute infecții cu transmitere sexuală, HPV și Chlamydia trachomatis. E nevoie de HPV ca să se dezvolte cancerul cervical, iar Chlamydia poate provoca boala inflamatorie pelvină cronică, sarcini ectopice, avort spontan și infertilitate. Fetele sub vârsta de 20 de ani sunt lovite cel mai tare de aceste epidemii. Unul din motive este cervixul lor imatur. Este crucial să înțelegem asta. […] cervixul unei femei adulte este mai dificil de infectat decât cervixul unei adolescente. Cu cât este mai matur, cervixul este protejat de 20-30 de straturi de celule. Prin contrast, cervixul unei adolescenteare o zonă centrală numită zona de transformare. Aici celulele au un strat doar de o singură celulă grosime. Zona de transformare este cea mai mare la pubertate și ea se restrânge pe măsură ce cervixul se maturizează. Straturile subțiri de o singură celulă fragilă sunt transformate progresiv în scuturi groase plate cu mai multe straturi”. Pentru sănătatea lor, în general și, având în vedere că sunt viitoare mame, nu este oare mai sănătos pentru ele să se abțină?

Indiferent de ceea ce spun statisticile, ca părinți, trebuie să avem așteptări clare de la copiii noștri: „Da, ai pulsiuni firești, e normal să te îndrăgostești, la această vârstă, dar nu e timpul pentru relații sexuale”. Când mesajul din partea părinților către copii este clar, ei știu foarte bine ce au de făcut și, în general, ei nu vor să-și dezamăgească părinții. Chiar dacă par că nu ascultă, că sunt preocupați de ale lor, ei aud tot ce le spunem și așteaptă aceste sfaturi de la noi. Dacă ne gândim și cât muncesc pentru școală, cât stres au cu teste, simulări, examene de bac, a se mai implica și în relații sexuale în această perioadă înseamnă nebunie curată. 

Stai, dar cu prezervativul cum rămâne? De ce să nu-l promovăm?

Prezervativul nu protejează 100%. Îți dă o impresie de falsă siguranță, iar unele boli se transmit chiar și cu prezervativ. Și apoi, noi vrem să-i protejăm pe copiii noștri 98-97-96% sau dorim să-i protejăm 100%? În instrucțiunile de folosire, scrie că protejează 98% împotriva sarcinilor, la o utilizare perfectă. Având în vedere vârsta vulcanică a adolescenței, copii de 15-16-17 ani, care uită să-și aducă un caiet în plus la școală, despre ce fel de utilizare perfectă poate fi vorba? A-a, utilizarea perfectă este idealul. Dar câți dintre ei – odată porniți pe această cale – îl ating? Iarăși citez din cartea lui Miriam Grossman: „Într-un studiu pe adolescente afro-americane active sexual, în ciuda folosirii 100% a prezervativului, 1 din 5 s-a infectat cu Chlamydia, gonoreea sau trichomonas în decurs de 28 de luni. Protecția împotriva infecțiilor transmise de la piele la piele este compromisă, din cauza că uneori prezervativul nu oferă acoperirea zonei. Alte cercetări arată că utilizarea perfectă a prezervativului reduce doar riscul herpesului genital cu 25-50%. Studii extinse au descoperit o eficacitate mică sau zero în prevenirea transmiterii HPV”. Și, uite așa, ajungem să ne plângem de creșterea numărului de boli cu transmitere sexuală, de stresul și problemele emoționale date de aceste boli cu transmitere sexuală, de tot mai multe sarcini la adolescente...

Dar contracepția hormonală? Ea măcar le ferește pe adolescente de sarcini.

Contraceptivele hormonale, potrivit cercetărilor de ultimă oră, pot face colul uterin al tinerelor fete și mai sensibil la infecțiile cu HPV și alte boli cu transmitere sexuală, inclusiv HIV/SIDA și pot stimula celulele cervicale să se reproducă rapid, de unde pot apărea diverse anomalii, condiții precanceroase etc.

Există un avertisment al Organizației Mondiale a Sănătății ce include pilula și terapia hormonală de substituție în Grupa de agenți cancerigeni I pentru cancerul de sân, de ficat și de col uterin. E cel mai mare nivel posibil – și țigările se află, de asemenea, în Grupa I de risc. (http://www.iarc.fr/en/media-centre/pr/2005/pr167.html)Contracepția de urgență, numită și pilula „de-a doua zi”, este o megadoză a pilulei contraceptive.

De asemenea, contraceptivele orale hormonale pot atrage riscul unui accident vascular cerebral (AVC). Infarctele cardiace și AVC sunt cu 40% mai frecvente la femeile care iau sau au luat contraceptive, iar incidența cancerelor (de col uterin, de sân, de ficat și ovarian) este de 6 ori mai mare la femeile care au luat contraceptive. (România liberă, 31 martie 2009) De asemenea, s-a constatat că pilula contraceptivă hormonală epuizează vitaminele esențiale și antioxidanții din organismul femeii.

Având în vedere toate aceste riscuri și știind clar că abstinența sexuală până la căsătorie înseamnă evitarea sută la sută a tuturor acestor suferințe, de ce ar fi așa de deplasat să promovăm acest concept? Copiii nu vor mai spune apoi: „De ce nu mi-a spus nimeni?” Sau: „Dacă aș fi știut…”  Ca părinți, oare nu va trebui să răspundem pentru că lăsăm să li se întâmple astfel de lucruri copiilor noștri? Oare nu va trebui să răspundem, la un moment dat – în fața lui Dumnezeu sau cel puțin în fața propriei conștiințe – că nu i-am păzit destul și că nu i-am avertizat la timp?

Preluată de pe www.provita.ro

..cind satana a ademenit-o pe Eva si ea la rindul ei pe Adam in cursa lui, s-a distrus gardul, frontiera , dintre normal si anormal,dintre Dumnezeu si om, dintre bine si rau. De atunci oamenii migreaza indemanti de pacat unde sunt trimisi. Unii dintre ei s-au oprit in fata Cuvintului scris -Biblia si astfel si-au schimbat traiectoria vietii , apucind drumul crucii lui Isus Christos-dumnezeu dorind sa-l traiasca aici si-n vesnicii dar restul!? ce va fii cu ei ? dar cu tine? mai e timp (!?) pentru a-ti schimba directia drumului? Intreaba-te ACUM! Ia hotarirea dreapta si asigura-te ca-ti poate salva viata!
Adăugat în 18/11/2015 de sanda_tulics
Daca vrei sa initiezi o discutie, nu scrie mai mult de 5 randuri....
Adăugat în 23/02/2018 de carmelimltd
Statistici
  • Vizualizări: 4857
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni