Cum poate Isus să fie Dumnezeu și Om în același timp?
Autor: John Lennox  |  Album: Răspunzând obiecțiilor și erorilor tipice noilor atei  |  Tematica: Isus
Resursa adaugata de Mada_O in 22/12/2014
    12345678910 0/10 X
Toate drepturile rezervate John Lennox si reprodus cu permisiunea autorului. Pentru mai multe resurse ca aceasta (in engleza) vizitati www.johnlennox.org
Copyright of John Lennox and reproduced by his permission. For more resources like this (in English), see www.johnlennox.org

    Problema susținerii biblice a faptului că Isus este Dumnezeu devenit Om este fascinantă pentru orice om de știință și foarte frecvent oamenii reacționează un un grad de îndoială atunci când le spun că eu cred asta, mă întreabă cum e posibil ca în secolul 21, ca om de știință să cred că Isus a fost Dumnezeu.

    Îmi amintesc când am fost întrebat acest lucru la o întâlnire mare a fizicienilor care au venit să mă asculte pe tema știință și teologie. Și un fizician, după prelegere, m-a întrebat:

    - Cum e posibil să crezi una ca asta? A fost totul foarte bine cum ai vorbit despre argumentul armoniei, despre dovezi ale existenței unei inteligențe în spatele universului, dar treci peste. E mult prea de tot să susții că Dumnezeul care a creat universul și-l susține a devenit Om într-adevăr. Poți să explici asta?

    Și am zâmbit și am spus:

    - Da, dar întâi vreau să vă pun o întrebare.

    - Foarte bine, a spus.

    - Întrebarea mea este simplă. Ce este conștiința?

    - Ei bine, nu prea știu ce este conștiința.

    - Bine, să încercăm ceva și mai simplu, ceva ce e din tărâmul fizicii. Ce este energia?

    - Aaa, a spus. Păi energia este ceva despre care știm multe, putem să o măsurăm, putem să o folosim, putem să o convertim în multe forme.

    - Dar nu aceasta este întrebarea mea, am spus. Întrebam ce este.

    - Ei bine, a spus, nu prea știm.

    - Este bine să aud asta, înseamnă că sunteți de acord cu câștigătorul premiului Nobel pentru fizică, Richard Feynman care a spus că nimeni nu știe ce este energia. Credeți în aceste lucruri și, totuși, nu știți ce sunt. Ar trebui să nu vă mai consider un fizician?

    - Vă rog să nu.

    - Desigur că nu am să o fac, dar ați înțeles ideea mea. Mă gândesc că sunteți pe cale să mă desconsiderați ca fiind o persoană inteligentă pentru că eu cred ceva care, dacă este adevărat, este infinit mai sofisticat și complex decât lucrurile despre care vorbeam. Dar ne ajută în această problemă pentru că motivul pentru care crezi în conștiință și în energie chiar dacă nu poți înțelege prea multe despre ce sunt ele într-adevăr, este datorită puterii lor explicativă, au un sens în ceea ce putem observa în jurul nostru. Și este exact la fel, la un nivel mai adânc și mai înalt, în privința credinței mele în faptul că Isus este și Om și Dumnezeu.

    Este singura soluție care are sens. Că este Om, nu este greu de înțeles, ci faptul că este și Om și Dumnezeu. Și cred că aceasta are sens prin dovada vieții Sale, unicitatea afirmațiilor Lui care le-a susținut prin a arăta că are atributele lui Dumnezeu și, deasupra tuturor, ceea ce mie mi se pare convingător este faptul că El a înviat, a rupt bariera morții. Dar, desigur, a pătrunde în aceste detalii ține de o altă discuție.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1670
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni